Cecilia Covrig, CEO Spitalul de Boli Cardiovasculare Angiomedica: „Foarte important pentru un antreprenor este să-și revadă istoricul profesional cu mulțumire și oricând să fie gata să o ia de la capăt pe același drum”

Parcursul profesional al Ceciliei Covrig este pavat de multă muncă, determinare, voință, studiu și sacrificii, fără să fi uitat să privească, de fiecare dată si pe „partea cealaltă a drumului pe care îl avea de parcurs”.

Antreprenoriatul a apărut în viața ei ca urmare a încrederii pe care o aveau ceilalți în ea și deși nu avea încredere în forțele proprii, dorința de a ajuta și implicarea i-au oferit drumul spre reușită. Astăzi, după mai bine 30 de ani de antreprenoriat, Cecilia Covrig privește în urmă cu mândrie, știind că nu a dezamăgit pe nimeni dintre cei care i-au fost alături.

Ne-a povestit despre călătoria ei profesională, cu greutățile întâmpinate și obstacolele depășite, care i-au devenit lecții de viață. Cu decizii grele, muncă asidua, perseverență și timp personal la care a fost nevoie să renunțe, se conturează „calea” profesională a acesteia. Descoperă mai multe despre Cecilia Covrig, despre lumea antreprenoriatului și cum să construiești un business în domeniul medical, în interviul acordat.

 

Aveți o poveste profesională foarte interesantă. Cum v-ați descrie parcursul acesta profesional pentru cineva care nu vă cunoaște?

 

Eu îmi numesc parcursul profesional The Way – Calea. Știu că este titlul unui film, dar așa simt eu. Aceasta a fost calea mea și daca m-aș întoarce în timp merg pe același drum.

Cred că este foarte important pentru un antreprenor să-și revadă istoricul profesional cu mulțumire și oricând să fie gata să o ia de la capăt pe același drum. Asta înseamnă satisfacția.. că a reușit!

Am dorit ca prin munca mea să aduc bine oamenilor – întotdeauna mă gândesc și la ceilalți, la cei apropiați, dar și la angajați și colaboratori. Adevăratul parteneriat în business înseamnă să te gândești și la partea cealaltă pe drumul pe care îl ai de parcurs. Acest mod de a vedea lucrurile m-a dus către investiția în servicii medicale.

 

Ați intrat în lumea antreprenoriatului printr-o „oportunitate”. Cum a fost începutul în antreprenoriat? Ce sentimente vă încercau și care au fost primele lecții care au venit odată cu acesta?

 

Se poate numi oportunitate atunci când firmele străine îți oferă încrederea lor, iar în cazul meu încrederea lor in mine era mai mare decât încrederea în forțele proprii. După 32 de ani de antreprenoriat, când mă uit în urmă cred că nu am dezamăgit pe nimeni dintre cei care mi-au acordat încredere.. au știut să fie lângă mine.

Primele sentimente au fost temeri: „Oare am să mă descurc ? Trebuie să încep să învăț din nou? Oare voi avea timpul necesar?” – iar asta pentru că aveam o familie și o fetiță. Am terminat Academia de Studii Economice înainte de 1989 și mă gândeam: „Vor fi de ajuns cunoștințele mele din sistemul comunist de educație corelate cu cerințele partenerilor externi din economia de piata?”. Am avut o oarecare retincență la început, ca persoană de vânzări, eu fiind economistă și fără cunoștințe medicale , dar am învățat mult si serios.

Din dorința mea de a ajuta, de a fi implicată, de a răspunde prompt, am reușit să elimin treptat, treptat barierele în colaborarea cu medicii.

Anii de antreprenoriat au dus la ore multe de muncă de la 9 am la 9 pm, uneori și în weekend, multe deplasări în țară la spitale, dar și în străinătate la traininguri și implicit a apărut nevoia de susținere din partea partenerului de viață. Și atunci mi-am asumat lecția divorțului la 7 ani de la începutul antreprenoriatului .

Ca mamă făceam toate eforturile ca seara una-două ore să stau de vorbă cu fiica mea, să întreb despre școală, lecții, dorințe personale. Ulterior am procedat la fel și cu fiul meu născut in 2002. După ce adormeau ei, mă apucam să studiez despre produse, să răspund la emailuri, să fac statistici de vânzări, planuri si bugete pe 3 ani, contracte cu partenerii externi etc. În weekend și în vacanțe am fost mereu cu copiii, chiar până de curând.

Și cea mai importantă lecție a fost aceea că nimeni nu te ajuta să te dezvolți.. iar dacă nu ai puterea să iei decizia să mergi mai departe, să lași banii în firmă pentru investiții, să asiguri tot timpul cash-flow companiei, atunci „trenul“ pleacă.

 

Odată ajunsă în domeniul medical ați început să studiați asiduu, tocmai pentru că nu îl cunoșteați. Fiind un sector total nou, cu siguranță ați întâmpinat greutăți. Cum le-ați depășit? Ce vă motiva să continuați?

 

Da, fără studiu NU SE POATE. Cine crede că „prinde din zbor“ se înșeală amarnic.

Gândiți-vă că nu aveam studii medicale și nici măcar pe cineva din familie medic, așa că a trebuit să învăț teorie, tehnologie despre produse, să știu să echilibrez orgoliile pe care le întâlneam ca bariere și, în final, să merg mai departe… zâmbind.

M-a motivat să continui în primul rând succesul obținut, creșterea echipei din firmă, responsabilitatea față de copiii mei, dar și față de angajați care într-o oarecare măsură depindeau și ei de mine. Am fost motivată și de creșterea pe care am înregistrat-o an de an, acordarea spre distribuție a unor noi divizii de produse medicale. În 1998 am început cu domeniul cardiovascular, iar apoi s-au adăugat și echipamente și produse de neurochirurgie, de neurologie, cum ar fi: primele implanturi de stimulatoare în boala Parkinson, în terapia durerii sau implanturi craniene și proteze de coloana vertebrală.

 

Clinica Angiomed a apărut în viața dumneavoastră din întâmplare. Cum ați decis să investiți în clinică? Ce vă spuneți astăzi, aproape 20 de ani mai târziu de la acel moment?

 

Și pentru că trebuia să învăț în continuare economie de piață sau noțiuni privind managementul investițiilor, în 2003, având al doilea copil în vârstă de 1 an și pe fiica mea în vârstă de 14 ani, am decis să intru la cursuri postunivesitare. Așa am absolvit în 2005, EMBA în limba engleză la ASEBUSS, master româno-american. Proiectul meu de licență a fost „Clinica de cardiologie pentru diagnostic si proceduri noi în Spitalizare”. Am luat nota 10 și am prins curaj. La 1 an de la absolvirea EMBA-ului, adică în 2006, am cumpărat Clinica Angiomed, înființată în 2004 și care nu era profitabilă, nu reușea să își plătească leasing-ul pentru un echipament radiologic tip C-arm.

Dar această clinică a fost primul laborator privat de cateterism cardiac din Romania, în care se realizau coronarografii, arteriografii, stentări și implant de stimulatoare. Și haideți să fim serioși că există o arhiva în acest sens și să îi „iertăm“ pe cei care se proclamă că ar fi fost primii în România.

Sigur că a fost o decizie grea ca la 8 ani de la intrarea în business-ul medical, să faci o investiție de aproximativ 400-500 mii de euro din surse proprii, adică din profitul firmei de comerț și să cumperi o clinică neprofitabilă, dar cu un pionierat în domeniul medical privat. Am avut o ofertă de vânzare la 3 ani de la cumpărare, nu dau numele cumpărătorului pentru că este un jucător important în piața de profil, dar am refuzat-o pentru că lucrurile începuseră să meargă, iar clinica își acoperea cheltuielile, ba chiar făcea și un mic profit. Așa a apărut din nou gândul de dezvoltare și ideea de Spital de Boli Cardiovasculare deschis dupa 10 ani de la cumpărarea Clinicii Angiomed.

Îmi spun mereu că intuiția m-a ajutat, dar și tenacitatea, seriozitatea și chiar și sacrificiul personal, pentru că nu prea mai aveam timp de viață personală, în afara de copiii mei fiecare din ei fiind în altă etapă de dezvoltare.

 

Cum ați reușit să dezvoltați clinica? Care au fost strategiile de business și nu numai?

 

A fost important să mărim echipa, numărul de medici colaboratori, să extindem gama de servicii cardiologice și să cumpărăm echipamente: ecografe, ekg-uri, holtere, monitoare etc. Am accesat un mic program de finanțare pe cercetare si partial efortul financiar al firmei , astfel încât am fost primul laborator de explorări funcționale acreditat de RENAR.

Al doilea punct important în strategie a fost acoperirea cheltuielilor din venituri, fără împrumuturi bancare, deși băncile ne ofereau sprijin în special datorită cifrei de afaceri care creștea de la an la an pe firma de comerț si distribuție.

 

Clinica Angiomedica devine Spitalul Angiomedica, achiziționând un teren și construind totul de la zero. Ce v-a determinat să demarați construcția? Care au fost principalele obstacole de la proiect până la finalizare?

 

La doi ani de zile de la cumpărarea clinicii, când am văzut că strategia dă roade, ne-am gândit că spațiul trebuia extins. La acel moment nu am găsit nicio soluție acceptabilă de închiriere, nu ar fi fost o soluție optimă nici să reamenajăm un spațiu deja existent dar aflat in condiții neoptime, pentru că un spital modern trebuie amenajat la standarde înalte cu investiți considerabile. Atunci am luat decizia de a găsi teren și a sustine un proiect de la zero. Am găsit terenul la un preț acceptabil, situat într-o zonă bună, centrală, aproape de alte spitale, cu acces facil. Astfel am cumpărat terenul pe care trăiau abuziv câteva persoane, ne-am judecat 2 ani, până la executarea ieșirii de pe teren a celor fără drept de ședere iar în acei 2 ani s-a lucrat la proiect, la avize și autorizații etc.

Am încercat să atragem fonduri europene, dar nu am făcut decât să pierdem timp prețios și bani mulți pe consultanță. Așa cum știm cu toții, au fost ani în care s-au acordat bani europeni pentru complexe sportive în mediul rural, unde nu existau decât noroaie și o populație îmbătrânită, iar acum România are de rambursat banii europeni accesați. Fără comentarii! În schimb, nu s-a găsit finanțare pentru un spital de boli cardiovasculare, actualmente acreditat cu cel mai înalt grad acordat în domeniul managementului serviciilor medicale, respectiv grad II – acreditare. La obținerea acreditării se verifică tot, de la construcție, finisaje, dotări și facilități pentru pacienți, până la siguranța activității și personalului.

 

Ați investit din surse proprii. Care a fost investiția inițială și cum arată astăzi Spitalul Angiomedica în cifre? V-a fost vreodată teamă de această decizie? Ce rol a jucat intuiția în acest proces? 

 

Investiția inițială a fost de aproximativ 3 milioane de euro în teren, clădire cu instalații electrice, termice, apă, ventilații, protecție radiologică și la incendiu și finisaje de standard medical modern. La această investiție s-au adăugat aproximativ 2 milioane de euro în dotarea cu echipamente medicale, materiale consumabile pentru începutul activității, pentru condițiile de lucru ale angajaților etc.

Sigur că mi-a fost teamă pentru că am investit tot profitul pe ultimii anii din comerț dar și din vânzarea distribuției în 2016 către firma producătoare pe care o reprezentam și care, pe baza rezultatelor obținute de firma mea, a decis să vină direct în piața din România. Chiar și așa, intuiția, implicarea și determinarea mea mi-au spus că o să reușesc!

 

Cum ați ales echipa? Ce nu trebuie să le lipsească oamenilor cu care lucrați?

 

Echipa de specialiști cărora le-am propus să colaboram erau medici pe care în marea majoritate îi cunoșteam și care mă cunoșteau, deci a fost încredere reciprocă! În ceea ce privește angajații, o parte veneau din Clinica Angiomed, o parte din firma de comerț care vânduse distribuția și mă refer aici în special la cei din compartimentele administrative (financiar, contabilitate, achiziții, administrativ), iar echipa medicală (asistenți, infirmiere) am atras-o prin eforturile compartimentului de resurse umane.

Oamenilor din echipă nu trebuie să le lipsească cunoștințele, implicarea, responsabilitatea muncii lor, spiritul de organizare, politețea și, nu în ultimul rând, corectitudinea. Dacă eu ca fondator, antreprenor, manager sunt corect față de tine – colaborator sau angajat, aceleași lucruri le aștept și de la tine. Altfel nu merge, iar colaborarea va fi de scurtă durată!

 

Oferiți-ne o perspectivă asupra sistemului de sănătate din România. Care sunt punctele forte? Dar cele unde mai avem de lucrat?

 

Așa cum menționez de 25 de ani, sistemul de sănătate din România ar avea mari perspective dacă alocarea fondurilor ar fi pe următoarele criterii: competență, calitatea produselor achiziționate și a serviciilor oferite, promptitudine în actul medical acordat, empatie față de pacienți, dezvoltarea unui sistem de prevenție util și performant, diminuarea corupției și educarea populației în acest sens, accesul la programe de sănătate și la acordarea posibilității de a se dezvolta tuturor spitalelor private care dovedesc că au un istoric competitiv al serviciilor medicale an de an.

 

Cum este business-ul în sectorul medical? Există o serie de reguli specifice?

 

Nu este ușor deloc business-ul în domeniul medical. Este foarte greu să găsești personal competent și trebuie să îl găsești pentru că lucrezi cu oamenii și cu suferința lor!

Este greu să pătrunzi și să te faci cunoscut în piața de servicii medicale, mai ales pentru un spital monodisciplinar printre atâția mari „jucători“ multidisciplinari și deci mai atractivi ca imagine. Dar așa cum în Occident sau în SUA, toți cei care sunt specializați pe domenii medicale câștigă tot mai mult teren și înregistrează succes în calitatea serviciilor oferite, eu cred că și în România va fi același model de business medical. Adică vor fi și cei mari.. dar mai ales cei specializați.

Reguli specifice sunt în număr foarte mare și dacă nu le respecți, nu poți să oferi calitate.

 

Cum v-ați descrie stilul de leadership și cum l-ați construit? Ce vă diferențiază ca lider pentru echipa dumneavoastră?

 

Pe scurt ar fi: competența, viziune, seriozitate, intuiție, ingeniozitate, fericirea de a face bine și de a aduce bucurie în viața semenilor, colaboratorilor și angajaților. Sunt un lider atât formal, dar și informal. Ma bucur de colaboratori medici cu grade universitare, profesori, medici primari care sunt în echipă de 18 ani, 7 ani, 5 ani etc. Am așteptări privind fidelitatea și corectitudinea față de angajator și respectul pentru fondator.

 

Care sunt planurile de viitor pentru Spitalul Angiomedica, în perioada următoare? Dar pe termen lung?

 

Avem planuri an de an, unul deja l-am îndeplinit în primele două luni ale anului 2024, privind achiziții de noi echipamente . Acestea cresc siguranța actului medical intra si post-operator până la cele mai înalte performanțe și în același timp dezvoltă aria investigațiilor pe care le pot oferi aceste echipamente.

Apoi, vom vedea referitor la extinderea spațiului – o sală de microchirurgie vasculară și reînceperea programului operator de chirurgie cardiacă cu altă echipă și cu aparatura care va face posibilă abordarea unor patologii cardiace prin rezolvarea lor diferită față de ceea ce s-a performat la noi pana în luna Mai 2023.

 

Cine sunteți dumneavoastră, dincolo de carieră? Cum arată o zi de weekend sau una de vacanță? 

 

Sunt o femeie căreia îi plac călătoriile, arta, cunoașterea altor civilizații, care se îngrijește de aspectul ei, care se bucură de realizările celor dragi si de întâlnirile în familie, dar pe lângă determinare și voința are.. și o latură sentimentală foarte profundă, fiind capabilă să dăruiască căldură sufletească, înțelegere și să ofere momente frumoase.

 

3 reguli de business de care ar trebui să țină cont orice antreprenor: implicare, seriozitate și acumulare pentru dezvoltare.

O zi la Angiomedica descrisă în câteva cuvinte: activitate de management, discuții, meetinguri, corespondență pe email, verificarea activității cât mai „discret”

Tocuri sau flat shoes? – Întotdeauna tocuri!

Cel mai frumos loc în care ați călătorit: Cascada Victoria, Africa de Sud

Cartea de pe noptieră: „Gala și Dali” și „MindReader”

 

Editor: