După ce am povestit, într-un interviu anterior, cu Alina Pop, primul psihoterapeut specializat pe Burnout Parental din România, despre ameliorarea tulburărilor perinatale, ne-am continuat discuția adresând subiectul apariției gândurilor intruzive în rândul noilor mămici. Ca parte a activității ei, Alina ajută părinții să fie mai bine cu ei, să depășească evenimente dificile, să aibă relații mai bune cu copiii și cu partenerul și să trateze Burnout-ul Parental prin sesiuni individuale, de grup sau de cuplu și prin cursuri online. Din acest rol, una dintre cele mai comune probleme pe care le întâmpină mămicile care trec pragul cabinetului ei țin de apariția unor gânduri intruzive în raport cu nou-născutul lor, pe care nu știu cum să le descrifreze și gestioneze.
Conform Alinei, gândurile intruzive sunt acele gânduri care apar de nicăieri, fără să te aștepți și pot fi sub forma unui gând sau a unei imagini mentale. De regulă, ele sunt nedorite și apariția lor provoacă stres persoanei în cauză. Când ne referim la gândurile intruzive din perioada perinatală, adică perioada din timpul sarcinii și cea din primul an după naștere, ele exprimă niște teme comune care includ, dar nu se rezumă la, frici legate de sănătatea și siguranța copilului și a mamei. Dacă anterior sarcinii a existat un diagnostic psihiatric al mamei – cum ar fi tulburările de anxietate, depresie sau obsesiv-compulsive – riscul de a experimenta gânduri intruzive crește considerabil.
În literatura de specialitate vorbim despre gândurile intruzive ca fiind egodistonice, ceea ce înseamnă că nu sunt congruente cu valorile sau cu gândirea noastră. Odată cu acest interviu, Alina ne-a împărtășit câteva tactici și tehnici prin care noile mămici își pot înțelege și gestiona gândurile intruzive cu mai mare ușurință.
Cum pot noile mămici să recunoască un gând intruziv? Exemplifică-ne, te rog, cu ajutorul câtorva formulări prin care ar putea să se facă recunoscute gândurile intruzive.
Gândurile pot veni oricând și, mai ales atunci când sunt asociate cu imagini, ne putem simți ca într-o reclamă horror. Imaginați-vă că mintea voastră este un canal de YouTube fără abonament.
Din când în când, când ascultăm o melodie sau suntem foarte atenți la un podcast, din senin se oprește materialul și începe o reclamă intruzivă. În cazul nostru, această reclamă este una horror care ne sperie, ne îngheață respirația și ne face să ne îndoim de capacitățile noastre mintale.
Gândurile intruzive sunt ușor de identificat pentru că ne opresc șirul constant al gândurilor și provoacă o reacție mai puternică în corp. De cele mai multe ori, aceasta este o reacție de frică asociată cu un răspuns autonom de luptă, fugă sau îngheț.
De multe ori, ele încep cu cuvântul dacă, ca de exemplu:
– „Dacă îmi cade copilul din mâini pe scări…”
– „Dacă îmi pierd controlul și rănesc copilul…”
– „Dacă copilul se îneacă cu mâncarea pe care i-am dat-o…”
Ulterior apariției unui gând intruziv, pentru cei mai mulți părinți apar gânduri de îngrijorare de tipul „Oare de ce am gândit asta?” și răspunsul pe care ajung să și-l ofere aproape automat este: „Înseamnă că propriul meu copil nu e în siguranță cu mine dacă gândesc astfel de lucruri”.
Ce reflectă gândurile intruzive? Există o anumită categorie de noi mămici care ar putea să arate o predispoziție mai crescută înspre a se confrunta cu asemenea gânduri?
Gândurile intruzive nu reflectă cine suntem, nu reflectă ce simțim, nu reflectă ce ne dorim și, în mod cert, nu sunt o reflecție a noastră – ba dimpotrivă. Ele reflectă cele mai negre temeri pe care le avem și care, cel mai adesea, sunt nefondate.
Perioada perinatală este una de tranziție, iar asta presupune foarte mult stres atât pentru mintea, cât și pentru corpul mamei. Acest lucru o face vulnerabilă și nevoia de a se proteja pe sine și pe copil devine și mai mare. Cum ai putea să te protejezi mai bine, altfel decât anticipând orice fel de potențial pericol?
Astfel că, aceste gânduri intruzive reflectă doar un mecanism natural, biologic de protecție care are volumul dat la maxim, iar asta înseamnă că și cele mai nesemnificative lucruri sunt privite ca potențiale pericole.
„Când avem gânduri intruzive, ne îndoim de tot și de toate în încercarea de a ne păstra în siguranță pe noi înșine și pe copilul nostru.”
Sunt patru factori care cresc riscul apariției gândurilor intruzive, iar perioada perinatală favorizează prezența acestora.
– Factorii genetici. Dacă în familia noastră mama sau bunica au suferit de depresie, avem șanse mai mari să suferim și noi de depresie și să ne confruntăm cu gânduri intruzive.
– Factorii biologici. În perioada perinatală ne confruntăm cu multe fluctuații la nivel hormonal în cantitatea de estrogen, progesteron si oxitocină, care au impact asupra neurotransmițătărilor cum ar fi serotonina și dopamina, care influențează sănătatea noastră psihică.
– Stilul de gândire. Un tipar anterior de gândire negativ sau anxios, poate cu fixații pe anumite gânduri sau idei, care nu suportă bine incertitudinea, poate fi factorul cu cel mai mare risc pentru gânduri intruzive.
– Factorii de stres generali. Cu cât mama sau tatăl experimentează mai mult stres, cu atât riscul de a avea gânduri intruzive este mai mare.
Când e cel mai probabil să le apară mămicilor pentru prima dată astfel de gânduri? Cât de mult pot continua ele să apară, odată cu creșterea copilului?
Cel mai des am observat apariția gândurilor intruzive în primele săptămâni după nașterea copilului sau, uneori, chiar din timpul sarcinii, și acestea pot dura pentru câțiva ani.
De altfel, gândurile intruzive nu apar exclusiv în perioada perinatală și nu apar doar la părinți, ci apar la noi, oamenii, în general (mai ales în perioade de stres, conștientizat sau nu).
Reprezintă gândurile intruzive un subiect tabu în rândul noilor mămici? Dacă da, care este motivul pentru care acestea aleg să nu vorbească despre faptul că se confruntă cu asemenea gânduri?
Cine ar discuta la masa de duminică din familie despre cum și-a imaginat că își aruncă din greșeală copilul pe geam? Mai nimeni…
O să dau aici exemplul meu, pentru că m-am confruntat cu gânduri intruzive legate de cuțite. Îmi era frică să stau cu fiica mea singură, și acest lucru devenea și mai intens când mă aflam în apropierea bucătăriei, pentru că îmi apărea constant un gând intruziv de tipul: „Dacă acum o vei lua razna și vei lua un cuțit și îi vei face ceva rău?”
Nu am simțit teamă în a-i povesti partenerului meu ceea ce eu gândeam și trăiam pentru că știam că mă poate înțelege și nu se va alerta, însă în rest mi-a fost teamă că nu voi fi înțeleasă de oamenii care nu aveau cunoștințe de psihologie. Îmi era teamă că oamenii se vor speria de ceea ce eu gândesc la fel cum m-am speriat și eu inițial de gândurile mele.
Într-adevăr, este o temere reală în rândul părinților să nu fie judecați ca și când gândurile lor reprezintă realitatea sau intenția de a face rău. De cele mai multe ori, acesta este principalul motiv pentru care nu se vorbește despre aceste gânduri.
Unele dintre gândurile intruzive pot avea și teme sexuale, iar acelea sunt, poate, cele care se țin cel mai ascunse de urechile altor oameni.
Drept rezultat, frica este motivul pentru care mamele nu vorbesc despre gândurile lor intruzive: frica de cum vor fi judecate, neînțelese, și privite. Rușinea și vinovăția sunt și ele sentimente care le fac pe mame să se deschidă prea puțin în legătură cu ce este în mintea lor.
În ce fel pot influența gândurile intruzive calitatea sănătății fizice și emoționale a noilor mămici? Dar pe cea a copilului?
Ca să înțelegem mai bine cum influențează gândurile de zi cu zi realitatea pe care ajungem s-o trăim, trebuie să ne uităm la relația dintre gând-emoție-comportament.
Ceea ce gândim ne creează o trăire în interior, o emoție, care dacă este plăcută ne lasă să ne continuăm șirul acțiunilor în direcția în care eram deja și poate aduce chiar un plus de energie, sau de relaxare.
Dacă, însă, avem gânduri negative care ne creează senzații și emoții neplăcute, atunci vom avea și acțiuni în concordanță cu acestea, acțiuni care au ca scop reglarea emoțională și reducerea distresului (adică, a stresului negativ).
Gândurile intruzive care rămân – sau care devin mai frecvente și mai intense – ne pot produce disfuncționalități în rutina și ritmul vieții, pot fi comorbide cu tulburările de anxietate, pot duce la depresie, epuizare, comportamente de evitare și așa mai departe.
În funcție de tematica gândurilor intruzive și de cât de multe comportamente de coping a dezvoltat mama pentru a reduce stresul provocat de acestea, putem vedea cum ele influențează sănătatea fizică și emoțională a copilul.
Dacă gândurile intruzive ale părinților persistă pe termen lung, acestea pot crea disfuncționalități și pentru copil, temeri sau anxietăți, ajungând să le fie îngrădită autonomia de către părinte pentru ca acesta să-și poată menține sub control temerile personale.
Cum influențează apariția unor astfel de gânduri în mintea noii mămici calitatea timpului pe care ajunge să-l petreacă cu copilul său? Dar dezvoltarea relației dintre cei doi?
„Când gândurile intruzive ajung să persiste, interacțiunea dintre mamă și copil va avea la bază temerile părintelui.”
Nu va mai fi o interacțiune la fel de liberă, autentică, cu iubire, care să denote relaxare și prezență, ci mai degrabă mama va fi permanent îngrijorată, de multe ori anxioasă și pierdută în interior, în propriile gânduri care o sperie. Acest lucru se poate traduce într-o deconectare emoțională și un dezacord emoțional în relația cu copilul.
În plus, pot apărea multe comportamente menite să mențină copilul în siguranță, comportamente care o vor ține pe mamă preocupată.
Ce le-ai recomanda noilor mămici să aibă în vedere și să facă pentru a crește calitatea timpului pe care-l petrec cu copilul lor?
Dacă mamele consideră că gândurile intruzive sunt un motiv care stă în calea creării unei conexiuni autentice cu propriul copil, le-aș recomanda să caute ajutorul unui specialist ca primă acțiune.
Gândurile intruzive nu sunt gânduri care pot fi controlate, însă mămicile pot învăța cum să le ia puterea, astfel încât acestea să nu le mai afecteze interacțiunea cu propriul copil și nici propria stare de spirit.
Totodată, calitatea timpului petrecut împreună cu copilul poate fi îmbunătățită prin acțiuni și activități de care ambii se pot bucura, care îi ajută să creeze o legătură mai profundă.
Când noile mămici identifică o anumită frecvență a apariției gândurilor lor intruzive, ce acțiuni pot face acestea pentru a începe demersul reducerii frecvenței unor astfel de gânduri? Cum le-ai recomanda să „descifreze” corect însemnătatea acestora?
Dacă noile mămici consideră că gândurile intruzive sunt la o intensitate și frecvență care nu le produce disfuncționalitate sau anxietate majoră, atunci o primă acțiune pe care o pot face este să se distanțeze de ele, să-și permită să analizeze semnificația pe care le-au oferit-o și să analizeze dovezile care contrazic acele gânduri.
Cel mai mare factor de risc pentru gândurile intruzive este prezența tiparelor de gândire negativă, rigidă și, din acest motiv, recomandarea mea este să-și supună la judecată gândurile.
Le recomand să-și imagineze că ajung în instanță cu gândul intruziv și sunt obligate să asculte pledoariile ambelor părți și să ajungă la un verdict echilibrat. O parte își va susține acuzația – ca de exemplu, gândul care sperie va susține cât de periculos este să cobori scările cu un nou-născut în brațe fiindcă poți aluneca și răni copilul. În același timp, cealaltă parte va menționa toate dovezile care susțin siguranța copilului:
– Mama nu a căzut pe scări de câțiva ani.
– Există o mână curentă de care se poate prinde ferm.
– Mama își simte picioarele și are control asupra lor.
– Bebelușul este destul de mic și nu există risc de mișcări bruște din partea sa.
Până la final, mama care trece printr-un astfel de proces cu gândul său intruziv, va ajunge la concluzia unui gând mult mai echilibrat, cum ar fi: „Sigur, îmi doresc ca bebelușul meu să fie în siguranță și poate că a merge pe scări este mai periculos decât a sta în pat, însă sunt capabilă și am toate mijloacele necesare să fim în siguranță atât copilul cât și eu”.
Când vrem să ne gestionăm gândurile intruzive e bine să nu ne așteptăm să le transformăm în niște gânduri pozitive, ci doar într-unele mai puțin de speriat.
În schimb, atunci când gândurile intruzive ajung să provoace disconfort, recomand lucrul cu un psihoterapeut cu experiență. Terapia prin expunere poate fi de mare ajutor alături de tehnici din psihoterapia cognitiv-comportamentală.
Cum ar putea un grup de sprijin să ajute noile mămici în confruntarea cu gândurile intruzive? Cum pot noile mămici să găsească un grup de sprijin potrivit pentru ele?
Un grup de sprijin poate fi de ajutor pentru noile mămici indiferent cu ce situație se confruntă. Mai mult, un grup de sprijin poate fi benefic și doar pentru suport emoțional, pentru că această perioadă – chiar și fără prezența gândurilor intruzive –, tot este una încărcată din punct de vedere emoțional.
„Atât psihoterapia individuală cât și cea de grup poate ajuta în astfel de cazuri și, aș recomanda, ca într-o astfel de perioadă să fie combinate cele două experiențe.”
Atunci când vine vorba despre gândurile intruzive, grupurile de sprijin conduse de un psihoterapeut pot ajuta mamele să conștientizeze foarte ușor cât de comune sunt aceste gânduri și să reducă din sentimentele de rușine și de vinovăție asociate acestora.
O recomandare pe care aș vrea s-o aibă în vedere mamele atunci când se orientează către un grup de sprijin este să verifice cine este coordonatorul, dacă are studiile și specializările necesare și dacă este psihoterapeut sau nu.
Alegerea unui grup coordonat de un psihoterapeut cu experiență le va oferi spațiu sigur nu doar să-și împărtășească gândurile și temerile, ci și să-nceapă demersurile realizării unor schimbări durabile.
_
Editor: Carina-Marisa Cichi
Credit foto: Mircea Achim