Cu o carieră de peste două decenii în industria televiziunii, autoarea a două cărți semnate de mâna ei, numeroase apariții, discursuri publice și câțiva ani dedicați antreprenoriatului, Andreea Raicu nu mai necesită prezentare.
O prezență constantă în comunitatea The Woman, Andreea a fost invitată pe scena The Woman de mai multe ori. Un lucru care ne place mult la ea este faptul că reușește să rămână relevantă și să-și mențină o imagine ireproșabilă de-a lungul anilor.
Cum reușește să facă acest lucru? Care este efortul depus în spatele proiectelor ei și ce se întâmplă în culise?
Am avut o discuție cu Andreea despre brandul Amalin, de la izvorul ideilor până la alegerea numelui, dezvoltarea showroom-ului și produsele finisate. Andreea ne-a dezvăluit aspecte din viața sa de antreprenor, cu momente de succes, dar și cu provocări.
Andreea, cum vezi astăzi antreprenoriatul? Cum te raportezi tu la muncă?
Cum este în cazul proiectelor în care ne implicăm trup și suflet?
Proiectele în care ne dedicăm trup și suflet necesită foarte multă muncă, și poate mai multă decât îți imaginezi atunci când începi proiectul respectiv. Atunci când ești antreprenor, de multe ori impresia generală este că ai foarte mult timp la dispoziție.
Tu ești șeful tău și poți să faci ce vrei tu, bineînțeles. Realitatea este că poți să faci ce vrei tu. Oricine poate să facă ce vrea, dar își asumă niște consecințe în urma alegerilor pe care le face bine. Pot să nu mai vin la birou două luni de acum încolo, dar eu trebuie să mă aștept la niște consecințe pe care le voi avea în urma alegerii mele de a nu veni birou, sau pot să vin la birou și să îmi asum rezultatele. Atunci când ești antreprenor, cel puțin la început sau de fiecare dată când este o schimbare mare, muncești foarte mult, nu ai timp liber.
Un alt mit este că ai foarte mult timp liber la dispoziție. Nu ai, pentru că într-adevăr poți să îți organizezi timpul, dar într-o primă fază nu mai ai absolut deloc, pentru că trebuie să faci foarte multe lucruri.
Și munca ta nu se oprește la ora 6, cum se oprește la cei mai mulți dintre angajați, ci se oprește atunci când ți-ai terminat munca. Și ca antreprenor, mai ales la început, ai foarte multă muncă de făcut pentru că te gândești la proiect, te gândești la tot felul de idei pe care să le aplici, sau planuri de marketing, care uneori ies, alteori nu ies, dar trebuie să ai tot timpul o soluție de backup.
Și nu este doar munca propriu-zisă. Cred că efectiv mintea îți este tot acolo și practic tu lucrezi chiar dacă nu stai cu laptopul deschis scriind un mail.
Credit foto: Creative Art Works
Da, te gândești ce mai poți să faci, la produse, unde mai poți să te duci cu produsele tale, cum ai putea să le promovezi. Recunosc că încerc foarte des să nu am mintea în zona asta toată ziua, pentru că mintea are nevoie să se odihnească și corpul la fel. Și atunci îmi dau un reset și am perioade în care plec în vacanță, îmi închid telefonul și nu mai sunt conectată la nimic din ce se întâmplă, meditez și reușesc să mă detașez. Am zile în care pur și simplu dau switch off, spre exemplu, duminica câteva ore.
Și mai este un lucru foarte interesant pe care l-am observat: atunci când sunt la muncă și decid că muncesc, sunt full on 100%.
Dar dacă am decis că nu vreau să muncesc într-o zi și se întâmplă ceva legat muncă, când trec peste nevoia mea sau când trec peste promisiunea pe care mi-am făcut-o, simt deja în corp o nervozitate și o agitație. Adică nu am făcut ce am promis. Și atunci, venind un semnal foarte puternic din corp, mă opresc și zic „acum nu pot să fac asta”.
M-am educat ca în perioadele în care vreau să mă încarc, să nu mă mai întorc la muncă cât se poate, când simt că nu mai pot, și să pun o delimitare foarte clară între partea personală și partea profesională. Am încercat să fac această delimitare atunci când simt nevoia că trebuie să o fac.
Dar cred că sunt și părți pe care le iubești. Munca reprezintă de fapt copilul tău, brandul pe care îl ai, ceea ce faci, proiectele în care te implici. Mă gândesc că sunt și părți care îți aduc foarte multă satisfacție.
Cea mai mare parte a muncii mele îmi place și îmi aduce satisfacție și asta o fac când vine vorba de creativitate. Îmi place să caut lucruri care pot să mă inspire, să citesc, să văd un film sau să ascult un podcast sau să ascult o carte. Astea le fac în primul rând pentru mine, pentru că tot ceea ce ține de brandul Andreea Raicu este cumva o prelungire a personalității mele, a cine sunt eu. Și atunci, cumva, cu cât eu cresc mai mult și brandul poate să crească.
Partea asta nu o găsesc absolut deloc ca pe o muncă, conectarea cu oamenii și cu comunitatea îmi dă foarte multă energie. Sâmbăta, în general, când sunt la showroom, îmi place să ies, să vorbesc cu clienții care ne calcă pragul și îmi face o deosebită plăcere să le împărtășesc din lucrurile pe care le-am învățat, din lucrurile pe care le-am experimentat, tot felul de informații care simt că ar putea să îi ajute. Nu consider că este muncă și mă încarcă foarte tare cu energie.
Partea mai puțin plăcută a muncii de antreprenoriat este partea de contracte, partea de contabilitate, partea de excel-uri, partea de bugetare, tot ce ține de zona financiară și zona administrativă. Sunt lucruri care necesită mult mai multă atenție din partea mea și atunci am nevoie să fiu odihnită când le fac.
Povestește-ne puțin despre brandul Amalin: cum a plecat, de unde te-ai inspirat, ce reprezintă.
Am simțit nevoia să facem o delimitare foarte clară între haine și produsele de dezvoltare personală. Produsele de dezvoltare personală nu puteau fi lansate sub un alt nume, dar hainele puteau să aibă un altul. Ne-am gândit să găsim o denumire care să se lipească, care să creeze brandului de haine o identitate proprie și am încercat să găsim tot felul de nume, chiar am încercat și cu agenții.
Îmi aduc aminte că într-o zi a venit Roxana (managerul Andreea Raicu) să lucrăm împreună acasă la mine. De obicei ne luăm timp în afara biroului să lucrăm pe zona asta creativă și am zis că în acea zi trebuie să găsim și numele. Și ne-am tot gândit la tot felul de cuvinte, care au o legătură cu mine, cu brandul Andreea Raicu, cu ce îmi place, cu valorile mele. Le-am întortocheat, le-am întors pe toate părțile. Nimic nu alcătuia un cuvânt care să îmi placă și să sune bine. Oricâte variante aveam, nimic nu mă făcea să simt „this is it”.
I-am spus: Trebuie să găsim un cuvânt în sanscrită și pe măsură ce căutam tot felul de cuvinte, în momentul acela, parcă mi-a picat din cer: „Am numele: numele meu!”.
În urmă cu foarte mulți ani am fost la un curs, la care cel cu care făceam cursul, după ce te cunoștea, avea dreptul să mediteze și în meditație să primească un nume pe care să ți-l dea. Numele era dat cu scopul de a-ți spune care este esența ta.
După cursul respectiv m-am simțit atât de bine și am simțit o schimbare atât de mare în interiorul meu încât am zis să încerc. Îmi era foarte frică să nu îmi dea un nume foarte ciudat în sanscrită, pentru că toate numele pe care le auzisem înainte erau niște ciudățenii absolut îngrozitoare, greu de pronunțat.
Dupa meditatie, a doua zi vine la mine cu o foaie și îmi spune ”My name for you is Amalin”. Mi s-a părut atât de frumos când mi-a spus „Amalin”, pur și simplu parcă mi-a mângâiat sufletul.
Pe foaie scria că Amalin înseamnă: „te conectezi la Univers, te încarci cu lumină și cu iubire pe care după aceea le dai mai departe în lume”. Mi s-a părut impresionant, pentru că era lecția mea: mai întâi eu trebuie să am grijă de mine, să mă încarc, ca după aia să dau altora. Știam că este lecția mea, pentru că întotdeauna îi puneam pe ceilalți pe primul loc și eu rămâneam pe ultimul loc.
Tot timpul doream să îi ajut pe ceilalți și nu ai cum să îi ajuți dacă nu te ajuți pe tine, nu ai cum să dai ceva cuiva din ce nu ai. În grupurile, în workshopurile la care mergeam foloseam numele acesta. Am vrut să îl păstrez. După care a trecut timpul și am uitat. Am și astăzi, prieteni care îmi spun Amalin, nu îmi spun Andreea.
Ce mi s-a părut interesant este că pentru mine schimbarea a fost: am trecut din întuneric la lumină și am avut nevoie să mă uit în toate umbrele mele ca să ajung la lumină. A fost schimbarea mea, a fost o trecere și același lucru a fost și în cazul hainelor, pentru că hainele au trecut la un alt nivel. A fost o transformare și am considerat că se potrivește perfect.
Pentru mine este ca o mantră, pentru că de fiecare dată când poate sunt agitată sau sunt grăbită sau poate am o zi mai proastă și spun „Amalin”, am senzația efectiv că îmi mângâie cineva sufletul și mă liniștesc. Când am auzit numele, nu am mai avut niciun dubiu.
Cum este femeia Amalin? Cum ai descrie-o?
Femeia Amalin este o femeie care își dorește să se descopere și o femeie care își dorește să își descopere feminitatea, să se simtă bine cu ea, o femeie care nu vrea să iasă în evidență prin lucrurile pe care pe care le poartă, ci prin felul în care se simte. Pentru că hainele sunt importante prin felul în care ne fac să ne simțim, nu prin felul în care ne arătăm oamenilor.
Am întâlnit foarte multe cliente care în momentul în care s-au îmbrăcat în hainele Amalin, în rochiile Amalin, dintr-odată s-au transformat și se simțeau extrem de bine, se simțeau foarte feminine. Femeile care poartă hainele noastre, spun adesea: „Mă simt atât de bine în pielea mea în momentul în care mă îmbrac în hainele de la voi! Rochiile sunt atât de relaxate, atât de comode, atât de feminine, nu mai trebuie să mă mai gândesc la nimic. Pur și simplu pot să fiu”.
Amalin este pentru femeile care vor să își descopere feminitatea și vor să se bucure de aceasta, femei care nu urmăresc neapărat tendințele într-un sezon, ci au un anumit stil care este deja bine conturat, femei care vor să își cumpere haine pe care să nu le schimbe de la un sezon la altul și să aibă aceste rochii în garderobă ani de zile de acum înainte. Vin cliente în showroom și ne spun că au haine din colecțiile foarte vechi de la mine, pe care încă le iubesc foarte mult și care arată foarte bine. Pentru mine acesta este un lucru incredibil, că pe lângă faptul că femeile se simt bine în rochiile de la noi, reușim să și reducem consumul și consumerismul de fast fashion.
Pentru că noi, femeile, de multe ori încercăm să ne îmbrăcăm în costume atunci când suntem în întâlniri cu bărbații, să ne ascundem în spatele unei ținute care ne face să ne simțim puternice. Noi putem să ne simțim puternice și atunci când îmbrăcăm rochii. Nu este nevoi să ne ascundem în spatele unei perechi de pantaloni și a unui sacou sau a unui costum.
Ai o muză? Cum alegi modelele? De unde te inspiri? Cum îți vine inspirația să creezi un decolteu sau o anumită lungime a rochiei? Cum alegi culorile sau materialele?
Din haine pe care le-aș purta eu. Întotdeauna mă gândesc cum aș vrea eu să mă îmbrac sau ce imi lipsește mie în garderobă, care sunt rochiile pe care eu aș vrea să le am în garderobă când mă duc la un cocktail, mă duc la o întâlnire de business, vin la birou, plec în vacanță sau stau în casă. Vreau să mă simt bine în fiecare moment al zilei, nu numai când mă duc la o petrecere sau doar când sunt la birou și mă gândesc de ce am eu nevoie.
În urmă cu mulți ani, aveam un atelier personal. Și de fiecare dată când fetele voiau să îmi mai facă o surpriză și alegeau să facă un produs care mie nu imi placea, dar totuși îi dădeam o șansă, produsul nu se vindea. Nu știu dacă eu reușesc să găsesc varianta cât se poate de comercială sau oamenii își doresc să se îmbrace cu lucrurile în care mă îmbrac, dar cred că reușesc să găsesc modele care să le facă pe femei să se simtă bine, pentru că sunt create pentru femei de toate vârstele.
Mă inspiră toate lucrurile pe care le am. Mă inspiră femeile cu care mă întâlnesc. Mă inspiră ce văd în reviste. Mă inspiră tot ce trăiesc și tot ceea ce văd în jurul meu.
Credit foto: Creative Art Work
Am văzut showroom-ul, arată spectaculos. Spune-mi cum ai ajuns la el. Cum a fost lansarea?
Mulțumesc!
Când am deschis businessul pentru a doua oară, în urmă cu cinci ani, singură, fără să mai am un partener de business, aveam doar un birou. Nu mi-am propus să mai creez o linie de haine, am vrut să mă duc doar în zona de dezvoltare personală. Doar că femeile, au început să ne întrebe despre rochii. Producția nu este cel mai ușor lucru și am zis că vreau să mă concentrez pe partea de dezvoltare personală, dar veșnic venea ceva în drumul meu care mă ducea către rochii. Astfel am decis că vom face și rochii.
Apoi, pentru că stăteam foarte mult în casă, mi-am dorit ca noi să ne respectăm, să ne iubim atât de tare încât să ne dăm respectul cuvenit și prin hainele pe care le purtăm în casă, nu doar treninguri obosite sau hainele uzate și astfel am creat linia de loungewear, de stat în casă.
În vara anului 2021 au venit foarte multe cliente la noi să cumpere haine, dar noi nu aveam magazin. Au spus că nu le interesează, doresc să le vadă, să le probeze. Și pentru că biroul a devenit neîncăpător pentru noi, a trebuit să ne mutăm într-un alt sediu, să căutăm o altă clădire. Atunci a venit ideea: „Dar de ce nu facem un showroom?”
În momentul în care închideam ochii și mă gândeam la cum aș vrea să fie locul în care va fi showroomul, îmi imaginam fix așa cum este acum. Până când am văzut într-o zi această casă care se închiria cu totul, noi nu aveam nevoie de tot spatiul, nu se închiria doar un etaj, dar chiar și un etaj era peste bugetul nostru.
M-am necăjit foarte tare pentru că nu reușeam să găsim o soluție și am spus că dacă este să fie locul pentru noi, se va întâmpla. Nu mai voiam să fac mai mult decât am făcut.
Apoi, într-o zi am primit un telefon de la agentul de imobiliare care ne-a spus că proprietara casei este dispusă să închirieze pe etaje.
Îmi plăcea atât de tare spatiul, încât am hotărât că îmi voi asuma acest risc pentru că e foarte frumos și eu nu văd alt loc pentru acest proiect. Și așa ne-am mutat aici. A fost un proces care a durat foarte, foarte mult, pentru că au fost foarte multe întârzieri, atât cu mobila, cât și cu producția, cât și cu partea de site. Au fost întârzieri de cel puțin 5 luni care au venit cu multe pierderi care ne-au afectat..
Ai o relație foarte frumoasă cu mama ta. Crezi că ea sau relația ta cu ea a avut o influență în brandul pe care îl ai acum, în practic tot ceea ce este astăzi Andreea Raicu?
Da, o influență extraordinar de mare. Poate la un moment dat (în urmă cu 20 de ani) nu eram conștientă cât de minunată este. Mama mea este un om foarte cald, foarte blând, este foarte feminină, foarte puternică în același timp și are o putere de a îmbrățișa schimbarea într-un mod absolut incredibil mai ales pentru o persoana de vârsta ei (83 de ani).
Îți dau un exemplu: când am venit din India, am început să îi povestesc toate lucrurile pe care le-am descoperit și toate schimbările pe care vreau să le fac sau le-am făcut. Multe din ele aveau legătură cu ea și i-am spus că modul în care m-a crescut și m-a educat sau felul în care s-a comportat cu mine, mi-a adus niște lucruri care mie nu îmi folosesc acum sau m-au făcut să sufăr. Și mi-a plăcut extraordinar de tare că, deși poate că a fost dureros pentru ea într-o primă fază, a avut puterea și capacitatea să mă asculte și să înțeleagă ce i-am spus și să putem să vorbim despre lucrurile astea. Nu am văzut foarte des în jurul meu asta.
În general, sunt foarte puțini părinți care pot asimila că poate nu au făcut niște lucruri neaparat bune pentru noi, la felul în care ne-au crescut sau că felul în care am fost crescuți ne-a creat niște probleme. Sunt foarte bucuroasă că ea este deschisă la absolut tot și putem să vorbim despre orice.
M-a învățat foarte mult cât de important este respectul față de tine și față de oamenii din jur, m-a învățat cât de important este să fii generos. M-a învățat cât de important este să te duci acolo unde este important pentru tine. Avea o expresie pe care nu o înțelegeam la momentul respectiv: „asculți pe toată lumea, dar din minte nu ieși”. Adică poți să asculți în stânga și în dreapta, dar tot trebuie să știi ce vrei tu cu adevărat.
Poate multe dintre lucrurile pe care mi le-a spus, nu le-aș fi înțeles acum 10-20 de ani. Dar acum, cu mintea de astăzi, le văd într-un mod diferit și sunt foarte recunoscătoare pentru asta.
Și un alt lucru pe care îl moștenesc de la ea și pentru că sunt foarte recunoscătoare, este această răbdare, această empatie, blândețe, humbleness – nu găsesc un corespondent exact în română. În plus, am învățat să fiu aproape de oameni, să fiu atentă la nevoile lor, să îmi pese de oamenii din jur. Și să nu uit niciodată de unde am plecat.
–
Editor: Crina Ciocian
Credit foto: Creative Art Works, Alex Rosieanu, Alex Galmeanu