Eșecurile sunt și ele parte din viața noastră. E drept, nu defilăm cu ele și, dacă se poate, am vrea ca acestea să rămână ascunse undeva în noi și să ne amintim de ele doar când am izbândit din nou. În același domeniu sau în altul. Atunci când stima de sine se regăsește victorioasă sau bine centrată.
Adesea, în munca mea mă întâlnesc cu situații în care oamenii au nevoie să își înțeleagă, și mai ales, să își accepte eșecurile. Chiar dacă știm că ele sunt parte din viața noastră nu le sărbătorim și nici nu vrem să facem paradă cu ele. Uneori, nu știm unde să le așezăm pe harta vieții noastre și ne întrebăm cât de mult ne definesc sau ce spun ele despre noi altora?
Cum ne afectează eșecurile
Cum ne afectează un eșec și ce facem cu el atunci când îl trăim? Ar fi interesant de observat, în acest sens, ce gândim despre eșecurile altora? Cum ne raportăm la ele și ce părere avem despre cei care dau rateuri? Dar despre noi înșine?Privim cu dispreț, criticăm, ne este teamă, înțelegem sau poate chiar admirăm curajul de a încerca?… Sau, ce altceva stârnește în fiecare dintre noi atunci când auzim de un eșec sau ne confruntăm cu unul?
Și ce are până la urmă eșecul de este atât de respingător? Este cumva teama că ni se alterează stima de sine și rămânem îmbrăcați cu această amprentă, ca o haină caraghioasă în care ne văd ceilalți? Sau e teama că ne este vătămată propria imagine în lume și devenim nesiguri de cum suntem priviți și primiți în întâlnirile cu ceilalți? Este teamă de judecată. Ori de respingere. Sau de abandon. Sau de toate la un loc.
Poate ne întrebăm cine devenim noi atunci când eșuăm, cum ne mai arătăm și cum suntem percepuți? Sau câtă valoare mai avem în viața altora și cât rămânem de importanți? Mai ales, dacă am și lucrat mult pentru a ne construi o imagine bună în lume, pierderea pare a fi mare.
La urma urmei, nevoile de a fi văzut, recunoscut și apreciat fac parte din nevoile relaționale esențiale înscrise în om, care ne ajută să funcționăm bine în viața socială. Evident, un eșec poate fi resimțit ca o rușine și, cel mai adesea, este asociat cu multe temeri legate de ceilalți. Ce vor crede despre noi, cum se vor purta cu noi? Și cum va influența eșecul calitatea relațiilor noastre? Caz în care, dacă se întâmplă asta, evident că ne întrebăm cât de siguri mai putem fi de relațiile pe care le avem. De trăinicia și de echilibrul lor? Dar și cât de echilibrați rămânem și cum ne păstrăm intactă stima de sine.
Ce scoate la iveală eșecul
Cred că eșecul pune sub lupă diverse ipostaze individuale care stau ascunse în fiecare dintre noi. Filtrează valorile după care ne ghidăm și ne confruntă cu credințele nespuse. Atunci când eșuăm, care voce se activează în noi? E vocea critică care ne ceartă și ne contestă orice valoare, e vocea umilinței care ne cere să ne retragem din scena jocurilor publice ori e vocea nesiguranței care își cere propria temniță și care se simte mai sigură atunci când e izolată de ceilalți? În acest context, ne-ar prinde bine să lăsăm să iasă la suprafață alte voci din noi, care au nevoie să se facă auzite.Cum ar fi vocea dorinței și a curajului. Pentru că și ele ne aparțin.
E important să le recunoaștem când ne-au însoțit pe parcursul vieții. Ne-ar ajuta să deslușim ce rezultate am avut când le-am pus în valoare. Unde eram, când, cu cine și cum am făcut asta? Sunt vocile care pot scoate „capul la vedere” atunci când eșuăm și, mai ales, sunt vocile de care avem mare nevoie atunci când ne aflăm pe plaja nesiguranței. Nu de alta, dar pe orice plajă am eșua, există un timp potrivit pentru meditație, un timp de reflectat și un timp de învățat. Așa că, oare cum ar fi dacă eșecul ar deveni o lecție? Sau o provocare. Dar o nouă ipostază din noi înșine care ne cere ca alte orizonturi să fie cucerite? Sau… pur și simplu o haină încercată la cabina de probă? În fond, nu tot ce probăm cumpărăm, dar putem să ne inspirăm din modelele încercate.
Valorea unui eșec
Un eșec are o valoare adăugată în funcție de semnificația cu care o investim. Iar semnificația aceasta ne dă aripi să cucerim noi teritorii și lecții sau ne frânge zborul și ne ține captivi pe banca „rezervelor”. Acele rezerve care așteaptă mereu marele moment ca să dovedească, doar că nu îndrăznesc să ceară, nu îndrăznesc să se arate și… tac!
Astfel, un eșec, s-ar putea să prindă mai multă rezistență pe măsură ce este absorbit și ținut în tăcere. Pentru că tăcerea, în cazul acesta, poate deveni complice la inacțiune. Și poate menține sentimentul de inadecvare, de ratare, de incapacitate.
Iar eșecul, la urma urmei, are nevoie să fie și el împărtășit. E drept, nu cu oricine. Ci cu acei oameni care pot face față și care ne pot vedea nici mai mult nici mai puțin decât un om care a încercat ceva la un moment dat. Un om care uneori a ratat. Dar care a și câștigat…
Vă propun să luăm eșecul ca pe o haină pe care cu toții am probat-o la un moment dat. Doar că unii am lăsat-o la cabina de probă, pentru că nu ne-a convins să o cumpărăm, dar poate ne-am lăsat inspirați și am „furat” modelul (semnificația), iar alții au ales să o achiziționeze. Celor care au achiziționat această „haină”, vă reamintesc că acum putem returna orice produs în decurs de 30 de zile, timp suficient ca să ne recuperăm din multe eșecuri. La urma urmei, avem libertatea de a alege…
Tu ce alegi? Să probezi sau să achiziționezi?
By Cristina Varo, terapeut, coach și trainer în relații
Cristina Varo este terapeut, coach și trainer în relații. Lucrează individual, la cabinet și pe Skype, în grupuri dar și în companii. În ultimii 18 ani a lucrat cu diverse categorii de oameni: deținuți, practicante ale prostituției, copii ai străzii, victime ale violenței, persoane cu diverse dependențe ori oameni care au provocări în relații sau la job.
Toate aceste experiențe au format-o ca terapeut. Crede că stările interioare sunt cărțile de vizită pe care le lăsăm în urma noastră și e pasionată de relații și de dinamica vieții lor.
surse foto: medium.com, projecttimes.com,unsplash.com și videoblocks.com