Întebarea la care mi s-a propus să răspund în acest articol vine în continuarea tematicii din cel precedent: „Ca antreprenor, coordonez eu toată activitatea sau creez postul de CEO ?”.
Cel mai tranșant răspuns pe care îl pot da este „definitely maybe”, cum spun englezii. Depinde.
Depinde de cât de mare este compania și de cât de complexe sunt procesele pe care le implică. Să presupunem, însă, că vorbim despre o companie de dimensiuni medii – pentru că la majoritatea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici, problema unui CEO sau a unui director general, ca să folosim totuși un termen mai adaptat, nici măcar nu se pune: de obicei, proprietarul este acționar unic și administrator și director și executant și multe alte lucruri – cam tot ce are nevoie firma să fie, în orice moment, ziua, noaptea, pe vreme bună sau pe vijelie. Cele care sunt sau au trecut prin etapa aceasta știu bine ce zic.
De ce factori ținem cont?
Să presupunem, cum ziceam, că vorbim despre dimensiuni medii. În continuare, depinde. Depinde de domeniu și de expertiza pe care o are sau nu o are antreprenorul în sfera aceea – evident că este un sfat de bun simț că atunci când vrei să te aventurezi, ca om de afaceri, într-o zonă nouă, ai face bine să cooptezi în echipă un profesionist care cunoaște domeniul ca pe propriile buzunare și să îi cedezi frâiele. Un alt sfat de bun simț ar fi și să nu vă aventurați în domenii despre care nu știți chiar nimic, dar aceasta este o altă discuție.
Mai depinde și de câte business-uri are în portofoliu antreprenorul respectiv. Atunci când vorbim despre un portofoliu foarte diversificat, un CEO pentru fiecare entitate poate să fie o idee foarte bună. Dar, surpriză!, nici aici nu avem o regulă inconturnabilă. Pentru că depinde și de structura psihologică a antreprenorului, de cât de confortabil se simte în postura de manager și de cât de aplecat este spre a delega. Sau spre micromanagement, ca să fie spectrul complet. Despre asta am povestit mai pe larg în articolul trecut.
În ceea ce mă privește, eu funcționez cumva la mijloc, ca o republică semiprezidențială. Sunt foarte implicată în toate business-urile mele, dar am și un director general, care supervizează operațiunile curente, gestionează echipele, creionează direcții de dezvoltare și campanii de vânzări etc. Deciziile strategice, însă, rămân în sarcina mea, întotdeauna. Pentru că și răspunderea morală față de oamenii pe care îi conduc, față de clienți și de furnizori este tot a mea. Dar și pentru că sunt realmente pasionată de business în general și de fiecare dintre businessurile mele în particular și-atunci mi-ar fi imposibil să nu mă implic serios în viața lor, oricât de competenți ar fi oamenii cu care mă înconjur.
Cronica unui eșec anunțat
Și cu asta ajungem la singurul sfat pe care mi-aș permite să-l dau cititoarelor-antreprenor: numai voi știți, doamnelor, dacă aveți sau nu nevoie de un CEO. Dar dacă decideți că da, aveți foarte mare grijă pe cine cooptați. Cereți referințe și verificați-le. Și după ce le-ați verificat o dată, mai verificați-le o dată. Și testați nu numai capacitățile profesionale ale candidatului sau candidatei, ci și cât de bună și de fluidă este comunicarea dintre dumneavoastră și respectivul/a. Am auzit o dată despre un anteprenor care trebuia să își inducă o stare specială ca să poată citi e-mailurile pe care i le trimitea project manager-ul pe care îl angajase să implementeze un proiect cu mare potențial (și cu o investiție considerabilă). Project manager-ul venise cu recomandări solide și cu un CV de-a dreptul antiglonț. Doar că cei doi vorbeau limbi complet diferite și între ei nu exista niciun fel de chimie. Povestea aceasta ar putea purta titlul „Cronica unui eșec anunțat”.
Atenție, însă, și la cealaltă față a monedei: nici prea multă chimie personală nu este recomandată. Experiența sugerează că nu e neapărat de dorit să transformi relația cu CEO-ul într-una de prietenie, pentru că astfel se blurează liniile și devine greu să îți păstrezi perspectiva obiectivă. Și dacă există un lucru pe care chiar nu îți poți permite să îl pierzi, ca antreprenor, acela este tocmai claritatea perspectivei. Uneori merită chiar să pierzi niște bani, decât să îți pierzi luciditatea.
By Camelia Șucu, self-made serial entrepreneur
Camelia Șucu, un veritabil antreprenor în serie „self-made”, este cunoscută publicului mai ales ca jucător de top pe piața de mobilier și design interior din România. Co-fondatoare, în 1993, a Mobexpert, iar apoi pentru a-și diversifica portofoliul cu noi proiecte. Camelia este un lider, unul care știe că spiritul antreprenorial înseamnă asumarea mai multor provocări decât toți ceilalți, care știe să învețe câte ceva din fiecare experiență și să aibă o bună comunicare cu toți cei care, într-un fel sau altul, contribuie la succesul business-ului.
Primul pas după Mobexpert a fost fondarea grupului de firme Class, prin care Camelia Șucu a devenit distribuitor unic al unora dintre cele mai importate branduri de mobilier de lux din lume. Pasiunea pentru sănătate, cimentată și de formarea ei inițială ca medic, s-a materializat apoi prin Abundia. A urmat firesc brandul Iconic, care reprezintă o adevărată sinteză a filosofiei de business, dar și de viață, a Cameliei: armonie, frumusețe și sănătate abordate holistic, de la interior.
Preocupată și de transmiterea valorilor și lecțiilor învățate, Camelia este un adevărat mentor pentru a doua generație de antreprenori din familie, fiicele Ioana și Cristina, care îi calcă deja pe urme, cu propriile afaceri: The Library, Ioana Sucu Events, Kiddo Play Academy etc. Dincolo de experiența sa de antreprenor în serie, Camelia Șucu este un reper de stil, este capabilă să educe și să inspire o viață frumoasă, iar secretul său constă în atingerea echilibrului, după cum mărturisește: „O viață frumoasă nu poate fi trăită decât în echilibru.”
Surse foto: pexels.com, unsplash.com, arhiva personala