Doamna doctor Diana Suhaciu este un medic specialist în chirurgie generală care aduce o abordare empatică și dedicată în îngrijirea pacienților săi. Cu o pasiune de lungă durată pentru medicină, ea a ales să urmeze o carieră care să îi permită să aducă bunăstare și să ofere îngrijire pacienților săi, iar experiența sa reflectă această devotare. Cu o abilitate de a comunica eficient și sincer cu pacienții, ea construiește relații bazate pe încredere, asigurându-se că aceștia se simt în siguranță și înțeleși.
Ea poate trasa, cu ușurință, pasiunea ei pentru medicină înapoi în copilărie. La început a avut grijă de bunicul ei, căruia îi prepara un amestec de medicamente sperând să îl facă bine, să poată să meargă și să se joace cu ei. Își amintește și acum că bunicul său avea numeroase probleme arteriale. Ea și-a dorit să-l ajute cât de puțin. Apoi, a început să își îngrijească animalele: a avut hamsteri, apoi un porcușor de Guineea pe care l-a dus la toți veterinarii să îl facă bine.
„Inițial mi-am dorit să fiu medic veterinar, dar nu puteam accepta că animăluțele nu pot vorbi și nu își pot spune suferința pentru a putea să le ajut mai bine.”
Drept rezultat, a ales medicina umană, în locul celei veterinare, sperând că va putea să se bucure de o bună comunicare cu pacienții săi. Și, acum, ne-a împărtășit, în acest interviu, mai multe despre cum s-au legat lucrurile pentru ea din momentul în care a decis să înceapă această călătorie profesională.
Când ați început să faceți demersuri în procesul punerii bazelor carierei dumneavoastră în medicină?
Inițial mi-am dorit să fiu medic veterinar, dar nu puteam accepta că animăluțele nu pot vorbi și nu își pot spune suferința pentru a-i ajuta mai bine. Așa am ales Medicina umană, sperând că voi putea avea o comunicare bună cu pacienții.
Puteți să trasați afinitatea dumneavoastră pentru medicină înapoi în perioada copilăriei? Ne-ar plăcea să știm dacă a existat vreun moment, în decursul timpului, în care ați luat în calcul posibilitatea de a activa profesional și într-o altă zonă, în afara medicinei.
În copilărie, pe lângă dorința de a face bine, mi-a plăcut să cânt și să joc handbal, însă în timp mi-am dat seama că nu am talentul necesar pentru a profesa în aceste domenii.
Dacă nu ați fi fost medic specialist în chirurgie generală în momentul de față, ce altceva credeți că ați fi făcut în plan profesional?
Cred că tot în medicină aș profesa, poate doar un alt domeniu, eventual medicină de urgență sau anestezie și terapie, deși tot chirurgia aș alege-o prin dorința de a ști că fac tot posibilul pentru acel pacient.
O altă posibilitate ar fi medicină veterinară, fiindcă iubesc foarte mult animalele, sau psiholog, fiindcă îmi place să fiu alături de oameni, sunt o persoană empatică.
Ce v-ar fi plăcut să știți despre ceea ce înseamnă și presupune lucrul în medicină înainte de a fi dumneavoastră medic specialist – dar ați aflat pe parcurs, practicând?
Pentru un chirurg, cel mai important lucru este să știe când să nu opereze pentru a nu face mai rău sau când să se oprească. Acest lucru mi se pare foarte dificil și cred cu tărie că doar experiența își poate spune cuvântul în această situație.
Ce iubiți cel mai mult cu privire la activitatea dumneavoastră de zi cu zi? Ce găsiți, în continuare, ca fiind o mare provocare?
Fiecare operație reprezintă un caz deosebit din care poți învăța.
„Nu există o operație banală.”
Mereu trebuie să acorzi toată atenția și priceperea pentru a duce la bun sfârșit o operație.
Specializarea dumneavoastră este în chirurgie generală. De ce ați ales să vă specializați în chirurgie generală și nu într-o altă ramură a medicinei?
Primul contact cu chirurgia a fost în studenție, însă mentorul meu este domnul dr. Lică Ion pe atunci șef de secție la Spitalul Clinic De Urgență București.
În ce fel v-a sprijinit și îndrumat el în procesul construirii călătoriei dumneavoastră profesionale?
De la dânsul am învățat foarte multe atât chirurgical, cât și uman. M-a povățuit și m-a determinat să fiu mereu prezentă, atentă și să mă bucur de fiecare operație.
În prezent, mentorul meu în chirurgia peretelui abdominal este domnul prof. dr. Radu Victor, sub îndrumarea căruia am învățat tehnici laparoscopice și robotice de reparare a peretelui abdominal.
Cât de important este, în activitatea dumneavoastră de zi cu zi, să stabiliți o relație bazată pe încredere cu pacientul?
„Cred că cel mai important lucru, în relația doctor – pacient, este sinceritatea din ambele părți, precum și empatia.”
Timpul pe care îl aloci fiecărui pacient poate varia în funcție de ce așteptări are fiecare în parte și cred că este necesar să te mulezi pe stilul și personalitatea fiecăruia pentru a putea crea o relație de comunicare doctor – pacient.
Care sunt cele mai comune probleme cu care se confruntă pacienții care vă trec pragul?
Pentru fiecare pacient, problema lui este cea mai importantă: de la o aluniță sau un lipom care îl deranjează estetic, până la tulburări de tranzit sau dureri abdominale de diverse intensități și localizări.
În principal, pacienții se prezintă pentru litiaze veziculare (pietre în colecist) sau pentru hernii inghinale (evidențiate în urma unui efort intens), cât și pentru varice hidrostatice.
Având în vedere acest lucru, care sunt câteva aspecte care țin de sănătatea noastră și cărora considerați că ar fi bine să le acordăm atenție sporită ca să putem să prevenim, mai degrabă decât să tratăm, pentru cât mai mult timp?
Mediul în care trăim, mereu pe fugă, determină tulburări alimentare și astfel apar atât pietre în colecist, dar și tulburări de tranzit intestinal, gastrite.
„După cum spune mentorul meu, dr. Lică Ion – cea mai importantă este cumpătarea atât alimentar, cât și fizic.”
Care sunt cele mai comune concepții greșite despre ceea ce face și presupune chirurgia generală pe care le întâmpinați în activitatea dumneavoastră ca medic specialist?
Aș spune că o astfel de concepție greșită comună este rolul femeii în chirurgie. Din rezidențiat am întâmpinat această situație cam stânjenitoare… Pacienții erau uimiți cum eu, deși sunt femeie și sunt tânăra, practic chirurgia.
Sunt pasionată și implicată în ceea ce fac și cred că acest aspect este ultimul necesar să fie luat în calcul. Ba chiar dimpotrivă. S-ar putea ca o femeie să fie chiar mai empatică și mai aproape de pacienți prin prezența sa caldă.
În ce stadiu de dezvoltare considerați că se regăsește chirurgia generală în România în momentul de față comparativ cu stadiul de dezvoltare în care știți că se află la nivel internațional?
În România multe concepții sunt. Cred că în chirurgie poți merge într-o direcție bună dacă te axezi, la fel ca în străinătate, pe un singur domeniu în care să excelezi și în care să poți face schimbări în bine în urma unei experiențe vaste.
Cum arată o zi de lucru pentru dumneavoastră la spital?
Eu încep ziua cu operație la ora 8, urmează apoi unele zile cu consultații sau altele în care am operații în continuare, iar seara mi-o petrec mereu alături de familie.
Primul lucru pe care-l faceți dimineața:
Pregătesc micul dejun pentru familia mea.
Cel mai important lucru pe care l-ați învățat despre omenie făcând medicină:
Adevărata față a omului o vezi în suferință.
Cel mai mare sprijin profesional al dumneavoastră:
Dr. Radu Victor și Dr. Lică Mircea.
Cel mai mare sprijin personal al dumneavoastră:
Familia.
Relația dumneavoastră cu munca, descrisă în trei cuvinte:
Pasiune, implicare, curiozitate.
Cum vă reîncărcați atunci când obosiți:
Alături de familie.
___
Editor: Carina-Marisa Cichi
Credit foto: @deseneculumina