Renate Roca-Rozenberg este unul dintre cele mai cunoscute nume când vine vorba despre PR-ul din România.
După studiile și aproape 10 ani petrecuți în presă, Renate a luat-o de la capăt și și-a croit o carieră în PR. A petrecut 8 ani într-o companie, iar apoi, din dorința unei decizii finale asupra proiectelor în care se implică, aceasta a pus bazele propriei sale agenții de comunicare.
A condus de-a lungul timpului campanii premiate de comunicare pentru clienți din zona corporate, dar și pentru unele dintre cele mai importante evenimente care au loc, an de an, în Cluj: Electric Castle și TIFF. Este convinsă că în comunicare nu este loc de template-uri: nu ai de ce să nu fii creativ în comunicarea unei corporații, dar, în același timp, eficiența și rigurozitatea nu pot lipsi, chiar dacă este vorba de sectorul cultural.
Am stat de vorbă astăzi cu Renate despre drumul ei profesional, industria din care face parte și proiectele pe care le coordonează. Ne-a vorbit despre calitățile unui om de PR, aspecte de comunicare relevante, behind the scenes EC sau TIFF și despre modul în care EC i-a schimbat perspectiva asupra muzicii.
Renate, se vorbește adesea despre relația dintre jurnalism și PR. Cum te raportezi tu la aceasta, din perspectiva celei care a studiat și practicat jurnalism și mai apoi a trecut de cealaltă parte?
Sunt două dintre cele mai frumoase profesii din lume și am fost norocoasă să pot să le practic pe amândouă. În spirit sunt încă jurnalist, am tendința de a cântări valoarea unei informații pornind de la inedit și noutate. Nu e neapărat un element cheie în ceea ce fac, dar ajută foarte mult.
În ciuda abilităților comune pe care le impun, sunt, totuși, profesii foarte diferite. Sunt colegi care reușesc să le facă pe amândouă, în paralel. Eu prefer calea simplă, mi se pare onest ca publicul tău să știe punctul de vedere din care transmiți informația.
După 8 ani petrecuți într-o companie de PR, ai luat decizia de a pune bazele propriei agenții. Cum a venit această decizie pentru tine? Care au fost provocările de ordin antreprenorial pe care le-ai întâmpinat?
Odată cu maturitatea într-o profesie, vine și nevoia de a fi cel care ia decizia finală asupra proiectelor în care te implici, direcția în care vrei să mergi. Eu am reușit să fac asta doar din momentul în care am ales să nu mai fiu angajat.
Antreprenoriatul îmi dă independența fără de care nu pot funcționa, iar toate „neajunsurile” care vin la pachet sunt asumate. Poate nu voi mai avea niciodată o vacanță fără să-mi verific mailul, îmi permit prea puține zile în care să nu fiu în formă și sunt nevoită să iau decizii de care m-aș lipsi foarte ușor (financiare, administrative etc.). Dar dacă, după 20 de ani, încă iubesc ceea ce fac, e pentru că pot oricând să renunț la un proiect dacă nu-mi provoacă entuziasm, curiozitate sau nu am ce învăța nou din el.
Ai peste 20 de ani experiență în PR. Care sunt acele reguli de bază ale unei campanii de PR, indiferent de sectorul în care se aplică? Ce calități esențiale trebuie să aibă, din punctul tău de vedere, un om de PR?
Dincolo de o teorie foarte amplă, rămân bunul simț și echilibrul: să știi să setezi realist obiective, să ai argumentele corecte pentru fiecare etapă dintr-o campanie și să măsori onest ce ai reușit, pentru că altfel nu vei ști cum să mergi mai departe.
Un om bun de PR e cel implicat în munca sa. Unii sunt mai buni în zona de media relations, unii au gândire strategică, într-o echipă e bine să existe un mix, dar dacă ești prea detașat de munca ta, nu ai cum să convingi un public de ceea ce trebuie să transmiți. Sunt oameni care se miră că, după atâția ani, eu încă scriu comunicate sau discut de la portar și până la director – cu oamenii din companiile cu care lucrez. E modul meu de a avea răspunsurile corecte când ofer soluții în comunicare.
Cum s-a schimbat industria de-a lungul timpului?
Logistic, totul s-a simplificat. În conținut, totul e mult mai complicat. Ajungi mai ușor la publicul tău, dar mesajele trebuie să fie mult mai bine gândite, reacția imediată și șansa ca o greșeală să treacă neobservată este infimă.
De-a lungul carierei ai făcut PR pentru zona corporate, dar și pentru sectorul cultural pentru evenimente ca TIFF sau Electric Castle. Cum reușești să împaci rigurozitatea necesară corporațiilor cu creativitatea și dinamismul prezente în sectorul cultural?
Îmi place această pendulare zilnică a mea între domenii foarte diferite pentru că îmi permite să aplic regula mea de bază: în comunicare nu trebuie să existe template-uri. Doar pentru că ești un fond de investiții, asta nu înseamnă că nu poți fi creativ, la fel rigurozitatea din zona corporate e absolut necesară și în lumea mult mai boemă a evenimentelor culturale, pentru că eficiența și disciplina nu sunt mofturi.
Cea mai câștigată sunt eu, până la urmă, faptul că sunt expusă unor lumi atât de diferite mă păstrează cu picioarele pe pământ, văd dincolo de orgolii sau temeri de moment și pot să iau decizii raționale pentru companiile pentru care lucrez.
Ești alături de Electric Castle încă de la prima ediție. Care au fost aspectele de PR și comunicare care au dus la dezvoltarea festivalului, din punctul tău de vedere?
Sunt alături de Electric Castle chiar și după 10 ani, pentru că rămâne unul dintre cele mai autentice, inspirate și asumate branduri pentru care am avut ocazia să lucrez. Mi se potrivește perfect onestitatea cu care comunicăm, faptul că nu râvnim la superlative absolute, vrem doar ca plăcerea noastră de a face un festival bun, în fiecare an, să fie simțită de toată lumea.
Îmi place că nicio ediție nu seamănă cu alta, că vrem să facem mai bine chiar și atunci când toți ne zic că e OK, că am șansa să discut cu oameni care ne „consumă” în mod direct produsul, deși știu că uneori feedback-ul nu e neapărat pe măsura muncii care a fost în spate.
Un lucru mai greu de observat din afară – modul în care s-a schimbat publicul de-a lungul acestor 10 ani și relația lui cu un festival de muzică. Electric Castle a educat foarte mult în termeni de așteptări artistice, de organizare, de relație cu un brand cultural. Iar când facem greșeli, oamenii ne „ceartă” pentru că noi i-am învățat că se poate mai mult și mai bine.
Photo by Vlad Cupsa
Behind the scenes la Electric Castle: cum arată brainstorming-urile de început vs. ziua festivalului, cum trăiești tu o zi de festival, poate câteva situații neprevăzute cărora a fost nevoie să le faceți față.
După 2 ediții de potop cred/sper că nu se mai pot întâmpla prea multe să mă surprindă în Electric Castle. Amuzant a fost că după ce am scăpat la EC de ploaie am avut o ediție de TIFF în care s-a reprogramat în fiecare zi ceva, începând de la gala de deschidere, din cauza ploilor. Asta nu înseamnă că nu încercăm să anticipăm de fiecare dată ce ar putea să nu meargă conform planului, dar echipa s-a sudat foarte mult, știm cum să facem lucrurile să funcționeze chiar și atunci când niciun scenariu nu se mai aplică.
Eu iubesc ziua 2 din festivaluri, e ziua când, în sfârșit, ridic capul din monitor, nu mă mai apasă cele 10 apeluri pierdute la fiecare 10 minute și mă întreb „dar noi cum ne distrăm ediția asta?”. Pentru mine e esențial ca echipa să fie parte din vibe-ul general, chiar dacă sunt 30 minute dintr-o zi cu 16 ore de muncă.
În spatele unor evenimente precum EC sau TIFF, stă întotdeauna o echipă. Ce nu trebuie să le lipsească oamenilor cu care lucrezi? Cum te-ai descrie tu, în calitate de lider pentru echipa ta?
Oamenii care lucrează la un festival sunt în proporție de 70% oameni care fac cu totul și cu totul altceva în timpul anului, iar asta e minunat pentru că știi că sunt acolo din pură pasiune pentru eveniment. Unii, poate, nu au exercițiul presiunii continue care există într-un eveniment major și îi mai vezi că cedează, dar de fiecare dată ne salvează simțul umorului. Și aici stăm foarte bine în echipă.
Cred că e destul de incomod să lucrezi cu mine ca lider, nu împart nici laude, nici consolări, și nu prea negociez deciziile pe care le iau. Dar asta pentru că știu că atunci când ai 50.000 de oameni în festival și alte milioane care te urmăresc de la distanță, nu e momentul să testezi teorii, trebuie să știi ce faci.
Altfel, îmi place să cred că sunt foarte onestă și niciodată nu cer de la un om mai mult decât știu că poate duce. Ca să fie fair, am cerut unei colege să mă descrie: „ești o șefă pasionată de ce face și orientată spre rezultate, cu o fire aprigă”- cred că e un răspuns bun 😊.
Cum s-a schimbat perspectiva ta asupra muzicii de când ești implicată în Electric Castle? Te-ai atașat de vreun artist/band pe care l-ai cunoscut la EC? Ne poți relata niște momente pe care le-ai împărtășit backstage, pe care publicul larg nu are cum să le vadă?
Recunosc că nu ascultam deloc muzică electronică înainte de a lucra pentru EC și eram mult mai puțin flexibilă decât acum să adopt în playlist un artist nou. Pentru că sunt foarte conștiincioasă, acum nu scriu niciun comunicat fără să ascult fiecare artist pe care îl menționez și chiar mai mult. Îmi fac propriile liste de show-uri de văzut în EC, deși sunt 90% șanse să nu ajung pentru că mereu intervine ceva, dar după fiecare ediție am rămas cu măcar 2-3 artiști la care revin. Anul ăsta deja ascult Oscar Jerome, Emma Ruth Rundle, Frank Carter și sper să-i văd și live.
Poveștile noastre de backstage sunt muuult mai puțin spectaculoase decât se așteaptă lumea, pentru că ești mereu pe fugă și în momentul acela nu te gândești decât că mai ai vreo 20 de lucruri urgent de făcut, iar socializarea cu artiștii sigur nu e pe listă. Dar sunt mici detalii care îți aduc un zâmbet foarte mare. Anul trecut, de exemplu, după ce am moderat conferința de presă, managerul 21 Pilots mi-a zis „ai fost super, sper că ai împachetat, tu vii cu noi!”, și chiar dacă intuiești că e multă politețe în asta, nu are cum să nu-ți pice foarte bine.
Cine este Renate, dincolo de PR-ul pe care îl face tot timpul anului? Care sunt pasiunile tale?
Un om care vrea multă liniște pentru că de agitație sigur nu duce lipsă în momentul ăsta. Raiul meu e o bibliotecă din care ies să pregătesc prânzul pentru copii și să le las câte o carte bună.
Într-o zi, am să cânt din nou la violoncel și o să-mi iasă un stroke perfect la înot, dar, deocamdată, mă așteaptă ediția 22 de TIFF și a 9-a de EC.
Un mit despre PR: Un om de PR trebuie să fie mereu prietenos.
3 cuvinte care te caracterizează: curiozitate, sinceritate, autoironie.
Primul lucru pe care îl faci când ajungi la birou: a 3-a cafea de dimineață
O campanie de comunicare care ți-a rămas în suflet: Rain or Shine, Electric Castle
Note to self: Și azi trebuie să te distrezi!
Editor:
