După 10 ani în care a activat ca stewardesa, Claudia a revenit acasă realizând că nu mai are ceea ce ea numește „nordul profesional”. A decis să se întoarcă la ceea ce a ales încă din copilărie, la meseria de învățător-educator, îmbrățișându-și menirea.
Din dragoste pentru copilul ei, aceasta a pus bazele SAGA KID, devenit în prezent un Hub Educațional în adevăratul sens al cuvântului și spre ale cărui realizări privește astăzi cu uimire și recunoștință.
Un bun pedagog, Claudia creează relații cu fiecare elev în parte și este la curent cu tot ce înseamnă noile generații, tocmai pentru a fi cât mai aproape de copii.
Un interviu despre Claudia învățătoarea, despre dragostea pentru meserie și găsirea locului, o discuție despre antreprenorul Claudia și laboratorul ei magic, o conversație cu mama Claudia, care trăiește cea mai frumoasă experiență, împreună cu copilul ei.
În postările tale din social media vedem de multe ori hashtagul #iesidinlinie. Ce reprezintă pentru tine acest hashtag?
Am ajuns la acest hashtag în urma unui brainstorming realizat împreună cu persoanele cu care mă sfătuiesc în legătură cu imaginea mea. Hubul educațional de atunci și cafeneaua de acum, care în acel moment era doar un plan de viitor, au fost gândite în sensul acestui îndemn. Am analizat traiectoria mea și am înțeles că tot ceea ce întreprind în zona educației este cumva în sensul de a ieși din tiparele deja cunoscute și epuizate din punct de vedere al eficienței, așa că #iesidinlinie definește foarte bine, după părerea mea, perspectiva nouă pe care o aduc în domeniu, de la stilul de viață reprezentativ pentru meseria mea până la abordarea îndrăzneață, modernă a actului de predare-învățare-evaluare și a imaginii conturate și expuse în media și social media. Am fost și rămân o persoană curajoasă, cu dorința de a face lucrurile adaptat nevoilor copiilor și părinților.
Înainte de a intra în învățământ, ai activat în calitate de stewardesă. Care a fost momentul în care ai simțit că trebuie să faci o schimbare? De ce ai ales sistemul de învățământ?
Da, așa este, am zburat în ceea ce eu numesc Champions League a aviației. Am simțit nevoia unei schimbări în momentul în care, reîntoarsă în țară după o absență de 10 ani, mi-am dat seama că nu mai am nordul profesional, așa că m-am întors la pregătirea de bază, aceea de învățător-educator.
Am absolvit Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu” în anul 1998, am ieșit cu aproximativ 800 de ore de practică pedagogică și știam că aceasta îmi este menirea. Imediat ce am înțeles că menirea este ceva ce poți ocoli o perioadă limitată, pentru a-ți satisface alte curiozități profesionale, dar care întotdeauna te atrage ca un magnet, că este ceva ce iese natural la iveală, am revenit în branșă. Interacțiunea cu copiii a fost alegerea mea încă din anii copilăriei, din familie mi s-au cultivat respectul și admirația pentru această meserie și cumva am crescut dorind-o în viața mea. Bunica mea a fost învățătoare și am văzut-o făcând magie la școală și în viața ei personală, în relația cu mine, nepoata ei, m-a inspirat și m-a marcat profund. Mereu mi-am dorit ca ea să fie mândră și am ales să-i urmez exemplul. Părinții mei m-au susținut și au fost foarte înțelegători și dedicați acestui scop al meu, pe vremea aceea era foarte greu să intri la un asemenea liceu, iar ei s-au implicat complet. Datorită eforturilor lor susținute am devenit învățătoare.
Sistemul de învățământ de stat este plin de erori și nu este aliniat la 2023. De ce învățământul de stat și nu cel privat? Care sunt, din punctul tău de vedere, cele mai mari probleme ale învățământului românesc la momentul actual? Care sunt soluțiile tale pentru aceste provocări?
Am ales și aleg învățământul de stat pentru că este mediul pentru care am fost formată din punct de vedere academic și în același timp este realitatea României. Cred că, dacă aș alege altceva, nu aș avea același impact. Școala de masă îmi oferă posibilități nenumărate de a-mi dovedi și îmbunătăți măiestria profesională.
După părerea mea, cele mai mari „probleme” ale învățământului românesc actual au devenit, după resursele umane, părinții. Interacțiunea părinților și interferențele lor (care duc la o slăbire reciprocă), dau peste cap acest echilibru fragil în care ne străduim din răsputeri să stăm. Soluția care îmi este mie la îndemână este aceea de a cere din ce în ce mai mult de la mine, de a mă menține la curent cu noutățile, de a încuraja relațiile cu elevii și părinții acestora, de a mă respecta și de a respecta și accepta ceea ce este în jurul meu ca pe o provocare. Am renunțat să mai sper că pot schimba și influența ceea ce nu ține direct de mine. Visul conform căruia aș fi putut schimba ceva în învățământul românesc… nu mai rulează.
Dacă ai avea puterea, ce materii ai introduce în programa școlară? Ce crezi că este absolut necesar ca elevii să învețe în 2023 și nu este predat la școală?
Absolut necesar tuturor, nu doar elevilor, ne sunt: logica, filosofia, sociologia, psihologia. Aceste materii ar aborda relațiile inter și intraumane, adaptabilitatea, empatia și autodezvoltarea, stima de sine, parentingul – lămuriri și „așa da, așa nu”. Toate cele menționate să fie livrate copiilor și părinților sub formă de învățare experiențială cu profesioniști adevărați, nu dintre cei pe care-i știm deja, altfel nu ar face diferența.
Societatea noastră are mare nevoie de predarea materiei „bunul-simț”.
În România, meseria de profesor nu este apreciată la adevărata ei valoare. Ai simțit de-a lungul carierei că nu ești apreciată? De unde îți iei energia și puterea să mergi mai departe? Ce ai transmite, legat de acest subiect, învățătorilor și profesorilor de la noi din țară?
Da, am simțit de nenumărate ori că nu sunt apreciată, însă am simțit și că sunt apreciată. Cred că aprecierea a devenit o resursă internă, a fiecăruia dintre noi, nu ne mai bazăm pe aprecierea externă deoarece ea nu mai există ca punct de sprijin, ca reper. Din punctul meu de vedere sunt foarte puțini profesioniști care mi-ar putea arăta mie apreciere și care ar și conta ca fiind valoroasă. Suntem prea amestecați, este dificil să deosebim bobul de neghină.
Energia și puterea îmi sunt comori intrinseci, independente. Așa există ele în interiorul meu, așezate fiind de părinții mei, de bunici, de familie… de experiențele care m-au șlefuit. Nu fac ceva special în sensul acesta. Pur și simplu îmi iubesc meseria și mi-am îmbrățișat menirea.
Mi-ar plăcea să îi încurajez pe profesorii țării să iasă din linie.
Având în vedere vasta ta experiență în educație, ce consideri că ar trebui să învețe copiii despre succes, încă de pe băncile școlii? Cu ce valori ar trebui să pornească aceștia la drum?
Mi se pare foarte important să înțeleagă valoarea fundației pe care și-o construiesc cu mâna lor încă din anii ciclului primar. Odată ce înțeleg acest aspect au nevoie să vadă cu ochii minții construcția, evoluția acesteia și drumul aferent de parcurs pentru a avea un apartament, o casă, un bloc, un castel etc. Să poată zări încă de pe băncile ciclului primar cum va arăta propriul viitor, în funcție de efortul depus, de dorință, de putință etc.
De exemplu, un apartament al unei fundații aferente ar fi un adult care a ales să facă o meserie din sfera manufacturilor, o meserie care răspunde unui număr de nevoi la nivel societal, care necesită ciclul primar, gimnazial, liceul și/sau școala profesională, un castel ar fi potrivit pentru un doctorand care dorește să meargă până la influențarea comportamentelor prin cercetare, inovație, pionierat și prin propriul exemplu. Depinde de fiecare, există un loc specific pentru fiecare individ, însă cred că trebuie să fie asumat și îmbrățișat complet cu toate consecințele. De asemenea, mi se pare necesar să fie lăsați să depună efort, să se zbată, să greșească, să se certe, să sufere și să se ridice prin forțele proprii.
Valorile cele mai importante pentru mine sunt: binele, onestitatea, dreptatea, datoria și obligația morală. Dacă aș reuși să le insuflu și elevilor mei… aș fi campioană cu adevărat. Sper. Mă străduiesc.
Ne-ai povestit că învățământul este „locul tău, menirea și misiunea în viață”. Când, pe parcursul călătoriei, ți-ai dat seama de acest lucru? Ce te-a făcut să conștientizezi că „ți-ai găsit locul”?
„Mi-am găsit locul” în momentul în care am început să mă bucur de viața mea, când am început să mă lovesc de momente de fericire profesională, când am văzut că influențez oamenii, că îi făuresc. Odată cu maturizarea a venit și conturul în cadrul căruia stau acum atât de confortabil și asumat.
La momentul deciziei de a reveni în țară și ulterior de a reveni în învățământ după experiența altor țări și a altei meserii, „găsirea locului” a avut legătură cu viață personală, mi-am întemeiat o familie care între timp s-a micșorat, s-a rafinat și a devenit esență pură. Acum „locul meu” este alături de fiul meu, de nepoata mea, de părinții și fratele meu, de cumnata mea, de copiii mei, de colegi, de prieteni, de părinții elevilor mei.
Ai fost numită de Capital.ro „una dintre cele mai de succes 100 de femei din România”. Care este definiția ta despre succes? Te simți astăzi cu adevărat de succes?
Da, simt că am succes în ceea ce fac și am simțit în nenumărate ocazii recunoașterea aferentă succesului definit de societate. La nivel de emoție, succesul este atât de personal pentru mine… înseamnă liniștea interioară, dorința aceea de a mulțumi și a fi recunoscător pentru ceea ce ai, ce faci, ce ești. Toate aceste simțiri sunt posibile în sufletul și corpul meu datorită deschiderii pe care o am către oameni. Nu pot fi bine doar eu, nu pot avea succes doar eu. La mine succesul este o alăturare a mai multor oameni fericiți și mulțumiți în același moment, pentru o cauză comună. Mi se pare că am succes atunci când lângă mine strălucesc și alți oameni.
Definiția mea pentru succes este „împreună la bine și la rău”.
Ai pornit SAGA Kid din dragoste pentru copilul tău. Astăzi, 10 ani mai târziu, proiectul a devenit un adevărat Hub Educațional. Care ai spune că au fost strategiile care v-au adus în acest punct? Ce simți astăzi când vezi cât de frumos a evoluat proiectul?
Simt fericire, mulțumire și recunoștință. Da, acest Hub Educațional din anul 2023 a fost gândit și creat acum 10 ani pentru fiul meu, Cristian, cu forța iubirii de mamă. Sunt o persoană foarte norocoasă deoarece am în jurul meu oameni care mă iubesc, mă admiră și mă protejează.
Lucrăm cot la cot și niciodată nu le-am cerut să facă ceva ce eu nu am făcut înaintea lor sau în același timp cu ei.
Fără doar și poate perseverența și seriozitatea ne-au adus în punctul în care suntem azi, Hubul Educațional a crescut organic, folosind singura strategie de lungă durată care îți asigură succesul, “word of mouth”. Din fericire, majoritatea clienților noștri sunt mulțumiți și rămân sau revin. Astăzi stau alături de colegii cu care am început acum 10 ani și efectiv ne minunăm de rezultatul obținut. Suntem într-o continuă mirare care atrage doar energie pozitivă.
Cum te adaptezi an de an noilor generații? Cum te pregătești tu ca învățătoare, cea care pune bazele educației și nu numai pentru acești copii?
Mă adaptez fiind prezentă și creând relații cu fiecare elev în parte. Nu îmi este ușor, îmi este mai ușor să povestesc, zilnic repet lucruri, exemplific, fac apel la empatie, la respect, zilnic încerc să le arăt și cealaltă față a monedei. Copiii din ziua de azi sunt foarte iuți la minte și emoție, ei sunt obișnuiți cu alt ritm, cu alte răspunsuri și cu altă realitate. Am un preadolescent acasă și asta mă ajută să mă mențin conectată cu ceea ce le place.
Prin specificul meseriei m-am păstrat aproape de jocurile copilăriei, de literatura lor, de tehnologie și de tot ceea ce implică ea, astfel îmi este ușor să țin pasul. Citesc chiar dacă nu îmi place/nu sunt de acord cu subiectul sau cu abordarea, pentru a fi la curent deoarece ei sunt, joc chiar dacă nu îmi place/nu e potrivit pentru vârsta mea, vizionez filme, documentare chiar dacă nu sunt genul meu, urmăresc și sunt activă pe TikTok, BeReal, Instagram, YouTube etc., doar pentru că ei sunt acolo. Experimentez tot felul de lucruri care nu au legătură cu vârsta mea pentru că doar așa mă mențin în formă pentru elevii prezentului.
Porți mai multe pălării: cea de mamă, cea de educator, cea de antreprenor. Care dintre acestea îți aduc cea mai mare bucurie? Care dintre acestea vine cu cele mai multe provocări?
Pălăria de mamă este cea mai mare binecuvântare pentru mine, mi-am dorit foarte mult acest copil, s-a născut din multă iubire, este o minune în viața mea, îl ador și alături de el trăiesc cea mai frumoasă experiență. Este de neegalat. Pălăria de învățătoare are rădăcini adânci în ființa mea, este ceva ce este în interiorul meu, o forță, o hrană, o căldură, o propulsie. Meseria aceasta este un stil de viață pentru mine, este, așa cum am mai spus, menirea mea, Nordul meu. Pălăria de antreprenor în educație este partea ludică, creativitatea, joaca mea de om mare, zona în care pot face lucrurile așa cum cred eu că ar trebui făcute, este laboratorul meu magic.
Fiecare pălărie vine cu provocări specifice, fiind atât de conectate, din fericire, pot face față.
Ce ai vrea să se spună peste ani și ani despre Claudia Chiru, profesorul? Cum ți-ar plăcea să rămâi în amintirea elevilor tăi? Dar dacă vorbim despre Claudia antreprenorul?
Mi-ar plăcea ca elevii mei să-și amintească de mine cu zâmbetul pe buze. Profesorul Claudia Chiru ar fi onorată să știe că peste ani a reușit să dea societății adulți funcționali, la baza cărora a contribuit. Despre Claudia antreprenorul mi-ar plăcea să se spună că a avut curaj moral.
Cel mai frumos lucru pe care ți l-a spus un elev: „Doamna, am înțeles acum, vă mulțumesc!”
3 cuvinte care te caracterizează, ca antreprenor: seriozitate, curaj, educație
Nu trece nicio zi fără să… îmi spun cuvinte de încurajare
Cartea de pe noptieră: „Întoarcerea din rai” de Mircea Eliade
Note to self: Tot ce ai trăit și trăiești îți este dat cu intenții bune, caută mereu să vezi asta!
Interviul a fost publicat în Ediția Print The Woman 2023, care poate fi achiziționată de aici.
–
Editori: Crina Ciocian și Mara Rusu