Ana Nicolescu a studiat Jurnalism, Comunicare Managerială și Proiecte Internaționale și a lucrat 12 ani în presa mondenă, de sănătate și wellbeing. Apoi, în 2012, a început să scrie pe blogul Mămica Urbană când era în concediul de creștere a Mărucăi, prima ei fetiță. Încet, încet a construit prima comunitate de bloggeri părinți din România, pentru care a făcut, împreună cu echipa ei, timp de doi ani școala de blogging Digital Parents Talks. A vrut să dea voce bloggerilor părinți pentru viitorul copiilor lor, și-a dorit să fie o nișă puternică și conștientă ca să poată să schimbe mentalități și legi în România.
A devenit antreprenor și a fondat agenția de PR și comunicare Parenting PR când era însărcinată a doua oară, cu Julie. S-a acreditat ca Business Coach, Strateg de Comunicare și Coach de Dezvoltare Personală, a construit comunități online, offline, geografice sau nișate pentru clienții din agenție, a scris o carte pentru copii cu alte mame bloggerițe, a urcat pe scenă ca să împărtășească drumul ei și a început să facă coaching personalizat pentru oameni pasionați de storytelling, de comunități sau care au o idee smart pe care nu știu cum să o transforme într-un business profitabil.
Despre schimbările personale și profesionale prin care a trecut în tot acest timp, precum și cum reușește să jongleze cu rolul de mamă și antreprenor ne-a povestit în acest interviu.
Cum a arătat momentul când ți-ai dat seama că este timpul să faci o schimbare profesională? Ce sentimente ai trăit cu privire la procesul prin care știai că urmează să treci?
Dintotdeauna oamenii au venit la mine să-și deschidă sufletul și să-mi ceară recomandări. De când eram la grădiniță, copiii veneau să se confeseze la mine. În școală gestionam conflicte, cum mă pricepeam la vremea aceea, ascultam, puneam întrebări și prezentam perspective diferite. Asta vine din mine.
„N-am dat importanță consilierii. O ofeream gratuit de fiecare dată când mi se cerea.”
A devenit și mai prezentă această abilitate când am început pe cont propriu, după anii de presă. Primeam întrebări despre cum se scrie un text, ce înseamnă un articol bun, cum să punem comunicatele de presă pe blog, cum să facem engagement pe paginile de Facebook, cum să atragem branduri pentru advertoriale și campanii, cum să câștigăm bani din business.
Niciodată nu mi-a trecut prin minte că aș putea să devin consultant, consilier sau coach. Mă gândeam că poți să câștigi bani din ce ai învățat la școală, la cursuri, nu din ce vine natural din tine.
Înainte de pandemie, am participat la niște cursuri online din SUA și acolo mi-au spus că aș putea să monetizez abilitatea asta și că e mare nevoie de ghidare în mediul antreprenorial. Deja mă acreditasem în România ca trainer prin 2017 pentru că îmi plăcea să predau.
Visul meu de mică era să devin învățătoare. Acum voiam să-i învăț pe oameni să scrie strategic. Flatată de ce mi-au zis specialiștii de la cursurile din SUA, am decis că ar fi o idee bună să mă acreditez ca business coach. Și asta am făcut.
În pandemie am observat că multe business-uri se mută în online și deși oamenii care le fac au mult potențial, idei bune, e o nevoie în piață pe ce oferă ei, cu toate astea pierd și nu ajung la clienții care au nevoie de ei pentru că nu știu să comunice strategic și confundă comunicarea cu înșiruirea de cuvinte. Așa că am început coaching de business pentru antreprenorii lansați în pandemie.
În paralel, pentru că sunt pasionată de mecanismele schimbării și de salturile pe care le fac oamenii când sunt în procese de transformare, m-am acreditat ca Change Strategist, aici, în România, cu Andrei Roșca. De ce am ales un program românesc de data asta? Pentru că am vrut să fie ancorat în realitatea românească.
Prin urmare, produsul final combină planul de business și strategia de comunicare cu mentalitatea de antreprenor și coaching-ul pentru depășirea blocajelor care nu îi lasă pe antreprenori să performeze.
Ești un Business Coach acreditat, prin programul Coaching Businesses de Mindvalley și ca Change Strategist de Whisper, Center for Strategic Change. Din totalul anilor de studiu pe care i-ai investit în formarea carierei tale, care simți că a fost experiența de studiu care te-a ajutat cel mai mult în formarea și devenirea ta profesională?
Ambele experiențe pe care le-ai menționat m-au ajutat în formarea mea. Fiecare mi-a deschis perspective noi. Formarea de la Mindvalley mi-a adus o mulțime de colegi din toată lumea, varietate, moduri de gândire diferite, structură și strategie americană; s-a concentrat pe acțiune, implementare și performanță. Mi-a (mai) adus viziune nouă în vânzări și o abordare nouă pe zona de business. Și pentru viitor, o linie de business la nivel internațional.
Experiența din formarea ca Change Strategist a ancorat partea de business pe care am învățat-o la Mindvalley în realitatea românească. A adăugat expertiza lui Andrei, partea de ascultare, de a vedea dincolo de cuvinte, de a fi cu oamenii, de a crea spațiul. Am făcut coaching, ca practică, pe și cu români, cu probleme de aici, de la noi, venite în urma anilor de comunism, a unei istorii și a unui context specific.
Practic, experiența formării în calitate de Change Strategist alături de Andrei mi-a oferit ceea ce nu aveam cum să obțin dintr-un program internațional. Asta mă ajută să-i susțin pe antreprenorii care vin în programele mele și le e frică de vânzare, de scris, de expunere, de succes sau de eșec.
Însă cel mai mult m-a ajutat practica. Lucrul cu oamenii, pe teren, concret. Și pot să spun că din experiența cu Andrei mi-am luat și siguranța că pot, oricând nu știu sau îmi e greu, să vin în comunitatea formată de el și să cer ajutor. Sau când pur și simplu am nevoie de conectare, colegii mei sunt acolo, în frunte cu Andrei și echipa lui.
„Îmi era frică să nu mă pierd în rolul de mamă.”
Cum a prins contur ideea construirii unui blog personal în acea perioadă? Ți-ai dorit încă de la început ca Mămica Urbană să fie un proiect pe care să-l transformi în business sau l-ai vizualizat ca fiind o activitate făcută ca hobby, din pasiune?
Era o după-amiază de octombrie, ațipisem alături de Măriuca, și când m-am trezit în întunericul camerei, înainte să trag draperiile, mi-am zis că o să încep să scriu pe un blog. Să scriu despre experiența mea de mamă la primul copil, cât o să pot de vulnerabil și de autentic, și o să am și un paragraf cu părerea specialistului pentru că sub nicio formă nu-mi doream un blog părerist, tip forum.
Am lucrat în presă 12 ani, îmi era dor de efervescența redacției, de colegi, de evenimente, de conferințe, de mers pe teren, de cunoscut oameni noi, de întâlnit cititori. Îmi era frică să nu o iau razna, să nu mă izolez, să nu mai pot să văd realitatea.
De aici mi-a fost foarte ușor să structurez blogul pe categorii, să îmi reactivez relațiile cu specialiștii și să aduc lumină pentru mamele care erau în aceeași situație cu mine.
Ăsta a fost singurul scop la acel moment.
Nu m-am gândit că se poate transforma într-un business, dar probabil că fiind pornit dintr-o intenție curată, lucrurile s-au legat și, după șase luni de la lansare, aveam prima propunere de colaborare cu un brand. Apoi lucrurile s-au legat firesc cu comunitatea de bloggeri și agenția de comunicare.
După câțiva ani am început să privesc blogul ca un instrument de marketing.
Vreau totuși să menționez că anii de presă mi-au adus o anumită structură, strategie și viziune. Și asta m-a ajutat să construiesc un blog puternic prin care să-mi exprim vocea inclusiv când am fost invitată la Paris la întâlnirea internațională a bloggerilor, alături de alți colegi influenți din România.
Care a fost principala nevoie pe care ai identificat-o în rândul comunității de bloggeri părinți din România pe care ai construit-o, și căreia Digital Parents Talks îi răspundea?
Prima oară când am început grupul pe Facebook, l-am făcut ca să ne cunoaștem. Știam doar șase bloggeri, nu citeam pe nimeni, însă din momentul în care am deschis grupul, mi-am alocat trei ore pe zi să citesc blogurile, să-i cunosc pe oamenii din spatele lor și să ne conectăm, să ne promovăm reciproc serviciile.
Mi-aduc aminte că pe atunci Otilia Mantelers avea atelierele de joc și emoții și am mers la ele, am scris despre ele și le-am promovat. Era și ea în comunitate, desigur, și ne susțineam reciproc.
În nici șase luni s-au strâns peste 100 de bloggeri, nici nu credeam că sunt atâția la vremea aceea, în 2012. Îi citeam pe toți. Principala lor nevoie era de conectare. Să ne cunoaștem.
A fost o perioadă frumoasă în care făceam împreună multe campanii umanitare și ajutam mulți copii, fie născuți prematur, fie cu cancer sau din familii defavorizate.
În paralel au început agențiile de comunicare să mă subcontracteze pentru evenimente cu bloggeri. Și aici m-au ajutat relațiile din presă pe care le avusesem cu agențiile. Ele mă știau și mi-au văzut, pe parcursul timpului, transformarea.
Așa că grupul a fost un loc în care eu puteam să văd cine se potrivește cel mai bine și în ce campanii, pentru ce branduri, dacă sunt pe aceleași valori.
Nevoia care devenise între timp principală era monetizarea blogului.
Și pentru ca tot mai mulți bloggeri să poată să monetizeze, am făcut cu echipa mea o școala informală de content, o serie de cursuri lunare, la care bloggeri aveau acces gratuit. Intenția a fost, pe lângă un upgrade pentru blogurile lor astfel încât să fie monetizabile, și să construim relații între bloggeri și brandurile care sponsorizau cursurile.
Ce mentalități simți că ai reușit sau ți-ar fi plăcut să schimbați prin intermediul Digital Parents Talks în România? Dar legi?
Nu aș îndrăzni să-mi asum ceva ce nu știu sigur 100% că am făcut, însă cu toată mișcarea bloggerilor de parenting, am adus mai multă informare în rândul părinților. Am fost parteneri media și am promovat evenimente de parenting cu speakeri internaționali. Am făcut parteneriate cu consilii locale, cu biserici, cu autorități, cu spitale astfel încât să ajutăm atât părinții, cât și copiii.
Pe lângă procesul de schimbare profesională prin care ai trecut atât odată cu venirea pe lume a Măriucăi, cât și cu nașterea Juliei, ce alte schimbări semnificative ai spune că au apărut în viața ta – fie profesională, fie personală – odată ce ai devenit mămică?
Mi-am dat seama după ceva timp, ani, că acest rol de mamă m-a obligat să mă uit spre mine, să încep drumul de autocunoaștere, să aflu cine sunt dincolo de cine îmi spun ceilalți că sunt.
„Când am devenit mamă a început drumul meu către alfabetizarea mea emoțională.”
A fost greu pentru că a trebuit să nu-i mai cred pe cei importanți pentru mine, ci să îmi găsesc singură potențialul și să aflu ce am de făcut cu el. A fost un drum greu, în care am fost nevoită să învăț să mă iert de deconectarea de la propria mea sursă de putere.
Sigur, drumul ăsta nu se termină. Nu pot spune că acum știu cine sunt 100%. Zilnic descopăr colțuri neexplorate de suflet, oameni care îmi pun oglinzi și cu care am contracte de suflet pe care nici nu le intuiesc într-o primă fază. Toate schimbările sunt semnificative aș putea spune. Cea mai recentă este divorțul.
După ce ai devenit antreprenor, un an și jumătate ai fost realizator TV la emisiunea Antreprenoriat&Parenting de la Bizi Live, unde ai abordat teme din domeniul educației și sistemului de învățământ românesc. Care crezi că este astăzi o temă din domeniul educației și sistemului de învățământ românesc căreia ar trebui să i se acorde mai multă atenție publică decât i se oferă în momentul de față?
Aș spune că una din temele importante ar fi adaptarea sistemului la noua realitate a societății, la mediul în care copiii noștri trăiesc, digitalizarea, mentalitatea unor profesori care, din păcate, nu țin pasul cu schimbările.
Deschiderea către felul în care gândesc și se formează acum copiii. Curiozitatea profesorilor către ce e nou, ce e schimbat, cine sunt copiii de acum și cum pot să-i ghideze, nu să-i tragă înapoi în vremuri învechite, care nu mai funcționează.
Aș include pe lângă materii care să le dezvolte abilități necesare prezentului, și forme diferite de predare – metaverse, AI etc.
Cum reușești să îmbini antreprenoriatul cu rolul tău de mamă? Care a fost cea mai mare provocare pe care ai întâmpinat-o în acest proces, și cum ai reușit s-o depășești?
Sunt antreprenor de la 9 la 16. Apoi sunt mamă. Dacă e să vorbim doar de aceste două roluri. Cea mai mare provocare a fost să lucrez de acasă. Îmi consuma foarte multă energie și nu țineam pasul nici cu rolul de mamă, nici cu cel de antreprenor. De când mi-am închiriat un spațiu pentru birou, am putut să separ rolurile și să fiu mai eficientă.
Însă ține mult și de disciplină, de integritate și de a acționa fără să mă pierd în povești. Dincolo de emoții rămâne acțiunea, iar asta mă ajută să fiu eficientă ca antreprenor. Încep o singură sarcină o dată și nu mă las distrasă până ce nu o termin.
Prioritizez, am un obiectiv pe fiecare plan, în fiecare rol, și acțiuni prin care să le ating. Sunt mult în acțiune ziua. Seara, readuc emoția, căldura și conectarea.
Din experiența lucrului îndeaproape cu antreprenori și freelanceri hotărâți și determinați, aflați la început de drum, care ai spune că este cea mai mare provocare pe care o întâmpină în procesul punerii bazelor afacerilor lor? Cum îi ajuți s-o depășească?
Cea mai mare provocare este lupta cu propria lor minte, cu barierele pe care și le pun singuri, cu preconcepțiile lor, cu poveștile pe care și le spun despre ei, despre ce merită sau nu, despre cine sunt și ei chiar cred aceste povești și acționează ca și cum ar fi adevărate.
Doar că nu sunt.
Să faci un business din proiecții, preconcepții, din dorința de a umple goluri sufletești, de a primi validare și aplauze la scenă deschisă e un mare dezavantaj. De aceea, recomand programe de creștere, formare, dezvoltare personală și profesională înainte să începi un business. Și nu e nevoie să stai ani de zile în astfel de programe, unele durează doar 3 zile și dacă ești antrenabil, primești transformarea. Am experimentat asta, nu vorbesc din cărți.
Care sunt cele mai frecvente blocaje cu care se confruntă antreprenorii și freelancerii aflați la început de drum? Cum se modifică acestea odată cu trecerea timpului, creșterii experienței și scalarea afacerilor lor?
Cel mai des întâlnit blocaj este Sindromul Impostorului. Și mulți ar crede că acesta este în relație cu alții. Dar nu. Ne simțim impostori când ne trădăm pe noi, când nu suntem autentici, când nu suntem în integritate. Și de fapt, aici e adevăratul impostor, cel cu propria persoană.
De aici pornesc și celelalte blocaje: teama de expunere. Dacă nu ești autentic, îți este frică, atunci când te expui, că cineva o să-ți afle secretul, o să te vadă așa cum nu vrei să te vadă. Și iată de ce îți e de fapt frică să te expui, nu pentru că nu știi să scrii sau să vinzi. Întâlnirea cu potențialii clienți, feedback-ul clienților, toate sunt dureroase dacă nu ne asumăm cine suntem.
Astea nu se modifică de la sine cu trecerea anilor. Se modifică cu ghidare. De asemenea, blocajele nu se modifică odată cu scalarea sau cu creșterea experienței antreprenoriale, ci pe măsură ce te cunoști mai bine și ești contribuție aliniată cu misiunea ta. Dar pentru asta e nevoie să muncești.
Ce înseamnă să fii o Mămică Urbană: Pentru mine a fost o etapă. Una cu multe lecții și salturi. O Mămică urbană este o femeie care își dorește să evolueze emoțional, spiritual, cognitiv, relațional, să fie ancorată și să știe cine e ea, ce haruri și ce daruri are și să se conecteze cu copiii ei pe care îi consideră ghizi către autocunoaștere.
O activitate căreia ți-ai dori să poți să-i aloci mai mult timp: Scrisului la cărțile mele de beletristică. Am 3 manuscrise. Unul despre un cuplu, unul despre o sarcină pierdută și unul despre o adolescentă care-și caută tatăl. Sper ca anul ăsta să public una din ele.
Cel mai frumos dar al antreprenoriatului: Networking-ul. Oamenii cu care vii față în față și îți arată cine ești și unde mai ai de lucrat. Oglinzile tale.
Cel mai mare „blestem” asociat cu antreprenoriatul: Networking-ul. Haha! Poate să fie un blestem dacă minți despre tine.
Un lucru pentru care ești recunoscătoare astăzi: Unul singur? Că scriu de pe un laptop nou pe care mi l-am dorit demult, dar nu am considerat că-l merit.
_
Editor: Carina-Marisa Cichi
Credit foto: Magdalena Aldea, Andrei Ivan