Alege Laponia pentru Sărbători de basm!

Sărbătorile de iarnă sunt aproape. Cu siguranță, planurile tale sunt finalizate, însă există o destinație simbolică, care nu se va demoda niciodată, iar dacă nu ai optat pentru ea în acest an, poate deveni o opțiune importantă pentru anul care va urma. Este vorba despre Laponia, regiunea etnică și culturală din nordul Europei, locuită în mod tradițional de poporul sami. Peisajul arctic din Laponia a fost înscris, în anul 1996, pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Laponia, Țara lui Moș Crăciun

Laponia se întinde pe teritoriul a patru state: Norvegia, Suedia, Finlanda și Rusia. Majoritatea teritoriului se găsește la nord de Cercul Polar. În tradiția populară, se zice că Moș Crăciun are reședința în Laponia, unde trăiește iarna, pe Muntele Ureche, între Finlanda și Rusia.

mos2

Aici, Moș Crăciun are un loc unic de întâlnire, unde sute de mii de vizitatori, din întreaga lume, vin să-l cunoască, fiind un loc în care basmul devine realitate. Parcul lui Moș Crăciun, care este conectat la satul Santa Claus, a fost premiat  în anul 2007 de către Topworld International, care l-a plasat pe Locul al II -lea în topul celor mai frumoase aventuri de călătorie din Finlanda. Premiul a fost acordat după ce Topworld a invitat turiștii să voteze propria lor listă – Top 10 aventuri.

Luminile nordice

Luminile nordice sunt cunoscute sub numele de „Aurora Borealis”. Luminile nordice sunt observate în aproximativ 150 de nopți dintr-un an, de la mijlocul lui august până la începutul lunii aprilie. Grădina Arctică și partea de sus a orașului Ounasvaara sunt cele mai bune destinații pentru a asista la Luminile Nordice.

mos1

Potrivit științei, aceste lumini sunt cauzate de particule încărcate electric de la soare, care se ciocnesc una cu alta, înainte de a ajunge pe suprafața pământului, rezultand emisii ale diverselor lumini colorate. Verdele este cea mai comună culoare în acest proces, în timp ce roșu, roz, violet, galben și chiar albastru pot fi observate.

Santa Claus Village

Santa Claus Village este situat la 8 km de Rovaniemi și la 2 km de Aeroportul Rovaniemi. Călătoria cu autobuzul durează aproximativ 30 de minute. Rovaniemi este orașul natal al Moș Crăciun, care atrage anual peste 300.000 de vizitatori.

În anul 1985, Rovaniemi a fost declarat orașul natal al lui Moș Crăciun. Cercul Arctic trece chiar prin satul Santa Claus. Vizitatorii intră oficial în zona Arctică în momentul în care trec linia. Linia albă a Cercului Arctic, care este pictată în parc, reprezintă un loc foarte popular pentru vizitatori.

Santa Claus Main Post Office

Biroul lui Moș Crăciun este situat în interiorul clădirii principale a satului, pentru ca vizitatorii să poată face fotografii și să vorbească cu Moșul. Cu toate acestea, există o „oră de birou”, deci există posibilitatea ca el să nu fie găsit la birou, chiar dacă satul este deschis.

mos3

În interiorul parcului există numeroase magazine și restaurante, care vând o varietate de obiecte de Crăciun. Vizitatorii pot specifica, de asemenea, corespondența care urmează să fie trimisă la Crăciunul următor, indiferent de momentul în care aceștia vizitează oficiul poștal și trimit articolele.

Poți trimite și tu o scrisoare lui Moș Crăciun, folosind adresa:

 Moș Crăciun FI-96930, Cercul Arctic, FINLANDA

By Diana Arieșan – editor contributor The Woman

111

Diana, profesor pentru învățământul preșcolar, cu o experiență de 12 ani în domeniu, este autorul cărții „ Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto & video: youtube.com, ozy.com, pmscan.pl, flickr.com