Anca Duca, Marketing Manager Ikon: „Poţi creşte real, numai dacă îţi construieşti o echipă de oameni care se aliniază valorilor tale”

Anca Duca este Marketing Manager la Ikon, activând în domeniul de beauty de peste 15 ani. S-a alăturat echipei în urmă cu mai bine de 6 ani și simte că a găsit oameni cu aceleași valori ca ale sale. Crede în relații pe termen lung și ne spune că sustenabilitate unui brand are legătură și cu oamenii acestuia.

În urmă cu doi ani, în plină pandemie, Anca, alături de echipa ei, puneau bazele primului brand românesc de produse cosmetice, conceput special pentru stilişti – IKONIK, care și-a construit succesul tocmai prin ascultarea nevoilor acestora.

Mai multe despre ea, ca om și profesionist, și despre brandul IKONIK, de la idee la plan, la strategie, implementare și dezvoltare, ne povestește Anca în acest interviu. 

 

Ne spuneai așa: „Acum am ajuns să mă bucur doar pentru că sunt, pur şi simplu”. Cum ți-ai descrie călătoria profesională și nu numai de până acum?

 

Azi mă bucur pur şi simplu că sunt, iar însemnătatea acestor cuvinte este reflectată de experiențele trăite până la 36 de ani. Cred că fiecare om are o poveste, iar în povestea mea, am avut parte de contraste care m-au format.

Acestea m-au ajutat să cresc, să înţeleg în timp că evoluţia înseamnă atât cunoaștere interioară cât şi profesională, iar provocările avute în relațiile interumane m-au conturat în poziţia de manager, coordonator de proiecte şi om care îşi practică cu pasiune munca. Întotdeauna am ales să văd binele din oameni, din trăiri şi experienţe, iar asta m-a ajutat să privesc înspre viitor deschisă şi plină de dorinţa de a lăsa în urma mea lucruri, care să aibă un impact pozitiv.  

 

În plină pandemie, în 2021, a luat naștere brandul IKONIK – propriul brand de produse de îngrijire dedicate părului. Care au fost pașii în procesul de creație?

 

Etapele parcurse de la idee, la strategie şi execuţie, până la creştere şi vânzare, au fost pline de inspiraţie, dar şi de provocări. În procesul creativ, s-au implicat îndeaproape Cristian şi Sorin, cel care se ocupă de strategia brandului nostru, care a avut abilitatea de a concepe, desena şi contura povestea brandului IKONIK. În timpul creaţiei am definit: viziunea, valorile şi misiunea brandului.

VIZIUNEA noastră: ne dorim ca IKONIK să fie prima alegere de produse profesionale destinate părului, pentru saloanele din România. MISIUNEA noastră: ne dorim să reprezentăm comunitatea de stilişti din România, dezvoltând un portofoliu adaptat mereu nevoilor acestora. VALORILE noastre: rămânem aproape, suntem de încredere și promovăm simplitatea.

 

IKONIK este primul brand românesc de produse cosmetice, conceput special pentru stilişti. Care au fost greutățile întâmpinate de-a lungul procesului, fiind o premieră?

 

În demersul realizării proiectului am avut parte de consultanţă şi expertiză din partea unor oameni cu experienţă, dar provocările pe care le-am parcurs au fost cauzate de lockdown-ul din pandemie, iar apoi de debutul războiului în Ucraina. Efectele au fost: întârzieri ale livrărilor de raw materials, variaţia costurilor de producţie, lipsa stocurilor la nivel mondial de materie primă. Provocările multiple ne-au făcut să înţelegem că ceea ce azi e stabilit și aprobat, mâine se poate schimba, dar consecvența şi orientarea spre găsirea soluţiilor, ne-au determinat să consolidăm întreg proiectul.  

 

Cum ați gândit conceptul și numele brandului? Care au fost principalele influențe și inspirații în dezvoltarea gamei de produse? Ce ingrediente cheie se regăsesc în produsele IKONIK și care sunt beneficiile lor pentru păr?

 

Numele brandului IKONIK este o extensie a denumirii companiei. Nu ne-am dorit să ne îndepărtăm prea mult de ceea ce clienţii şi partenerii noştri cunoșteau de peste 18 ani. 

Am ales metafora soarelui ca fundament al brandului IKONIK® pentru a sugera centralitatea stilistului, cel care ne oferă inspirația și direcția în realizarea produselor cosmetice profesionale. Poziția sa „iconică” este reprezentată în simbolul grafic al logo-ului nostru printr-un soare stilizat ale cărui raze converg ca niște săgeți spre centru. 

Pentru a sublinia originea autohtonă a brandului, am denumit fiecare linie de produse, inspirându-ne din repertoriul de arhaisme și regionalisme al limbii române. 

LUCERA – înseamnă: Luceafăr, luminos | DALBA –  alb, curat, imaculat

ZIMZAR – fermoar, închidere | SELBA – pădure tânără şi deasă

Liniile de colorare au integrate tehnologii inovatoare, ingrediente active şi micropigmenţi care nuanţează părul, dar îl şi tratează în același timp. 

Cea mai nouă linie lansată este Selba, un tratament de protecţie, prevenţie şi reparare a structurii firului de păr. Am creat o formulă etică, vegan friendly, în care am integrat un procent ridicat de ingrediente active de origine naturală. 

Trei tehnologii inovatoare, cu formule patentate la bază, pentru a obține cele mai bune rezultate pentru părul deteriorat şi supus factorilor interni şi externi.  

 

În saloanele din România regăsim o mulțime de alte branduri din afară, care probabil au deja o imagine creată. De ce IKONIK? Cum au primit stiliștii produsele IKONIK? 

 

Credem în parteneriatele pe termen lung. Acestea au devenit în timp relații profesionale în care s-a realizat transferul de încredere, iar încrederea este un sentiment puternic uman care reiese din împărtăşirea valorilor comune. 

Stiliştii ne-au primit cu deschidere. De la lansarea brandului până azi, portofoliul de clienţi a devenit tot mai mare, iar acest fapt se datorează celui mai important element care ne conturează strategia de lansare a noilor linii: ascultarea nevoilor acestora. Cei care au participat la evenimentele noastre au fost cuceriţi de povestea IKONIK. Calitatea produselor a confirmat şi consolidat încrederea în brand. 

 

Care sunt produsele din portofoliu? Pentru cine au fost create aceste produse? 

 

Prima linie de produse pe care am lansat-o în portofoliul IKONIK a fost Lucera, vopsea ton pe ton lichidă, creată special pentru a nuanţa părul după aplicarea tehnicilor de balayage. Cererea serviciilor pentru blonduri realizate prin tehnici de suviţare este în continuare foarte cerută în saloanele de înfrumuseţare. 

Am lansat produse profesionale tehnice, special create pentru stilisţi.

Privim părul ca pe o pânză, pe care artistul, în cazul nostru stilistul, lucrează încercând să obţină culorile dorite. 

Totul trece printr-un proces la nivelul structurii părului, dar combinat cu creativitatea, colorimetria şi măiestria stilistului, rezultatul poate fi unul fabulos. Ce poate fi mai frumos pentru un stilist decât bucuria şi zâmbetul de mulţumire al clientei, la finalul serviciului de înfrumuseţare?

 

Ne povesteai că de la idee la execuţie a fost nevoie doar de o echipă fantastică de oameni”. Cine sunt oamenii din spatele brandului IKONIK? Cum a contribuit echipa la dezvoltarea și succesul brandului într-un timp relativ scurt de la lansare?

 

Omul vizionar din spatele conceptului este Cristian Retegan. El e cel care ne inspiră, ne motivează şi sădeşte în noi dorinţa de a crea şi performa. 

Din 2005, anul lansării companiei Ikon Trading, a reușit să atragă alături de el oameni care au acelaşi sistem de valori. 

