Prietenoasă, creativă și reală. Așa se definește Lavinia Mureșan, a cărei dorință de a fi fotograf s-a născut din copilărie, când a primit de la bunicul ei un aparat foto Zenit. De atunci și până astăzi, fire boemă, Lavinia a învățat lucruri noi despre ea și despre „scrierea” cu lumină.
Lavinia, cum a început povestea ta ca fotograf?
De când mă știu sunt pasionată de călătorii. Iubesc senzația de a descoperi locuri noi, în special locurile care nu se încadrează în circuite turistice, îmi place să îmi hrănesc sufletul cu poveștile de viață ale oamenilor locului și să mă simt aproape de ei, să trăiesc emoția călătoriei, să simt atmosfera și să devin un povestitor prin imagini. Sunt un visător cu ochii deschiși, certificat. Dacă aș ajunge să văd măcar un sfert din lumea asta m-aș simți cea mai norocoasă.
Nu îmi pot imagina viața fără sport, fiind una dintre pasiunile vieții mele. Fără sport nu cred că aș putea funcționa în parametri normali. Iubesc schiul, pe care îl practic de mică și care îmi dă o stare de bine inegalabilă, înotul și alergatul. Întotdeauna alerg ascultând muzică, doar eu cu mine, într-o lume utopică în care stresul nu există și deadline-urile sunt supraestimate.
De câțiva ani am descoperit, datorită soțului meu, și pasiunea pentru enduro, ieșirile pe care le facem vara cu motoarele pe dealuri fiind o sursă nesperată de adrenalină, distracție și energie pozitivă, iar motociclismul în traficul din România se poate numi cu ușurință sport extrem.
Aș putea numi pasiune și dragostea mea pentru oameni, pentru socializare, pentru detaliu. Îmi place să cred despre mine că știu să văd întotdeauna partea frumoasă a lucrurilor și bunătatea din om.
Probabil tocmai acest „al șaselea simț artistic”, dacă îi pot spune așa, simț pe care sunt mândră să îl moștenesc de la ambii părinți, dar și viziunea mea m-au îndrumat încet, dar sigur, spre cariera care mă definește azi. Găsesc o satisfacție enormă în a putea arăta prin imaginile mele felul frumos în care văd lumea. Acel detaliu pe care probabil unora le scapă sau pe care îl privesc din un cu totul alt unghi.
Îmi place să spun că nu există „cel mai bun fotograf”, tocmai din acest motiv nici nu pot tolera ideea de „concurență”. Consider că în acest domeniu ea nu își are sensul și nu mă pot supăra pe cineva care îmi spune că nu îi place stilul meu. Este un domeniu atât de vast și de subiectiv, încât este normal să existe viziuni diferite. Admir mulți fotografi și viziunea pe care o au, având convingerea că fiecare își are rostul și locul în lume.
Îți mai amintești primele provocări? Care au fost cele mai mari?
Mă consider privilegiată, pentru că una dintre pasiunile pe care le-am moștenit de mică a devenit, în timp, meseria mea. Povestea a început, dacă bine îmi amintesc, prin clasa a VI-a, când am primit cadou de la bunicul aparatul lui, Zenit, apoi m-am dus cu el la școală.
În drum spre casă a început să plouă și m-am ascuns în gangul de pe Eroilor, prin care orice clujean a trecut măcar o dată. Așteptând să se oprească ploaia mi-am adus aminte că aveam în geantă aparatul, l-am scos și am făcut o singură fotografie, de la nivelul solului – am fotografiat pașii umezi care luceau frumos în lumina care străbătea gangul.
Nu mai eram sigură nici dacă setasem corect aparatul, nici dacă încadrasem cum trebuie sau dacă aveam film în aparat J, dar în imaginația mea momentul surprins era epic. După ce am dus într-un final filmul la developat și am văzut imaginea printată, încântarea pe care am simțit-o când am privit-o m-a determinat să mă visez fotograf.
Ce e cel mai complicat când începi o astfel de afacere?
Drumul până la o carieră în domeniul fotografiei a fost lung și uneori confuz, presărat cu multe provocări care mi-au testat loialitatea față de alegerea făcută.
Dar probabil cea mai mare provocare pentru mine a fost și este în continuare să înțeleg că cel mai important lucru în fotografia pe care o fac este să îmi urmez inima atunci când declanșez, să am încredere în viziunea mea și să nu las partea tehnică (capitol la care mai am multe de învățat) să îmi inhibe creativitatea. Pentru firea mea de boem cel mai complicat a fost să învăț îmbin armonios partea creativă cu cea administrativă. Încă învăț.
Cum ai defini o fotografie de eveniment bună?
În fotografia de eveniment se împletesc mult neprevăzut și spontaneitate, emoții puternice cu multe detalii și povesti frumoase. Cred că atunci când vorbim despre o fotografie de eveniment bună, vorbim de fapt despre capacitatea și talentul fotografului de a surprinde într-un stil editorial (o îmbinare reușită între fotografia de reportaj cu imagini de detaliu – preferatele mele – și portretistică) și de a reda întreaga poveste a evenimentului păstrând emoția și naturalețea.
Ce îți place mai mult, fotografia de studio sau cea pe care o faci chiar acolo, în mijlocul acțiunii evenimentelor?
Fiecare are farmecul și satisfacțiile ei, dar așa cum prefer lumina naturală, așa mă simt cel mai bine în mijlocul acțiunii. Sunt o persoană foarte activă și sociabilă, iubesc să fiu mereu în centrul evenimentelor, acolo unde spontaneitatea devine o provocare în surprinderea momentelor importante.
Dacă ai putea să o iei din nou, de la capăt, e ceva ce ai face diferit?
Sunt mulțumită de felul în care s-au aliniat planetele ca eu să ajung acum, aici. Cu bune, cu rele, din fiecare am învățat o lecție care mi s-a întipărit în suflet și care m-a format ca om și fotograf, deci nu cred că aș schimba ceva dacă ar fi să o iau din nou de la capăt. Mi-ar plăcea doar ca timpul să se dilate și ziua să fie mai lungă, căci întotdeauna sunt prea multe de făcut și prea puțin timp, dar asta e deja altă poveste.
By Loredana Bertișan – Editor Contributor The Woman
Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.
Sursă foto: Lavinia Mureșan