Felicia Simion este fotografa care știe de la 13 ani că acesta e drumul pe care trebuie să meargă. A fost premiată în repetate rânduri la competiții internaționale de profil, iar fotografiile ei au apărut în prestigioase publicații între care amintim The Pulitzer Center Blog, The Guardian, Der Spiegel, The Telegraph, National Geographic.
În plus, munca ei a devenit coperta unor cărți scrise de Paulo Coelho și Margaret Atwood. Dincolo de asta, Felicia a rămas însă o femeie definită de dorința de a face lucrurile din suflet, care apreciază mult procesul, munca depusă și experiențele acumulate.
Știu că ai mai spus, cu alte ocazii, că te pasionează fotografia de la 13 ani, tu având deja înclinații către artă. De ce a rămas fotografia și nu pictura sau altceva?
Cred că fotografia e cea care a vrut cel mai tare să rămână, m-a tras mereu de mânecă să nu plec din calea ei. Impulsul „descoperirii” fotografiei la 13 ani a fost atât de mare, că pur și simplu n-am avut încotro decât să mă supun. A fost unul din acele momente de bucurie și de forță atotcuprinzătoare și, deși eram doar un copil, am simțit pentru prima oară o certitudine – ca și când Cineva mi-a șoptit ,,haide, ia-o pe aici, ăsta-i drumul”.
În portofoliul tău găsim fotografii din mai multe domenii, toate au însă un touch by Felicia aș putea spune. Care a fost drumul tău până la a găsi stilul?
În detrimentul „specializării” am ales, cel puțin până acum, să-mi îndrept ochiul și curiozitatea către tot soiul de subiecte – de la oameni, locuri și povești fantastice la obiectele din casa bunicii, recent fiind inspirată de teme etnologice și antropologice. Cred că stilul meu este ceva destul de fluid și se pretează, de regulă, pe temele abordate. Recunosc însă înclinarea, spre exemplu, către anumite culori și moduri de a compune imaginea, sau către un alb-negru „nemilos”, în care albul e alb și negrul e negru.
Ce îți place cel mai mult să fotografiezi?
N-aș putea să aleg un singur subiect – totul depinde de moment, de stare. Atunci când îmi doresc să mă exteriorizez, să ies din zona de confort și să aflu povești noi, surprinzătoare, merg către oameni; însă am momente când prefer să creez în solitudine, să fiu atentă la micile detalii ale vieții, descoperind, prin fotografie, capacitatea narativă – dacă o pot numi astfel – a obiectelor, a clădirilor, a diverselor întâmplări cotidiene.
Aprecierile către tine nu vin doar de la oameni, ci și de la instituții, să le spunem așa, profesioniste. Pozele tale au apărut în multe publicații și au fost și premiate la o mulțime de competiții internaționale prestigioase. Cum ai primit tu toate acestea?
Le-am primit cu bucurie și, nu de puține ori, cu mirare. Pentru mine au contat însă mai tare participarea și procesul aflat în spatele ei, prin care am învățat să-mi editez munca, să scriu despre ea, să o cunosc mai bine. Atunci când ai acumulat atât de multe fotografii, devine tot mai dificil să distingi între ele, și cred că participarea la diverse competiții și publicarea lucrărilor pot ajuta în a face din haos (mai) ordine.
Pe de altă parte, fotografiile tale au apărut pe coperțile unor autori foarte iubiți în lume, între care și Paulo Coelho și Margaret Atwood. Cum ai ajuns acolo? Sau au ajuns ei la tine?
Colaborez de ceva vreme cu o agenție britanică specializată în distribuirea fotografiilor pentru coperte de carte, printre altele, și, cum, necum, doi dintre autorii pe ale căror cărți au ajuns imaginile mele au fost Paulo Coelho și Margaret Atwood. Pentru că fotografiile mele capătă materialitate și noi înțelesuri prin astfel de colaborări, una din speranțele mele este ca, în viitor, să pot colabora cu autori și autoare din România și din străinătate.
Care crezi tu că e elementul-cheie care aduce succesul unei fotografii?
Cred că puterea unei fotografii rezidă în capacitatea ei de „a sta pe propriile-i picioare”, de a se distinge într-o serie de imagini. Elemente-cheie pot fi mai multe, însă m-aș gândi acum la forța de a convinge, de a-l face pe privitor să se identifice cu ceea ce se află în imagine, spre exemplu, ori la întrebările și ideile noi pe care le naște fotografia respectivă.
Care e cea mai mare satisfacție a ta?
În ceea ce privește fotografia, ca munca mea să ajungă la oameni, să rupă barierele (de orice fel) dintre eu și tu. În rest, să pot hrăni, cât de puțin, bucuria aproapelui meu.
Dacă ai avea în față zece tineri dornici să facă fotografie, care ar fi primul lucru pe care l-ai spune?
Exersați ochiul și învățați să priviți – atât în jur, cât și înăuntrul vostru.
By Loredana Bertișan – Editor Contributor The Woman
Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.
Sursă foto: Portofoliu personal Felicia Simion, feliciasimionphotography.com