Emilia Tudoran și Iulia Ghenea, Owners și Creative Directors ZESTAL: „Unul dintre cele mai importante lucruri pe care noi l-am învățat de la clientele noastre este că moda nu are vârstă.”

Emilia Tudoran și Iulia Ghenea au început să scrie povestea brandului ZESTAL încă din anul 2014, după ce au absolvit Universitatea de Artă din București. Prietenia lor a început însă și mai devreme, în perioada liceului. Ele au urmat Liceul de Artă „Marin Sorescu” din Craiova îndemnate de pasiunea pentru desen și design, fără speranțe prea mari de a profesa în acest domeniu însă. „În perioada liceului nu am avut așteptări prea mari. Poate că asta se datora faptului că nu aveam în jurul nostru oameni cu un astfel de vis împlinit și, mai ales, care să-și transforme pasiunea în job”, mi-au împărtășit Emilia și Iulia.

Odată ajunse la masterat însă, în cadrul Universității Naționale de Artă din București, secția Strategii de Modă și Costum, în anul 2014, au pus bazele ideii de a lansa brandul ZESTAL așa cum îl cunoaștem noi astăzi. Au decis atunci ca împreună să-și încerce norocul și să propună comisiei de evaluare să facă un proiect comun în care să studieze în amănunt tradițiile și costumul tradițional românesc, împreună cu toate formele, tiparele, cusăturile și obiceiurile de altădată.

„Ne-am dorit, încă de la începutul proiectului, să amintim generației următoare cât de importantă este identitatea noastră prin aportul costumului tradițional.”

Își doreau ca, prin intermediul acestui proiect, să introducă în garderoba curentă elemente moderne, inspirate din trecut, create pentru viitor. Cu acest gând în minte, au luat totul pas cu pas și au învățat din mers. S-au adaptat situațiilor. Mereu au extras ceva bun din orice experiență avută împreună în acest domeniu, iar în 2018 au deschis atelierul și showroomul de prezentare al ZESTAL din București.

În ce moduri vă face prietenia care vă leagă mai puternice în business? 

Pentru noi, brandul ZESTAL nu este doar despre business. Este despre o legătură profundă, construită pe încredere, devotament și prietenie. Ne-am unit natural, descoperind că împărtășim aceleași interese și pasiuni, care ne-au inspirat să pornim împreună pe drumul fascinant al modei.

Experiența noastră s-a clădit cu multă muncă și migală, dar satisfacția e cu atât mai mare când o împărțim cu o prietenă dragă. Ne completăm perfect în toate activitățile, ușurându-ne reciproc responsabilitățile și sarcinile.

La urma urmei, „unde-s doi, puterea crește”, iar afacerea noastră e mai puternică datorită perspectivelor noastre complementare. 😊

E adevărat: nu suntem de acord mereu. Tocmai diversitatea de opinii ne ajută să analizăm subiectele cu mai multă atenție. Nu ne interesează cine are „dreptate”, ci cum putem colabora pentru a face afacerea să prospere.

Prietenia noastră este cea care ne propulsează spre succes, oferindu-ne motivație, sprijin și satisfacția de a construi ceva frumos împreună.

Fiecare femeie joacă numeroase roluri în viața profesională și, deopotrivă, în cea personală. Dintre toate rolurile pe care le aveți de îndeplinit în fiecare zi, care este cel care vă dă cele mai semnificative bătăi de cap? Dar cel care vă aduce cea mai multă satisfacție – și de ce?

Da, antreprenoriatul e plin de satisfacții, dar și de provocări. Zi de zi, ne confruntăm cu obstacole, de la gestionarea resurselor la găsirea de personal calificat și pasionat. E o luptă continuă, mai ales în domeniul modei, unde competiția e acerbă.

Unul dintre cele mai mari riscuri e apariția atelierelor care copiază modelele noastre. Pe de o parte, nu e deloc confortabil să vezi munca ta duplicată, dar pe de altă parte, e o satisfacție enormă să știi că ai creat un trend, că ai inspirat alți „creatori”.

Totuși, toate aceste provocări merită din plin când vedem zâmbetele largi pe fețele clienților noștri. E o satisfacție unică să știi că ai contribuit la crearea unui moment memorabil, că ai făcut parte din povestea lor.

Pentru noi, cel mai important e să înțelegem nevoile clienților noștri și să le oferim cele mai bune soluții și creații. Ne dorim să fim mai mult decât un simplu brand de haine, ci un partener de încredere care le oferă convingere și satisfacție în cele mai frumoase momente.

Care ați spune că sunt cele mai importante valori și principii care v-au însoțit pe tot parcursul activității voastre în calitate de Owners & Creative Directors ZESTAL și pe a căror bază ați pus-o încă din liceu?

Încă de la început am identificat o serie de valori pe care ne bucurăm să spunem că le-am păstrat:

– Dialogul liber între noi și client, în scopul de a pune nevoia lui în prim-plan și de a veni cu soluții creative, ca să-i oferim o experiență inedită.

– Măiestria și răbdarea cu care sunt realizate manual toate aplicațiile reprezentative brandului ZESTAL.

– Respectul pentru tradiții. Trecutul ne inspiră, dar ne și responsabilizează.

Cum v-au legat acestea relația de prietenie de așa natură încât să vă doriți să fiți nu doar prietene apropiate, ci și partenere în business?

Amândouă ne-am regăsit în aceste valori și încercăm sa le respectam cu strictețe, ca un ritual străvechi. Având același crez, am început încetul cu încetul să clădim un vis, să dăm o formă și unui lucru tangibil pe care nu ni-l puteam decât imagina.

Știm că brandul ZESTAL este despre experiențe, despre măiestrie și despre respect pentru tradiții. A luat naștere ZESTAL  ca un răspuns la o dorință personală de-a voastră, sau mai degrabă ca un răspuns la o nevoie pe care ați identificat-o în piață?

Faptul că suntem o generație care a prins frânturi din tradițiile și obiceiurile locului unde am copilărit – zona Olteniei –, ne-a influențat și ne-a făcut să fim ceea ce suntem noi astăzi. Am crescut cu portul tradițional purtat la serbări la final de an, am mers iarna, în preajma sărbătorilor, să colindăm, am participat alături de bunicile noastre la claca, și am urmărit uimite, magia de a țese la război.

Toate aceste lucruri ne-au fost, cel mai probabil, fin insuflate în subconștient, până în clipa în care am simțit că este momentul să le scoatem la lumină.

În momentul în care a prins contur ZESTAL a fost, mai degrabă, o sincronizare neașteptată și fericită, între ceea ce noi am absorbit inconștient la o vârstă fragedă și nevoia unor oameni cu care noi de-abia luam contact.

Nevoia lor era fie să poarte o piesă vestimentară de inspirație tradițională și în același timp modernă, fie să-și manifeste aprecierea pentru portul autentic românesc. Tot aici menționăm și nevoia clientelor noastre de a se bucura de o nuntă cu tematică inspirată de costumul popular românesc, cu ajutorul căruia să contureze o imagine de poveste, purtând haine atemporale, care pot fi transmise mai departe, din generație în generație.

Care au fost cele mai importante lecții pe care le-ați învățat în planul internațional – participând la prezentări de modă și expoziții, în țări precum Dubai, Slovenia, Suedia, Polonia, Elveția, Turcia și Ungaria – și pe care le-ați adus și aplicat în modul în care faceți voi business, în România?

Legat de experiențele noastre cu toate aceste țări în care am fost prezente – fie la expoziții, fie la prezentări de modă –, acestea ne-au oferit în principal ocazia să arătăm ceea ce România are mai de preț: costumul tradițional autentic.

Profesionalismul cu care am fost tratate de fiecare dată, respectul arătat pentru cultura altei țări, sunt două dintre lucrurile pe care ne-am bucurat cel mai mult să le găsim în cadrul acestor colaborări internaționale pe care le-am avut.

Care ați spune că este cea mai semnificativă modificare prin care a trecut industria modei românești din 2014, de la debutul brandului vostru, până în ziua de astăzi?

De la debutul brandului nostru în 2014, industria modei românești a cunoscut o transformare semnificativă, care se face simțită prin mai multe aspecte. Unul dintre aceste aspecte constă în creșterea aprecierii pentru produsele realizate la comandă.

„Astăzi, clienții pun accent pe calitatea și potrivirea impecabilă a hainelor, în detrimentul cantității.”

În ultimii ani vorbim și despre conștientizarea ecologică într-o măsură mult mai mare decât înainte. Tendința de a recicla și de a proteja mediul înconjurător influențează alegerile vestimentare.

Cum a fost necesar să vă modificați voi creațiile atelierul ca să vă adaptați la nevoile clientelor și ale pieței?

Noi credem că ne-am adaptat cu succes la aceste tendințe prin realizarea de piese vestimentare made-to-measure. Această abordare permite o potrivire perfectă a hainelor pe corpul clientei, oferindu-i o experiență personalizată.

Totodată, promovăm versatilitatea: ZESTAL încurajează îmbinarea și asortarea pieselor vestimentare pentru a crea diverse ținute, reducând nevoia de a achiziționa cantități mari de haine. Drept exemplu, un guler accesorizat manual de către noi poate fi purtat cu o rochie simplă, un sacou, un pullover sau un tricou, creând multiple variante de ținute.

Și nu în ultimul rând ne-am adaptat folosind materiale naturale în procesul nostru de producție; pune accent pe calitatea materialelor și pe impactul lor asupra mediului. 😊

Ce-și doresc femeile din România de la modă și de la designerii vestimentari pe care-i poartă?

Oricare ar fi evenimentul la care participă, femeile își doresc mereu să fie pe cât se poate de diferite prin ținută și styling. Un alt lucru important pe care ele și-l doresc de la noi este să găsim soluții în a masca anumite defecte, pentru a atinge un ideal.

„Te poți simți feminină, atrăgătoare și elegantă indiferent de vârsta pe care o ai prin bun-gust și atitudine.

Care ați spune că este cel mai important și, deopotrivă, mai neașteptat lucru pe care l-ați învățat despre modă de la clientele voastre?

Un lucru elementar și esențial pe care noi l-am deprins din experiența avută timp de aproape zece ani cu femeile este că, oricât de frumos este un produs purtat de un model profesionist, mereu trebuie ușor adaptat pentru silueta și formele fiecărei cliente în parte.

Un produs se va așeză impecabil la final dacă volumele și proporțiile au fost ajustate conform măsurilor clientei. Și desigur, vorbim și de personalitatea clientei; acesta este acel lucru esențial al fiecărei cliente care pune în valoare absolut orice ținută.

Care dintre creațiile voastre vestimentare de până acum este cea care – din punctul vostru de vedere – are o poveste foarte bine conturată?

„Istoria poporului român este atât de bogată, încât ar fi păcat să ne limităm la un singur element.

Povestea fiecărui produs în parte este determinată de costumul tradițional de la care s-a pornit dezvoltarea sa. Aici putem enumera gulerele bătute în mărgele și perle de diverse dimensiuni, având ca sursă de inspirație costumul de mireasă din zona Oașului.

Acest costum tradițional din țara noastră este ușor de identificat și este foarte ofertant atunci când vorbim de abordarea noastră modernă. De-alungul anilor, el ne-a permis să schițăm nenumărate modele cu acest element de guler-bijuterie, devenit pe parcurs un laitmotiv în colecțiile ZESTAL, ușor recognoscibil.

– Mâneca răsucită de Vrancea este și ea un element preferat de noi, pe care l-am implementat în croiul rochiei sau l-am gândit ca element detașabil și modern.

– Brâurile-centură pe care le știm din costumul tradițional de bărbați l-am dezvoltat și integrat ca element distinctiv și prețios, având și scopul de a evidenția talia sau masca imperfecțiunile acesteia.

– Mâneca-clopot și umărul decupat sunt elemente ZESTAL bine conturate și evidențiate în colecțiile noastre, ele fiind distinctive și repetitive.

Procesul de creație pentru toate aceste elemente pleacă de la sursa nesecată de inspirație care este costumul tradițional românesc, prin nenumărate schițe și dezvoltări, abordări diverse, strâns legate de caracterele noastre personale, suferind o serie de transformări –  până avem în fața ochilor un produs complex, unic.

Care este cuvântul-cheie prin care se definește brandul vostru astăzi? Ce este și, respectiv, ce nu este el?

Când am plecat la drum ne-am propus să aducem un omagiu costumului tradițional românesc prin colecțiile noastre. Astăzi oamenii ne cunosc și ne definesc prin reinterpretarea acestui port. Nu de puține ori se întâmplă să auzim: „A, voi sunteți fetele cu iile”.

Ceea ce este brandul ZESTAL în viziunea noastră, pe care o împărtășim cu voi toți, este modalitatea noastră de a conecta trecutul cu prezentul. Este modalitatea noastră de a lăsa o moștenire artistică ce ne dorim să dureze peste generații, să ofere experiențe unice și să inspire.

Ce nu suntem noi? Nu suntem un brand fast-fashion. Nu creionăm colecții pe sezoane, tocmai din dorința de a promova și încuraja produsele atemporale, purtate în orice sezon și cu cât mai multe ocazii, făcând că fiecare investiție a clienților noștri să merite.

Ați putea spune că ați atins succesul? Cum se definește, în accepțiunea voastră, acesta?

Succesul poate lua multe înfățișări. În viziunea noastră, succesul este resimțit atunci când te trezești cu un scop zilnic; când te trezești cu dorința de a face lucruri frumoase, lucru care nouă ni se confirmă de fiecare dată de către zecile de mesaje de mulțumire primite după evenimente.

Credem că succesul este să mergi de plăcere la atelier să continui ce ai lăsat ieri neterminat acolo. Succesul e ca, pe drum înspre atelier, să fredonezi melodia preferată. Succesul constă în nerăbdarea de a primi o nouă provocare în materie de design atunci când lucrăm cu cliente care-și doresc piese vestimentare personalizate.

Succesul e ca, la final de zi, să mergi acasă și să știi că ai dat tot ce a fost mai bun.

Ce planuri de viitor aveți pentru brandul vostru și care este un vis pe care încă vreți să vi-l împliniți?

Un plan de viitor este finalizarea primei noastre colecții Bridal, care va cuprinde propuneri creative și atemporale, specifice stilului nostru. Un vis de-al nostru încă neîmplinit este de a scoate colecțiile noastre și în afara României, nu doar în prezentări și expoziții, dar și în magazine cunoscute. Facem demersuri în acest sens.

Totodată, ne dorim să îmbrăcăm vedete precum Amal Clooney, Julia Roberts sau Adele.

Împărtășiți-ne povestea numelui casei voastre de modă couture – care oferă clienților experiența supremă, de la alegerea țesăturilor și înțelegerea poveștii lor, până în momentul în care ținutele prind viață –, „Zestal”:

Termenul de ZESTAL pleacă de la „zest” (în sensul de coajă, înveliș, folosit de noi în ideea de a personifica hainele și a le pune în contextul de o a doua piele).

Termenul mai are totodată și sensul de ADN al înaintașilor noștri care au lăsat moștenire tradiția și anticiparea modului în care ne vom imbrăca în viitor.

Mai există influențe din copilăria voastră care se fac remarcate în creațiile voastre vestimentare astăzi?

Experiențele copilăriei noastre îmbibate într-un strop de tradiție curată și-au spus cuvântul câțiva ani mai târziu.

Cum arată cornerul vostru favorit din showroom-ul ZESTAL din București:

Ne-am mutat într-o locație mai spațioasă și fiecare colțișor este atent aranjat să spună o poveste. De la recepția spațioasă – unde clienții pot savura o cafea aromată sau un ceai în sezonul rece, dominată de o masă de sticlă cu picior metalic și o vază imensă cu flori –, la spațiul special amenajat pentru clienți să poată admira, proba și comanda, produsele preferate.

Probabil spațiul acesta din urmă este cel preferat de către noi, pentru că acolo se întâmplă magia. Acolo vedem emoția femeilor atunci când văd și în realitate produsul dorit, iar reacția este de fiecare dată aceeași pentru cele care ne trec pragul pentru prima dată: „Wow, sunt mult mai frumoase și complexe decât în poze.

Ce vă inspiră în procesul de creație:

Un anumit ambient, o anumită stare de spirit, o muzică în fundal care ne încarcă cu energie pozitivă, cărțile cu istoria costumului, cărțile despre tradiții și obiceiuri, ilustrațiile vechi cu portul tradițional românesc… toate se unesc într-o singură imagine și definesc procesul de creație. Chiar și calitatea hârtiei sau numărul minei de la creion influențează acest lucru.

Ce muzică se aude pe fundal în showroom-ul vostru, atunci când clientele vă trec pragul pentru realizarea unor probe:

Avem un playlist bogat în stiluri muzicale, dar în esență toate trebuie să emane energie pozitivă, fie că vorbim de cântece de natură clasică, latino, pop, jazz sau cu influențe tradiționale.

Un parfum potrivit de purtat împreună cu o ținută ZESTAL:

Elysee Perfumery – „Mândra”, un parfum cu tematică tradițională.

_

Editor: Carina-Marisa Cichi