Călătoria profesională a Oliviei Addams – una dintre cele mai în vogă artiste de pe scena muzicală românească –, a început atunci când mama sa a observat cât de pasionată era de muzică. Drept urmare, a decis s-o înscrie pe Olivia la Corul Allegretto, la vârsta de 3 ani și de atunci, a fost de neoprit.
Olivia își amintește și acum că mama sa avea un telefon Nokia de pe care i-a dat voie să cumpere piesa “Hips Don’t Lie” a Shakirei ca să o asculte când vrea, pentru că îi plăcea mult de tot. Acela a fost momentul când ea își amintește că și-a spus pentru prima dată, în gând, „într-o zi vreau și eu să scot piese pe care lumea să și le pună ca sonerie la telefon”.
Câțiva ani mai târziu, Olivia se afla la coadă la supermarket, când i s-a întâmplat să audă pentru prima dată că suna telefonul unei persoane din apropiere, având ca ton de apel piesa sa, “Dumb”. Atunci, Olivia a zâmbit larg și a simțit că trăit un moment-cheie în care a știut că se află pe drumul cel bun în călătoria sa profesională.
Astăzi, ea poartă multe pălării și fiecare dintre ele are o legătură directă cu muzica: este cântăreață, compozitoare, YouTuber, TikToker și fostă membră a trupei Jealous Friend.
„Îmi doream atât de tare să reușesc pe plan muzical încât îmi imaginăm că aș fi distrusă dacă aș realiza că nu am „acel ceva” care să placă publicului.”
Înainte să bifeze toate aceste roluri, a existat un moment, în procesul devenirii sale artistice, în care a simțit că s-ar putea să fie necesar să aibă un plan de rezervă. A luat, atunci, o pauză de la muzică și a început să lucreze într-un job ca broker – până într-o zi când, datorită unui cover muzical înregistrat în baie, pe care l-a postat pe contul său de Facebook, a fost descoperită de echipa cu care lucrează încă și astăzi.
Despre tot ce a urmat apoi, în procesul construirii sale artistice, ne-a povestit în acest interviu.
În perioada în care ți-ai dat o pauză de la muzică, ce anume ți-a lipsit cel mai mult cu privire la aceasta? Ce te-a determinat să te reîntorci la ea?
Muzica, pentru mine, a fost întotdeauna o sursă de energie. M-am hrănit cu ea și am vrut să o transfer mai departe. Motivul pentru care m-am apucat să cânt a fost din dorința de a oferi oamenilor o emoție, de a-i face să simtă poate mai intens decât obișnuiesc, de a le pune un zâmbet pe buze, sau poate pentru a-i ajuta să conștientizeze anumite lucruri, trecându-i prin niște stări.
Însă muzica, pentru mine, a venit la pachet cu o încărcătură emoțională foarte mare. Mi-a fost greu să trec peste frica de eșec și ani de zile m-am împăcat cu gândul că atâta timp cât nu încerc pe bune, nu am de unde să știu dacă îmi iese sau nu.
La muncă mă descurcam foarte bine și părea că totul se așează cum trebuie, ușor-ușor lăsam în urmă gândul la o carieră în muzică, ajutată bineînțeles de diverse minciuni pe care mi le spuneam, precum: „poate-i mai bine așa, oricum era prea mare bătaia de cap” / „e mult mai sigur unde lucrez acum, muzica este un domeniu riscant” și alte fel de fel de scuze.
Sufletul meu, în schimb, aștepta însetat un semn de la Univers că mai există o șansă, motiv pentru care în secunda în care m-am întâlnit cu echipa cu care lucrez în prezent, mi-am dat demisia și m-am aruncat în gol.
Un prieten mi-a spus să țin minte acele momente de “this is it” și să le simt emoția, căci acolo este Dumnezeu care ne vorbește prin alți oameni. Acela a fost momentul meu de “this is it”, care m-a făcut să-mi las în urmă toate fricile și să-mi dau o șansă.
„Pauza pe care am luat-o de la muzică a fost un mecanism prin care mi-am protejat mintea, însă am simțit cum mi se ofilește sufletul.”
Atunci când ai decis să reiei drumul carierei tale muzicale, care a fost lucrul de care te-ai temut cel mai mult?
Am ajuns la concluzia că fricile noastre par mari și monstruase doar în capul nostru. Odată ce ne dăm voie să fim vulnerabili sau să riscăm, suntem capabili să înfruntăm chiar și cel mai dur outcome pe care mintea noastră și l-a imaginat.
Gândul că Dumnezeu nu îmi dă mai mult decât pot duce m-a ajutat să realizez că și dacă nu îmi iese cu muzica, înseamnă că sufletul și mintea mea pot face față acestui eșec și că, de fapt, altul este drumul meu.
Cum ai reușit să depășești / să controlezi această temere și să construiești, în continuare, în direcția pe care ai visat-o încă de la vârsta de 3 ani?
Când mergi prin viață cu gândul că totul se întâmplă pentru tine și nu împotriva ta, vibrația ta crește, fricile se diminuează și te simți ocrotit la tot pasul. Toți pașii pe care i-am făcut până în momentul respectiv m-au ajutat și au fost în favoarea mea și pentru mine. Când nu a ieșit cum mi-am dorit eu, am înțeles ulterior de ce nu trebuia să se întâmple așa.
Care-ai spune că este atuul pe care-l aduci tu pe scena muzicală românească?
Toată muzica este diferită și fiecare vine cu povestea lui, spusă într-o anumită formă. Nu există doi oameni la fel, deci nu există două piese la fel. Fiecare om, fie el artist de meserie sau nu, are amprenta lui personală, de aceea mereu am considerat că este loc pentru toată lumea în industrie și mă bucur când văd că există din ce în ce mai multe genuri, colaborări, îmbinări de stiluri și artiști curajoși.
Eu fac ce simt și ce-mi place și mă bucur dacă există oameni care rezonează cu sufletul meu. Mă umplu de bucurie când pot să ajut fie prin muzică, fie cu discuțiile pe care le mai am cu diverși oameni din comunitate după concerte, fie cu mesaje și sfaturi direct în online.
Știm că ai început să cânți încă de la vârsta fragedă de 3 ani, însă cum a arătat momentul în care ai început să și compui? Cum ai descrie relația ta cu procesul scrierii de versuri?
Pentru mine, de multe ori, procesul scrierii de versuri a însemnat stres și presiune. Credeam că numai eu simt asta, însă am văzut că este o problemă generală în rândul artiștilor.
Când intrăm în cameră, de multe ori intrăm cu ideea că azi trebuie să facem o piesă și, de preferat, să fie hit. Am renunțat la acest obicei nesănătos, de altfel, în momentul în care mi-am amintit de ce m-am apucat de muzică în primă instanță.
Bineînțeles că sunt zile în care nu îmi iese. Dar sunt blândă și îmi amintesc cât de fericită ar fi fost Olivia din urmă cu cinci ani să fie într-un studio și să i se dea ocazia să cânte ce are pe suflet.
Și acum sunt puțin stresată, de exemplu, pentru că după ce termin acest interviu fug la o sesiune cu Denis, un om pe care îl admir până la cer și care îmi este tare drag. Pun puțină presiune pe mine gândindu-mă că trebuie să ne iasă ceva, însă goana după rezultate îngreunează procesul și de aceea rezultatele întârzie să apară.
„Florile sau copacii nu se grăbesc niciodată să crească sau să înflorească. O fac în liniște, încet și sigur, fără dubii că ajung unde trebuie.”
A ajuns să fie, pentru tine, într-un anumit punct al carierei tale o necesitate să compui, sau a fost aceasta mai degrabă nevoia talentului tău la scris de a se manifesta și face simțit?
Mie personal îmi place să compun, atât pentru mine cât și pentru alți artiști care se regăsesc și vor piesele mele. Motivul pentru care anul acesta m-am axat mai mult pe compus vine din faptul că simt că am multe de spus și în sfârșit le pot pune pe foaie. Simt că așa mă regăsesc mai mult atât eu, cât și oamenii care mă ascultă.
Dintre piesele pe care le-ai scris până acum – fie pentru tine însăți, fie pentru alți artiști –, care este cea în care simți că autenticitatea Oliviei în calitate de compozitoare se face simțită cel mai bine?
Dintre ultimele piese scrise de mine, „Până Îmbătrânim” și „Să nu mă poți uita” sunt, cu siguranță, cele în care m-am implicat emoțional cel mai tare. Acest lucru se vede și în concerte – atât prin reacția oamenilor, cât și prin modul în care le cânt eu.
În ce fel simți și/sau trăiești diferit melodiile pe care le cânți și ale cărui songwriter ești, spre deosebire de melodiile pe care le cânți, fără să te fi implicat în scrierea versurilor lor?
Piesele le trăiesc oricum, căci dacă nu empatizam cu ele, nu le acceptam, indiferent de cât de bune mi se păreau.
Cu cine ai spune că simți cea mai multă chimie muzicală în contextul unei sesiuni de songwriting, în studio?
Nu am avut sesiuni care să nu îmi placă: am avut de învățat câte ceva de la fiecare om cu care am intrat într-o sesiune. Am extraordinar de mulți oameni talentați în jurul meu și le sunt tare, tare recunoscătoare pentru tot.
Ai avut un rol și în cadrul show-ului One True Singer, difuzat pe HBO Max: acela de a îndruma concurenții pe drumul lor către marele premiu. Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învățat despre muzică lucrând, pe parcursul emisiunii, îndeaproape cu atât de multe tinere talente?
OTS pentru mine a fost, cred, una din cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit, am învățat foarte multe și mi-am depășit și eu niște limite. La OTS am avut ocazia să întâlnesc niște suflete minunate, muncitoare și de o determinare demnă de tot respectul.
Concurenții au fost trecuți prin foc, iar evoluția lor s-a văzut cu ochiul liber. Adi Istrate, unul dintre finaliștii OTS, este un om extraordinar, cu suflet cald și plin de talent, un artist din toate punctele de vedere, un camarad cu care ador să compun în sesiuni și în care am toată încrederea că toată lumea îi va ști numele.
Erika Isac, finalistă și ea la OTS, este una dintre cele mai puternice femei pe care le-am cunoscut în ultima vreme. O admir și mă bucur de parcursul ei, pentru că știu ce poate și știu că este de-abia la început. Are tot respectul meu.
Care a fost experiența colaborării cu rareș, câștigătorul One True Singer, pe piese precum „Buchet de trandafiri” și „Of corso”?
Colaborările cu rareș pot spune că au fost un perfect fit și că au venit de la sine. rareș este un artist extrem de talentat, dar și mai important de atât este foarte muncitor și cu o viziune în care crede, iar pentru asta îl admir și mă motivează și pe mine să am încredere mai multă în mine și în instinctul meu.
Cariera ta muzicală este, pentru tine, și o platformă prin care îți folosești vocea pentru a adresa subiecte cu greutate. Spre exemplu, ești unul dintre artiștii care a vorbit și a făcut campanie împotriva bullying-ului. Care este experiența ta cu bullying-ul și, dacă ai putea să transmiți un singur mesaj cu privire la acest fenomen, care ar fi acesta? Ce crezi că alimentează acest fenomen în România?
Din punctul meu de vedere, acest bullying vine din partea victimelor transformate în agresori. Oameni care suferă și nu își găsesc altă modalitate de a se elibera de durere, altfel decât făcându-le rău altora, oameni care consideră că terapia nu duce nicăieri și care nu știu să își gestioneze emoțiile, așa că îi fac pe alții ținta lor în scopul amuzamentului.
Bullying-ul a existat și o să existe mereu, nu este ceva ce poate fi controlat în masă și, în niciun caz, oamenii care îl practică nu se vor schimba peste noapte. Reacția noastră la bullying ar trebui să fie una blândă, pentru că nu este despre noi, ci despre celălalt și despre ce anume este în sufletul lui și îl determină să aibă reacții de genul.
Este extraordinar de greu să ai o reacție blândă când tu ești ținta unor jigniri, însă sunt de părere că asta este singura modalitate prin care acest cerc vicios se mai poate rupe din când în când.
Am multe povești din comunitate cu oameni care, în loc să mai reacționeze agresiv la bullying, au lăsat garda jos și au pus întrebări de genul „ce te face să fii așa?”, „de ce simți să fii așa?”, „sufletul tău este bine? acasă totul e în regulă?”.
Părerea mea este că majoritatea problemelor pleacă de acasă, iar asta este o formă prin care ne descărcăm. Când ești bine cu tine și fericit, nu simți nevoia să ataci alți oameni și să fii rău gratuit, pur și simplu îți vezi de treaba ta.
De aceea consider că problema trebuie privită dintr-un astfel de punct de vedere și că empatia trebuie să stea la bază pentru a putea rupe cercul vicios.
Ai vreun mentor care te ghidează și la care apelezi în momente-cheie de pe parcursul devenirii tale profesionale?
„Am pornit împreună cu Marius Dia făcând muzică de pe un laptop într-o sufragerie și am crezut reciproc unul în celălalt. A tras de mine și cu mine la fiecare pas și o face în continuare.”
Marius este omul care m-a descoperit, a stat la baza formării mele ca artist și este în continuare omul care mi-a devenit prieten, care mă ghidează, cu care lucrez și iau toate deciziile importante.
Pentru mine, el este un om foarte important și pe care îl țin lângă sufletul meu, pentru că în afară de mama mea, care a crezut în mine de la bun început, a mai fost doar el.
Dacă la început de drum mama ta a fost cea care a dat aripi pasiunii tale pentru muzică, în ce fel este implicată familia în activitatea ta în calitate de artist astăzi? Cum te ajută sprijinul venit din partea sa?
Toată familia mă susține și este mândră de mine. Mama e foarte drăgălașă când spune „eu ți-am zis mereu că o să reușești, simțeam asta”.
Consider că această propoziție a mamei repetată constant de-a lungul anilor – „o să reușești, simt asta” –, mi s-a întipărit în minte și a avut un rol foarte important în încrederea pe care am avut-o și eu la un moment dat, că într-un fel sau altul o să reușesc.
Cel mai bun sfat pe care l-ai primit la început de drum:
Munca bate talentul.
Talentul, munca sau pasiunea?
Un cocktail din toate, vă rog.
Ce spune culoarea părului tău despre tine:
Imma crazy kiddo at heart.
Un vers pe care l-ai scris în ultimul an și-n care te regăsești:
Kindness finds a way even in the darkest days.
Unde îți place să evadezi din oraș atunci când simți nevoia să te reîncarci:
La munte, cât mai mult în natură.
Melodia din playlistul tău pe care o ai pe replay în perioada aceasta:
“Buy Dirt” – Jordan Davis.
___
Editor: Carina-Marisa Cichi
___
Styling: @hilke.muslim
Foto: @ruuca
Make-up: @edith.official
Hairstyling: @berceanulivia