Educația – fără dar și poate, firul meu roșu

Timp de citire: 2 minute

M-am născut în mediul rural, într-o comună din nord-vestul țării, iar părinții au pus mereu educația mea pe primul loc. Conștient (asumat) sau nu, am plecat de acasă la 14 ani în căutarea unui mediu care să mă ajute să fac mai mult pentru mine, pentru societatea în care trăiesc. Am ales să profit de toate oportunitățile care-mi ies în cale, să fiu copilul muncitor din provincie care depășește normele.

Rădăcini

Și așa a fost. Mă uit înapoi și realizez că mare parte din ce sunt azi își are rădăcinile acasă: respectul, perseverența, încurajarea celor dragi, răbdarea mamei, valorile cu care am crescut. O bursă privată mi-a oferit oportunitatea de a pleca într-o lume nouă, plină de provocări.

În primele săptămâni de liceu, veneam des acasă, să mă regăsesc. În fiecare duminică simțeam acel nod în stomac, care îmi spunea să rămân cu tot ce-mi era familiar, să stau liniștită și să fac rai din ce am. Sentimentul se amplifica mereu în Solenza noastră roșie, parcată în fața gării. Atunci, în acea mașină roșie, singurul lucru cert pentru mine și părinții mei era că: la un moment dat, într-o zi, faptul că punem la bătaie totul pentru educație mă va duce mai departe, nu doar de casă.

Zvâcul

În timpul liceului eram outsider-ul grupului, iar asta nu s-a schimbat nici în facultate. Timpul a trecut, iar sentimentul de gol în stomac a fost înlocuit de „zvâc” sau un soi de dorință care mă determina să învăț, să fac, să devin și să ajut mai mult.

În traducere liberă, zvâcul mă făcea parte din proiecte de care-mi amintesc cu drag: Civic Citizen for my Community, Trainingurile UBB Radio Online (nu am putut renunța nici acum la doctorat, mi s-a lipit prea tare de suflet) sau NATO Youth Summit. Training-uri, acțiuni de voluntariat, evenimente, oameni noi. Toate acestea au contribuit la felul meu de-a fi, de a mă cunoaște, de a da altora tot ce știu.

28061342_1865628600122630_4014601589859714212_o

Educația – fără dar și poate, firul meu roșu

Fie că ne educăm la școală, acasă sau la job, educația înseamnă multă muncă. Cred că este cel mai important lucru pe care l-am învățat în toți acești ani.

Vrei să înveți o limbă nouă? În era tehnologiei, cu atât mai simplu!

Vrei să ai performanțe? Fă-ți vocea auzită!

Vrei să coordonezi un proiect? Trebuie să dovedești că poți.

Vrei să îți deschizi propriul business? Trebuie să ai perspectiva și echipa potrivită alături.

Vrei să crești profesional? Trebuie să lupți – cu tine, cu ceilalți.

31460872_1945766882108801_7772510398976098304_o

Niciodată nu este suficient cât ai investit în educație. Munca nu începe după absolvirea facultății, nu e dictată de un interval de 09-17, la fel cum nici educația nu se încheie atunci. Dacă ești o persoană ambițioasă, știi despre ce vorbesc. În viața reală, experiența înseamnă dedicare maximă, ambiție și da, uneori, ore suplimentare, agitație și un deadline care te presează să „arzi etape”.

Uneori vei simți că ești singură în mijlocul furtunii. Vrei să crești și nu știi de unde să începi. Unde mai pui că dincolo de fricile tale, întâmpini tot felul de provocări. Educația m-a învățat că este în ordine să riști, să fii outsider, să eșuezi în cele mai banale aspecte, să simți o perioadă nodul în stomac, să vrei să muți munții din loc și să ceri mereu mai mult de la ceilalți. Putem crește prin educație și muncă, însă nu prin ideea de educație sau ideea de muncă.

You may say I’m a dreamer, but I’m not the only one!  

Sunt peste 3000 de femei în cadrul comunității The Woman și toate înțeleg și simt că educația presupune piedici, muncă și rezistență în mijlocul furtunii. Toate simțim nodul în stomac.  

Articol preluat din ediția a III-a a Revistei The Woman, Martie 2018.

01. CoverStory - Coperta proba

by Mădălina Hodorog, CEO The Woman

Surse foto: arhivă personală Mădălina Hodorog, The Woman.