Vlad Zah, manager de vânzări, şi Marius Onaci, manager operaţional, sunt doi dintre colegii noștri care au peste 15 ani de când contribuie la creşterea companiei. Alături de ei sunt colegii din echipa de vânzări, echipa de educaţie, stilişti care s-au alăturat proiectului nostru şi care ne sunt parteneri în promovarea produselor IKONIK. Departamentul de marketing şi de product management numără peste 7 oameni, colegi, colaboratori sau parteneri externi. 

Rolul şi contribuţia fiecăruia sunt extrem de importante. 

 

Ești parte din echipa Ikon de peste 6 ani de zile, în prezent ocupând funcția de Marketing Manager. Ce înseamnă pentru tine strategie pe termen mediu și lung?

 

Am avut şansa să fiu într-o perioadă de absorbție, să învăţ, să am acces la informaţii care azi stau ca fundament în munca mea. Sunt de 15 ani în domeniul de înfrumuseţare, am jubilat între roluri, dar accesarea informaţiei şi dorinţa de cunoaștere îmi oferă azi posibilitatea de a avea perspective diferite.

Analiza, structurarea şi planificarea sunt instrumente care stau la baza realizării fiecărui proiect. Fie că vorbim de strategia de creştere a brandului sau comunicarea strategiei de conținut, instrumentele menţionate anterior sunt utilizate pentru a ne atinge obiectivele. Pe termen mediu filozofia ”Think macro make steps micro” funcţionează deoarece noi cuprindem atât beneficiile vizibile ale unui produs, cât şi molecule din interiorul acestora.

Pe termen lung avem grijă de oamenii din echipele noastre.

 

Ce ne poți spune despre comunicarea unui astfel de proiect, în calitate de Marketing Manager? Există „reguli” specifice de comunicare în acest domeniu?

 

Facem o vânzare B2B, iar într-o lume a magazinelor online, alegem să ne diferenţiem. Cum? Prin faptul că nu facem e-commerce. IKONIK nu se poate cumpăra online. 

Pe de altă parte nu cred într-o comunicare agresivă, mai degrabă cred că ”marketing it’s about helping people”. Educaţia şi cursurile pe care le promovăm sunt special gândite pentru a îndruma stilistul să cunoască produsele noastre pentru a le integra în serviciile de înfrumuseţare în salon.

Noi spunem despre noi, că suntem oameni care vindem oamenilor. 

 

Cum arată o zi de muncă pentru tine? Cum te-ai descrie ca lider pentru echipa ta? Ce îi este caracteristic stilului tău de leadership?

 

Iubesc cu adevărat dinamica fiecărei zile. 

Folosesc conceptul de rutină numai ca instrument care mă ajută în organizare. Am viziunea şi experienţa câştigată de-a lungul timpului, dar poţi creşte real numai dacă îţi construieşti o echipă de oameni care se aliniază valorilor tale. Am darul de a recunoaşte unicitatea şi potenţialul celorlalţi şi de a-i ghida. Cu oamenii din echipă noastră împart multe momente pline de provocări, dar şi de bucurie. Important e să fim onești unii cu ceilalţi, să ne asumăm vulnerabilităţile şi să venim în întâmpinarea nevoilor celuilalt, când este necesar. Pentru mine cu adevărat valoroasă este comunicarea şi modul în care oamenii fac transferul de încredere în tot acest proces. 

 

Cum vezi tu evoluția brandului în viitor? Aveți planuri pentru extindere sau pentru noi produse?

 

Creşterea portofoliului de produse şi evoluţia brandului IKONIK sunt naturale şi firești, adaptate nevoilor şi cerinţelor clienţilor noștri, care îşi doresc continuu produse şi formule inovatoare și care să-i ajute în munca lor din salon. Colaborăm cu cele mai mari companii şi fabrici de produse cosmetice profesionale din Italia şi din Europa, iar asta ne ajută să identificăm cele mai noi tehnologii, formule şi descoperiri ştiinţifice ale ingredientelor active care fac ca produsele noastre să fie inovatoare.

Pregătim pentru toamna aceasta lansarea unei noi linii de produse. Aşteptăm cu nerăbdare să vă prezentăm şi să vă comunicăm beneficiile acestora. 

 

Ce măsuri luați pentru a fi un brand mai sustenabil și responsabil din punct de vedere social și ecologic?

 

Dacă încercăm să schimbăm perspectiva cu care privim conceptul de sustenabilitate, eu zic azi că realitatea evenimentelor din ultimii ani, cele care au marcat omenirea,  pandemia, războiul, ne determină să spunem că real valoroase şi sustenabile sunt relaţiile interumane.

Alegerile sustenabile pe care le facem de la cel mai mic amănunt, utilizarea hârtiei reciclate pentru tipărirea facturilor, folosirea maşinilor electrice, formule etice cu un conţinut ridicat de ingrediente active naturale, ambalaje reciclabile, pălesc în faţa provocărilor menţionate anterior. 

Când relaţia interumană este mai presus de scop, devine ea însăși sustenabilă.  

 

Cum crezi că se schimbă industria îngrijirii părului în România și la nivel global? Care sunt tendințele sau inovațiile recente în industrie care vă influențează strategiile și produsele?

 

Digitalizarea proceselor tehnologice şi evoluţia cercetărilor ştiinţifice dau posibilitatea descoperirii unor noi formule care au la bază molecule, pigmenţi şi tehnologii unice brevetate. 

Consider că inovaţiile ultimilor ani au revoluţionat produsele cosmetice. Un exemplu este tehnologia extractului din rodie. Cercetătorii au descoperit că extractul din pericarpul rodiei (învelișul alb din interior) are beneficii multiple pentru păr. Ingredientul este upcycled, contribuind astfel la practici de frumusețe sustenabile şi durabile. În 2022 descoperirea tehnologiei a fost premiată în rândul cercetătorilor la nivel mondial.

 

Cum definești succesul raportat la activitatea ta de zi cu zi? 

 

Succesul pentru mine înseamnă alinierea şi menţinerea echilibrului în cele mai intense perioade, cele în care aleg să rămân demnă, să-mi recunosc vulnerabilităţile şi să vorbesc deschis despre ele. Alinierea aceasta mă face puternică în faţa provocărilor. Succes mai înseamnă pentru mine şi simplitatea cu care-mi hrănesc sufletul, emoţii reale provenite din bucuria de care am parte alături de oamenii cu care interacţionez, zi de zi. 

 

3 cuvinte care te caracterizează: asertivitate, consecvenţă, viziune. 

Un truc de hairstyling pe care îl aplici: masca leave-in, dar mai important pentru mine este să-mi ascult nevoile părului, în funcţie de fiecare sezon şi de transformările fireşti prin care trec, ca femeie, cu fiecare an care trece. 

Ultimul lucru pe care îl faci înainte să adormi: Încerc să merg la somn înainte de a fi total epuizată. Înainte de a adormi, sunt recunoscătoare pentru cele trăite, dar recunosc că aştept să vină dimineaţa, sunt o persoană matinală. Iubesc dimineţile deoarece îmi dau şansa unui nou început.

Destinația favorită pentru vacanță: Acolo unde mi-e sufletul în armonie cu mintea, iar echilibrul acesta poate transforma orice loc într-o destinaţie perfectă… 

Note to self: Sunt un om orientat spre viitor, trecutul pentru mine înseamnă recunoștință adresată părinţilor mei, pentru educaţia şi valorile transmise. Îi mulțumesc tatălui, care nu mai este printre noi, pentru că m-a învăţat să respect oamenii şi să fac cu pasiune fiecare lucru, iar mamei mele pentru lecţia de putere şi dorinţă de viaţă pe care o parcurgem în prezent. 

Succesul real pentru mine este iubirea cu care fetiţa mea, Luana, mă înconjoară în fiecare zi şi în care am reuşit să sădesc resurse pentru a-şi gestiona emoţiile şi a creşte pregătită pentru a descoperi viaţa.

 

Credit foto: Raluca Ciornea

 

Interviul a fost publicat în Ediția Print The Woman 2023, care poate fi achiziționată de aici.

 

Editori: Crina Ciocian și Mara Rusu