Cineaștii, jurnaliștii și criticii de film din România se pot înscrie pentru o nouă ediție a Bursei Alex. Leo Șerban, în cadrul Festivalul Internațional de Film Transilvania (14-24 iunie 2024). În valoare de 2500 de euro, bursa a fost inițiată în memoria unuia dintre cei mai apreciați critici de film din țara noastră și va fi oferită și în acest an în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim. Înscrierile vor avea loc până la data de 10 mai, prin intermediul formularului disponibil pe site-ul festivalului: tiff.ro/inscrieri-bursa-alex-leo-serban
Ajunsă la cea de-a noua ediție, bursa le este dedicată profesioniștilor din industrie cu vârsta de maximum 35 de ani: cineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj, tinerilor jurnaliști și criticilor de film. Sunt eligibile proiectele de lungmetraj – ficțiune sau documentar – aflate în dezvoltare sau pre-producție și proiectele editoriale axate pe cinema (carte, revistă, website, emisiune, vlog, blog etc). Dosarele de aplicație trebuie să cuprindă o descriere a proiectului, o scrisoare de motivație și CV-ul participantului.
Câștigătorul va fi premiat la gala de închidere a celei de-a 23-a ediții. TIFF își propune să contribuie ulterior la realizarea proiectului viitorului bursier, prin intermediul programelor pe care le derulează. Proiectul Revizia de Film a fost desemnat câștigător la ediția din 2023 a bursei. O Mențiune specială, în valoare de 500 de euro, i-a fost acordată lui Octav Chelaru pentru dezvoltarea proiectului Rara Avis.
Totodată, o Mențiune specială, în valoare de 1000 de euro, oferită de Conceptual Lab by Theo Nissim și TIFF, va recompensa performanța unui actor sau a unei actrițe din România sub 35 de ani care s-a remarcat într-un scurtmetraj sau un lungmetraj lansat în 2023. Anul trecut a fost premiat actorul Sergiu Smerea pentru rolul din Balaur (r. Octav Chelaru).
Regulament complet – https://tiff.ro/regulament-concurs-bursa-alex-leo-serban
***
Bursa Alex. Leo Șerban, iniţiată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Romanian Film Initiative, a fost acordată pentru prima dată în 2012, la TIFF, în memoria unuia dintre cei mai importanți critici de film români, Alex. Leo Șerban. La primele trei ediţii, bursa era destinată exclusiv tinerilor jurnaliști și critici de film, câștigătorii beneficiind de un sejur de perfecţionare profesională în contextul creativ al Festivalului de Film Românesc de la New York, Making Waves, organizat de Romanian Film Initiative. Începând din 2018, înscrierile sunt deschise și pentru proiecte ale regizorilor sau scenariștilor, iar, pe lângă premiile în bani, câștigătorii primesc și invitații la Zilele Filmului Românesc de la TIFF.