Ella Björnsdottir este Global Keynote Speaker & Consultant pentru FranklinCovey Education Worldwide. Călătorește prin lume, ținând prezentări și workshop-uri inspiraționale, este personal coach și consultant pentru situații de criză, teambuilding-uri și leadership.
A lucrat cu diferiți oameni și comunități din toată lumea, devenind astfel un predicator al înțelegerii și educației. Ella reușește prin activitățile ei să imprime o prespectivă în mediul educațional și să îi facă pe copii să înțeleagă și să se pregătească pentru piața muncii.
Ella Björnsdottir este speaker la Conferința de Leadership Feminin The Woman, ediție ce va avea loc în 14 și 15 martie la Cluj-Napoca. Va vorbi despre importanța educației ca proces ce durează toată viața.
Mai multe detalii despre Ella, precum și ceilalți speakeri invitați sau agenda evenimentului pe www.thewoman.ro/conference.
Aveam în minte ideea, pe care majoritatea au susținut-o, că a deveni lider este cel mai înalt scop în viață. Dar dacă nu toți posedă aceste calități? Ce părere aveți?
Eu definesc întotdeauna un lider prin prisma momentului în care întâlnești un manager și poți să îi simți autoritatea, puterea. Simți instantaneu că această persoană este deasupra ta și îți transmite semnale că este la conducere. Bineînțeles că poate fi drăguț și șarmant, dar în majoritatea timpului acesta deține controlul, pentru că aceasta este sarcina lui, și nu o poți nega. Dar, atunci când întâlnești un lider, acesta te face sa te simți important, deoarece știe că pentru a ajunge în vârf are nevoie de toată lumea din echipă. Cunoaște faptul că va reuși să ajungă mult mai departe în echipă, decât pe cont propriu. Dar într-adevăr, liderii și managerii sunt diferiți. Un manager urmărește controlul, în timp ce un lider are în vedere dezinhibarea. De asemenea, cred ca cel mai înalt tip de scop este acela de a deveni lider; dar cum putem defini un lider?
Cum am putea sa-l definim?
L-aș defini în același fel în care o fac la aceste seminarii: un lider comunică valoarea și potențialul unei persoane atât de clar încât inspiră acea persoană să le vadă ea însăși. Liderii au ca scop dezvoltarea personală a indivizilor. Unii oameni privesc greșit un lider, ca pe cineva într-o poziție de putere, dar leadershipul nu este o funcție, este o alegere. Poți alege să fii lider și să ai un impact asupra celor din jur fără să ai o anumită funcție, dar, în schimb, poți să te afli într-o o poziție de leadership fără să deții spirit de lider.
Considerați că leadershipul, sau a fi lider, este ceva înnăscut sau ceva ce poate fi dezvoltat prin experienție, de-a lungul timpului?
Cred categoric în faptul că ne naștem cu diferite talente și abilități, și că unii se nasc cu mai mult talent în comunicare, inspirarea și convingerea oamenilor, dar abilitățile de leadership pot fi însușite de toată lumea. Oricine se poate dezvolta, relativ cu stadiul în care se află acum, dar în acest caz vorbim, mai întâi, de un așa-numit „autoleadership”. Trebuie să înveți să te conduci pe tine, înainte să poți conduce pe altcineva. De aici pornește dezvoltarea: ești gata să te privești în oglindă și să te întrebi „Cum pot să mă dezvolt ca lider?”.
Ai un sistem de temelie în caracter care să te ajute să reziști presiunilor exterioare și să rămâi neschimbat, păstrându-ți valorile, intuiția, altruismul, fără să te concentrezi fără scrupule pe scopul tău? Trebuie să te menții autentic. Așadar, cred că este vorba despre a însuma dezvoltarea și am dovedit asta pe parcursul anilor, antrenând lideri de pe tot globul. Până la urmă, aceștia sunt și „cei 7 R”: există anumite obiceiuri ale oamenilor, care îi conduc spre succes în orice situație. Când spun „succes”, nu mă refer la un succes suprem în ochii celorlalți, ci la reușite în provocările fericite sau nefaste ale vieții cotidiene. În confruntarea cu obstacole, avem impresia că vom găsi întotdeauna soluția și că vom reuși să dezvoltăm acele obiceiuri, dar ele trebuie să vină din interior: fiecare persoană trebuie să se dezvolte personal, iar nu pentru a da bine în ochii celorlalți.
Cred că dorința aceasta de a da bine cu cei din jur, de a fi validat de către aceștia, este cea care dă cele mai mari bătăi de cap. Ca replică, putem pur și simplu să fim siguri și mândri de faptul că suntem autentici cu valorile noastre și că avem un scop clar în viață. Am observat că oamenii pot să crească aplicând acele obiceiuri, iar având o gândire deschisă, putem să acceptăm schimbarea, să vedem că oricine, chiar și un lider, poate greși și învăța din acele greșeli.
