În ciuda evoluției evidente a statutului lor, multe femei sunt încă educate prin raportare la imaginea „feminității perfecte”, care este egală cu anumite calități aparente, precum acelea: de a fi în slujba celorlalți, de a nu avea opinie proprie, de a-și ascunde sentimentele sau de a lăsa luarea deciziilor pe seama celuilalt. Educate să pună pe primul plan familia și prietenii, multe femei își neagă sistematic nevoile și dorințele.
Contrar progreselor sociale semnificative, stereotiputile sunt foarte rezistente. O soție „ideală” este sinonimă cu devotamentul și generozitatea. În același mod, o mamă ideală va uita mereu de ea, în beneficiul copiilor și al soțului. În sfârșit, feminitatea „ideală” presupune întotdeauna aprobare, docilitate și chiar supunere.
Este o certitudine faptul că oricine se simte mai bine atunci cand îi ajută pe cei din jur, mai ales dacă societatea încurajează o asemenea atitudine, însă atunci când avem de-a face cu o metodă sistematică de a bloca orice exprimare, opinie sau păreri personale, aceste tendințe ajungând să fie un permanent sacrificiu sau să acapareze toate fațetele existenței, atunci se instalează pe termen lung frustrarea, iar stima de sine va scădea vertiginos.
Existența unui NU pozitiv
Un NU folosit cu discernamânt poate duce la îmbunătățirea relațiilor, prin crearea unui context de eficacitate sporită. În schimb, un NU nepotrivit poate produce exact efectul invers. Este vorba despre acel NU încăpățânat, spus din convingerea că ai întotdeauna dreptate, un NU defensiv, urmare a unei analize eronate, născut din teama de a nu fi tras pe sfoară sau din teama de necunoscut.
În mod paradoxal, dacă îndrăznești să spui NU, cresc șansele unei comunicări autentice. Precizarea propriilor limite este un mod de a câștiga respectul celorlalți. Un NU lipsit de agresivitate, dar ferm, permite o comunicare mai deschisă, mai onestă. Este, astfel, un NU cu efect positiv, care face lucrurile să meargă inainte, un NU activ, matur, care ne permite să avem un rol dinamic în propria noastră existență.
Societatea și educația tradițională nu ne încurajează să spunem NU
Cel mai adesea, indivizilor li se cere să își însușească regulile, interdicțiile, să se supună unei ordini uniformizate și sufocante. Iar un NU ar introduce dezordinea, ar distruge echilibrul, impiedicând învârtirea în cerc. „ Politețea, copile dragă, înseamnă să dai senzația că ai uitat de tine pentru ceilalți” spune Balzac.
Educația tradițională ne învață să ne inftanam tendințele naturale, ne îndeamnă să le prelucrăm, să le deplasăm, să le amânăm
Este mai ușor să spui Nu
Indiferent dacă acțiunea de amânare este efectivă sau doar închipuită, fraza „ Ar fi trebuit să spun NU!” poate pune stăpânire pe tine, în același timp cu regretele și culpabilitatea. Soluțiile, cum ar fi evitarea, fuga sau minciuna, produc efecte mult mai nocive decât cele create de exprimarea unui simplu NU. Însă, cu cât te vei antrena mai mult să spui NU, în mod adecvat, cu atât vor scădea mai manifestarile de anxietate și disconfortul, iar încrederea în tine va fi tot mai mare.
Voința de schimbare
Primul lucru pe care îl ai de făcut este acela de a recunoaște că nu este ușor să spui NU. Dacă rezultatele nu vor fi la înălțimea așteptărilor, te vei simți frustrată, descurajată și demoralizată. Însă frustrarea nu înseamnă eșec. În situațiile dificile, ea îți poate sublinia neajunsurile, dar te și provoacă să lupți pentru a izbândi.
Progresivitate și realism
Bineînteles, nu vei putea corecta această neputință, de a spune NU, de la o zi la alta. Orice schimbare a obișnuințelor și a comportamentului presupune răbdare și timp, dar, mai ales, nu uita să îți stabilești obiective realiste.
Pentru situațiile în care nu poți spune NU, ar fi necesar: să încerci să constați starea de disconfort, să îți identifici atitudinea de evitare sau pasivitatea, să evaluezi situația la justa ei măsură, să relativizezi ceea ce nu este dramatic și să nu banalizezi ceea ce poate fi riscant și, astfel, să îți afirmi voința de schimbare.Reacțiile și feedback-ul
Schimbarea pe care o ai în vedere va provoca reacții celor din jurul tău. Interlocutorii tăi se pot arăta surprinși, uimiți, consternați, iritați, îngăduitori sau amuzați. Aceștia își pot manifesta neînțelegerea, furia, exasperarea sau aprobarea. Cei pe care i-ai obișnuit cu un șir nesfârșit de DA se vor lăsa mai greu convinși decât cei pe care îi cunoști de mai puțin timp.
Fiecare NU este diferit de celălalt
Unul poate fi mai ușor de rostit față de altul. Unul este automat, iar altul dureros și dificil. Mai este și unul inutil, iar în acest ultim caz nu te bate cu morile de vânt, nu face eforturi disproporționate pentru a obține rezultate derizorii. Uneori este preferabil să nu te încăpățânezi în situații în care refuzul nu aduce ceva palpabil și să știi să renunți, pentru că nu merită și este mai bine să îți păstrezi energia pentru situații mai importante.
Un NU pregătit îți poate simplifica viața, un NU reținut este diferit de unul spontan și impulsiv, iar un NU slab și lipsit de convingere este o breșă prin care va năvăli oricând celălalt.
Un NU adevărat
Nehotărârea merge întotdeauna mână în mână cu riscul de a fi pus sub semnul întrebării. Un NU adevărat, ca să fie eficient, trebuie să pornească dintr-o puternică certitudine interioară. Iar dacă nu ești deloc hotărât, încearcă să amâni acest NU pentru un moment când situația va fi mai clară.
Concluzionând, se poate evidenția faptul că putința de a spune NU îi permite individului să se consolideze și să își afirme independența și autenticitatea. Astfel, relațiile interumane se vor simplifica mult în toate domeniile vieții curente, chiar dacă trăim într-o societate marcată de disconfort, stres sau lipsă de comunicare și întelegere. Rămâne să ne bazăm pe acțiunile noastre, specific umane, care ne oferă calitatea de a fi cei mai buni antrenori ai propriilor arbitri.
By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman
Diana este profesor pentru învățământul preșcolar cu o experiență de peste 11 ani și autorul cărții „Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.
Surse foto: media.salon.com, e11ulis.wordpress.com, thumbor.unica.ro, psihoterapia.eu, idtherapy.ro. Sursă articol: Marie Haddou – „ Cum să spui NU acasă, la serviciu, prietenilor, în viața de zi cu zi”