Astăzi, de Ziua Drepturilor Omului, s-a născut campania #standup4humanrights

Ziua Drepturilor Omului este sărbătorită anual, în jurul lumii, pe 10 decembrie. Această dată a fost aleasă pentru a onora adoptarea și proclamarea de către Adunarea Generală a ONU, la 10 decembrie 1948, a Declarației Universale a Drepturilor Omului, prima exprimare globală a drepturilor omului și una dintre primele realizări majore a noii organizații a Națiunilor Unite.

Începând cu Ziua Drepturilor Omului, pe parcursul anului 2017, se va desfășura campania #standup4humanrights, care susține drepturile omului, indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă sau opinie politică. Campania va marca aniversarea a 70 de ani de la semnarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, cel mai tradus document din lume, disponibil în peste 500 de limbi.

Drepturile omului, democraţia şi statul de drept sunt valori esenţiale în cadul Uniunii Europeane și este necesar să fie respectate, însă acestea nu sunt valabile la nivel global. Există modele, în schimb, care încearcă prin acțiunile lor eroice să contribuie la instituirea drepturilor omului.

Un exemplu de mențiomat este Malala Yousafzai, tânăra care a fost împuşcată de talibani, pentru că a militat pentru educaţe, începând campania în 2009, pe blog, unde a descris modul în care talibanii le împiedicau pe fetele ca ea să meargă la școală.

human-rights

Malala a supraviețuit atacului și, prin cartea ei  „I Am Malala: The Girl Who Stood Up for Education and Was Shot by the Taliban”, povestea impresionantă a luptătoarei pentru drepturile tinerelor din Pakistan, a făcut înconjurul lumii.

Alături de Kailash Satyarthi, militantul indian pentru drepturile omului,  Malala Yousafzai este unul dintre laureaţii Premiul Nobel pentru Pace din anul 2014. Malala a primit, cu un an înainte, și Premiului ONU al Drepturilor Omului, atribuire primită şi de Martin Luther King (1978), Nelson Mandela (1988) și Benazir Bhutto (2008).

malala-noble-prize-2014

„ Este o icoană a curajului pentru toți adolescenții care îndrăznesc să-și urmărească aspirațiile și, ca o lumânare, luminează o cale din întuneric” a spus Joseph Daul, președintele Partidului Popular European de centru-dreapta din Parlamentul European.

Ziua Drepturilor Omului este marcată, în mod obișnuit, de conferințe și reuniuni politice, dar și de evenimente culturale, care se ocupă cu probleme legate de drepturile omului.

By Diana Arieșan – editor contributor The Woman

111

Diana, profesor pentru învățământul preșcolar, cu o experiență de 12 ani în domeniu, este autorul cărții „ Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto & video: humanrights.gov.au, iilsindia.com, malala-yousafzai.com, youtube.com