CRINA PRIDA – Visual Artist: „Fotografia este un mijloc foarte bun de organizare a haosului!”

Când mă gândesc la dualitate, îmi vin în minte două lucruri total diferite, dar care trebuie, totuși, să aibă o origine comună. Vizualizez două drumuri paralele, care au ocazia de a se privi reciproc și de a se oglindi unul în celălalt – Crina Prida, stomatolog și fotograf.

Crina Prida lucrează cu zâmbete. Asemenea unui arhitect, proiectează structura zâmbetului perfect, ca apoi să te demaște, să te dezvăluie, cu toată frumusețea ta reală, crudă și imperfectă, cu toate esențele tale asumate, văzute și nevăzute.

selectie the woman 12

Cu o vastă experiență în arta fotografică, ce se apropie de un deceniu, Crina ne vorbește despre muze, realități, conflicte, proiecte realizate și nerealizate. Aș putea să desprind cu ușurință căte un motto din fiecare paragraf, care să-mi țină loc de lecție. Nu oferă sfaturi, căci cursul normal al inițierii este vital pentru excelența fotografică, fără de reguli sau limite, oferindu-ne, astfel, ocazia de a pătrunde în universul său, cel al artistului vizual.

Care este povestea Crinei Prida – Visual Artist? Cum ați descrie stilul fotografic cu care vă identificați?

Pentru că trăim în lumea „realităţii” şi a „faptelor” alternative, aş ocoli cu diplomaţie termenul „poveste”. Fotografia, ca mod de comunicare, poate să fie orice, de la consemnarea repetitivă a vieţii, la reinventarea ei în formă de metaforă sau istorisire. Probabil că locul meu se află în a doua categorie, pentru că zona documentară sau jurnalistică a fotografiei nu îmi este „aproape”.

selectie the woman 06

Fotografiez de 8-9 ani, este o rutină pe care am reuşit să o transform într-o activitate creativă, fireşte, cu ajutorul persoanelor care mi-au stat ca modele de-a lungul anilor. Fotografia mea a fost descrisă ca fiind „conceptuală” – dar ăsta e un termen uşor preţios, pentru că, în fapt, nu spune nimic concret despre mine. În engleză găsesc mai normal să o numesc „staged photography” – pentru că de obicei lucrez după un plan, mai mult sau mai puţin elaborat, însă de fiecare dată prefer acest mod de lucru spontaneităţii.

Cum reușește femeia de carieră să îmbine profesia cu pasiunea? Care este efectul dualității Medic-Artist asupra echilibrului femeii Crina Prida?

Să ştii că și asta a devenit parte din rutina unei săptămîni. Weekendul este dedicat aproape întotdeauna fotografiei. Poate fi vorba despre o şedinţă foto, poate fi o zi de editare, una de întâlnire cu modelul, uneori ambele. Ca dentist, programul meu e foarte bine organizat, şi nu prea s-a întâmplat să renunţ la o pozare ca să fug la cabinet, ci mai degrabă invers. E adevărat că nici nu mi-am pus problema unei competiţii cu mine însămi.

selectie the woman 19

La urma urmei, am şi avantajul imens că studioul foto se află la mansarda casei, aşa că nu pierd mult timp fizic trecând dintr-un rol în celălalt. Mult mai greu este să trec în starea de a inventa  imagini, după o zi lungă de lucru, pentru că meseria de dentist este solicitantă fizic, şi se poate întîmpla să îmi fie foarte greu să iau aparatul foto în mînă şi să fac fotografii bune după ce am văzut o duzină de pacienţi.

Aici intervine uneori conflictul. Ceva bun iese totuşi din amestecul acesta de pragmatism şi emoţie, pentru că unele modele mi-au devenit paciente, iar unele paciente, mi-au devenit modele. Asta aş numi eu postmodernismul dualităţii de care vorbeşti.

Ce elemente inedite sunt surprinse în fotografii și mai puțin cu ochiul liber? Aveți o fotografie preferată sau un proiect drag, cu o poveste aparte?

Fotografia este un mijloc foarte bun de organizare a haosului. Nu doar pentru că are limitele dimensionale care te obligă să alegi ce păstrezi şi ce omiţi din cadru  – deşi, finalmente asta e definiţia, concluzia şi pacostea fotografiei: „arta și tehnica de a fixa pe o suprafață sensibilă la acțiunea luminii, o imagine” (DEX) – ci pentru că îţi dă ocazia să debarasezi din minte conţinutul inutil, informaţia parazitară, şi să o capt(ur)ezi/accentuezi pe cea care te obsedează, cea care se întrevede dincolo de evidenţă, cea care se împleteşte cu zona imaginară. Vorbesc, desigur, despre felul în care eu construiesc imaginile.

a somber afternoon 3

Mă întrebi dacă am un proiect drag, sau o fotografie preferată. Da, am, nu o să cad în pedanteria falsei modestii, sunt fotografii mai vechi sau mai noi, care mi-au devenit mai dragi pentru că au apărut în contextul unei relaţii aparte cu modelele, sau ca urmare a unui proiect ticluit cu oarecare efort. Seriile mai recente –  „A Somber Afternoon” şi „Witchcraft” (pe româneşte spus, re-trasări subiective ale unor motive mitologice din Transilvania), îmi plac pentru că am lucrat cu fete care nu numai că mi-au înţeles intenţiile, dar m-au dus, prin felul în care au „actat” în faţa camerei,  la rezultate excepţionale, pe care nu le-am imaginat nici măcar eu, cînd am schițat în scris proiectele.

Desigur că am  şi foarte multe fotografii izolate  care îmi plac, deşi nu aparţin unor serii anume, şi probabil acest interviu va fi ilustrat de unele dintre ele. Vreau neapărat să se înţeleagă că tot demersul acesta creativ, de la imaginaţie, la ochi, la cameră, la computer şi, finalmente, la print, NU ar avea vreo însemnătate fără de model, muză, personaj. Am fost şi sunt norocoasă să fi lucrat cu femei extraordinar de frumoase şi de interesante.

Witchcraft 1

Ce proiecte v-ați propus să inițiați pe viitor și care sunt sfaturile pe le-ați oferi tinerelor care au această pasiune și își doresc să o transforme într-un business?

Cel mai interesant proiect este întotdeauna cel pe care încă nu l-ai realizat. Poate nici nu ţi s-a arătat, poate că l-ai întîlnit, dar nu a fost încă destul de „copt” pentru a ajunge în imprimantă, pe simeză sau barem pe blog. Unul dintre ele stă între paranteze de vreo doi ani. Este vorba de o serie de portrete inspirate din personajul Emmei Bovary, dar nu prin perspectiva scrierii lui Flaubert, ci prin condeiul de eseist al lui Julian Barnes, care este, dacă nu cel mai abil, cu siguranţă unul dintre cei mai entuziaşti „flaubertişti” (ce bizar sună) contemporani.

Mai simplu spus, o serie fotografică structurată ca metanaraţiune, pentru că a re/răs-cita un text clasic mi se pare ceva extrem de plicticos. Am o parte din material, mai am de gând să fotografiez pentru acest proiect femei pe care le cunosc, merge încet pentru că de la vorbe la imagini e mai greu de sărit decât invers, şi mai apoi, avem de a face cu un salt destul de serios în timp, un slalom între culturi, între moravuri şi convenţii. Să sperăm că îi dau de capăt dacă tot ţi-am vorbit despre el.

selectie the woman 03


Desigur că mai sunt proiecte începute, serii care rămîn deschise, pentru că unele obsesii pleacă, altele rămîn. Sper că voi avea timp să mă mai ocup şi de proiectele „La Mansardă” – întîlniri şi experimente în zona vizuală pe care le organizez împreună cu alţi fotografi, şi workshopuri care să provoace la gîndire, prin contrast cu blazarea de tip fotoclub amorţit.

Nu am sfaturi de dat. Nimeni nu ar trebui să dea sfaturi – iacătă, chiar asta sună a sfat. Mea culpa. O sugestie aş avea totuşi, o spun de cîte ori am prilejul – studiaţi fără oprire! Talentul te poate uimi, mediocritatea te poate motiva, kitschul te poate excita vizual. Nu există limite la acumularea de idei din orice mediu ar proveni, chiar şi din maldărul eclectic reprezentat de Instagram sau Facebook,  sau din revistele glossy. Altfel spus, ca să îţi descoperi vocea, probabil trebuie să înveţi să şi asculţi.

selectie the woman 09

Dacă ați putea alege oricare 3 femei, ca model pentru o sedință foto, care ar  fi acelea?

Mă pui la grea încercare, dar hai să riscăm o aruncare de zar. Sally Mann, Emma Thompson,  Angela Merkel. Bine că nu m-ai întrebat de ce, mai bine lăsăm cititorul în ceaţă…

Surse foto: Crina Prida – Visual Artist, Lehel Makara