Sorana Olaru Zainescu conduce de peste 15 ani un centru de formare pentru adulți, iar de 5 ani a pus bazele comunității Spiridușii Pădurii, un proiect bazat pe conceptul de forest-school.
Pasionată de tot ceea ce înseamnă natură încă din copilărie, Sorana a lucrat dintotdeauana în organizații neguvernamentale și a contribuit la multe proiecte din zona de mediu, unul dintre cele mai importante fiind Roșia Montană: „Tot ceea ce sunt eu azi se datorează Campaniei Salvați Roșia Montană și îmi place să cred că o parte din mine este în ceea ce Roșia Montană a devenit.”
În momentul în care a devenit părinte a înțeles cu adevărat ce înseamnă puterea mamelor de a schimba lumea și a decis să creeze Spiridușii Pădurii, din dorința de a le oferi copiilor ei tot ceea ce îi aducea ei bucurie în copilărie. Deși și-a petrecut toată viața apreciind natura și luptând pentru frumusețea ei, Sorana ne-a mărturisit că acest proiect nu ar fi apărut dacă nu ar fi făcut-o chiar pentru copiii ei.
Mai multe despre Sorana și călătoria ei, în acest interviu. Ne-a povestit despre Roșia Montană și Spiridușii Pădurii, forest-school și importanța apropierii de natură, dar și despre ipostaza de părinte și Comunitatea Mamprenoare.
Sorana, povestește-ne despre tine și drumul tău profesional de până acum.
Am avut norocul să cresc înconjurată de oameni deosebiți și interesanți față de viața destul de gri din perioada comunistă. Tatăl meu lucra la Casa Municipală de Cultură și acolo am luat contactul prima dată cu cluburile montane, cu cei care vorbeau limba Esperanto, cu cei care promovau hrana vie, cu artiști și scriitori. Îmi plăcea lumea lor colorată, astfel încât am fost atrasă tot timpul înspre a lucra cu organizații neguvernamentale, pe diverse proiecte micuțe, mai mult decât de o carieră clasică să zic așa.
Am terminat Facultatea de Jurnalism, îmi plăcea foarte mult să scriu, dar mă vedeam călătorind prin lume și scriind despre experiențele mele mai mult decât mă vedeam lucrând în presă. Eu în adolescență nu plângeam la telenovele, plângeam la Teleenciclopedia pentru că îmi doream atât de mult să văd cu ochii mei toate acele locuri prezentate acolo, și nu credeam că o voi face vreodată.
Tot de parcursul meu profesional se leagă și plăcerea și ușurința de a vorbi în public, de a povesti și de a da mai departe ceea ce știu. Le povesteam lecțiile colegilor mei din liceu și facultate care nu reușiseră să învețe pentru examene și am realizat de fapt cât de multe rețin și învăț eu din asta. Pe scurt, am lucrat dintotdeauna în organizații neguvernamentale, în principal pe proiecte educaționale și comunitare, care cu timpul au devenit din ce în ce mai complexe.
În acest moment coordonez un centru de formare profesională pentru adulți, pe care l-am înființat acum 17 ani și un centru de educație în natură pentru copiii, care și-a început povestea în anul 2018.
De-a lungul timpului te-ai definit ca activist, activist de mediu, ONG-ist sau social changer și ne-ai spus că tinerețea ta a fost legată de Roșia Montană și de campania împotriva proiectului minier. Ce te-a făcut să alegi acest drum?
Am crescut practic de mică într-un club speo-alpin, ieșeam aproape în fiecare săptămână de vară la munte cu cortul, iar de aici la a activa în organizațiile de protecție a mediului a fost un pas absolut normal pe care l-am făcut. Spiritul civic și poate și pe cel revoluționar le-am moștenit de la tată meu, împreună cu care am participat la primele mele proiecte comunitare.
Am fost voluntar în diverse asociații „ecologiste”( cum se spunea atunci), studențești și am inițiat multe proiecte prin care încercam să facem lumea din jurul nostru mai bună și mai frumoasă, atât cât puteam cu resursele pe care le aveam atunci. Părinții mei m-au încurajat întotdeauna să fiu independentă și să fac ceea ce simt, fapt pentru care le sunt foarte recunoscătoare.
În vara anului 2002, când am aflat și noi pentru prima dată de proiectul minier și de impactul lui preconizat, ne-am organizat cu un grup de prieteni în ceea ce avea să devină Campania Salvați Roșia Montană. E mult de-atunci, nu-i așa?
Povestește-ne despre Roșia Montană: cum a arătat implicarea ta, cum ai simțit toată experiența, cum ai primit finalizarea campaniei, poate câteva detalii neștiute de publicul larg.
Implicarea mea a fost intensă, așa am simțit-o atunci și așa o simt și acum. A fost o muncă de anduranță, care a necesitat multă energie, multă creativitate, inovație, pentru că nimic nu este simplu când un grup mic de oameni stă în fața unei corporații.
Grupul nostru de inițiativă s-a creat în sprijnul localnicilor din Roșia Montană, ei erau sufletul campaniei, în condițiile în care nimeni nu îi asculta și era foarte greu să ajungă în presă – pe vremea aceea rețelele de socializare nu funcționau cum funcționează astăzi. A fost nevoie să mergem pe jos de la Cluj la Roșia Montană de 3 ori pentru a atrage atenția asupra noastră și pentru a conecta efectiv oamenii de pe Valea Arieșului.
Am petrecut foarte mult timp acolo, la Roșia Montană, am pus bazele unui festival, Fânfest, care a avut 10 ediții și care era organizat exclusiv pe baza de voluntariat și participare pro-bono. Dacă la început totul era puțin haotic până am înțeles ce se întâmplă, am învățat și ne-am organizat an de an, am strâns semnături de susținere, am contactat avocați, am inițiat procese, am lucrat pe proiecte de dezvoltare alternativă mineritului împreună cu localnicii, am participat la întreg procesul de evaluare a impactului de mediu.
Deși presa ne prezenta ca o mână de activiști extremiști eram mult mai mult decât atât și munca din spatele a ceea ce se vedea efectiv era imensă. Lumea a conștientizat într-adevăr ce se întâmplă la Roșia Montană și ce periculoasă ar fi începerea proiectului minier în toamna lui 2013, când au fost acele proteste masive. Dar ca să se ajungă acolo a fost nevoie de cel puțin un deceniu de muncă susținută, iar eu mă simt norocoasă că am făcut parte din acel grup de oameni.
Tot ceea ce sunt eu azi se datorează Campaniei Salvați Roșia Montană și îmi place să cred că o parte din mine este în ceea ce Roșia Montană a devenit.
Referitor la finalizarea campaniei… ea nu s-a finalizat încă. Chiar dacă proiectul minier nu se mai realizează, sunt încă multe de făcut și o parte din colegii mei au rămas acolo și lucrează în principal pe protejarea patrimoniului și pe dezvoltarea localității sub auspiciile UNESCO.
În 2018 ai pus bazele comunității Spiridușii Pădurii. Cum ai luat decizia și cum a arătat începutul?
Când s-a născut fetița mea, am decis împreună cu partenerul meu că le vom oferi copiilor noștri tot ceea ce ne făcea pe noi mai fericiți în copilărie. Deși am crescut în zone și medii total diferite, amândoi ne amintim cât de bine ne era afară și cât de mult ne jucam, cât de fascinați eram de pădure și câte aventuri și descoperiri am trăit în ea.
Din această dorință de a-i vedea pe copii fericiți și apropiați de natură s-a născut comunitatea noastră. Avem tot ce ne trebuie: o căsuță mică cu o curte mare și verde aflată efectiv la 5 pași de pădurea Făget, 2 educatori minunați cu care copiii descoperă prin joacă și explorare, în ritmul lor, universul magic din jur, o mică grădină de legume pe care o îngrijim și o privim cum crește împreună cu copiii, mâncare sănătoasă, multă dragoste, răbdare și atenție.
Cum ai descrie conceptul de forest-school? Cum își pune amprenta asupra copiilor, faptul că ei învață ce înseamnă dragostea și respectul față de natură?
Aici sunt atât de multe de spus. În primul rând conceptul de forest-school este foarte bine documentat și funcționează după mai multe principii pe care am să le sumarizez mai jos, așa cum le-am preluat din școala britanică. Așadar, forest-school-ul:
1. presupune un proces pe termen lung de sesiuni regulate, mai degrabă decât vizite unice sau rare în natură. Copiii observă, explorează, descoperă, învață și se adaptează în funcție de anotimp.
2. are loc într-un mediu natural, în pădure, pentru a sprijini dezvoltarea unei relații pe tot parcursul vieții între om și natură.
3. promovează dezvoltarea holistică a tuturor celor implicați, încurajând copiii și facilitatorii să fie rezistenți, încrezători, independenți și creativi.
4. oferă un cadru în care copiii își pot asuma riscuri și învață să le gestioneze.
5. presupune facilitatori calificați în domeniu, pentru care învățarea continuă este o constantă.
6. folosește educația centrată pe copil și creează o comunitate în care copiii cresc, se dezvoltă și învață în ritmul lor.
Noi, ca oameni, suntem parte din natură, astfel încât eu una nu concep o altfel de dezvoltare decât în natură, împreună cu natura. Pentru o existență echilibrată din toate punctele de vedere, fizic, mental, emoțional, spiritual, conexiunea cu natura este definitorie. Din păcate noi, de câteva generații, am început să uităm acest lucru, crezând că omul s-a născut direct la bloc. Dar, de fapt, antropologic vorbind, suntem încă mult mai legați de natură decât credem. Ar trebui, fiecare dintre noi, să petrecem afară mai mult timp decât petrecem înăuntru. Pentru o viața sănătoasă, petreceți afară la aer curat cel puțin 1 oră pe zi indiferent de vreme, vara cel puțin 3 ore.
Copiii care iubesc și respectă natură sunt speranța lumii nostre, sunt cei care poate vor reface echilibrul om-natură. Eu cred că este la fel de important să lăsăm copii mai buni pentru planeta noastră, nu doar o planetă mai bună pentru copiii noștri.
Pe lângă toate aceste activități voluntare, tu ai job-ul tău de zi cu zi. Cum reușești să le îmbini? Ce te motivează și îți dă energia necesară de a susține aceste proiecte?
Cum reușesc? Mă culc târziu și mă trezesc foarte devreme. Adevărul este că simt că în ultima vreme am făcut prea multe și am nevoie de mai multă odihnă. Dar mă motivează bucuria din ochii copiilor, când îi văd ce fericiți sunt după o zi de grădi în pădure, plini de noroi, obosiți, dar abia așteptând să o ia mâine de la început.
Conduci din 2006 un centru de formare profesională și în același timp ești omul din spatele comunității Spiridușii Pădurii. Cum te-ai descrie ca lider? Existe diferențe de abordare între aceste două proiecte, din punct de vedere al leadershipului? Dar reguli care, să spunem, funcționează în cazul ambelor?
Nu cred că sunt un lider, sincer, nu mă văd așa. Îmi place să cred despre mine că sunt omul din umbră, cel care face rotițele să se învârtă, dar a cărui prezență nu se simte foarte tare. Oricum, după atâția ani, unele lucruri chiar funcționează de la sine.
Există totuși diferențe destul de mari între cele două comunități educaționale. Cu adulții este mai greu de lucrat, ei au deja un ritm al lor, trebuie să îi convingi, deși ei știu asta, de importanța educației continue și ce bine ar fi dacă ar participa activ la cursuri. Totodată, centrul de formare profesională este un business, are concurență, trebuie să demonstrăm că noi avem cursuri bune, că suntem serioși și adaptabili. Dacă lucrăm pe proiecte europene și oferim cursuri gratuite, trebuie să facem față birocrației, și acest lucru ne ia foarte mult din energie.
La Spiridușii Pădurii totul decurge natural, asta și pentru că nu avem nimic de demonstrat nimănui și nu vrem să părem niciodată ceea ce nu suntem. Copiii impun ritmul, educatorii sunt acolo să îi ghideze, se pune accent mult pe joaca liberă și pe explorare, iar copiii sunt extraordinar de creativi și independenți atunci când au posibilitatea să facă ce doresc. Părinții din comunitatea noastră au încredere maximă în tot ceea ce facem și pentru că observă efectiv cum copiii lor devin mai rezistenți, mai rezilienți, mai independenți, și cel mai important lucru, sunt foarte foarte fericiți.
Ne-ai spus că de când ai devenit mamă, te definești doar astfel, deși nu ai fi crezut asta despre tine. Cum s-a schimbat viața ta din acel moment?
E povestea clasică a fiecărei mame care nu credea că are în ea atâta iubire, atâta energie, atâta curaj. Deși am fost pasionată întotdeauna de educația în natură, sunt sigură că nu m-aș fi gândit niciodată să coordonez un centru de forest-school dacă nu aș fi făcut-o pentru copiii mei. Cred că mamele au în ele puterea de a schimba lumea și acum înțeleg asta.
Faci parte din Comunitatea Mamprenoare. Care sunt, din punctul tău de vedere, beneficiile din a fi parte dintr-o astfel de comunitate?
Îmi place foarte mult comunitatea mamprenoarelor, le-am admirat de la distanță o perioada și mi-am făcut curaj să merg apoi la întâlniri. Am cunoscut foarte multe femei cărora maternitatea le-a deschis noi căi de gândire și acțiune, exact așa cum vă povesteam despre mine.
Avem povești asemănătoare, ne susținem între noi, ne mai poticnim, dar mergem înainte. Afacerile mamprenoarelor sunt speciale pentru că au această energie feminină, nu e totul doar despre profit, e despre pasiune, sustenabilitate, comunitate.
Cum arată timpul tău liber? Ce faci astfel încât să devină cu adevărat valoros?
Timpul meu liber îl dedic călătoriilor împreună cu copii mei. Indiferent că mergem în alte țări sau poate doar la câțiva kilometri de oraș, suntem cei mai fericiți când descoperim împreună locuri minunate.
Când nu călătoresc, documentez și planific călătoriile viitoare. Și sper că vara aceasta voi avea timp să scriu despre toate aceste lucruri pe blogul meu, care așteaptă deja de câțiva ani momentul potrivit să se nască.
3 cuvinte care te caracterizează: perseverență, creativitate, implicare
Ceai sau cafea? – Cafea cu lapte
Desertul preferat: Orice cu ciocolată
O experiență pe care ai recomanda-o oricui: long distance hiking, adică mersul pe jos pe distanțe foarte mari
Ultimul lucru pe care îl faci seara, înainte de culcare: citesc o poveste.
–
Editor:
