Alina Pop este primul psihoterapeut specializat pe Burnout Parental din România. Ca parte a activității ei, Alina ajută părinții să fie mai bine cu ei, să depășească evenimente dificile, să aibă relații mai bune cu copiii și cu partenerul și să trateze Burnout-ul Parental prin sesiuni individuale, de grup sau de cuplu și prin cursuri online. Una dintre cele mai comune probleme pe care le întâmpină părinții care trec pragul cabinetului ei sunt tulburările perinatale.
Tulburările perinatale pot să apară în perioada dintre concepție și până la un an după nașterea copilului. Datorită carierei pe care și-a construit-o, Alina știe foarte bine că se întâmplă deseori ca în societatea și cultura românească, să nu acordăm încă îndeajuns de multă importanță problemele de natură psihică. Așa că de cele mai multe ori, le roagă pe mămicile cu care lucrează, să-și imagineze că tulburarea perinatală cu care se confruntă este, de fapt, la fel de importantă ca o problemă de natură fizică.
Le încurajează, astfel, să se gândească dacă le-ar fi luat la fel de mult timp să adreseze problema respectivă în contextul în care ea ar fi fost una de natură fizică și nu psihică. Le încurajează să se gândească dacă le-ar fi fost la fel de rușine să vorbească despre asta și să ceară ajutorul.
În materialul de față, ea ne-a împărtășit motivele pentru care mămicile n-ar trebui să se considere ca fiind mai puțin potrivite pentru rolul de mamă dacă se confruntă cu tulburări perinatale, sau alte dificultăți de natură psihică sau emoțională.
Deseori, pragul cabinetului tău este trecut de persoane care se confruntă cu tulburări perinatale. Care sunt cele mai frecvente astfel de tulburări întâlnite în cabinetul tău?
Fiindcă cel mai des lucrez cu părinți care au nevoie de suport, mă întâlnesc adesea cu acest tip de dificultăți psihice.
În acest interval, ne putem întâlni cu două tipuri de tulburări distincte:
– pe de o parte, în timpul sarcinii ne putem întâlni cu tulburări prenatale – așa cum sunt tulburarea depresivă și tulburările anxioase și
– pe de altă parte, în cel de-al doilea interval (care începe odată cu nașterea propriu-zisă), putem întâmpina tulburări precum depresia post-natală, tulburările anxioase postpartum – adică anxietate generalizată, tulburarea de panică, tulburarea obsesiv-compulsivă –, și tulburările de stres (precum tulburarea de stres post-traumatic sau tulburarea acută de stres) în cazul unei nașteri traumatizante. În cazuri foarte rare, putem să ne confruntăm și cu psihoza postpartum.
Personal, aș adaugă pe această listă și burnout-ul parental, însă acesta nu se găsește în prezent în manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale, DSM 5.
De cele mai multe ori, tulburările care apar în timpul sarcinii trec neobservate. Ele sunt considerate a fi simple modificări în urma schimbărilor biologice prin care trece organismul în sarcină.
Există un tipar al femeilor care sunt predispuse să dezvolte tulburări psihice perinatale?
Deseori se observă o deteriorare a dispoziției în sarcină și după sarcină la femeile care au dificultăți emoționale deja prezente, sau la cele care au un diagnostic de tulburări de anxietate sau depresie pus în prealabil. La fel de des ne întâlnim cu anxietatea prenatală, unde există sarcini cu risc sau cu complicații.
Din practică, am observat că femeile care au un istoric de relații tensionate sau traumatice cu proprii părinți, stimă de sine scăzută, suport emoțional și fizic prea puțin, sunt mai predispuse să dezvolte anxietate postpartum, burnout parental și/sau depresie postnatală.
De ce pot apărea tulburări psihice în sarcină și după naștere? Există anumite momente-cheie când este mai probabil să apară acestea – și, dacă da, ce anume le declanșează?
Pentru fiecare femeie în parte motivele pot să fie diferite, dar de cele mai multe ori sunt mai mulți factori implicați. Pe de-o parte, putem vorbi de o predispoziție pentru astfel de tulburări, un istoric propriu sau în familie. Totodată, trebuie luat în calcul mediul și contextul de viață în care s-a declanșat episodul anxios sau depresiv.
Care sunt factorii de risc care pot contribui la apariția unor tulburări emoționale, în sarcină sau în perioada postpartum?
Printre cei mai comuni factori de risc se regăsesc:
– Istoricul problemelor de sănătate mintală.
– Cauza biologice, precum transformări hormonale care se produc în sarcină și care determină modificări ale dispoziției persoanei în cauză.
– Lipsă de sprijin emoțional și fizic.
– O serie de experiențe adverse trăite în copilărie.
– Experiența abuzului, trăită sub diferitele sale forme, precum: violență domestică, verbală, emoțională, sexuală, financiară și așa mai departe.
– Un nivel de stimă de sine scăzut.
– Un context de viață stresant.
– O serie de evenimente majore de viață – poate o boală în familie, divorț, mutare, pierderea locului de muncă și așa mai departe.
Cum se manifestă tulburările perinatale? Care sunt câteva semne și simptome cărora ar trebui să le acorde atenție viitoarele mămici / mămicile pentru a identifica corect că se confruntă cu astfel de tulburări?
Fiecare tip de tulburare are un set caracteristic de simptome, însă există și unele care sunt comune. Printre cele mai întâlnite sunt:
– Schimbările de dispoziție sau dispoziția depresivă – tristețe, furie, nervozitate, agitație și așa mai departe.
– Gânduri anxioase care induc o stare de teamă și agitație și care le fac pe mame mai puțin funcționale.
– Gânduri sau imagini intruzive recurente care le sperie, și comportamente compulsive pe care le fac pentru a scăpa de gândurile sau imaginile intruzive.
– Atacuri de panică.
– Temeri cu privire la rolul de mamă și de abilitatea lor de a se îngriji de copil.
– Frica de a rămâne singure cu copilul.
– Neîncrederea în propria lor judecată.
– Temerea că ar putea face rău propriului copil sau sieși.
Lista simptomelor poate fi foarte lungă. Însă ceea ce este important este ca mamele, când simt că există un factor care le deranjează sau le preocupă în mod deosebit, să ceară ajutorul.
„O discuție și o evaluare cu un psiholog ar trebui să fie la fel de importantă ca toate celelalte controale pe care le fac femeile în timpul sarcinii.”
Ce riscuri există atunci când o femeie se confruntă cu tulburări psihice perinatale?
Când ne referim la „tulburări psihice perinatale”, vorbim, de fapt, despre diada mamă-copil. Orice simte mama simte și copilul, orice o afectează pe mamă îl va afecta și pe copil, va afecta relația dintre aceștia și, în acest fel, și tipul de atașament pe care copilul îl va dezvolta și îl va manifesta toată viața în relațiile sale.
Direct dependent de tipul de tulburare perinatală pe care mama îl trăiește, riscurile pot să fie chiar de vătămare proprie sau a copilului ca în cazul depresiei și psihozei postpartum.
Am în minte acum exemplul unei mame cu tulburare obsesiv-compulsivă postpartum, care dezvoltase o obsesie legată de microbi. Copilul a avut probleme de sănătate la naștere și ea a fost nevoită ulterior să aibă o igienă mai strictă. Mai mult, femeia a născut la începutul pandemiei și a fost puternic afectată de riscurile la care-i expunea faptul că omenirea trecea printr-o pandemie. Astfel, a ajuns să nu se mai bucure de timpul petrecut cu copilul; în schimb, a fost tot timpul preocupată să-l mențină sănătos, curat și departe de microbi.
Relația dintre ei a avut de suferit ca urmare a temerilor și comportamentelor ei, prin care încerca să înăbușe momentele de explorare ale copilului în locuri pe care ea nu le putea controla sau dezinfecta. Altfel spus, timpul lor petrecut împreună s-a transformat într-un stres.
În acest caz, a fost de ajutor să lucram asupra experiențelor inițiale care au adus-o pe mamă în această stare: nașterea traumatizantă, problemele avute de copil în timpul nașterii, precum și vinovăția și responsabilitatea pe care le simțea.
Lucrând împreună, am reușit să scădem nivelul de anxietate pe care îl simțea cu privire la viața propriului copil și, în acest fel, și gândurile intruzive și comportamentele compulsive au scăzut în intensitate.
Cum se pot depăși momentele în care viitoarele mămici / mămicile se confruntă cu tulburări perinatale?
Pentru fiecare mamă în parte, procesul este diferit și, pentru fiecare tulburare în parte, sunt anumiți pași care trebuie urmați. Traseul, însă, este cumva asemănător.
Pornim de la situația cu care mama a venit înspre mine. Construim un obiectiv pentru întâlnirile noastre. Analizăm și vedem ce resurse are și cum se poate folosi de ele mai bine sau, acolo unde sesizăm o lipsă de resurse, avem grijă să construim de la zero.
Ne uităm la componenta emoțională a situațiilor, pentru a vedea ce stă la baza dificultăților din prezent. Ne uităm la gândurile care-i pun piedici și cum ar putea să le schimbe. Și, sigur, mergem și către evenimentele care stau de fapt la baza trăirilor din prezent pentru a putea procesa și pentru a ajuta mama să se distanțeze și să se centreze pe propria-i persoană, în prezent.
Cum poți evalua importanța existenței unui grup de sprijin pentru femei, care să le ajute să depășească momentele în care se confruntă cu tulburări perinatale?
„Orice fel de sprijin sau de ajutor lipsit de judecată care le este oferit mamelor este foarte important.”
Grupurile de suport sunt importante, oferă multe unei proaspete mămici, cum ar fi: sprijin emoțional, apartenență, normalizare și siguranță – bineînțeles, pe lângă obiectivul pe care fiecare grup și-l propune. Toate acestea sunt susținute de un psihoterapeut, având sau nu tematică stabilită.
Mai mult, un alt grup de sprijin poate fi reprezentat de familie, prieteni, persoane care sunt deschise să ofere ajutor mamei și întregii familii (fără a se implica, însă, din dorința de a schimba dinamica familiei în vreun fel). De altfel, în ultimii ani se găsesc diverse comunități pe rețelele sociale, unde mamele pot comunica și pot primi un fel de sprijin.
Însă le recomand mămicilor să aibă grijă, fiindcă uneori aceste grupuri pot produce mai multe daune în psihicul unei mame, mai degrabă decât să ofere alinare sau sprijin. În mod ideal, le sugerez să acceseze comunități online în care nu se critică în baza unui mesaj citit pe un grup online.
Există anumite măsuri de prevenție care pot fi adoptate de către femei pentru a-și reduce șansele de a se confrunta cu astfel de tulburări?
Apariția tulburărilor ține foarte multe de factorii de risc și de vulnerabilitate. De-abia atunci când lucrăm la reducerea acestora, sau la creșterea rezilienței, putem reduce și șansele de a dezvolta o tulburare de acest tip.
Atunci când printre factorii care stau la baza dezvoltării unor tulburări perinatale se număra experiențele adverse trăite în copilărie, e foarte important ca mămica să fi urmat un proces psihoterapeutic sau, dacă nu a facut-o, să înceapă de-acum.
La fel de importantă este educația cu privire la tulburările mintale perinatale, pentru că informarea este primul pas către ameliorare. În plus, crearea unui sistem de suport care să le ofere sprijinul de care au nevoie este o resursă valoroasă care nu ar trebui să lipsească din viața niciunei familii.
Dacă ai putea să demitizezi un singur lucru cu privire la tulburările psihice perinatale, care ar fi acesta?
„Circulă acest mit conform căruia o mamă care suferă de o tulburare mintală în timpul sau după naștere nu este potrivită pentru acest rol, sau nu este îndeajuns de bună ca mamă.”
Acestă credință care este destul de înrădăcinată la nivel colectiv împiedică, cel mai adesea, mamele să ceară ajutor în legătură cu problemele pe care le întâmpină la nivel emoțional și psihic și este esențial să fie demitizată.
Cel mai simplu, atunci când vine vorba de tulburările mintale perinatale, le explic mămicilor că acestea sunt ca o complicație a sarcinii. Recomandarea pe care le-o fac este să se uite la această complicație ca la oricare alta. Adică, să trateze și această complicație cu seriozitate, corespunzător.
_
Editor: Carina-Marisa Cichi
Credit foto: