Andreea Câmpeanu a ales la un moment dat să facă un alt fel de fotografie, să ne arate un colț de lume definit de război, agresiune, sărăcie etc, dar și de demnitate, creativitate și reziliență. A terminat un master de antropologie vizuală la Berlin și de-a lungul timpului a documentat viața celor din Sudanul de Sud, Madagascar, Africa Centrală, Kenya, Lebanon, Spania, și, desigur, România. Fotografiile ei au fost preluate de ziarele internaționale precum New York Times, Wall Street Journal, Washington Post, Time, Le Monde, Paris Match, The Guardian și Newsweek. A lucrat cu marile agenții ca Reuters, AFP și National Geographic, iar în interviul acordat The Woman ne explică importanța fotojurnalismului, dar și despre impactul pe care îl are o astfel de experiență asupra noastră, ca oameni.
Andreea, de ce ai ales să faci fotografie?
Când eram mică, desenam foarte mult. Aș fi vrut să fac cursuri de desen atunci, dar nu s-a putut. Apoi o vreme nu am mai desenat, dar cred că prin fotografie am redescoperit ce lăsasem în urmă când m-am oprit din desenat. În clasa a XII-a, am început să fotografiez mult.
Am început să văd albume foto, cele clasice ale lui Cartier Bresson, Brassai, Weston și să încerc și eu tipul ăsta de fotografie de stradă. M-a interesat fotografia în care creezi situații o perioadă foarte scurtă de timp, dar mi-a plăcut mult să fotografiez ce vedeam deja și am descoperit destul de repede că puteam să pătrund în lumi diferite de cea în care mă învârteam.
Nu am făcut mereu parte dintr-o gașcă, iar cu ajutorul aparatului foto puteam să fiu oriunde, să învăț lucruri noi, diferite, apoi am aflat că pot să spun poveștile mai departe. Cred că așa am ajuns treptat la fotojurnalism și fotografie documentară. Îmi place imaginea și îmi place să fiu între oameni și mi se pare fain să documentez ce fac ei.
De ce fotojurnalism și nu fotografie comercială?
Mi se pare important nu doar pentru că putem spune povești despre ce se întâmplă acum pentru acum, dar și faptul că aceste povești sunt documente istorice, care vor fi văzute și în viitor și vor spune povești despre cum a fost în trecut, adică acum. Mă fascinează aceasta calitate a fotografiei. Și cred că de asta trebuie să avem grijă să fim cât de obiectivi putem noi. Am acasă tot felul de albume de la Getty, AFP, Reuters, National Geographic, cu fotografii făcute de-a lungul timpului, și mi se pare extraordinar câte putem învăța doar privindu-le. Și mă rog, citind legendele foto, ca să știm ce s-a întâmplat.
Fotografie comercială nu reușesc oricum. Mi-e greu să fac ceva să arate mai bine decât arată. Eu am studiat relații publice și comunicare. Îmi doream să lucrez în publicitate. Apoi mi-am dat seama că nu e de mine. Mă interesează mai mult realitatea, sau cred ca pot eu mai bine să spun povești despre realitate. Poate că nu sunt destul de creativă. Totuși, mi-ar plăcea să fac fotografie de modă, cred.
Cum a fost să mergi în zone precum Sudanul de Sud și să fotografiezi?
Mi-a plăcut mult în Sudanul de Sud, în ciuda părților mai puțin plăcute, războiul. A fost extrem de interesant, dar și de solicitant. Mi-am făcut prieteni care o să-mi rămână toată viața și am învățat multe despre mine și despre oameni, despre rezistență și despre limite. A fost, probabil, cea mai intensă perioadă pe care am trăit-o până acum.
Cât de reticenți erau cei de acolo la vederea aparatului foto?
În Sudanul de Sud e, cred, cam ca peste tot. Adică sunt lucruri care mi-au fost mai accesibile acolo decât aici și invers. În România mă pot plimba cu aparatul de gât pe stradă și pot să fotografiez pe stradă. Acolo nu puteam. Dar obțineam mult mai ușor sau mai repede accesul să fotografiez în spitale, în instituții. Aici pot fotografia cu ușurință un protest, soldați, dacă sunt pe stradă, acolo aveam nevoie de aprobări.
A fost pur și simplu diferit, dar cred că orice loc e diferit. Teama de puterea imaginii există peste tot, am observat, fotografiind în locuri diferite din lume. Uneori pe bună dreptate, alte ori e exagerată. Cred că fiecare persoană are dreptul să hotărască dacă să se lase fotografiat sau nu, având în vedere că acum imaginile sunt peste tot. Și în Sudanul de Sud, la fel ca în România, dacă mergi la sat, oamenii sunt mai deschiși. E o altfel de relație cu privacy-ul, cred.
Ai trecut prin incidente?
Da, am avut fel de fel de incidente. Oricum, majoritatea incidentelor le-am avut când nu lucram, în timpul liber, când cred că eram mai puțin atentă cum mă mișc, ce fac, și din vina mea. Așa, când munceam, pot să spun despre momentul când un bărbat beat a ridicat AK-47-ul la mine, când eram cu spatele și fotografiam niște copii care luau apă de la pompa de apă. Au mai fost tot felul, dar mărunte.
Ce sfat ai da unei tinere care, să spunem, ar vrea să facă fotografie în zone de conflict?
Sfatul meu e să nu. Eu nu am ales să fac asta, s-a nimerit iar când s-a ivit ocazia, nu am spus nu. Și este într-adevăr interesant să trăiești experiențele astea extreme, dar e interesant negativ, să zic așa. Are un impact negativ asupra noastră, cred. Fostul fotograf Reuters Finbarr O’Reilly a scris recent o carte despre efectele pe care le are fotografia în zonele de conflict asupra noastră. Cred că există un anumit de traumă din care ne revenim, suntem funcționali, dar de care nu ne vindecăm total niciodată. E greu să te vindeci din experiența de a vedea nu doar moarte, dar și oameni fugind de moarte, copii călcând în șanțuri de apă amestecată cu fecale, ducând în spate alții copii, mai mici, în loc să fie la școală, sau să se joace.
Să vezi copii și mame care suferă de malnutriție, să vorbești cu atâtea femei care au fost violate, care mănâncă rădăcini, care și-au văzut soții sau fii, sau frații omorâți. Să auzi poveștile lor și să nu poți face nimic decât să asculți, să faci o fotografie, și poate să spui povestea lor mai departe. Iar lumea din afară, oricum nu prea mai vrea să tot citească poveștile astea.
By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman
Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.
Sursă foto: Facebook Andreea Câmpeanu