Marea sărbătoare a cărții de la Cluj-Napoca începe cu Marșul Lecturii

Misiunea FICT, festival aflat la cea de-a cincea ediţie în acest an, este aceea de a oferi, timp de șase zile, o călătorie extraordinară în lumea cărților, printr-o manifestare culturală. Marșul Lecturii reprezintă un eveniment prin care organizatorii îi doresc să încurajeze cititul.

La acest eveniment sunt aşteptaţi „Toţi Cititorii (cu majusculă)”, marți, 3 octombrile, la orele 13:00, în zona statuii corifeilor Școlii Ardelene. Elementul inedit al fiecărui participant la marș va fi Cartea. Pe parcursul traseului se propun câteva popasuri de lectură, pentru cei care doresc să citească cu glas tare din cartea purtată, atât scriitori, cât și oameni obișnuiți, care participă la marș.

mars

Deschiderea oficială a FICT 2017 va avea loc la orele 14:00, în Piaţa Unirii. Printre partenerii evenimentului se află Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, dar și Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj. Printre invitaţii de onoare la FICT 2017 se află mai multe prezențe feminine de renume.

Scriitoarea Alice Notley, în vârstă de 72 de ani, îşi va lansa la Cluj primul său volum publicat în limba română, intitulat „Câteva numere de magie”. Născută în Arizona, şi-a făcut studiile la făcut la Colegiul „Barnard”, în cadrul programului de Scriere Creativă al Universităţii din Iowa. Din anul 1992 locuieşte la Paris. Scriitoarea a semnat peste patruzeci de cărţi de poezie.

alice

Câteva dintre premiile obţinute de aceasta sunt: cartea-poem „Coborârea lui Alette”, publicată de Editura Penguin în 1996, este una dintre cele trei cărţi finaliste pentru Premiul Pulitzer şi a câştigat Premiul de Poezie al revistei „Los Angeles Times”, Premiul Academiei pentru literatură din partea instituţiei American Academy of Arts and Letters și Premiul pentru poezie al Fundaţiei Ruth Lilly în 2015. La FICT 2017 va lansa „Transilvania din cuvinte”, o antologie dedicată Centenarului Marii Uniri.

Scriitoarea Irina Petraş, în vârstă de 70 de ani, este critic şi istoric literar, eseist şi traducător. A obținut doctoratul în anul 1980, cu o teză despre „Proza lui Camil Petrescu” și a publicat peste 35 de volume de critică, istorie şi teorie literară, dar şi peste 30 de traduceri, din limbile engleză şi franceză. Din anul 2005, Irina Petraş e preşedintele filialei clujene a Uniunii Scriitorilor din România.

irina-petras

Se numără printre fondatorii Societăţii Culturale „Lucian Blaga”, din Cluj-Napoca, al cărui vicepreşedinte este. Organizează Festivalul Naţional de Literatură „FestLit”, Cluj, ajuns în acest an la a patra ediţie. A fost distinsă cu Ordinul „Meritul cultural” în grad de Cavaler, în anul 2004, Ordinul „Meritul cultural”, în grad de Ofiţer, în anul 2010, dar și titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Agnita şi al municipiului Cluj-Napoca.

Istoricul maghiar Maria Berényi, în vârstă de 58 de ani, a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Eötvös Loránd” din Budapesta, în anul 1983, unde şi-a luat doctoratul în filologie. În anul 1986 a obținut al doilea doctorat, de această dată în istorie, la UBB Cluj-Napoca, în anul 2001.

Mária-Berényi-1

Din anul 1993 conduce Institutul de Cercetări al Românilor, din Ungaria. Maria Berényi a publicat cărţi despre istoria şi cultura românilor din Ungaria, precum „Românii din Ungaria de azi în presa română din Transilvania şi Ungaria secolului al XIX-lea. 1821-1918. Documente”, în anul 1994, „Istoria Fundaţiei Gojdu. 1870-1952”, în anul 1995, „Viaţa şi activitatea lui Emanuil Gojdu. 1802-1870, în anul 2002, dar și multe altele

Festivalul Internaţional de Carte Transilvania este organizat de Asociaţia Culturală Eikon şi Primăria Municipiului Cluj-Napoca și va avea loc în perioada 3-8 octombrie 2017, în Piaţa Unirii, din Cluj-Napoca.

By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman

Sursa foto - Marta Popescu Photography

Diana, profesor pentru învățământul preșcolar, cu o experiență de 12 ani în domeniu, este autorul cărții „ Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: theoperatingsystem.org, radiocluj.ro, ziuadecj.realitatea.net, opiniateleormanului.ro, actualdecluj.ro. Sursă artcol: facebook.com – pagina Festivalului de Carte Transilvania.