“Sunt cine sunt pentru că nu m-am oprit niciodată” – Adriana Matei, Style Coach & Blogger @Hypewit

Fin observator al naturii umane. Un mix de feminitate, curiozitate avidă și jovialitate într-un singur om, care emană energie pozitivă doar prin simplul fapt pentru că este. Cine e astăzi se datorează unei căutări continue a fericirii, a răspunsului corect, a talentului, a adevărului, a informației, a descoperirii și dezvoltării sinelui.

“Sunt cine sunt pentru că nu m-am oprit niciodată, nu m-am împotmolit în vreo deznădejde sau descurajare, ci am lucrat și lucrez să ajung la cea mai bună versiune a mea.” 

Ladies, astăzi facem cunonștință cu Adriana Matei, style coach și speaker în cadrul The Woman Connect.

Cum a fost copilăria ta? Care e cea mai frumoasă amintire a acelei perioade?

Copilăria mea a fost plină de carți și studiu. Mi-a plăcut să învăț, să citesc, să descopăr lucruri noi și să fiu mereu prima. Nu am făcut nazbâtii, eram un copil foarte liniștit, dar creativ. Îmi plăcea să creez tot felul de jocuri și scenarii care să mă ajute să învăț mai mult într-un timp mai scurt și să mă și distrez în timp ce fac asta. Cele mai frumoase amintiri ale acelei perioade sunt legate de verile petrecute la plajă, cu mama și cea mai bună prietenă a mea. Stăteam de dimineața până seara târziu și ne jucam în apă, pe nisip, citeam, mâncam, dormeam la prânz pe plajă. De aici și conexiunea mea puternică cu marea.

60650976_2166573016796063_4196336404653425711_n

Autobiografie pe fast forward: Cine este Adriana Matei și cum ai devenit cine ești astăzi?

Adriana Matei este, înainte de toate, un om pozitiv și care vrea să ajute oamenii să își înfrumusețeze viața, să aibă mai multă încredere în ei. Aș fi putut spune că sunt singurul style coach din România, dar nu asta mă interesează să spun despre mine în primul rând. Am studiat mult până să ajung aici, atât din cărți, cursuri, cât și din viață. Am fost și sunt un fin observator al naturii umane și asta mă ajută enorm în ceea ce fac. Cine sunt astăzi se datorează unei căutări continue a fericirii, a răspunsului corect, a talentului, a adevărului, a informației, a descoperirii și dezvoltării sinelui. Sunt cine sunt pentru că nu m-am oprit niciodată, nu m-am împotmolit în vreo deznădejde sau descurajare, ci am lucrat și lucrez să ajung la cea mai bună versiune a mea.

Se spune că suntem suma experiențelor care ne-au marcat și a oamenilor pe care i-am întâlnit. Povestește-ne despre un wake-up call și de un om care te-a marcat profesional.

Am avut mai multe wake-up calls până acum, de la TBC-ul pe care l-am descoperit accidental la 18 ani și care m-a făcut să înțeleg ce contează cu adevărat în viața asta, la dezamăgirea pe care am avut-o atunci când am lucrat în presă (scrisă, radio, TV) pentru că nu îmi plăceau oamenii, subiectele, modul de lucru, nu mă regăseam absolut deloc. Și gândește-te că mă pregătisem toată viața pentru meseria de jurnalist, era visul meu. Până la cea mai grea transformare totală a unui barbat pe care a trebuit să o fac, care a durat doi ani și care m-a convins că ăsta e harul și misiunea mea în viață: să ajut oamenii să atingă cea mai bună versiune a lor. Sunt wake-up calluri diferite, dar toate m-au ajutat să îmi văd mai clar drumul și să îmi găsesc fericirea.

Omul care m-a marcat mai întâi personal și abia apoi profesional în sensul în care m-a motivat teribil și mi-a dat încredere în mine este Lavinia (Dinculescu), care mi-a fost mai întâi clientă și apoi a devenit prietena mea de suflet. Ea este un om de marketing și comunicare extraordinar și a știut ce și cum să îmi spună la momentul potrivit. Lucrăm împreună pentru workshopurile mele de stil personal ce se întâmplă o dată pe lună și, dacă nu ar fi fost ea, mi-ar mai fi luat ceva timp până să îmi iau inima în dinți și să le organizez. Ea este motorașul care știe când și cum să mă certe, să mă oprească, să mă împingă de la spate. Un alt om care și-a pus amprenta asupra mea este Lorena (Buhnici), care a avut atâta încredere în mine să îi dau peste cap dressingul încât a vrut să și filmăm asta. Suntem aceeași zodie, avem o chimie fantastică și cădem de acord foarte ușor. Între noi totul se întâmplă fără script, fără să știm ce și cum dinainte, totul este natural și asta îmi place la nebunie.

57358875_895206007538174_2320877499898875646_n

Ai colaborat la începuturile carierei cu designeri români recunoscuți internațional precum Rhea Costa sau Marie Ollie. Cum a contribuit o astfel de experiență la viziunea despre modă sau definirea ta ca profesionst?

