EMAA este o artistă căreia îi place să te aducă mereu în universul ei unic și să te facă să plutești cu vocea ei puternică. Personalitatea ei complexă te poartă prin diferite stări și sentimente în timp ce îi asculți muzica, căci într-o lume divizată de genuri muzicale, EMAA reușește să fie relevantă atât în mainstream, cât și în underground, iar colaborările ei alături de Deliric & Silent Strike au pus-o pe harta fanilor hip-hop, în timp ce lansări precum „Sufletul Imun” și „Zburătorul” s-au bucurat de susținerea radiourilor naționale și locale.
EMAA e de părere că muzica, la fel ca orice artă, nu poate ține cont de lumi sau tipare prestabilite, cum nu poate ține cont nici de timp.
„Chiar dacă noi facem eforturi să divizăm muzica în genuri și spații, ea e o entitate liberă.”
Ea își dorește să respecte această entitate, să o folosească așa cum i s-a dat, ca un dar, și să se lase ghidată de ea, nicidecum de regulile și caracteristicile pe care lumea a ținut să i le atribuie. Încearcă să simt viața și tot ce aduce ea, ca și când ar fi primul om, fără să ajungă să trădeze nici muzica, nici viața. Vocea specială a artistei este cea care o ajută în acest proces și i-a adus colaborări cu cei mai apreciați artiști din țară, precum Carla’s Dreams, DJ Project și The Motans.
Am stat de vorbă cu EMAA pentru a afla mai multe despre ascensiunea sa pe scena muzicală românească, cum s-a schimbat viața sa de la debutul carierei sale până astăzi și relația sa cu muzica.
Cum ai simțit procesul ascensiunii tale pe scena muzicală românească?
Cred că timpul poate fi într-adevăr ciudat fiindcă pentru mine nu a pãrut deloc o ascensiune rapidă. Așteptările mele n-au fost doar constante, ci și mari.
În momentul în care începeau lucrurile să se întample, în loc de doi sau trei ani, pentru mine părea că au trecut deja vreo zece; dar a fost și este un proces continuu, o călătorie pe care mă bucur să o am cu toate frumoasele și relele ei, fiindcă e a mea.
„Îmi place să cred că muzica e cea care m-a ales pe mine.”
Care a fost cel mai semnificativ sacrificiu pe care l-ai făcut pentru muzică?
Dacă ar exista un asemenea sacrificiu făcut de mine, ar ține de lume și cerințele ei. Muzica nu a necesitat niciodată sacrificii din partea mea.
Cum a arătat viața ta înainte de debutul tău pe scena muzicală românească? Căror aspecte din viața ta dinainte de muzică le simți lipsa în ziua de astăzi?
Nu simt că viața mea de acum e cu mult diferită. Poate că e diferă doar prin prisma faptului că nu mai sunt singură: am o echipă de oameni care fac parte din tot ce însemn eu ca artist, iar eu nu mă mai raportez doar la mine, fiindcă nu mai sunt implicată doar eu.
Cât despre ceea ce-mi lipsește în momentul de față – cred că obișnuiam ca înainte să am un entuziasm exacerbat, care acum s-a mai potolit și de care recunosc că mi-e dor. Chiar dacă era, poate, ușor naiv și prea idealist pentru realitate în sine, există momente în care-mi lipsește.
Ce înseamnă, pentru tine, „să fii autentică”? Cum și prin ce crezi că se face simțită cel mai bine autenticitatea în piesele tale?
Cred că autenticitatea mea rezultă din faptul că țin să mă încadrez pe nicăieri; că-mi las stările să fie stări și le dau voie să se manifeste fără altă miză în afară de cea a procesului și a manifestării în sine.
Care-ai spune că este atuul pe care-l aduci tu pe scena muzicală românească?
Încerc să nu fiu un produs și să nu-mi mint publicul cu nimic. Nu vreau să-l atrag; nu vreau nimic neapărat de la el, iar muzica mea reflectă tocmai asta.
Îmi place să cred că sunt ca un prieten care e acolo atunci când ai nevoie, un prieten care știe să iubească fără să sufoce și care poate fi sincer fără să rănească – deși ăsta e, cu certitudine, cel mai greu lucru de făcut, și sigur nu-mi iese așa cum mi-aș dori de fiecare dată.
Dac-ar fi să sumarizezi povestea omului EMAA în nu mai mult de trei piese de-ale tale lansate până acum, care ar fi acestea?
„Supra-Eu”, care reprezintă povestea unui copil idealist, un fel de haiduc pregătit să apere și să țină departe orice încearcă să îi ,,contamineze” ecosistemul.
„29”, fiindcă însumează într-o piesă toată viața mea, cu bune și rele deodată. ,
„Povestea nimănui”, care mă regăsește un om optimist totuși, o femeie caldă, care a învățat să iubească lumea așa cum e și care se detașeazã de trecut, într-un spațiu nou și curat, aproape ca o renaștere.
La fel precum toate celealte piese de-ale mele, sunt toate personaje care au existat sau există în mine, într-un spațiu ludic și nu doar.
Ai vreun mentor care te ghidează și la care apelezi în momente-cheie de pe parcursul devenirii tale profesionale?
Orice om în care am încredere îmi poate fi mentor, la fel ca mulți alții pe care nu îi cunosc, dar îi ascult sau urmăresc.
În general, mentori îmi sunt acei oameni care reușesc să mă facă să fiu mai puțin impulsivă – și care mă ajută să am perspective îndelungate, nu doar de moment.
Cum ai descrie relația pe care ai reușit s-o construiești în decursul timpului cu muzica?
Relația pe care o am cu muzica e, în viața mea, cea mai lungă și cea mai loială relație avută vreodată. Nu ne-am îndoit niciodată una de cealaltă, știm să ne dăm spațiu și nu ne cerem nimic înapoi.
Desigur, cu unele excepții din partea mea, când încerc să forțez creația și rămân cu multă frustrare, realizând că nu se întamplă cu forța nimic.
Cine te-a susținut cel mai mult în procesul devenirii tale artistice?
De la familie, prieteni și oameni dragi din echipă, am avut norocul să am prin preajmă și să ramână cu mine doar cei care mă iubesc cu adevărat și care mă vor fericită.
Despre ce ai spune tu că-ți place să cânți – și de ce?
Cele mai multe dintre temele despre care îmi place să scriu și să cânt sunt despre lume și infinitele situații prin care trecem fiind în viață: întâlniri, gânduri recurente, lucruri pe care nu le putem schimba, dar am vrea, oameni pierduți și regăsiți, iubire, în toate formele ei și altele.
Am aflat, dintr-un interviu anterior, că în anul 2022 ai făcut o pauză de la scris (versuri): „Nu s-a simțit prea bine, dar a fost necesar”. Care a fost factorul care te-a făcut să simți că este necesar să te distanțezi de scris?
„Creația nu poate fi indusă cu forța și cu certitudine nu în stări închistate sau încordate.”
Eu am încercat o asemenea forțare și m-am dezamăgit cumplit. Așa mi-am învățat lecția: să am răbdare și încredere în proces.
Spuneai la momentul respectiv: „Când nu îți mai dai seama pe unde te situezi (profesional vorbind), e foarte binevenit să existe o privire de ansamblu, un soi de „zoom-out” complet, ca să-ți aduci aminte sau cel puțin așa funcționez eu”. Ulterior acestei pauze luate, în 2023, unde ai spune că te situezi profesional vorbind?
Acum înțeleg mai bine ca oricând că nu mă grăbesc niciunde. Am înțeles că fiecare dintre noi are un ritm propriu și că acest ritm, atunci când e ascultat, te conduce singur la ceea ce îți dorești.
Pe de altă parte, dorințele mele devin din ce în ce mai fine și mai subtile cu timpul, nu mă mai domină și nu mă mai guvernează. Simt că am mai mult control în ceea ce mă privește.
O carieră sănătoasă, pentru mine, asta înseamnă: să știi ce îți place și să faci asta, să ai oamenii potriviți cu care să construiești și să controlezi sau jonglezi cât mai frumos posibil tot ce pare a fi de necontrolat.
Primul lucru pe care-l faci dimineața:
Mă pup cu Ștefan.
Cum decurge o sesiune productivă în studio:
O improvizație de câteva minute, care naște multe idei deodată, din care te trezești peste câteva ore, ca după un vis, deloc plictisit și încă cu chef de lucru.
Colaborarea în cadrul căreia ai simțit cea mai multă chimie muzicală cu persoana alături de care ai lucrat:
Carla’s Dreams, Bastien, TheTurcu și Killa Fonic, fiindcă e mereu organic, fară prea multe intervenții gândite.
Un loc vizitat, care s-a transformat în inspirație pentru o piesă scrisă ulterior:
Visul.
Cum te reîncarci atunci când obosești:
Ascult oameni cum povestesc lucruri despre ei, despre viața lor, fară să mă implic sau să am păreri. Devin un observator, asta mă liniștește tare. Plus, filmele și plimbările fără scop.
Melodia din playlistul tău pe care o ai pe replay în perioada aceasta:
070 Shake – Skin and Bones.
_
Editor: Carina-Marisa Cichi
Credit foto: Bragovski