Un raport publicat de guvernul american, în anul 2012, intitulat „Tendințele globale 2030: Lumile alternative”, conține predicții sumbre, dar și perspective optimiste pentru lumea pe care o vom locui în următorii 20 de ani.
Una dintre secțiuni conturează patru mega-tendințe, care sunt gata să creeze cel mai mare impact asupra viitorului omenirii:
Noua bunăstare individuală
Raportul susține faptul că în următorele două decenii, ajutorul oferit de organizații, precum Organizația Mondială a Sănătății sau Fundația Bill și Melinda Gates, va contribui la ajutorarea a milioane de oameni aflați în sărăcie. Această nouă bunăstare duce la apariția a milioane de indivizi mai puternici, care vor deține mijloacele necesare, ce vor duce la economii locale și naționale mai înfloritoare.
Difuzarea puterii
Țările în curs de dezvoltare din Asia vor deveni puteri mondiale mai proeminente, în comparație cu națiunile nord-americane și europene: „China va avea probabil cea mai mare economie, depășind cea a Statelor Unite cu câțiva ani înainte de 2030”, a explicat raportul.
„Sănătatea economiei globale va fi din ce în ce mai mult legată de dezvoltarea în curs a lumii”. Cu alte cuvinte, bogăția și populația unei națiuni nu vor mai putea garanta păstrarea puterii de către aceasta, în condițiile în care vor exista națiuni mai abile, care reușesc să rămână conectate la date și resurse.
Modelele demografice noi
Îmbătrânirea pe scară largă, fertilitatea în scădere și urbanizărea vor avea urmări dramatice în anul 2030. Cu un număr neașteptat de 8,3 miliarde de oameni, civilizația umană va avea o vârstă matură și va fi mult mai concentrată asupra vieții de oraș.
„Țările îmbătrânite se vor confrunta cu o luptă ascendentă, în menținerea standardelor lor de viață”, se arată în raport. Totuși, este posibil ca, în decursul următoarelor decenii, omenirea să genereze cele mai multe construcții urbane din istorie.
Cererea crescută pentru hrană, apă și energie
O îmbogățire a păturii de mijloc va duce la creșterea cererii pentru alimente cu 35%, pentru apă cu 40% și pentru energie cu 50%, au sugerat cercetările guvernului. Regiunile cu temperaturi extreme, cum ar fi Singapore sau Mumbai, vor suferi temperaturi mult mai dure, din cauza efectelor schimbărilor climatice, iar zonele uscate, cum ar fi Africa de Nord și sud-vestul Statelor Unite, vor simți, în mod special, efectele precipitațiilor diminuate. O bază a resurselor viitorului includ forme regenerabile, solare și eoliene.
Concluzionând, putem spune că lumea deține încă resurse suficiente pentru a evita deficitul de energie, până în anul 2030, infrastructura se poate îmbunătăți, însă nivelul inovării și cel al producției va încetini în lipsa forței de muncă tinere, iar adevărata putere globală stă în abilitatea de a rămâne conectat la date și resurse.
By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman
Diana, profesor pentru învățământul preșcolar, cu o experiență de 12 ani în domeniu, este autorul cărții „ Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.
Surse foto: hdwallpapersrocks.com, aweablog.org, medicalguardian.com, hydrogenfuelnews.com, villagelegacypointe.watermarkcommunities.com. Sursă articol: weforum.org