Cristina Săvuică ocupă funcția de Chief Happiness Officer în cadrul Lugera – The People Republic, job title pe care și l-a ales de una singură, tocmai pentru că o reprezintă.
Parte din companie de peste 20 de ani, Cristina spune că are alături oameni foarte asemănători ei, o echipă extraordinară pentru care este recunoscătoare.
Pasionată de teatru, ca spectator, dar și ca om pe scenă și actualmente studentă, Cristina este de părere că niciodată nu este prea târziu să începi ceva nou.
Ne-a oferit astăzi oportunitatea de a o cunoaște mai bine, dar ne-a vorbit și despre cele mai importante puncte ale industriei din care face parte de atât de mult timp – HR.
Cristina, cum te-ai descrie într-o frază pentru cei care nu te cunosc?
Iubesc foarte mult oamenii, patrupezii și primăvara. Îmi iubesc job-ul. Deși îl fac de 20 de ani, îl fac în continuare cu aceeași plăcere pe care o aveam în prima zi. Salvez foarte multe animale. Anul trecut le-am numărat pe cele pe care le-am fotografiat și ajunsesem la 118. La job am o echipă extraordinară, sunt foarte norocoasă din punctul acesta de vedere.
Personal, sunt mamă, am un băiat, deja bărbat pentru că are 26 de ani. Sunt foarte mândră de el. Fac teatru de trei ani și jumătate. M-am apucat târziu. Apropo de acest aspect cu apucatul târziu, în momentul în care am început lucruri noi am avut în jurul meu oameni care mă întrebau „Păi cum? Acum?” și mereu le-am răspuns: „Da, acum!”. Deci, niciodată nu este târziu pentru nimic.
Încercând să rezolv o problemă de sănătate a unui om drag și tot citind despre boli și nutriție, m-am hotărât la sfârșitul anului trecut, ca anul acesta să încep două cursuri de nutriție: unul de un an și celălalt de șase luni. Deci, sunt și studentă, abia am terminat sesiunea (zâmbește).
Activezi în domeniul HR de mai bine de 20 de ani. Povestește-ne despre parcursul tău profesional și care au fost punctele cheie ale carierei tale.
Eu am fost foarte hotărâtă să urmez o carieră în medicină. Am aplicat și intrat la Liceul Sanitar și norocul a fost că am ajuns să fac practică într-o sală de operații în clasa a X-a, iar după ceea ce am văzut acolo m-am hotărât că aceea nu este o meserie pentru mine. Nu pentru că nu aș fi făcut față, consider că aș fi fost un medic foarte bun, un profesionist, dar după ce am văzut acolo din punct de vedere uman, mi-am spus că îmi trebuie un gol lipsit de sentimente pentru a putea face față durerii umane și modului în care erau tratați pacienții pe vremea aceea. Și atunci am renunțat. Am terminat Liceul Sanitar, dar nu sunt doctor.
Apropo de acest aspect, întotdeauna le spun elevilor și studenților să meargă să facă practică pentru că uneori sunt atât de convinși că vor să devină doctori sau economiști, avocați etc. Le spun că nu știu cum e să fii în viața reală vreuna dintre aceste meserii și îi sfătuiesc să meargă una-două săptămâni să vadă exact cum este și să vadă dacă chiar le place acel job.
Un punct de cotitură în cariera mea a fost perioada 2008-2009, când aveam o echipă foarte mare de recrutare, aproximativ 90 de oameni care făceau doar recrutare, și a trebuit să închid departamentul. A fost nevoie să stau de vorbă cu acei oameni cu care lucrasem câțiva ani și să le spun, că din păcate, trebuie să ne despărțim. A fost îngrozitor, nu am dormit câteva nopți, dar pe de altă parte am învățat că la un moment dat trebuie să iei decizii grele pentru a supraviețui. Dacă îi păstram pe toți, evident că dădeam faliment și lăsam fără job-uri mult mai mulți oameni. Am învățat foarte multe din acel moment.
Un alt moment dificil a fost perioada de COVID, mai ales în primele luni când frica a pus stăpânire pe noi toți. Colegii se temeau, candidații se temeau, clienții aveau același sentiment, și a fost greu, mai ales că ne luptam cu un necunoscut.
Chiar ce trăim acum este un alt moment dificil: războiul din Ucraina. La două zile după începerea războiului am vorbit cu Country Managerul din Ucraina să vină cu tot staff-ul în România. Ne-am dat peste cap, iar în două zile Bogdan, Country Managerul de aici, a găsit apartamente pentru toată lumea și transport de la Siret și până la București. Au venit cu copiii, cu animalele de companie și acum sunt aici.
Eu spun că de obicei plâng de fericire, rareori de neputință. Ieri mi-au dat lacrimile când am ajuns la birou pentru că una dintre colege rămăsese fără apartament în urma raidului armatei ruse de alaltăieri noapte. Plângea gândindu-se ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi venit aici.
Am adus în România toată echipa feminină alături de copii. Colegii bărbați sunt acolo, fac voluntariat.
Cum ai gestionat în timpul pandemiei situațiile cu clienții?
În pandemie am pierdut clienți și era de înțeles că nimeni nu angajează în acea perioadă. Au fost câteva luni în care clienții erau foarte rezervați, nu aveau vizibilitate și automat nu făceau angajări.
Acum suntem precauți, apropo de angajări. Pe de altă parte, am fost foarte fericită când clienții ne-au sunat, văzând că avem o asociație, pentru a ne ajuta cu produse și bani prin care să ajutăm Ucraina. Mi s-a părut extraordinar.
Funcția pe care tu o ocupi se numește Chief Happiness Officer. De unde a venit această denumire?
Mi-am ales singură job title-ul. Acum câțiva ani ne-am gândit să facem un rebranding pentru că logo-ul și cărțile de vizită nu ne caracterizau și am schimbat cu totul și logo-ul și numele. Am trecut de la „Lugera&Makler” la „Lugera – The People Republic” și mi-am dat seama că eu de fapt mă regăsesc mult mai mult cu noul job title. Înainte eram „Managing Partner” și am trecut la „Chief Happiness Officer”.
Cum ți-ai defini stilul de leadership?
Prin exemplul personal. Și nu doar al meu, aici este nevoie să fac o paranteză. Managerii mei sunt la fel. Acum două săptămâni, când încărcam al treilea camion pentru a merge la Ismail și Odessa, Bogdan, Country Managerul, era sus pe tir, preluând pachetele de la noi, iar colegele erau jos, dădeau din mână în mână.
Consideri că tu i-ai ales pe oamenii care îți sunt alături și îți seamănă sau aceștia s-au „mulat” după tine în timp?
Ambele variante. Sunt oameni cu care lucrez de 18 ani, aproape toți managerii mei, cam 90% sunt cu mine dintotdeauana. Am crescut împreună cumva și în orice problemă apărută exemplul personal a contat foarte mult.
Oamenii care ni s-au alăturat nu au fost toți la fel. Unii au plecat pentru că nu s-au regăsit în această cultură, unii erau exact ca noi, iar alții s-au adaptat pe parcurs la cultura noastră.
Ai menționat într-un interviu anterior că Gerard Koolen îți este mentor. Ce ai învățat de la acesta?
De la Gerard am preluat partea aceasta de flexibilitate, când e vorba de business. Îi sunt foarte recunoscătoare pentru șansa pe care mi-a dat-o atunci la început când am deschis Lugera împreună.
Iubesc oamenii și am un respect deosebit pentru oamenii foarte buni. Dacă mă uit la oamenii din jur, cei buni se atrag cumva și fac lucruri împreună. Ultima perioadă mi-a confirmat încă o dată că în momentul în care ai un scop bun găsești metodele să îl realizezi.
Pot să vă dau și un exemplu: de trei zile mă chinui să scot din Odessa 30 de pisici, 6 câini și 3 arici. Au fost abandonați, sunt acolo într-un adăpost și nu găseam transport. După zeci de mesaje și telefoane, azi noapte am găsit o fată, o fată care ne ajută oricum cu împărțirea donațiilor în Ismail, care a spus: „Eu îmi iau camionul merg acolo și vi-i aduc la graniță.” Foarte frumos! Dacă scopul presupune binele, găsești resursele să îl realizezi.
Cum vă împărțiți munca în această perioadă, având în vedere situația din Ucraina și implicarea voastră?
Sunt foarte implicată în situația cu Ucraina. Fac și business în continuare, vorbesc cu colegii și clienții. Dorm mai puțin. În prima săptămână nu știu dacă am dormit mai mult de două-trei ore pe noapte.
Din nou, consider că e o lecție pentru că înainte cu o săptămână să înceapă războiul mi-am dat seama că fac două cursuri care sunt foarte grele, fiind despre nutriție și corp și învățând foarte multe lucruri noi pentru mine, și mi-am zis că dacă termin următoarele săptămâni în care trebuie să mă ocup și de business, de mulți clienți noi, de mulți juniori nou veniți și îmi dau și aceste două sesiuni sunt wow.
Și m-am trezit peste o săptămână că în afară de lucrurile acestea a venit războiul și a trebuit să scoatem colege din Ucraina și să trimitem ajutoare către oamenii care au rămas acolo și nu mai au de niciunele. Și supraviețuiesc, adică am găsit resursele. Întotdeauna există ceva care te ajută să mergi mai departe.
Ce părere ai despre situația actuală de pe piața muncii, în care tot mai multe companii nu găsesc resursă umană? De ce crezi că se întâmplă așa?
Avem o mulțime de oameni care au plecat în străinătate. Nu avem cifrele reale, eu consider că sunt 4-5 milioane. Anul trecut au plecat foarte mulți oameni în străinătate, am mulți prieteni care au ales să plece. Se așteaptă ca anul acesta să mai plece 750.000. La o piață a forței de muncă de 5 milioane, 750.000 este un număr semnificativ.
După care, au crescut angajările la stat, din păcate. Avem candidați care s-au dus să muncească la stat. Și am rămas cu un număr mai mic de candidați și un număr mare de job-uri pentru că sunt în continuare firme care vin la noi și caută candidați.
Și dacă vorbim de domenii precum HORECA sau producție, unde există posibilitatea de angajare și pentru oamenii necalificați, este aceeași problemă. Există o mulțime de muncitori care au plecat să muncească în Germania, Franța, Anglia. Sunt foarte multe joburi pe care nu avem cum să le acoperim.
Legat de această situație, ce le-ai transmite antreprenorilor, managerilor și oamenilor din HR?
Depinde foarte mult. Voi da iarăși un exemplu: până acum o lună aveam următoarea situație – vorbeam cu aproximativ 50 de candidați care spuneau că sunt interesați de un job și mai mult de jumătate nu se prezentau la interviu.
Acum oamenii nu mai sunt interesați pentru că le este frică de schimbare în perioada războiului. Vorbim despre același număr de candidați, dar ne răspund „nu” din prima pentru că ei consideră că primul venit este primul plecat și le este frică să schimbe job-ul.
Ca antreprenor e important să îți păstrezi echipa. Nu cred că reușești întotdeauna, mai ales dacă vorbim despre firme mai mici, care se luptă cu multinaționalele în ceea ce privește salariile. În afară de salariu, contează și atmosfera și modul în care îți tratezi angajații.
Ce consideri că își doresc angajații în această perioadă de la angajator?
Flexibilitate. Chiar citeam zilele trecute că există firme care s-au hotărât să cheme angajații înapoi la birou, dar știu și firme care nu au renunțat să își cheme angajații la birou, chiar dacă sunt un număr foarte mare. Majoritatea angajaților cu care vorbim nu vor să se întoarcă la birou. Nu că nu vor să se întoarcă pentru o zi, nu vor și punct.
Nu vorbim despre domeniile în care este imposibil să oferi flexibilitate, ca muncitor necalificat este nevoie să mergi, nu prea ai cum să stai acasă. Există și domenii precum call center sau back-office, unde oamenii s-au obișnuit să lucreze de acasă și în momentul în care le-ai spus că este nevoie să vină la birou, o zi sau două pe săptămână, i-ai pierdut.
Dacă le oferi libertatea de a alege, probabil vor veni puțin la birou sau vor veni doar cazurile speciale. Am candidați care își doresc să vină la birou pentru că situația de acasă nu este ok.
Faptul că angajații nu își mai doresc să formeze un colectiv nu este un pericol pentru angajatori? Cum pot aceștia să îi țină conectați dacă fiecare lucrează de unde vrea?
Le poți monitoriza munca, dar cumva e mult mai greu. Pe de altă parte, nu poți să îi forțezi.
Mie îmi place să merg la birou și mă ajută foarte mult să am interacțiune cu oamenii. Dar sunt oamenii diferiți, iar dacă ai mei colegi îmi spun că nu vor să vină la birou, eu respect chestiunea aceasta.
Recent, o colegă ne-a părăsit pentru că job-ul ei presupunea venirea la birou și pierdea o oră venind până aici și o oră înapoi. În acest caz, normal că preferi să lucrezi de acasă și cele două ore să le dedici copiilor, de exemplu.
Care consideri că vor fi următoarele trenduri în industria de HR?
Putem vorbi de flexibilitate, de muncă hibrid.
Va fi greu în ceea ce privește procesul de recrutare. Viteza de reacție contează mult. Ni se întâmplă să găsim candidați, pentru noi sau pentru clienți, iar în momentul în care reacția nu e imediată, candidatul respectiv având 4-5-6 oferte. există două variante: fie are timp și își alege oferta cea mai bună, fie în momentul în care a primit oferta și vrea neapărat să plece a și semnat. Pentru a nu pierde candidatul, trebuie să reacționezi cât de repede.
Dacă ar fi să faci un top al motivelor pentru care un angajat alege să un angajator sau altul, cum ar arăta acesta?
Depinde de industrie și de nivel. Dacă ne uităm la muncitori e motivant, în primul rând, salariul.
La specialiști, manageri, e un cumul de factori. Mă uitam la un studiu realizat pentru industria IT care spunea că IT-iștii sunt foarte atrași de locație: ori să lucreze de acasă, ori să aibă sediul foarte aproape de aceasta. Tot aici depinde și de proiectele în care sunt incluși.
Contează mult și brandul de angajator. Am avut la un moment dat clienți pentru care am angajat foarte greu deoarece brandul de angajator nu era ok.
Ce ne mai poți spune despre tine, Cristina cea din timpul liber?
Iubesc teatru și joc teatru de trei ani. Nu mă așteptam. Am început cursul din cu totul alt motiv și am ajuns să iubesc teatrul. Merg de două ori pe săptămână și abia aștept zilele respective. În afara faptului că joc, și merg la teatru, merg la concerte.
Îmi place să călătoresc, dar cui nu îi place asta?
Artistul tău preferat: Frank Sinatra, dintotdeauna.
Cartea de pe noptieră: Am pe noptieră opt sau nouă cărți, dar sunt fie despre o anumită boală a cuiva drag, fie despre nutriție. În ultima perioadă doar asta citesc, din păcate sau.. din fericire.
Desertul preferat: Îmi plăceau dulciurile. Mănânc foarte rar, de când fac cursurile încerc să le elimin de tot pentru că am citit cât de mult dăunează.
Îmi plac Tiramisu și plăcinta cu dovleac.
Ceva ce ai vrea să adaugi pentru cititorii The Woman:
Consider că e foarte important, spun asta după ce 20 de ani am lucrat 20 de ore pe zi, să îți găsești echilibrul între viața profesională și cea personală. Dacă mă uit acum în urmă, cred că mi-aș fi acordat mai mult timp pentru mine.
—
Campania Femei Puternice în HR este inițiată și susținută de către UCMS by AROBS. Companie inovatoare cu capital 100% românesc, UCMS by AROBS este specializată în dezvoltarea de soluții integrate de management al resurselor umane și salarizare, cu o experiență de peste 25 de ani pe piața din România.
O serie de interviuri cu femeile puternice din HR, care să prezinte calitățile lor excepționale de leadership, dar și cele necesare gestionării cu succes a relației dintre angajat și angajator vor marca luna martie, ca urmare a parteneriatului The Woman x UCMS by AROBS.