Diana-Florina Cosmin nu este antreprenorul tipic pe care te-ai aștepta să-l descoperi. Timp de 20 de ani, a activat în presa românească. A lucrat, în decursul timpului pentru variate publicații precum Cosmopolitan și Forbes România, Forbes Life și Up by Forbes. Dar a venit un moment în care a decis să facă tranziția dinspre print înspre online — așa, a luat naștere platforma sa, Fine Society.ro.
Din dorința de a crea ceva care să fie personal, să fie al ei și să poarte amprenta sa proprie în loc să fie vocea generală a unei publicații, Diana și-a început drumul în antreprenoriat. Și nu după mult timp, drumul său s-a transformat într-o călătorie pe care încă o continuă și astăzi. Iar ca parte a călătoriei sale, ea oferă povești, inspirație, lucruri utile și experiențe astfel încât comunitatea sa să nu simtă nicio secundă că-și „pierde timpul” în online, ci să simtă că se educă.
Face acest lucru atât de bine încât în 2019, FineSociety.ro a fost ales, la Digital Divas, Best Lifestyle Blog. Așa că, astăzi îți facem cunoștință cu Diana, femeia care scrie de când se știe și al cărei joc preferat la vârsta de 5 ani era de-a revista. Sau, altfel spus, îți facem cunoștință cu Diana, femeia care, prin autenticitatea sa transpusă în cuvinte, ne-a cucerit de la primul articol pe care l-am lecturat pe platforma sa.
Care a fost factorul decisiv care te-a determinat să pornești pe drumul antreprenoriatului?
Pentru mine, faptul că eu am ajuns antreprenor este demonstrația principiului „niciodată nu trebuie să spui niciodată”. Eu sunt mai degrabă artistă, ca spirit, decât om de afaceri și, în plus, toată viața mea am spus că n-aș renunța niciodată la print.
Totuși, la un moment dat am început să-mi doresc ceva care să fie personal, să fie al meu, să poarte amprenta mea în loc să fie vocea generală a unei publicații, oricât de celebră ar fi ea.
De asemenea, recunosc că am obosit la un moment dat, dar nu de scris, ci de un anumit fel de a scrie. Vreme de aproape zece ani, toată viața mea a fost drămuită în jurul deadline-urilor de revistă, al numerelor care plecau la tipar, al materialelor pe care trebuia să le pregătesc pentru anumite rubrici clare.
Mai întâi făceam calendarul editorial al anului și apoi îmi planificam eu anul meu, în jurul datelor de plecare la tipar. De la un punct încolo, mi-am dorit să fiu complet stăpână pe timpul, ideile și articolele mele.
Cărei nevoi de-ale tale îi răspunde Fine Society? Și, în același timp, cărei nevoi a societății îi răspunde aceeași platformă?
Platforma a luat naștere înainte de asumarea concretă a antreprenoriatului, a fost o jucărie de weekend, pe lângă job. Așa îi spuneam eu, era un loc în care să pot scrie despre subiectele care nu se potriveau în revistă, dar pe care îmi doream să le abordez. Îmi doream un alt fel de a scrie.
În momentul în care am plecat de la revistă, deja site-ul exista, dar nu fusese făcut cu gândul acestei tranziții, fiindcă nu eram încă pregătită emoțional pentru ea. Ea a venit mai încolo.
Cât despre nevoie: eu cred că oamenii au nevoie să primească ceva în schimbul timpului pe care-l petrec pe internet, ceva mai mult decât ideea că s-au distrat câteva minute dând scroll. Eu asta încerc: să ofer povești, inspirație, lucruri utile, experiențe, astfel încât oricine trece pe la mine să nu simtă că și-a pierdut vremea. Așadar, cred că site-ul răspunde nevoii noastre tot mai mari de a nu ne irosi timpul, cea mai prețioasă resursă dintre toate.
În 2019, Fine Society.ro a fost ales, la Digital Divas, „Best Lifestyle Blog”. Care crezi că a fost factorul principal care a făcut diferența dintre Fine Society și celelalte brand-uri cu care a concurat pe scena Digital Divas?
Asta doar cititorii care au votat pot răspunde, dar a fost o surpriză enormă pentru mine. Am concurat cu bloguri de vedetă, practic oameni cu sute de mii de urmăritori, așa că a fost extraordinar să ies pe primul loc.
Pentru mine, a fost dovada că oamenii citesc și că, oricât de multe vloguri, podcasturi sau alte variante alternative de conținut ar apărea, există o nișă clară de cititori care au răbdare să parcurgă povești lungi și să-și facă din asta un tabiet zilnic.
De altfel, eu chiar așa îi numesc pe cei care intră pe site sau care mă urmăresc pe rețelele sociale. Nu „followeri”, nu „urmăritori”, nu „public”. Cititori. Fiindcă la mine e despre citit, în primul rând.
Cum s-a simțit perioada pandemiei pentru tine din martie 2020 încoace?
Dacă aș izola, ca la matematică, într-un „modul”, activitatea mea profesională din 2020, ea ar fi la nivel cu toți ceilalți ani. Doar că, pusă în context, nu a fost deloc simplu, iar presiunea psihică la care am fost cu toții supuși s-a resimțit din plin.
Am avut proiecte, am scris în continuare mult, am încercat să găsesc un echilibru între ceea ce se întâmpla în jur și dorința mea de a mă ține de munca mea. A fost un an deasupra căruia a plutit un sentiment general de teamă și un an în care a trebuit să ne schimbăm complet obiceiurile, dar profesional vorbind, „inima” activității mele a rămas neschimbată.
Știm că acea componentă centrală a Fine Society.ro pe care o prețuiești enorm e comunitatea ta. Cum s-a simțit perioada pandemiei pentru comunitatea ta din martie 2020 încoace?
Chiar am lansat, la final de 2020, această întrebare comunității Fine Society. I-am rugat să-mi scrie, pe privat, cum a fost anul pentru ei. Am scris și un articol despre asta: „Bilanț de pandemie: lucruri pe care le-a învățat în 2020 comunitatea Fine Society”.
În raport cu relația mea cu cititorii, pot spune că ne-a „unit” acest an, fiindcă am împărtășit multe lucruri și sunt recunoscătoare că ei au avut încredere în mine să-mi scrie, să-mi spună cum au trăit pandemia, să-mi împărtășească inclusiv lucruri dureroase, sfâșietoare.
Ei știu foarte bine că tot ceea ce mi se scrie pe privat rămâne la mine. Nu fac printscreen-uri pe care să le pun în story, nici măcar anonime, nu mă „laud” cu ceea ce mi se spune pe privat, chiar dacă primesc multe mesaje superbe de apreciere. Sunt ale mele și ale lor și atât.
Cred că însuși acest fapt a creat o relație reală de prietenie între noi. Sunt unii oameni cu care nu m-am văzut niciodată, dar cărora simt că le cunosc toată viața, fiindcă vorbim aproape zilnic. Ei comentează la stories, eu le răspund și așa ajungem la dialoguri pline de miez. Nu e niciodată „small talk”.
Per total, a fost un an dificil pentru toată lumea, un an al pierderilor, dar și al lecțiilor învățate. Foarte mulți cititori s-au reinventat în 2020, dar cu adevărat REINVENTAT. Acest cuvânt abuzat în ultimul deceniu a căpătat, în sfârșit, o greutate reală.
Nu mai e doar o metaforă, pentru că mulți și-au văzut viețile date peste cap și s-au apucat să le îndrepte sau să schimbe direcția radical. Am o comunitate de oameni curajoși și foarte inteligenți și sunt mândră de ei pentru cum au navigat în anul 2020.
Cum s-a schimbat conținutul pe care l-ai publicat pe platforma ta de la începutul pandemiei până astăzi?
Nu s-a schimbat. Nu am scris în exces despre pandemie, nu am vrut ca Fine Society să fie „încă un site care scrie despre pandemie”. Am avut câteva opinii la începutul pandemiei, despre ceea ce credeam eu că ne va da și ne va lua această perioadă, dar apoi mi-am revenit la conținutul obișnuit.
Pe rețelele sociale am îndemnat la respectarea regulilor și la precauție, dar nu am vrut să mă transform într-un cerber al pandemiei. Să citească povești e o formă de normalitate pentru cititorii mei și nu am vrut să alterez experiența asta în niciun fel.
Într-un interviu pe care l-ai acordat în 2017, spuneai: „Cum să scriu despre oameni, dacă nu stau printre ei, nu-i privesc și nu-i analizez discret?” Prin ce ai compensat lipsa energiei cu care te încărcai din oameni în tot acest timp astfel încât să poți să scrii despre ei în continuare?
Asta îmi lipsește cel mai mult. Oamenii. Ideea de a putea să stau într-o cafenea și să scriu, printre mulți oameni, în acea agitație plăcută pe care o vedeai la oră de vârf. Îmi e atât de dor, poate e cea mai mare lipsă pe care o resimt în perioada asta.
Asta și spectacolele de teatru, dar acolo s-a reluat cât de cât activitatea și am reînceput să merg, chiar dacă găsitul biletelor e o aventură. Sunt foarte puține locuri și biletele se dau din prima zi, așa că zilnic sunt pe fază pe site-urile de profil. Pot spune că, în acest moment, teatrul mă încarcă enorm, este supremul meu răsfăț. E tot o formă de reconectare cu energia oamenilor.
Nu te-ai oprit din a intervieva oameni nici în perioada pandemiei. Cum ai spune că arată, în acest moment, topul interviurilor realizate în perioada pandemiei cu care ți-a fost cel mai ușor să empatizezi? De ce?
În lockdown nu am mai făcut interviuri, dar după ridicarea restricțiilor, astă-vară, interviurile mele au fost cu distanțare, în aer liber, cu mască și tot tacâmul, dar s-au întâmplat live, „în carne și oase”. Nu-mi place să fac interviuri prin email sau apel video, simt că se pierde sufletul.
Cât despre empatie, eu empatizez cu fiecare personaj, când îl intervievez încerc să intru în mintea lui. Niciodată nu mi-am ierarhizat subiecții, dar sunt subiecte care mă ating un pic mai mult sau cu care am o chimie mai pregnantă.
Un astfel de exemplu a fost povestea Oanei Ghiocel, regizor de filme documentar, care s-a întors din America pentru a filma povestea neștiută a Sfinxului din Bucegi. „Enigma Sfinxului din Carpați” se numește filmul, este o poveste extraordinară care trebuia să aibă premiera în 2020, dar iată că pandemia s-a pus în calea planurilor ei.
A fost primul interviu după lockdown, făcut cu respectarea tuturor normelor în vigoare, dar „face to face” și va rămâne mereu o poveste specială pentru mine. Dacă e de interes, aici o și găsiți.
Ce obiceiuri vechi ai reluat și, respectiv, ce obiceiuri noi ai dezvoltat pentru a compensa dispariția temporară a acestei alternative din viața ta?
Am citit mult. Oricum citeam foarte mult și înainte, era modul meu de relaxare preferat, dar în pandemie cred că am bătut recordul, în anumite săptămâni citeam și o carte pe zi. Citesc repede, am exercițiu, dar tot a fost mult, chiar și după standardele mele un pic „date peste cap” în materie de volum de lectură.
A fost unul dintre puținele puncte pozitive ale acestei perioade: răgazul de a ne odihni, de a relua obiceiuri pe care înainte le făceam mai mult printre picături. Pe mine cărțile și lumile din ele mă inspiră și mă „hrănesc”, așa că au fost un substitut pentru lumea reală, de care eram despărțită forțat.
Care este un gând final pe care îți dorești să-l transmiți cititorilor The Woman?
Să citească, să nu-și piardă niciodată acest obicei, și să aibă mereu pretenții mari de la ceea ce citesc. Chiar dacă pare că nu are legătură directă cu antreprenoriatul, credeți-mă că are. Ca să poți face față unui mic business, în ziua de azi, ai nevoie de momente de relaxare care să-ți limpezească mintea, de inspirație cât mai multă și de ceva care să-ți hrănească în mod constant creativitatea. O carte bună le face pe toate.
Cartea de pe noptieră: În acest moment, „Eugenia” de Lionel Duroy, o poveste fascinantă despre România anilor 30-40 și despre unul dintre autorii mei favoriți, Mihail Sebastian.
Parfumul favorit pe timp de seară: Nu diferențiez între parfumuri de zi și de seară, dar parfumul meu favorit all-time, Coco Mademoiselle de la Chanel, are de anul trecut o versiune mai soft, numită „Eau pour la nuit”. O iubesc.
Cafeneaua favorită pentru a scrie: Cafe Athenee de la Hilton Athenee Palace. Care, din păcate, încă nu s-a redeschis.
Designerul favorit: Dintre români, Gia Băcioiu. Dintre cei internaționali, în acest moment Virginie Viard de la Chanel, pentru că îmi place cum oglindește în contemporan spiritul lui Coco.
Destinația de vacanță preferată: În acest moment… oriunde, dar locul în care simt că mă scot efectiv din priză și ies din mintea mea și din viața de zi cu zi îl reprezintă Insulele Maldive. E un loc în afara timpului.
Cuvântul din limba română despre care crezi că inspiră cele mai multe sentimente: dor.
Credit foto: Alina Botică și Cornel Lazia.
Carina Marisa Cichi este un Storyteller “din cap până în picioare”, specializat în transformarea poveștilor în și prin cuvinte. Pasionată și certificată în Content Marketing, scrie Copy, Content și face Social Media. Din Cluj, orașul despre care povestește pe clujlife.com.