Am început să lucrez la Rhea Costa încă din timpul facultății, am avut un internship de câteva luni atunci când și brandul era la început. Am revenit ca asistent PR 3-4 ani mai târziu și acolo s-a născut pasiunea mea pentru design, stil, styling, fashion business, tot ce înseamnă modă. După Rhea Costa am acceptat provocarea de a lansa un brand nou, Marie Ollie, unde am fost fashion PR și m-am ocupat de tot ce înseamnă imaginea și comunicarea brandului. Desigur, nu am putut să nu mă implic și în partea de design sau styling, ba chiar și pozam pentru cele două branduri. Mi-a plăcut tot ce s-a întâmplat în colaborarea mea cu cei doi designeri pentru că m-a ajutat să mă dezvolt și să ajung unde sunt astăzi. Am avut un start extraordinar.

Dacă nu ai cunoștințe de stil vestimentar – as in, not at all – cum poți aprecia, cu ochi de amator, că cineva are un outfit cool?

Echilibrul vizual este cel care satisface privitorul, fie că vorbim de cineva experimentat sau cineva care nu are niciun fel de cunoștințe de stil vestimentar. Atunci când culorile, proporțiile, printurile, volumele sunt în echilibru… ne atrag, ne plac. Ăsta ar fi principiul de bază după care judecăm involuntar un outfit.

Adriana Matei (1)

În ce măsură este vorba despre haine atunci când discutăm despre stilul unei femei?

Hainele sunt extensia personalității noastre, sunt cuvintele care vorbesc despre noi atunci când noi tăcem. Sunt, poate, cel mai puternic tool al comunicării non-verbale. Stilul unei femei este reprezentat, în mare parte, de haine și accesorii, dar se completează prin gesturi, postură, tonul vocii, privire.

Cine sunt clienții tăi? Cum reacționează românii la idea de a te lăsa să îți bagi nasul în dulapul lor?

Clienții mei sunt deopotrivă femei și bărbați care simt nevoia unei schimbări. Într-un moment de răscruce al vieții lor (divorț, sarcină, schimbare de job, depresie etc) au nevoie să se vadă într-o altă lumină, să se redescopere. La început a existat o ușoară reticență pentru că nu înțelegeau exact ce înseamnă un “style coach”, nu înțelegeau de ce este așa important să le cunosc povestea în detaliu ca sa le pot contura un stil personal. Nu scotocitul în dulap era problema, ci dezvăluirea intimității. Dar de 3 ani de când fac asta am observat o evoluție rapidă, în sensul în care au început să fie mai deschiși și să apeleze în număr din ce în ce mai mare la serviciile mele.

Care sunt cele mai frecvente trei greșeli pe care le fac femeile în construirea unei ținute?

Prima greșeală începe încă din magazin, atunci când își achiziționează piese care nu li se potrivesc, pe care le-au văzut la nu știu cine pe Instagram sau au citit nu știu unde că se poartă, că “este în trend”. A-ți contura un stil personal nu înseamnă să urmărești trendurile, înseamnă să îți cunoști corpul, să te cunoști pe tine, cine ești, unde vrei să fii, ce vrei să spui despre tine? A doua greșeală este că nu își construiesc o garderobă de bază, cu piese basic, atemporale, care să se potrivească între ele și la care poți adaugă piese sezoniere, care vin și pleacă. A treia greșeală este că preferă negrul în loc de alb. Știu, există această credință populară că albul îngrașă și negrul subțiază. Good point. Dar ăsta nu este un motiv pentru care să alegi mereu negru, să alegi întunericul, apăsarea. Cheia este să îți cunoști tipul de siluetă și să știi unde trebuie să adaugi și unde trebuie să maschezi. Dacă știi asta, atunci vei ști exact cum să jonglezi cu albul fără să te îngrașe sau să creeze disproporții.

Adriana Matei (3)

Ce nu îți place să vezi când analizezi stilul vestimentar al cuiva?

Nu îmi place să văd că acea persoană folosește hainele ca să se ascundă, să fugă de propria persoană. Nu îmi place să citesc în stilul vestimentar al cuiva neîncredere, frică, deznădejde.

Urban dilemma: full closet, still nothing to wear. Cred că sună familiar multor femei tematica ta din cadrul The Woman Connect. Cum va decurge workshop-ul tău din cadrul The Woman Connect?

“Dulapul plin și nimic de îmbrăcat” este coșmarul multor femei atunci când trebuie să aleagă un outfit. Cumpără haotic, emoțional, fără strategie și fără să știe ce vor face cu hainele respective, așa că m-am gândit să fac un pic lumină în dressingurile prea pline, dar goale în același timp. Mie îmi plac lucrurile practice, care sunt înțelese rapid, ușor și care pot fi puse în aplicare imediat. Îmi doresc să înțelegem de ce ajungem în situația de full closet, still nothing to wear și cum putem evita asta pe viitor. Voi vorbi despre cum ne înțelegem silueta, smart shopping și câteva tips&tricks pentru un look stylish. Desigur, îmi doresc să răspund și punctual întrebărilor și nevoilor femeilor care vor fi prezente, așa că workshopul va fi mai degrabă o conversație și nu un curs clasic.

Credit photo: arhivă personală