Cristina Pîrv este cea mai valoroasă jucătoare de volei din istoria României, fiind totodată desemnată cea mai bună jucătoare din Europa. Cristina a jucat la Dinamo, echipă cu care a câștigat două titluri naționale, a fost multiplă campioană în cele mai puternice ligi mondiale, respectiv Italia și Brazilia, căpitan al echipei naționale, echipă în cadrul căreia a evoluat încă de la vârsta de 14 ani. A petrecut 27 de ani în afara țării, evoluând în țări precum: Italia, Rusia, Franța, Argentina sau Brazilia.
De trei ani s-a întors în România, cu gândul de a-i da înapoi voleiului românesc care a propulsat-o spre o carieră fără cusur, o mică parte din ceea ce acesta i-a dat. Astfel, a înființat la Cluj-Napoca, unde s-a stabilit, Academia de Volei Pîrv11, în cadrul căreia pregătește copii cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani, dar și o echipă cu care anul acesta a promovat în Divizia A1, ACS Volei Turda „Cristina Pîrv”, în orașul în care a început și povestea ei, sub îndrumarea antrenorului Alexandru Lazăr.
Pe lângă faptul că este o sportivă de top care se menține în formă și care manageriază cu succes două echipe, Cristina este speaker, coach motivațional, dar și promotoarea unui stil de viață sănătos și a sportului ca formă de educație.
Este pasionată de modă, de frumos, lansând de curând o colecție de haine sport, dar chic în același timp care o reprezintă în totalitate.
Motto-ul ei este „Fă ceea ce iubești, nu ceea ce îți place și dă 100% pentru visul tău!”, lucru pe care l-a transmis și celor doi copii ai săi, din cel mai important rol pe care îl are, acela de mamă, rol ce mărturisește că vine cu mai multe provocări decât cel de campioană, dar care îi aduce, după cum e firesc, cele mai mari emoții și bucurii.
Ne-a povestit astăzi despre provocările, greutățile, dar și satisfacțiile pe care sportul i le-a adus, despre cum a făcut trecerea de la jucător la manager și despre cum arată viața ei astăzi.
Cristina este unul dintre speakerii care va urca pe scena The Woman în cadrul conferinței din acest an. După cum ne-a mărturisit, este tot timpul ea însăși, dar niciodata nu va fi la fel, astfel că așteptăm să vedem cum va fi Cristina Pîrv în data de 22 iunie 2021, la Casino Centru de Cultură Urbană, Cluj-Napoca.
Cine este astăzi Cristina Pîrv?
Există un proverb brazilian care mă descrie perfect: „Sunt tot timpul eu însămi, dar nu voi fi niciodată la fel”. Indiferent ce am făcut în viață, cât am evoluat în cariera mea, am rămas aceeași Cristina, în fața căreia mă simt confortabilă. Astăzi sunt mamă, manager, speaker și coach, „roluri” care îmi aduc multă bucurie.
Am revenit în țară pentru a da voleiul ceea ce el mi-a oferit, astfel că majoritatea activităților mele au legătură cu sportul, cu voleiul, cu un stil de viață sănătos. Cred cu tărie că sportul este o altă formă de educație și prin ceea ce fac încerc să schimb mentalitatea românească legată de acesta. Cred că facem pași mici, dar siguri în această direcție.
Ești cea mai valoroasă jucătoare de volei din istoria României și ai fost desemnată și cea mai bună jucătoare din Europa. Ne poți menționa câteva reguli, aspecte după care te-ai ghidat și care te-au condus spre aceste reușite?
Înainte de a ajunge campioană, mi-am creat o mentalitate de învingătoare. Cred că de aici pornește totul, de cum anume te setezi și ce vrei să devii în viață, care e țelul tău, ca sportiv, ca om. Apoi, pașii sunt firești și includ foarte multă muncă. Dacă antrenorul meu spunea, de exemplu, să fac 100 de pase la perete, eu făceam 200, dacă spunea să fac 50 de servicii, eu făceam 100. Mereu am muncit dublu sau chiar triplu, pentru că mi-am dat seama că nu există o cale scurtă spre succes.
Un alt „secret” este să te înconjori de oameni cu care împărtășești aceleași valori și de la care ai ce învăța. Mi-am dorit mereu să ajung la cele mai bune echipe pentru a avea un mediu prielnic unde să pot evolua. Astfel, la vârsta de 14 ani am plecat la București, la Dinamo, cel mai bun club din acea vreme din țară.
