Luiza Ștefan este coach și trainer și lucrează „cu și pentru oamenii care își doresc o schimbare și rezultate sustenabile”.
Are mai multe roluri profesionale și personale – coachingul, creează și livrează cursuri, este studentă la psihologie și este mamă, parteneră și prietenă.
Adoră să citească și să dea naștere poveștilor, să asculte muzică și să țină oamenii dragi aproape. Spune că o caracterizează umorul și autoironia, că viața este prea scurtă și grea pentru a lua lucrurile prea în serios. Nu crede în intuiție, ci în decizii informate, luate din suflet și din intenția de a face bine dincolo de propria persoană. Se consideră un om normal, idee care i-a fost de ajutor în lupta contra propriului ego, ne spune ea: „Cred că sunt un om normal din miliardele de oameni care s-au perindat prin univers, fără pretenții că aș fi specială și că istoria îmi va datora ceva doar pentru că m-am născut”.
Luiza ne-a povestit cum a ajuns la coaching, de unde vine adesea nevoia oamenilor de a face schimbări și cum definește, împreună cu aceștia, acele rezultate sustenabile, ne-a oferit câteva exemple concrete din cariera ei și ne-a vorbit despre problemele principale la nivel de leadership în cadrul companiilor și cum și-a pus pandemia amprenta asupra acestora.
Luiza, povestește-ne despre parcursul tău profesional. Cum ai ajuns în punctul în care te afli astăzi?
Locul unde sunt azi este la intersecția dintre pasiune și nevoie, cu un praf de „șut în fund” peste. În 2012 eram angajată într-una din cele mai bune bănci internaționale din România, aveam o funcție de conducere și multe satisfacții profesionale. Din păcate compania britanică a fost afectată de criza din 2008 și obligată să închidă porțile filialelor din străinătate.
În perioada 2013-2014 mi-am „pregătit” ieșirea din viața de angajat. Am făcut cursurile unei școli de coaching și NLP, cursuri de formator, mi-am luat acreditarea internațională și am creat un fond de rezervă și investiții și am pornit ca liber-profesionist pe 1 noiembrie 2014. De profesie după diplomă sunt economist. Mi-a plăcut mereu să lucrez cu și pentru oameni, dar și să înțeleg sisteme și să fiu capabilă să țin o șurubelniță în mână.
Primii ani am lucrat într-un „oficiu de calcul”. Am avut acces la ceea ce pe atunci era foarte avangardist – calculatoare, modem-uri și dischete, platforme CAD, implementări de programe și analiză de baze de date. Este un domeniu fascinant, dar nu m-a atras să-l fac o profesie, așa că începutul de secol m-a găsit într-un domeniu proaspăt la noi în țară, încercând să conving clienții să își plătească facturile și să înțeleagă ce înseamnă un contract. Era o muncă grea, solicitantă, pe care nu mi-a plăcut să o fac direct. Aș fi pus bani de la mine pentru oricine spunea că are o problemă. Am descoperit însă, cu ajutorul oamenilor care au crezut în mine, alte competențe și așa am rămas în domeniu 15 ani. Am aflat mii de povești de viață, am evoluat în carieră, am angajat oameni și i-am învățat ce să facă, am trecut prin două procese de merge&aquisition și, cea care sunt astăzi, este rezultatul tuturor acestor experiențe.
Spui că lucrezi cu și pentru oameni care își doresc schimbare și rezultate sustenabile. Pe baza experienței tale, ce îi determină cel mai des pe oameni să dorească o schimbare, fie că ne referim la viața personală sau la cea profesională?
Din păcate, oamenii fac schimbări mai degrabă în situații de criză. Iar atunci când fac schimbări, tind să meargă tot pe drumuri cunoscute, așa cum spunea Caragiale: „ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo”.
Factorul cel mai puternic care generează schimbarea este starea de sănătate. Un diagnostic drastic, o afecțiune cronică, ceva prin care trece o persoană iubită te forțează să-ți schimbi, poate complet, stilul de viață.
Apoi toxicitatea relațiilor – când nu mai poți să înduri și viața devine un coșmar, omul ajunge la demisie sau divorț.
Pe ultimele locuri sunt pasiunile sau procesele de optimizare, adică să faci schimbări doar așa, pentru că poți și vrei.
De aceea caut oameni care au energia în această direcție, de a aduce bunăstarea în viața lor. Cine sunt cei și cele care fac asta? Sunt oamenii care observă că au cam tot ce își doresc, dar viața nu este doar despre o listă pe care o bifezi. Sunt mamele care vor timp de calitate pentru ele, care nu mai vor sacrificii și să „clocească” copiii, ci vor să le transmită independență, asumare, ce înseamnă dorința și disciplina de a obține ceea ce visează. Sunt bărbații care vor să elimine presiunea de a fi „provider-ul” care trage 14 ore, devenit un partener sau un părinte absent. Și sunt femeile și bărbații care ajung, în jur de 38-45 de ani să se întrebe mai profund cine sunt și ce înseamnă cu adevărat, sensul în viață.
Care sunt metodele prin care identificați împreună ce înseamnă aceste „rezultate sustenabile”?
Prima întrebare la care e nevoie să răspundă este „ce vrei?”. Pare simplu, sunt zeci de tehnici de vizualizare, analiză, elaborare de strategii, modele de stabilire de obiective. Doar că totul se reduce la relația pe care o ai acum cu imaginea ta din acel viitor dorit. Dacă imaginea este neclară, în ceață, spui mereu „nu știu” sau faci doi pași înapoi pentru orice pas făcut înainte, răspunsul la întrebarea „ce vrei” este aproape imposibil de dat.
După ce stabilim răspunsul la această întrebare îl descriem în termeni cantitativi. Adică orice poate fi văzut, auzit, măsurat, observat. Cel mai clar observăm comportamente. Metoda nu are un nume, cred că e veche de când pământul, e simplă și eficientă: observ ce nu am față de ceea ce vreau; încep să evit ce fac acum și nu mi-e bine; încep să fac mai mult și mai des din ceea ce mi se potrivește cu visul împlinit; ajustez pe parcurs, corectez traseul. Stabilesc ce nivel am depășit și nu vreau să mai ajung la același „jos”.
De exemplu vreau să merg la sală, să îmi corectez postura și să scap de durerile de sciatică. Nu am mai mers până acum, dar acum trebuie să merg. Întâi merg de 5 ori pe săptămână, apoi recad și iar nu mai merg deloc. Mă simt din nou rău. Moment în care stabilesc cu mine însămi că este exclus să treacă mai mult de două zile în care nu am făcut cel puțin 60 de minute de activitate fizică. Cam așa arată drumul către un rezultat sustenabil.
Ne poți oferi câteva exemple concrete de astfel de rezultate, în urma întâlnirilor cu clienții tăi, poate o serie de schimbări care chiar au făcut diferența?
Sigur. Am avut o clientă care și-a așezat cariera la care voia să renunțe pe post de „auto-investiție” în afacerea cu haine de mătase pe care voia să o înceapă. A avut astfel timp, liniște și bani să testeze modele, să aleagă oameni buni ca angajați, să își facă o rețea de cliente, să participe la târguri și să înglobeze feedback-ul. În același timp a ieșit dintr-o relație disfuncțională și și-a susținut copilul să ia bacul și să intre la o facultate din Marea Britanie. În loc să își dea demisia, să acționeze sub presiunea facturilor și a salariilor lunare, a adoptat o lansare organică, mai potrivită cu statutul de mamă singură și parteneră într-o relație complicată. Acum are un sediu al firmei ei în centrul Bucureștiului, o parteneră cu care și-a lansat brandul de haine și 4 angajați. La locul de muncă a trecut pe o poziție cu mai puține responsabilități și face cu succes ambele activități.
Iar un alt exemplu care mi-e drag, o proaspăt promovată manager, dintr-o corporație care trecea printr-o preluare grea, chiar la începutul pandemiei, și-a reluat pasiunea de a picta. De la 12-14 ore lipită de laptop, cu un copil cu care nu se mai înțelegea și un soț ajuns la limita răbdării, a „descoperit” că poate, de 2 ori pe săptămână, să aibă o oră pentru colțul cu șevalet, pensule și uleiuri pe care și l-a creat în doar 3 zile. A trecut, în doar 3 luni de program de coaching, de la „nu am timp, mă vor da afară dacă nu mă descurc și soțul meu va pleca din casă cu tot cu copil” la seri de familie cu board game, gătit împreună, pictat și „seara de cuplu”. A construit o echipă performantă, care a reușit să se încadreze în bugete și termene și a stabilit limite care securizau viața privată a tuturor.
Lucrez și cu bărbați, dar ei sunt mai „răruți” prin biroul meu. Ultimul client cu care am lucrat voia să ia o decizie tranșantă între două opțiuni de job, ambele nesatisfăcătoare. A descoperit încă 3 variante pe care nu le vedea din presiunea „ori una, ori alta”, iar acum face ce îi place și câștigă de 2 ori mai mult.
Ai colaborat de-a lungul timpului cu companii precum: Vodafone, UniCredit Bank, Siemens, CCC sau Cora. Care consideri că sunt principalele probleme întâlnite la nivel de leadership sau management în companii? Cum pot fi acestea rezolvate?
Cred că oamenii sunt bine intenționați și bine pregătiți peste tot. Doar că este multă presiune. Task-urile curg într-una și oamenii, de teamă, nu spun „nu” orelor peste program sau solicitărilor absurde. Echipele nu au timp să interacționeze și la nivel uman. Este o presiune și mai mare pe oamenii din mid-management. Pentru că ei sunt promovați, de obicei, din oamenii din companie, pentru că sunt foarte buni în ceea ce fac din punct de vedere tehnic. Din păcate puțini au cunoștințe de management de echipă, funcția astfel obținută este un factor de retenție. Cei care i-au promovat au pretenția ca asta să fie și un factor motivator pentru performanța pe toate palierele, cei pe care îi conduc nu își asumă diverse responsabilități pentru că „dacă tot te-a făcut șef tu trebuie să știi” și așa până la anxietate și burnout mai este doar un pas.
Lucrurile se pot schimba cu perseverență, cu implicarea managementului de top. Este nevoie să fie create contexte în care oamenii să se cunoască la nivel de valori și să știe pe ce se pot baza în relațiile din echipă, de exemplu: degeaba ești foarte bun tehnic, dacă nu știu de ce nu îți place de fața mea și întârziem cu nu știu ce rapoarte fiindcă vorbim doar pe email.
O altă mare problemă este că oamenii nu sunt motivați să învețe. Am întâlnit companii sau lideri care nu cred că un training poate rezolva vreo problemă. Am auzit oameni care au închis ușa învățării pentru că asta se face doar la școală. „Am terminat facultatea ca să încep să muncesc. Acum eu doar muncesc, nu mai învăț nimic!” Poate că sunt subiectivă, trainingul fiind una din activitățile mele, dar știu că am dreptate. Am văzut, în acești ani, echipe care s-au prăbușit sub impactul muncii hibride, oameni care nu au putut gestiona viața de familie cu biroul brusc mutat în sufragerie, unde cel mic plângea. Au trecut cu bine cei care au cerut ajutor, care au apelat la cărți sau specialiști, cei care au învățat ce se face în astfel de situații.
Self leadership de nivel înalt, relațiile de încredere și toleranța la incertitudine cred că sunt pilonii unei vieți prin care poți trece cu bine, indiferent ce îți aduce.
Cum ajuți tu oamenii să își construiască drumul spre succes?
Procesele prin care trece fiecare este unic, dar au niște puncte comune. Petrec mult timp la clarificarea și concretizarea răspunsului la întrebarea „ce vrei”. Poate părea anost sau simplu, dar nu este. Dacă sapi după motivația unui obiectiv ajungi la niște profunzimi pe care nici nu le bănuiai și, brusc, înțelegi de ce nu ai ajuns până acum unde ți-ai dorit. De exemplu oamenii din profesiile de dezvoltare personală nu vor ajunge cu ușurință să fie milionari, pentru că ei nu vor „bani” sau „clienți” sau „să fiu propriul meu șef”, ci vor să ajute, să vindece, să educe, să contribuie. Iar aici banii nu sunt importanți și succesul are alte repere.
Un al doilea aspect este că eu mă pun în slujba ecologiei sistemului în care clientul meu își duce viața. Dacă vrea să își dea demisia, să vândă tot și să plece la țară să refacă bordeiul bunicilor și să devină gazdă de pensiune agro-turistică, am să mă asigur că planul are cele mai mici detalii puse la punct. Nu, nu planul de afaceri, ci are susținerea partenerului de viață, are viziune pe termen mediu și lung ce înseamnă această mutare pentru copii pe care poate nici nu îi are, are clare reperele noului stil de viață și nivel de confort. Verific că are resurse emoționale și structuri de sprijin, că are o „priză” unde se încarcă de energie și motivație și că are grijă să bage de seamă când indicatorii interni îi spun că rămâne fără combustibil de chef și putere de muncă.
Un alt aspect este că facem un dicționar de definiții: ce înseamnă pentru fiecare „succes”, „valoare”, „bani” poate fi diferit. După analize, nu neapărat foarte profunde, mai toți își dau seama că banii nu sunt nici pe departe un reper valid, că ideea de succes este mai mult indusă de niște iluzii sociale și că ce credeau că sunt „valori” sunt, de fapt, niște nevoi de bază nesatisfăcute.
Nu în ultimul rând invit și asist identificarea și (re)conectarea cu emoțiile și trăirea lor conștientă în corp; ieșirea din cap, logică și supra-gândire și accesarea părții creative și jucăușe, care ne aduce în starea de curiozitate și deschidere, din care problemele se rezolvă mai ușor și mai rapid.
Ai observat schimbări de gândire sau comportament în urma pandemiei, în cadrul trainingurilor din companii sau în sesiunile de coaching 1 la 1, pe care le susții?
Da, am observat schimbări și în bine și în rău. Mă bucur că oamenii au devenit mai atenți cu spațiul și timpul personal și au înțeles cum stă treaba cu „echilibrul muncă-viață personală”. Care, de fapt, nu există ca atare, ci este o energie și o dinamică pe care o aloci fiecăruia dintre rolurile pe care le ai. Au devenit mai conștienți de importanța ascultării și a prezenței active într-o conversație. Au învățat să pună limite mai ferme, să negocieze și să clarifice de la bun început ce se așteaptă de la un task sau de la o relație.
Îmbucurător de multă lume s-a orientat spre spiritualitate, spre practici fizice si spre filosofia relației cu viața – fie că vine din doctrina orientală sau din noul curent de stoicism.
Pe de altă parte, a crescut îngrijorător numărul celor care acuză atacuri de panică, stări de anxietate și simptome incipiente de depresie. Mulți în prag de oboseală cronică și burnout, cu atitudini dure de lipsă de răbdare și empatie sau, la polul opus, lipsiți de interes și victime ale circumstanțelor.
S-a întâmplat de-a lungul timpului să nu ajungi la rezultatele dorite cu un anumit client? Cum ai manageriat situația?
Da, se întâmplă și astfel de lucruri. În coaching am avut clienți cu care procesul nu era potrivit, fiindcă ne-am lovit de blocaje emoționale, unde eu nu mai aveam competențe. Am o listă de psihoterapeuți cu care colaborez și către care îi trimit pe clienții mei, deschiși să testeze dacă nu cumva situația lor este mai bine abordată de terapie.
Am avut clienți care au venit crezând o idee destul de vehiculată – și, din păcate, practicată de unii coachi – că eu am o tolbă cu soluții și sfaturi, așa, ca niște pastile efervescente, dulci și aromate. Pac arunci pastila în puțină apă, bolborosești niște afirmații pozitive și faci 3 pași și o piruetă si bam! gata schimbarea. Cu aceștia lămuresc de la început cum este și cum nu este practica mea, ce fac, ce promit și în ce condiții. Dacă totuși am făcut tot ce a depins de mine și lucrurile tot nu merg mai departe, fac o sesiune de evaluare a progresului, invit la feedback și decidem dacă și cum continuăm.
În zona de training rezultatele sunt mai greu de monitorizat. Un curs este doar o parte din marea de lucruri care se întâmplă într-o companie.
Dacă întreaga cultură susține învățarea, atunci un curs corect facilitat, adaptat nevoilor clientului, este suficient.
Dacă însă am fost chemată să livrez un curs de comunicare, să spunem, pe post de „fă-le tu ceva”, într-o firmă unde managerii nu țin ședințe, nu fac follow-up, nu dau feedback sau doar critică și tună și fulgeră prin birouri, favorizează „bisericuțe” și mențin competiția în ciuda atmosferei, aici nu este nicio șansă ca un curs să rezolve problemele profunde de cultură și nealiniere a valorilor. În astfel de cazuri fie nu lucrez, fie impun un anumit parcurs: participarea liderilor în procesul de contractare a indicatorilor, împărțirea cursurilor pe module mai scurte, întinse pe o perioadă mai lungă, cu sesiuni de coaching și mentorat intermediare, cu plan de acțiune și indicatori pe care participanții își asumă să îi monitorizeze. Sau propun în egală măsură cursuri pentru unde este cu adevărat nevoie de cunoștințe și team coaching pentru situațiile în care nu lipsa de informație este cauza performanței scăzute.
Acest job presupune o învățare continuă. De unde studiezi și cum reușești să rămâi ancorată în realitatea socială?
Lucrul bun cu certificarea internațională este că mă obligă să adun puncte de învățare continuă din 3 în 3 ani. Nu sunt puține și nici ieftine, așa că e o nevoie motivantă să muncesc suplimentar, să le pot acumula. Așa am ajuns să am 3 formări suplimentare în cei 9 ani de când sunt coach. Am o bibliotecă, și digitală și fizică, din care mereu găsesc inspirație, chiar dacă am cărți pe care nu le-am citit încă.
Învăț lucruri colaterale cu profesia mea – am făcut cursuri de public speaking, de canto, iar mai nou mă regăsesc foarte mult în zona de copywriting, în care îmi și susțin clienții freelanceri, care lucrează cu mine în business coaching.
Vorbind cu atâția oameni, din domenii diferite, din companii diverse, aflu mereu lucruri noi, sau constat că nimic esențial nu s-a schimbat pe pământ.
Cred că realitatea nu există în sine, nici cea socială, nici cea culturală, ci fiecare dintre noi ne creăm o realitate. Și tu și eu putem merge într-un restaurant, mie îmi place mâncarea și atitudinea oamenilor, ție ți se par oribile. Știu oameni care și-au construit afaceri și vieți în locuri din care alții pleacă sau în contexte despre care alții spun că nu există nicio șansă.
Îmi place să cred că sunt flexibilă, că există potențial și că pot fi din cei care spun „fă rai din ce ai”.
Nu în ultimul rând, sunt mereu în propriile mele procese de terapie, supervizare sau mentorat, fără de care nu aș putea să fac ceea ce fac. Dacă nu ești bine cu tine, nu poți schimba pe nimeni și nici nu poți înțelege de ce unele lucruri se pot doar în anumite contexte.
Care sunt pasiunile tale, dincolo de jobul de zi cu zi? Cum îți petreci o zi de sâmbătă, de exemplu?
Îmi place foarte mult să mă mișc, simt nevoia după orele lungi pe care le petrec la calculator și pe scaun. Să merg la sală sau să fac yoga, să mă plimb prin parc sunt lucruri pe care le fac zilnic. Ador să văd filme și să merg la teatru. Așa că sâmbăta sunt fie spectator, dacă e iarnă, fie pe undeva, pe vreo cărare, vara.
Cartea de pe noptieră: „Practica. livrează munca creativă”- Seth Godin.
Desertul preferat: Tiramisu
O experiență pe care ai recomanda-o oricui: scufundări, clar. Nu mi-am imaginat că viața de sub apă este fix așa de variată și incredibil de colorată, cum o vedeam la televizor!
Primul lucru pe care îl faci dimineața: Mă ridic pe marginea patului și mă bucur de ziua care începe, îmi rostesc mantra cu intențiile acelei zile
Note to self: Am încredere în fluxul vieții. Tot ce vine către mine este o lecție și o resursă. Sunt recunoscătoare și mă concentrez pe lucrurile pe care le pot controla. Iubesc și înțelepciunea iubirii îmi va arăta calea.
Credit foto: Ioana Dodan – Fabsquad
–
Editor:
