Salut. Sunt Alexandra Huștiu Bibire și te invit la o incursiune în Personal Branding prin ceea ce eu numesc #RevolutiaMeritocratieiPrinPersonalBranding – un set de editoriale prin care te voi ghida cum să îți descoperi și să își construiești brandul personal în funcție de rolul profesional pe care îl ai.
Dacă în primul articol ți-am explicat ce este această revoluție și care sunt cei 4P(ași) din ceea ce eu numesc Călătoria de la A Avea la A Deveni, în al doilea articol ți-am explicat care sunt cele 4 nivele de conștiință pentru a o putea repera punctual pe cea în care ești TU, dar și pentru a înțelege cum arată Lumea ta. Apoi, în episodul 3 ți-am explicat diferențele de paradigmă în care trăiești: dependență, independență sau interdependență pentru a te ajuta să conștientizezi și mai mult starea ta de fapt, dar și pentru a te putea introduce în Lumea din tine – sau cele 7 aspecte ale Sinelui de bază (Core Self), cel care este și fundația brandului tău personal – pentru că brandul tău personal ești TU. Practic, aceste 3 articole ar fi trebuit să te conducă de la haos, la claritate.
Ajunse aici, aș vrea să ne oprim puțin pentru a-ți explica 2 noțiuni foarte importante – în perspectiva mea. Dacă acestea nu ne sunt clare, brandul nostru personal nu va respecta cea mai importantă lege a Personal Branding-ului, după singularitate, și anume Unitatea. Vorbim deci despre noțiunea de identitate, dar și cea de management de brand personal.
Așadar, să începem cu noțiunea de brand management.
Brand Management-ul reprezintă decizia conștientă de a lucra cu brandul tău, fie că ești angajat(ă), liber profesionist sau antreprenor. Există foarte multe cercetări care spun că
,,Dacă tu nu ești dispus(ă) să investești în a-ți manageria brandul, ceilalți o vor face pentru tine, și foarte puțini o vor face în favoarea ta.,,
Pentru a modela și gestiona corect percepția asupra brandului personal, îți trebuie, cum spuneam, Unitate. Unitatea vine odată cu autenticitatea, pentru că trăind Sinele Personal la unison cu cel Profesional, ai coerență în comunicarea mesajului către ceilalți, deci nimeni nu va trăi acest feeling:
“Dacă asta e diferit(ă), ce altceva mai e diferit?”.
Ținând cont de acest considerent care s-ar concretiza de fapt în neîncredere, a apărut nevoia de a gestiona și cele două identitățI – cea din online și cea din offline.
,,Dar ce este identitatea?,, , te-ai putea întreba. Termenul de identitate este un termen generic folosit în toate științele sociale pentru a descrie concepția și expresia individualității noastre, concepție și expresie care sunt determinate inclusiv de afilierile noastre la diverse grupuri (ceea ce implică identitatea de grup: identitate culturală, națională, socială etc).
De altfel, termenul de identitate este folosit cu sensuri specifice și în domenii de cunoaștere diferite precum psihologie, sociologie, psihologie socială, etc.
În sens psihologic, identitatea depinde de elemente precum imaginea de sine (modelul mental a unei persoane despre ea însăși), stima de sine și individualitatea noastră. Psihologii folosesc cel mai adesea termenul de identitate pentru a desemna Unicitatea noastră în funcție de repulsiile nemotivate pe care le avem față de anumite persoane.
În sociologie, termenul de identitate este pus în corelație cu conceptele de comportament și de rol social. Identitatea apare în urma procesului de învățare a rolurilor sociale prin intermediul experiențelor personale: în urma interacțiunii cu ceilalți membri ai societății, noi ne stabilim sensul identității noastre, sens recunoscut și acceptat și de către ceilalți. Sociologii adesea folosesc termenul de identitate în sensul de identitate socială, ceea ce implică trăsăturile de grup care îl definesc pe individ. Ce e musai de reținut în contextul nostru este că
În Personal Branding, identitatea este ,,cauza,,, iar brandul personal este efectul.
Ce este totuși de precizat aici este că, din păcate, identitatea noastră din offline – adică cea din realitate, de foarte puține ori coincide cu cea din online. Denumită și persona, identitatea în online reprezintă identitatea socială pe care o folosim ca și utilizator de Internet pentru a socializa în mediul online, pe rețele sociale, în forumuri, chat-uri sau jocuri. În funcție de obiectivul fiecăruia dintre utilizatori, unii își folosesc numele real, iar alții râmân anonimi folosind pseudonime – mai ales acolo unde se poate. Cert e că indiferent de strategia de ”identitate” abordată, persona în cauză își va crea o reputație. Alături de numele ales, persona va avea și un comportament anume și își va exprima și expune identitatea într-un mod care va genera un feedback, suprapunându-se cine crede că este/ vrea să fie, cu percepția celorlalți.
Luând în calcul perspectiva care ne interesează pe noi, cea constructivă, în care vrem să ne creăm o reputație bună și implicit suntem atenți/atente la ce mesaj transmitem și cât este de autentic, unitar, un brand personal devine unic, singular, atunci când ne asumăm cu un nume real. De reținut este că tot ceea ce vom face sau spune în mediul online ne va afecta în mediul offline, și invers, asta dacă nu există coerență și onestitate în poziționare și comunicare, pentru că avem tendința de a ne crea o mască în mediul online. Dorian Wiszniewski și Richard Coyne au studiat folosirea măștilor noastre în cadrul creat de comunitățile online: în funcție de anumite circumstanțe vom folosi una din diversele măști pe care le avem, tipul de mască folosit dezvăluind ceva despre noi, cel/cea din spatele măștii: de multe ori, ceea ce prezentăm este contrar a ceea ce pare a fi, și asta va duce la neîncredere, chiar și inconștient. Mai mult, evocând o mască de identitate, spun cei doi, persona în cauză își creează o plasă de siguranță datorită fricii că identitatea sa va fi furată.
Dacă vrei să explorezi mai multe despre măștile pe care le folosim în online îți recomand cartea ,,Building Virtual Communities: Learning and Change in Cyberspace (Learning in Doing: Social, Cognitive and Computational Perspectives),, de K. Ann Renninger (Editor) și Wesley Shumar (Editor).
Iar acum, la final, te las cu un gând:
“Cine este “Tu” pe care oamenii îl știu?”
Pace și Iubire,
Alexandra
Despre Alexandra
Millenial autentic, Alexandra s-a născut si a crescut în orașul lui Bacovia. Mai mult, a terminat studiile postuniversitare cu specializarea Marketing și Management la Universitatea George Bacovia din Bacău.
Își asumă salturi în carierea profesională, trecând de la specialist de marketing local la director de marketing național, moment care o inspiră să devină strateg de marketing și personal branding în propria agenție, Brand& Build.
Trecută prin procesul de Autocunoaștere, Alexandra pune familia pe primul loc. Și imediat după, omenia. De aici și titulatura de OM de marketing cu care se prezintă pe rețelele de socializare sau față în față.