“Îmi place să muncesc, să mă înconjor de oameni mai deștepți decât mine.” | Elena Lasconi, Primarul orașului Câmpulung Muscel

Elena Lasconi este în prezent primarul municipiului Câmpulung Muscel, fiind prima femeie care ocupă această funcție din istoria orașului.  După o lungă și impresionantă carieră, aceasta a renunțat la jurnalism „pentru a crește calitatea vieții câmpulungenilor”.

La nici șase luni de la preluarea mandatului a reușit o serie de schimbări ale orașului despre cere ne-a povestit în acest articol, schimbări care nu se opresc aici. O zi de muncă din viața Primarului Elena Lasconi se întinde pe parcursul a 12-14 ore, iar printre activitățile sale zilnice se numără vizitele prin cartiere pentru a verifica ce e de făcut sau dacă problemele pe care cetățenii i le-au comunicat s-au rezolvat.

Se descrie ca fiind o persoană empatică, o calitate pe care o consideră necesară unui  lider, îi place să fie înconjurată de oameni mai deștepți și crede că orice se poate realiza dacă suntem mânați de iubire.

ELENA LASCONI2

Cum s-ar descrie, într-o singură frază, omul Elena Lasconi?

Cred că e suficient un cuvânt: viu.

A fost prima dată în istoria orașului când o femeie a fost aleasă în această funcție. Care credeți că au fost ingredientele principale în câștigarea alegerilor și ce ați simțit în momentul anunțării rezultatelor?

Autenticitate, sinceritate și păsare de oameni. Pentru mine “iubirea aproapelui” nu este doar a doua poruncă din Biblie, ci e un mod de viață. În momentul în care am aflat că am câștigat am simțit că Dumnezeu există și lucrează prin oameni. Am simțit că țara asta mai are o șansă.

elena lasconi echipa
ELENA LASCONI3

Ați menționat într-un interviu că ați ales să candidați la Primăria Câmpulung Muscel pentru a dezvolta orașul și a schimba viața locuitorilor în bine. Care au fost acțiunile pe care v-ați concentrat în acest sens?

Tot ce am făcut și voi continua să fac este pentru a crește calitatea vieții câmpulungenilor. Oamenii sunt sufletul orașului însă inima este infrastructura. Așa că, încă din prima zi, m-am concentrat pe proiecte concrete. Anume: am sprijinit câmpulungenii cu depunerea documentației pentru racordarea la gaze prin ANRE, am făcut parteneriat cu comunele din jur într-un proiect major POIM, tot pentru extindere rețea gaze.

Acum mă ocup de un proiect greu, dar foarte important și anume canalizare și apă pe toate străzile din Câmpulung. Tot acum, facem documentația pentru un proiect de mobilitate urbană pentru a putea achiziționa pe bani europeni autobuze electrice.

O chestiune sensibilă, care nu ține de Primărie, dar la care eu țin foarte mult pentru că e vorba de siguranța și sănătatea oamenilor este cea a deșeurilor periculoase de pe fosta platformă ARO.

Este o situație delicată juridic, dar sunt hotărâtă să rezolv această problemă până la sfârșitul anului. Tot acum am demarat o acțiune extrem de nepopulară pe care nu și-a asumat-o niciun primar până acum: demolarea garajelor.

Îmi doresc ca în locul acestor ruginituri să facem zone verzi și locuri de parcare civilizate pentru că trăim într-un municipiu, fostă Capitală a Țării Românești, nu în ghetou.

Până la sfârșitul anului îmi doresc să finalizăm un proiect foarte important, emblemă a orașului: reabilitarea bulevardului Pardon.

O altă temă este transformarea Policlinicii din Câmpulung într-o Policlinică europeană. Acum e “înghețată” în anii ‘70. E greu pentru că sunt multe cabinete vândute unor medici. Am reușit să obțin finanțare din sponsorizări și în felul acesta putem să o reabilităm.

O altă chestiune pentru care m-am luptat împreună cu consilierul meu pe sănătate a fost redeschiderea spitalului care până în urmă cu două săptămâni era COVID. Și am reușit. Sunt multe proiecte la care lucrez, dar sper să vorbim și peste un an și să vă arăt concret rezultatele.

elena lasconi activități

 

De-a lungul carierei jurnalistice ați trecut prin nenumărate momente grele, dar ați fost mereu aproape de oameni. Ați relatat pe blog despre cele mai importante momente din viața de jurnalist, unele dintre acestea fiind reportajele cu și despre minerii din Valea Jiului, cutremurul din 1999, din Turcia, vizita Papei Ioan Paul al Doilea, campania „Nouă ne pasă” sau experiența din Afganistan. Credeți că toate aceste experiențe v-au ajutat în a fi un lider bun? 

Cred că m-au ajutat să devin omul care sunt astăzi. Cred că una dintre calitățile pe cale de dispariție a unui lider, a unui politician, este empatia. Sunt empatică, uneori poate exagerez, am viziune, știu unde vreau să ajungem în următorii zece ani, îmi place să muncesc, să mă înconjor de oameni mai deștepți decât mine. 

Acestea sunt și calitățile unui lider.

 

Perioada pandemiei a fost una dificilă pentru toată lumea. Cum ați gestionat lucrurile și cum v-ați adaptat stilul de leadership în această situație?

Simplu: cu mască și dezinfectant. Asta e varianta matematică pentru că a fost și este greu. Mie îmi lipsesc îmbrățișările, zâmbetele, socializarea, apropierea, dar m-am adaptat. Știți că e o vorbă: Dumnezeu îți dă cât poți duce.

elena lasconi semnături

 

Cum arată o zi din viața primarului Elena Lasconi?

Mă trezesc pe la 05:00, ascult muzică, beau cafea, mă fac “frumoasă” (nj: râde) și plec la Primărie. Deseori mă duc prin cartiere să văd ce ar trebui făcut sau să verific dacă s-au rezolvat anumite probleme pe care oamenii mi le-au scris pe facebook, mail etc și pe care le-am dat în lucru.

Apoi începe ziua care de cele mai multe ori ține între 12 și 14 ore. Nu mă plâng pentru că îmi place de nu mai pot. Fiecare zi este altfel, întâlniri, teren, semnături, multe semnături, planuri, mailuri etc.

elena lasconi cartiere

Cartea de pe noptieră?

Le schimb destul de des, dar cea care e permanent pe noptieră este Biblia.

Preparatul culinar preferat?

Pâinea prăjită cu unt.

Tocuri sau flat shoes?

Mi-ar plăcea tocuri, dar alerg destul de mult și îmi place să mă simt confortabil, deci, flat shoes.

Note to self: să devin cel mai bun primar din România.

ELENA LASCONI1

Un gând de final pentru cititoarele The Woman:

Orice îți dorești se poate realiza. Orice. Important e să fii mânat de iubire. Cred că asta e lecția noastră pe pământ: IUBIREA. Restul sunt detalii. 

————-

Editor:

MARA RUSU THE WOMAN-01

Mara Rusu, originară din Zalău, locuiește în Cluj-Napoca, și este studentă în anul III la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice. Iubește cafeaua și călătoriile, mai ales destinațiile însorite, să se exprime în scris și spune despre ea că este organizată, iubitoare de oameni și de noi provocări.