Apoi, pentru primul meu contract în afară am ales Italia, pentru că avea cel mai bun campionat din Europa în acel moment.
Toate alegerile mele au avut la bază același principiu: de a avea o oportunitatea de a deveni mai bună. În Brazilia, mi-am schimbat total stilul de joc. La orice vârstă poți învăța și te poți autodepăși. Totul depinde doar de ceea ce îți dorești.
Performanța cere și multe sacrificii. Ai putea să ne împărtășești unele dintre cele mai grele momente trăite în volei și cum le-ai depășit?
Au fost multe momente grele, pentru că sportul de performanță te rodează, dar poate cel mai greu a fost momentul în care mi-am rupt toate tendoanele de la mână. Înaintea unui meci important, am sărit, îndemnată de niște prieteni, un gard pentru a ajunge la un eveniment, la un concert. M-am accidentat atât de rău, încât medicii mi-au spus că nu voi mai putea juca volei vreodată. Bineînțeles că nu am acceptat și am făcut tot ce a ținut de mine să îmi revin. Se văd urmele și acum, dar volei pot juca și în prezent.
Dar unul dintre cele mai frumoase momente, pe care nu îl vei uita niciodată?
Finala campionatului brazlian pe care am câștigat-o cu Minas. A fost un moment unic. Erau în sală peste 20.000 de spectatori, o atmosferă incredibilă! Tribunele strigau în cor: „Pîrv, te iubim!”. Mama se afla în sală și a leșinat. A fost nevoie de intervenția medicilor pentru că nu a făcut față emoțiilor.
A fost un moment pe care mi-l amintesc cu mare drag, mai ales pentru că au grijă fanii să se raporteze mereu la acea finală și să îmi trimită poze sau video-uri de atunci. În acele momente de glorie, uiți toate sacrificiile pe care le-ai făcut pentru a ajunge acolo. Ești tu față în față cu pasiunea ta, o echipă puternică ce a învins orice obstacol.
Se vorbește des în sport despre raportul muncă-talent. Care este perspectiva ta referitor la acest subiect?
Talentul este important, dar fără muncă nu poți să faci mare lucru. În cazul meu, a fost 90% muncă, 10% talent. Înainte să fac volei de performanță, am făcut atletism. Eram foarte bună și la atletism, urma să fiu selecționată la lotul național. Am ales însă voleiul, pentru că mă simțeam mai bine în cadrul unei echipe. Nu am avut un talent deosebit pentru niciunul dintre aceste sporturi, dar mi-a plăcut de mică să fiu cea mai bună în tot ceea ce fac. Dacă îmi puneam ceva în minte, nu mă lăsam până nu obțineam acel ceva.
La vârsta de trei ani, de exemplu, m-am ascuns sub masă și i-am spus mamei mele că eu voi vedea lumea și voi vorbi multe limbi străine. Voleiul m-a ajutat să îmi îndeplinesc acest vis și mai mult decât atât. Dar, să revenim, munca susținută fără talent are o șansă, dar talentul fără muncă este numai praf în ochi.
Ne poți povesti despre persoanele de la care ai avut cel mai mult de învățat pe tot parcursul carierei tale? Dar în viața de zi cu zi?
Am avut mai mulți mentori pe parcursul vieții. Poate cel mai important este domnul Alexandru Lazăr, primul meu antrenor, cel care mi-a hrănit și antrenat pasiunea pentru volei, dar de la fiecare antrenor pe care l-am avut pe parcursul carierei mele am avut multe lucruri de învățat, pentru că fiecare vine cu stilul propriu. E imposibil să nu rămâi cu ceva bun de la fiecare, dacă ai deschidere în acest sens.
În viața de zi cu zi, am avut-o model pe mama mea, o femeie modestă, cu picioarele pe pământ care a sădit în mine principii puternice ce m-au ghidat pe tot parcursul vieții.
Legătura ta cu voleiul nu s-a oprit și ai înființat aici, la Cluj-Napoca, Academia de Volei „Pirv11”. În plus, ai pus bazele echipei ACS Volei Turda „Cristina Pîrv”, chiar în locul în care a început și povestea ta. Cum au venit aceste decizii? Care sunt diferențele dintre Cristina ca jucător de volei și Cristina manager de echipă?
Am revenit în țară cu gândul de a aduce o schimbare în voleiul românesc, astfel că ambele decizii au venit în mod firesc.
În cazul Academiei de Volei Pîrv11 mi-am dorit, în primul rând, să le ofer copiilor posibilitatea de a cunoaște acest sport și apoi, de a face performanță aici, la noi acasă. Dacă vrei să clădești ceva cu adevărat durabil, cred că trebuie să începi de jos, să formezi copii, cât mai mulți copii. Nu e o misiune ușoară. Nu toți vor face performanță, desigur, dar este extrem de important ca cei mici să cunoască acea disciplină pe care doar sportul ți-o oferă și să dobândească acea mentalitate de învingător, de care spuneam. În cadrul academiei noastre nu există „Nu pot!”, de exemplu. Copiii știu că dacă muncesc, vor putea să facă orice.
În cazul echipei ACS Volei Turda „Cristina Pîrv”, acesta a fost un proiect ambițios pe care mi l-am asumat împreună cu staff-ul care mi s-a alăturat în acest proiect: Alexandru Lazăr, primul meu antrenor, Caius Moldovan, Vlad Toma și Bogdan Tănase care s-a alăturat ulterior, pentru o perioadă scurtă echipei. Mi-am dorit să îi redau voleiului turdean strălucirea de altădată, nu doar pentru că Turda este locul în care a început și povestea mea, ci și pentru că aici este o tradiție în volei. Când am început să pun bazele echipei, multă lume mi-a spus că sunt nebună, că nu voi reuși să fac nimic în România. Nu am plecat urechea la astfel de vorbe și iată că după doar doi ani de la înființare, echipa a promovat în Divizia A1. Am prins și perioada pandemiei, în care nu ne-am putut antrena așa cum trebuie, dar adaptarea a fost cuvântul de bază în cazul nostru. Ne-am adaptat, am muncit, iar rezultatele au început să apară.
E foarte diferită postura de manager față de cea de jucătoare. Ca jucătoare, am avut parte de multe emoții, dar nu se compară cu cele pe care le-am simțit fiind pe bancă în timpul meciurilor decisive. Ca manager, în acele momente extrem de importante pentru echipă nu poți să faci nimic, cel mult să ajuți cu sfaturi și să speri că fetele știu ce au de făcut. Au fost momente când de abia mă stăpâneam să nu intru și eu în teren. E mult mai complicată postura de manager, ai alte trăiri, alte emoții, alte responsabilități.
Ai petrecut 27 de ani în afara țării. Care sunt motivele care te-au determinat să te întorci acasă?
Mi-am dorit mult să revin în țară pentru cei doi copii ai mei, ca ei să descopere România, dar și din dorința de a ajuta voleiului românesc, de a le oferi copiilor și tinerilor care iubesc acest sport o șansă de a reuși aici, la noi acasă. Îmi doresc mult să aduc principiile școlii braziliene de volei aici pentru ca acest sport să fie din nou apreciat la adevărata lui valoare și aici.
Pe lângă multele activități pe care le practici, ai lansat și o colecție de haine. Care este povestea din spatele acesteia?
Așa este, am lansat o colecție de haine casual-sport, care mă reprezintă 100%. Mi-am dorit de mult timp să fac acest pas. Eu iubesc simplitatea, dar îmi place ca fiecare element vestimentar pe care îl îmbrac să aibă ceva aparte, simplu, dar aparte. Iubesc stilul minimalist și simplitatea, dar îmi place să îmi pun amprenta asupra ținutelor pe care le port.
Nu am găsit ceea ce îmi doream în magazine și având o idee în minte, am apelat la designerul Alina Luncașu care a transformat în realitate schițele din mintea mea. Hainele din cadrul colecției sunt potrivite pentru persoanele dinamice, perfecte pentru sală sau pentru drumul până la sală, precum și pentru orice ieșire relaxantă în natură, care se poate transforma oricând într-o invitație de a face sport.
Dacă ar fi să dai un singur sfat femeilor din comunitatea The Woman, acesta ar fi:
Să facă ceea ce iubesc, nu ceea ce le place și să dea 100% pentru visul lor. Dacă aplici această „rețetă” mai devreme sau mai târziu vei reuși în viață, indiferent de ceea ce îți propui.
Desertul preferat: Tiramisu
Cu ce gând te trezești dimineața în această perioadă? – Nu doar în această perioadă: E o nouă zi! Doar de mine depinde să fie una extraordinară!
Destinația preferată de vacanță: Marea
Cariera ta descrisă în trei cuvinte: viziune, ambiție, muncă
—
Editor:
