Intrarea în colectivitate este o etapă de dezvoltare socială ce presupune desprinderea treptată a copilului de mediul familial și intrarea în contact cu creșa sau grădinița, după caz. Acest mediu vine să facă parte din viața copilului și să-i ofere acestuia o lume nouă, oarecum separată de casa, și organizată specific nevoilor sale.
Importanța este dată de două elemente și anume valoarea emoțională pe care această etapă o reprezintă atât pentru copil cât și pentru părinți, iar cel de-al doilea element este marcat de dezvoltarea independenței.
Ce reprezintă această etapă de dezvoltare socială și cum putem înțelege dinamica ei?
Pentru a putea înțelege această dinamică aș începe prin a descrie succint modul în care copilul se raportează la lume prin prisma părintelui.
Din punct de vedere psihologic copilul mic nu se percepe ca o parte separată de părinte. Când vorbește despre el însuși, copilul spune tu, în loc de eu, imitându-și părintele. În viața lui emoțională și cognitivă el nu se simte încă parte distinctă față de mamă.
Copilul are nevoie ca în primii ani de viață să își creeze acest fundament care apoi îi va permite să se desprindă și să se perceapă ca persoană de sine stătătoare. Lucrul acesta se va evidenția în momentul în care va începe să spună eu și în care se delimitează de persoana de atașament.
Acesta este un moment în care copilul devine capabil să interacționeze pentru mai mult timp cu alte persoane fără ca el să aibă nevoia acută de proximitatea părinților.
Cum putem veni în ajutorul părinților ca procesul de acomodare al copilului în creșă sau grădiniță să fie unul potrivit?
Pentru copil, părintele este poarta către lume.
Acomodarea la grădiniță este nevoie să se facă pas cu pas și alături de părinte, într-un ritm ceva mai lent decât am avea noi adulții tendința de a o realiza. Această etapă de desprindere este important să se producă treptat, copilului crescându-i astfel toleranța la frustrare în ceea ce privește absența periodică a părintelui.
Există anumite mecanisme care au loc în momentul în care copilul merge la grădiniță ieșind din sânul familiei. Astfel că abordarea acestei teme pornește și de la înțelegerea atașamentului.
Acest atașament reprezintă legătura emoțională care se creează între părinte și copil, iar în funcție de cât de puternică și echilibrată este conexiunea, aceștia sunt mai apropiați sau nu unul de celălalt, copilului îi este dor sau îi lipsește mai mult sau mai puțin prezența părintelui.
Modul în care este construit atașamentul are legătură cu stabilitatea și structura relației. Dacă atașamentul este unul sănătos copilul va percepe lumea ca fiind sigură, prietenoasă și se va desprinde ponderat, deschizând căi noi de relaționare cu cei din jur.
Plansul nu este o unitate de măsură în ceea ce privește capacitatea de adaptare a copilului.
Studiile din zona dezvoltării arată faptul că, dacă copiii nu plâng atunci când sunt lăsați la grădiniță, acest lucru nu înseamnă că sunt mai puțin stresați sau mai adaptați în acel moment decât copiii care își manifestă emoțiile.
Chiar dacă copilul nu plânge, el emoțional este sub o doză de tensiune și stres, creierul său fiind inundat cu foarte mult cortizol, hormonul stresului. Creierul se afla într-o stare permanentă de stres pentru că aceasta nu este eliminată prin plâns ca și în cazul celorlalți copii.
Emoțional este foarte greu pentru copil să gestioneze multitudinea de evenimente și tumultul de trăiri care îl inundă în procesul de acomodare cu atât mai mult dacă acesta este un proces direct și brusc, pe care personal nu îl recomand, în ideea celor opt ore chiar din prima zi de creșă sau grădiniță.
Copilul are nevoie de timp ca el să facă față tuturor lucrurilor noi ce apar în viața lui și în relația cu părintele său.
Există anumiți pași de care părintele trebuie să țină cont?
Tema aceasta este una extrem de cuprinzătoare și deși nu sunt adepta „pașilor” înțeleg totuși nevoia părinților de un minim punct de reper.
Așadar cel mai bun lucru pe care-l pot face părinții este să îi pregătească pentru schimbarea ce urmează:
Schimbarea începe cu tine, drag părinte.
Deși atenția tinde să cadă pe acomodarea copilului la gradinita și trăirile părintelui vizavi de tot acest proces este bine să fie luate în considerare. Atitudinea mamei și modul în care aceasta gestionează situația, joacă un rol esențial în asemenea cazuri. Separarea şi îngrijorarea sunt uneori trăite mai intens de părinte decât de copil. Pentru a-l susține pe cel mic să se adapteze grădiniţei, părinții trebuie să lucreze întâi cu propriile lor trăiri.
Povestiți din timp ceea ce urmează să se întâmple la grădiniță.
Începeți cu ceva timp înainte să povestiți despre acest lucru. Etapa poate fi susținută de prezentarea unor poze cu voi din copilărie, de cărți cu povești legate de personaje care merg la grădiniță. Încurajez utilizarea jocurilor de rol care descriu situații comune care se petrec la creșă sau la grădiniță, precum „momentul gustării”, „joacă liberă” sau „ora de culcare” care îi vor permite copilului să se obișnuiască cu aceste situații din confortul casei lor. Cu cât copilul va ști mai multe, cu atât îi va fi mai ușor în perioada de adaptare.
Parcurgeți împreună traseul și identificați anumite elemente.
Mersul la grădiniță nu are legătură doar cu locul în sine ci și cu drumul pe care copilul îl parcurge. Stabiliti traseul și bucurati-va de el descoperind și identificând elemente precum o casă mai deosebită, o stație de autobuz, magazinul din apropiere sau elemente ce pot fi explorate după ce îl veți lua de la grădinița, precum un parc sau loc de joacă.
Vizitați grădinița împreuna cu copilul/cunoașteți educatoarele.
Dacă puteți, mergeți împreună la grădiniță înainte ca acesta să înceapă programul propriu-zis. Vizitați gradinita și faceți cunoștința cu educatoarele. Faceți câteva poze cu grupa, educatoarele, jucăriile și locul de joacă din curte, iar mai apoi puteți să realizați un mic album/cărticică a copilului cu gradinita. Acest album îl va ajuta să se familiarizeze și vizual cu spațiul de acolo.
Oferiti copilului sprijin emoțional, timp și răbdare.
Pentru unii copilași adaptarea este mai ușoară, pentru alții durează ceva mai mult, dar toți au nevoie de susținerea părinților. Este important ca părintele să țină cont de individualitatea și de particularitatea copilului. Să ne aducem aminte, nu exista soluții universal valabile, pentru ca fiecare copil este diferit. Cred însă foarte mult ca în orice situație, susținerea părintelui conteaza enorm.
–
Despre Carmen Cojan și Ghidușel
Carmen Cojan este fondator Ghidușel, centru educațional pentru copii cu vârste între 0-3 ani.
Ca și pregătire profesională, Carmen a urmat cursurile Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, absolvind ca șefă de promoție, ea având dintotdeauna o atracție față de domeniul educațional, și de copii, bineînțeles.
Odată cu venirea pe lume a fiului său și din dorința de a împărtăși cunoștințele sale în educația timpurie și cu alți părinți, ea a pus bazele unui business axat pe nevoile celor mici, oferind servicii de educație parentală, puericultură și consiliere educațională și de familie.