Premisele emancipării feministe în România

Emanciparea femeii în Vechiul Regat reprezintă un proces complex, pentru că începtul secolului XX coincide cu momentul în care societatea românească începe să se adapteze la condiţii noi, determinate de dezvoltarea ţării, prin modificarea legilor existente sau crearea unor legi noi și noi locuri de muncă. Acest fapt care duce la schimbarea statutului femeilor în România, asemenea celorlalte state din Europa.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, femeile ocupau aproximativ 50% din populaţia ţării, fiind total excluse din viaţa politică, neavând dreptul de a alege şi de a fi alese până în 1946. Constituţia din 1923 conține precizări cu privire la legi speciale, condiţiile sub care femeile vor primi dreptul de vot, în anul 1938.

Femeile aveau acces la educaţie, acestea fiind acceptate în toate formele de învăţământ. Totuși, numărul femeilor analfabete era cu mult mai mare decât cel al bărbaţilor, școlile nu erau mixte, existau şcoli pentru băieţi şi şcoli pentru fete – şcoli pedagogice, şcoli pentru surori şi moaşe, şcoli superioare de arte frumoase, şcoli profesionale, şcoli de menaj.

O mențiune interesantă ar fi faptul că femeile aveau nevoie de un certificat, prin care soțul sau părintele consimțea ca femeia să urmeze cursurile școlii. În mediul rural, în afara meseriei lor, femeile trebuiau să fie şi exemple de moralitate prin dovezi de modestie, prin lipsa pălăriilor, corsetelor sau hainelor de lux şi lipsa machiajului, urmând a fi pedepsite în caz de nerespectare a regulamentului.

powerful-education

Educaţia fetelor avea ca scop atingerea mai multor obiective pe lângă asigurarea căsătoriei și întărirea identității sociale prin intermediul unor cariere personale. Ideea dominantă era aceea a educaţiei pentru viitoare soţii şi mame bune, însă emanciparea feminină si-a făcut totuși simțită prezența, prin apariția în anul 1908 a primei reviste, care se considera ,, organ al mişcării feministe în literatură, artă, ştiinţă, viaţă socială şi economică, modă şi sport”,  numită Gazeta Feminină.

Un rol important în crearea unor noi meserii pentru femei a fost deținut de procesul de industrializare din România, femeile fiind implicate în activităţi financiare, de transport, servicii publice, reprezentând majoritatea lucrătoarelor în industria alimentară şi textilă.

Folosind dreptul la asociere garantat tuturor cetăţenilor ţării, în Constituţia României din 1866, femeile încep să devină vizibile prin asociaţii şi organizaţii, care au avut iniţial un specific de binefacere și încercau să promoveze drepturile femeilor, ca Uniunea Educatoarelor Române, fondată la Iaşi în 1908, care avea ca obiective „să pregătească adevărata emancipare economică şi culturală a femeii române”.

Emanciparea s-a creat prin educație, iar accesul la educaţie în Vechiul Regat a fost extins după independenţă, însă era prezentă tendinţa de a nu încuraja femeile să studieze, trecând printr-un proces dublu, atât de includere cât şi de excludere socială. Era permis accesul în universităţi, dar în realitate nu foarte multe femei erau absolvente de facultate, iar după absolvire aveau în continuare nevoie de suportul financiar al unui bărbat, marcând această perioadă în cea a premiselor mişcării feministe, care milita pentru ,,iluminarea clasei feminine”.

(sursa : ,,Despre femei și istoria lor în România” – Andrei Ciupala,„Includerea/excluderea socială a femeilor în România modernă (1878-1914)”-   Silvana Rachieru)