Ați menționat schimbarea. Cum reușiți să faceți o schimbare prin educarea altora?
Personal, am fost întotdeauna deschisă spre a învăța și am fost crescută cu ideea că trebuie să fii deschis spre învățare, dezvoltarea fiind mereu posibilă. Asta nu înseamnă că nu ești bun așa cum ești, ci că ești întotdeauna dispus să crești. Bunica mea, care a împlinit 94 de ani, spunea întotdeauna „înaintează, nu te opri niciodată, mergi întotdeauna înainte, planifică de fiecare dată următoarea mișcare și nu te opri prea mult asupra unui singur lucru, dar învață din acesta”, și cred că asta e ideea de bază.
În cazul meu, am făcut o decizie, o decizie continuă, conform căreia, în cadrul fiecărei provocări, când simt că nu știu cum sa procedez, acolo se ascunde o oportunitate de a învăța. Deci, încerc să studiez, să învăț din experiențele altora, să caut cunoștințele necesare pentru a mă dezvolta.
Credeți în ideea că oamenii din jur pot sa-ți schimbe personalitatea sau să contribuie la dezvoltarea ta personală?
Dacă ești dispus să îi asculți, pot să te ajute, dar schimbarea vine din interior. Trebuie luate decizii, de aceea insistăm pe tăria de caracter, pe responsabilitate și integritate. Acestea sunt primordiale, iar, mai apoi, poți să alegi singur dacă să accepți sfaturile altora sau nu. Uneori, oamenii te pot îndruma într-o anumită direcție pentru propriile lor beneficii, iar nu în interesul tău. Pentru mine, are sens. Bineînțeles, aș minți dacă aș spune categoric că cei din jur au un impact asupra ta, deoarece ai o alegere.
Dacă unele persoane sunt negative și îi pun la pământ pe cei din jur, este decizia ta dacă rămâi sau nu în contact cu acestea și le dai voie să te influențeze. Adică, atunci când cineva se comportă malițios cu mine, eu nu am permisiunea să îi tratez în același fel. Aici intervine decizia mea deliberată, și asta mă face cine sunt.
Ce alte abiliități de leadership crezi că este important să dezvolți?
În principiu, întâi vine „autoleadershipul”, iar apoi conducerea altora. Acestea sunt primordiale. În „autoleadership”, cred că trebuie să dezvolți acele șapte obiceiuri. Eu aș începe aici, categoric. Primele trei obiceiuri sunt despre persoana ta și despre tine drept caracter, despre cine ești. Trebuie să le definești și să lucrezi pe acestea, iar apoi conducerea altora se referă la cum îi îndrumi efectiv, deci abilitățile de comunicare sunt în mod clar esențiale.
Cum comunici? Comunici eficient? Arăți empatie? Ești dispus să asculți diferite puncte de vedere, sau consideri doar părerea ta și vrei ca ceilalți să gândească la fel? Există abilitatea de a discerne între libertate și control, care este foarte importantă. Un lider trebuie să aibă încredere, să le ofere oamenilor săi libertatea necesară să crească și să se dezvolte; trebuie să inspiri, nu să controlezi. Cred că aceasta este abilitatea cu care cei mai mulți au probleme. Chiar și aici, în România, oamenii întâlnesc dificultăți când vine vorba de înlesnirea controlului, pentru că atunci când renunți la acesta, au loc greșeli. Totuși, exact prin aceste greșeli reușești să ghidezi oamenii spre drumul cel bun, unde ei se pot dezvolta.
Ce părere aveți despre termenele-limită? Unii consideră că un manager care are de respectat anumite termene-limită nu are timpul necesar pentru a îi educa pe alții sau pentru a le permite să comită erori.
Bineînțeles, este greu să generalizezi și să le pretinzi tuturor aceeași perspectivă, dar trebuie să ai o privire de ansamblu. Termenele-limită sunt adeseori cele mai presante probleme, dar care sunt prioritățile? Știe managerul asta cu siguranță? Poți să îți organizezi prioritățile astfel încât să îți îndeplinești activitatea înainte de termenul-limită, și să eviți să termini în ultima clipă? O planificare este necesară. Dacă lucrezi cu o echipă, trebuie să le clarifici scopul final.
Majoritatea motivelor pentru care oamenii nu fac ceea ce trebuie sau nu dau tot ce au mai bun este pentru că nu știu cum să abordeze scopul respectiv și așteaptă ca altcineva să le ofere soluția, nefiind activi în contextul echipei, în această privință. Deci, este vorba despre capacitățile de organizare, de atmosfera din companie. Dacă ai o echipă sau o companie, ce atmosferă le caracterizează? Sunt un mediu în care ceilalți sunt învinuiți dacă ceva nu merge conform planului, sau un mediu în care greșelile sunt acceptate, iar accentul este pus pe aspectele pozitive și pe dezvoltarea personală?
Ce reprezintă o atmosferă propice într-o companie? Cum arată aceasta?
O atmosferă bună în cadrul companiei înseamnă că toată lumea se simte parte din echipă. Toți membrii echipei își simt vocea auzită și opiniile luate în considerare, având o contribuție valoroasă. Este o echipă care pune preț pe diferențe, spunând „Perfect, avem opinii și abilități diferite, hai să colaborăm! Tu înveți de la mine, eu învăț de la tine.”, iar așa se lucrează împreună. Are un scop comun și o viziune clară a destinației finale, fără să se teamă de diferența de opinie. Este o atmosferă de încredere, chiar și atunci când se comit greșeli.
Dacă cineva face vreo greșeală, dintr-un anumit motiv, nu se recurge la învinuire, iar cel care a greșit nu este arătat cu degetul, ci este întrebat „Okay, ce s-a întâmplat? Cum pot sa te ajut să rezolvăm problema? Putem face ceva în această privință?”. Mai apoi, rezolvi problema și îi permiți și celui care a greșit să participe, pentru a se simți parte din soluție. Deci, vorbim despre o atmosferă de empatie, iar aceste echipe sunt mult mai de succes.
Dar majoritatea oamenilor sunt înclinați să creadă că acest scenariu este unul ideal, iar, din păcate, nu se materializează în cadrul companiilor. Sunteți de părere că managerul sau liderul trebuie sa-și sacrifice unele idei despre cum ar trebui sa funcționeze o companie?
Ei bine, sunt consultant pentru mulți CEO de la diverse companii și lucrez cu ei săptămânal. Nu l-aș numi chiar un sacrificiu, dar mulți CEO și manageri de companii știu exact încotro se îndreaptă, chiar dacă nu au abilitatea să îi unească pe toți, deoarece asta necesită multă inteligență emoțională și abilități de comunicare, iar nerăbdarea de a atinge scopul cât mai repede le inhibă.
Bineînțeles, ne dorim să avem succes, dar am prefera să ne bucurăm de succes amplu, nu pe termen scurt. Astfel, acestea sunt abilitățile care trebuie dezvoltate și înțelese. Dar managerii și directorii generali trebuie să fie capabili să se întrebe „Okay, ce este cu adevărat important?”. În afaceri, nu ne oprim să reevaluăm lucrurile cu adevărat. Ce este important pentru companie, ce scop are această companie, încotro ne îndreptăm?
Deci aici este vorba despre scopul si misiunea companiei.
Da, sau misiunea CEO-ului însuși. Trebuie să lucrezi cu ei pentru asta, deoarece trebuie să o definească. Uneori, aceștia au un scop al companiei care este condus numai de profit, iar cei din vârful companiei chiar și-l doresc, dar ceea ce rămâne este să continui activitatea adecvat. Liderii pot fi foarte entuziaști și determinați în privința scopurilor lor, dar când privesc înapoi, nimeni nu stă în spatele lor. Iar asta pur și simplu nu derivă din succes. În schimb, are de-a face cu exemplul stabilit de lider. Le spun profesorilor, directorilor generali și tuturor celor care lucrează cu oameni că au cea mai importantă slujbă din lume, deoarece acțiunile și exemplele lor, alături de felul în care comunică, pot schimba vieți.
Poți să le garantezi angajaților tăi atât succesul, cât și eșecul. Autoritatea ta poate face aceste vieți nefericite, mai ales prin prisma faptului că acești oameni își câștigă pâinea acolo și probabil încearcă să lucreze din greu, dar nu abordează problema în mod inteligent. De accea trebuie îndrumați. Deci, a fi CEO este, în fond, mult mai uman decât am fi crezut vreodată. Un CEO bun poate fi observat mai ales prin prisma oamenilor pe care îi angeajează aproape de el. Angajează oameni asemănători lui? Acesta trebuie să înțeleagă că nu similaritățile te fac mai puternic, ci diferențele. Dacă angajează oameni care posedă calități și perspective diferite, înseamnă că e puternic. Vrea să cunoască puncte de vedere variate pentru a-i conferi privirea de ansamblu atât de necesară unui CEO. Trebuie să fie într-un asemenea fel încât să vadă încotro se îndreaptă compania sa, care este compania sa, cum arată, din ce și cine este compusă aceasta, și să fie capabil să se întrebe cum poate să o unească. Un bun CEO nu își face treaba, iar mai apoi stă pe loc și spune „e a mea, e a mea, e a mea.”