Dacă spectacolele românești de musical vă sunt cunoscute, cel mai probabil ați remarcat-o deja pe scenă pe Ana Udroiu – este Wednesday Addams în „Familia Addams” și Lucy în „Opera de trei parale”, ambele producții semnate de Răzvan Mazilu.
Ana este angajată a Teatrului Excelsior din București, cu apariții în diverse producții de film și o voce încântătoare, fiind parte din echipa care dublează vocile în filmele și serialele de desene animate difuzate de Disney Channel.
Cine este, de fapt, Ana Udroiu?
Ana Udroiu este o fată destul de O.K., care încearcă să fie un om cât mai bun cu ea însăși și cu ceilalți oameni.
Pe plan profesional, Ana încearcă mereu să fie un artist din ce în ce mai bun și mai complex, căutând în același timp să spună ceva relevant cu fiecare rol și proiect în care lucrează.
În prezent, Ana este angajată la Teatrul Excelsior, unde vă recomand să o vedeți în Familia Addams și în Opera de Trei Parale. În rest, o puteți vedea la înregistrări sau rezolvând tot felul de treburi în multe locuri prin oraș. Ana e ca mercurul, cum apare, cum e în retrograd!
Cum și cand ți-ai dat seama că dorești să urmezi o carieră în lumea artei?
N-a fost un moment anume, au fost mai multe semne pe tot parcursul copilăriei și adolescenței. Într-o zi prezentam știrile meteo de la fereastră, în alta îi așezam pe colegii mei de clasă și făceam împreună o scenetă, apoi la toate petrecerile dansam și repetam toate sincronurile pe care le vedeam prin videoclipuri, deci un regizor/dansator/prezentator de succes aș fi reușit eu să fiu.
În orice caz, era clar că mă voi orienta spre o meserie din zona artistică.
Ce alte pasiuni mai ai?
Îmi place să variez, să îmi găsesc îndeletniciri noi, să învăț lucruri noi. M-am apucat de echitație, îmi place să schiez, vara îmi place să merg pe Stand Up Paddle și îmi place foarte mult să călătoresc. Dacă aș avea mulți, mulți bani, aș încerca să descopăr toate cotloanele lumii.
Dacă nu era actoria sau muzica, spre ce alt domeniu profesional te-ai fi îndreptat?
Acum câțiva ani mă lua cu frică atunci când mă gândeam că poate va trebui cândva să fac altceva, dar, în timpul pandemiei, am fost nevoiți să punem pe pauză tot ce făceam și atunci mi-am dat seama că nu mai sunt dependentă de meseria pe care mi-am ales-o.
Mi-am exprimat creativitatea în alte feluri și așa am descoperit pasiuni noi. La câte lucruri am mutat și am vopsit prin casă, cred că aș fi un designer de interior destul de bun, apoi lucrul cu camera, cu luminile și mai departe montatul filmulețelor pe care le mai făceam pentru teatru mi-a deschis interesul spre partea de post-producție.
Care este cel mai greu lucru pe care a trebuit să îl confrunți de când muncești în acest domeniu?
Cel mai greu este atunci când simți că nu ești luat în serios de oamenii care nu fac meseria asta. Mulți au impresia că e un fel de hobby și te întreabă „mai faci actorie?”, ca și cum actoria ar fi doar o fază prin care ai trecut cândva. Astfel, riști și tu să iți pui întrebări și să te îndoiești de direcția pe care ai ales-o.
Țin minte că am avut un moment de cumpănă acum câțiva ani, când mi-am pus problema asta foarte serios și m-am gândit dacă ar trebui să mă las de actorie de tot. Cred că astfel de momente sunt cel mai greu de depășit în viața unui actor.
Actorie sau muzică? De ce?
Mă consider o actriță care cântă, nu neapărat o cântăreață, deci cu muzica nu am avut încă timp să aprofundez lucrurile. Mi-aș dori să cânt mai mult, dar nu mi-am găsit încă stilul și nici oamenii cu care poate m-aș asocia în viitoare proiecte muzicale.
Dar, chiar dacă m-aș apuca mai serios de muzică, tot aș rămâne ca bază la actorie, pentru că are un spectru mult mai larg de exprimare și oricum, pot face și muzică prin intermediul meseriei de actor.
Ce rol din spectacolele pe care le-ai jucat până acum a avut cel mai mare impact asupra ta?
Rolul lui Wednesday, din Familia Addams, mi-a solicitat aproape toate capacitățile.
În primul rând, a fost o provocare să înțeleg cheia de joc, musicalul nefiind un stil tocmai realist. În al doilea rând, a trebuit să studiez mult ca să pot cânta song-urile și, nu în ultimul rand, a trebuit să îmi racordez corpul la o disciplină de fier, pentru a mă putea potrivi în marele mecanism al unui spectacol de musical, care trebuie să meargă ca un ceas.
Cred că acest gen de teatru presupune foarte multe provocări, dar infinit mai multe recompense.
Care este actorul sau actrița preferată?
Pe lângă cei consacrați, îmi place să urmăresc și generația tânără. Mi se pare că, în multe cazuri, ești mai degrabă impresionat de actorii tineri, pentru că ei vor munci dublu că să își demonstreze calitățile.
Mi-a plăcut mult de Emma Corrin și de Claire Foy din The Crown, dar și de Josh O’Connor (care mai poate fi văzut și în God’s Own Country, alături de actorul nostru Alec Secăreanu – și el foarte bun!).
Apoi mi-a plăcut de cele două fete din L’amica geniale, Margherita Mazzuco și Gaia Girace, care au avut o sarcină foarte grea să ducă astfel de roluri dramatice. Rachel Brosnahan merită urmărită pentru calitățile ei comice în The Marvellous Mrs. Maisel. Îmi mai place și de Timothée Chalamet pentru că este un actor neobișnuit de deschis și disponibil, iar asta se vede în fiecare rol pe care îl face și, dacă tot suntem la superstaruri, aș menționă-o și pe Zendaya, care demonstrează că poate fi cameleonică încă de la o vârstă foarte mică.
Care este piesa ta de teatru favorită și de ce?
Piesa scrisă ar fi „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, pentru că este textul cu care am debutat într-un teatru profesionist și pentru că este scrisă atât de bine, încât ai impresia că nu trebuie să faci niciun efort ca să duci acțiunea mai departe.
Ca spectacol, aș zice „Raoul”, pe care l-am văzut cândva în facultate. Era un one man show în care acest James Thiérrée, nepotul lui Charlie Chaplin, făcea pantomimă, acrobații, dansa și la un moment dat zbura și deasupra noastră într-un ham.
Nu mai țin minte mare lucru, dar îmi amintesc că am fost foarte impresionată de faptul că un singur om poate umple scena Teatrului Național doar cu talentul și priceperea lui.
Iar ca spectacol care încă se joacă, daca mergeți în vacanță la Londra, recomand din toată inima „Book of Mormon”. Nici nu are rost să zic ceva despre el, este foarte, foarte bun din toate punctele de vedere și datorită lui am înțeles ce înseamnă musical în adevăratul sens al cuvântului.
Ce sfat le-ai transmite actorilor aflați la început de drum?
Să aibă puțină răbdare, atât cu industria, cât și cu ei înșiși, dar în același timp să încerce mereu să învețe noi skill-uri și să le șlefuiască pe cele vechi. Practic, să fie că o rățușcă ce pare calmă la suprafață, dar în apă pedalează de zor.
Să își culeagă cât mai multe informații, despre orice se poate, să meargă la festivaluri de teatru și de film, numai așa îți dezvolți universul interior.
Și nu în ultimul rând: disciplină, disciplină, disciplină!
Care este lucrul care te motivează să nu renunți și poate chiar să muncești din ce în ce mai mult pentru a-ți atinge obiectivele propuse?
Cel mai mult mă motivează faptul că avem o viață mult prea scurtă ca să ne-o petrecem în mediocritate și ideea că în orice domeniu ți-ai alege să profesezi, să încerci, sau chiar să reușești să fii cel mai bun.
Dacă te-ai putea întoarce în trecut, sunt decizii pe care ai prefera să le schimbi?
Nu prea cred că nu există regrete.
Mi-aș dori să fi fost puțin mai hotărâtă și mai perseverentă în trecut, poate chiar mai încrezătoare în forțele mele.
Mi-aș fi dorit să nu fiu învăluită de frică în luarea deciziilor, dar cred că lucrurile astea se învață cu timpul.
Mi-aș fi dorit ca la 20 de ani să fiu cum sunt acum, dar, din păcate, vorba youth is wasted on the young este adevărată.
Mentorul tău în actorie: Răzvan Mazilu.
Tocuri sau flat shoes? – Tocuri.
Activitatea ta favorită pentru a te recrea: Cafeluță și plimbare.
Ultimul lucru pe care îl faci înainte să adormi este: Mă gândesc că mai am de dormit 8 ore și 45,44,43,42…..
Rutina ta de dimineață este: Alta în fiecare zi.
Credit foto: Ioana Gioabă, Vlad Catană, Adi Bulboacă.