Dificultatea umană de a nega este rezultatul unei mentalități deficitare, influențate în mare măsură de o societate fixată pe noțiunea de acceptare. Astfel, fiecare individ participă activ la acest proces al ,,depersonalizării” negației, contribuind efectiv la instalarea dezechilibrului interior.
Acceptarea, aprobarea, acordul sau compromisul, sunt o serie de manifestări bazate pe convingeri personale sau profesionale, ce deseori au ca rezultat o acțiune involuntară, de multe ori neplăcută, ce poate genera sentimente de frustrare, vinovăție, anxietate sau chiar dezamăgire.
Toate acestea ne conduc spre ideea conform căreia, oferind curs dorințelor celorlalți, de cele mai multe ori ne punem în pericol liniștea și echilibrul mental, iar necesitatea abordării unei strategii coerente și pline de eficiență în restabilirea acestuia capătă astfel, contur. Iată o serie de factori ce influențează în mod direct această incapacitate de negație:
– Asocierea dezacordului, ca formă de agresivitate. În abordarea relațiilor personale și profesionale, tindem spre o manifestare conform valorilor universale, (benevolență, conformism, securitate, universalism) ce are ca scop primordial, omogenizarea societății. Orice neconformitate, va conduce spre o asociere directă a acesteia cu toate formele de agresivitate. Astfel, percepția asupra acțiunii de negare devine una complet eronată.
– Teama, sentimentul generator. În funcție de contextul în care aceasta se manifestă, teama poate îmbrăca mai multe forme. Dacă în ipostaza angajatului, negația va genera teama de concediere, a unui eventual conflict sau privarea de oportunități, nivelul intens de implicare manifestat în cazul familiei sau al prietenilor, aduce cu sine o paletă afectivă mult mai largă: sentimente de vinovăție, dezamăgire, frică, tristețe, rușine sau chiar dispreț.
Capacitatea de asumare a negației în scopul stabilirii unui echilibru între relațiile interpersonale și intrapersonale, are la bază 3 factori ce simplifică tot acest proces:
1. Conștientizarea motivului. În acest caz, introspecția este elementul necesar stabilirii conștiente, a factorilor declanșatori.
2. Coerență și precizie în prezentarea negației. Formularea refuzului nu trebuie să implice ambiguitate sau incertitudine, necesitatea unei simplități la nivelul limbajului, alături de obiectivitate și o postură îndreptată spre interlocutor, contribuie în mod cert la prezentarea clară a materialului negației.
3. Perseverență și continuitate. De cele mai multe ori, în procesul de comunicare intervin o serie de “fisuri”, care se interpun între intenție și percepția în sine, iar necesitatea perseverenței în exprimarea clară și fermă a dezacordului capătă astfel, relevanță.
Ambasador al Solidarității Internaționale, prezentatoare TV, style icon, promotoare a unui stil de viață sănătos și activist ONG, Andreea Raicu este foarte categorică în susținerea ideii conform căreia, prețuirea sinelui oferă sens negației:
“Dacă încerci mereu să-i mulțumești pe ceilalți şi eviți să-i refuzi, nu vei fi considerată o persoană generoasă, ci vei ajunge să suferi de anxietate şi stres. Aşa că învață să spui NU, pentru că tu ești cea mai importantă persoană şi trebuie să NU uiți asta.”
By Georgeana Costea
Surse foto: www.unica.ro, www.thesacredscience.com, www.pinterest.com