Un material despre oferirea produselor de igienă menstruală femeilor aflate în nevoie a determinat-o pe Irina Vasilescu să facă același lucru și la noi în țară. A început timid, cu un rucsac plic cu absorbante, iar astăzi, 6 ani mai târziu, asociația ale cărei baze le-a pus, numără peste 1000 de fete și femei susținute lunar de cele 50 de voluntare și voluntari din București și din alte 10 localități din țară, 3 persoane angajate și nenumărați colaboratori.
Ca parte dintr-un ONG, Irina ne spune că se lovește adesea de situații necunoscute și greutăți, dar se întoarce de fiecare dată către acei oameni care o inspiră prin implicarea și devotamentul de care dau dovadă, pentru a merge mai departe.
Irina ne-a vorbit în acest interviu despre sărăcia menstruală și cum 1 milion de fete și femei din România sunt afectate de acesta. Ne-a povestit despre viața în ONG, cu obstacole, satisfacții și oamenii de alături, despre activitatea de zi cu zi a Asociației Pe Stop, cum a evoluat în acești ani și ce urmează.
Irina, povestește-ne despre tine și cum ai ajuns în punctul în care ești astăzi, profesional vorbind.
Sunt ONG-istă „de vocație” – până recent, să lucrez în sectorul nonprofit a fost singurul lucru pe care l-am făcut profesionist. Dacă la început am aterizat cam din întâmplare la primul meu job într-o asociație, curând am descoperit că nu-mi mai doream să fac altceva.
Cum ai ajuns în lumea voluntariatului și cum ai decis să pui bazele Asociației Pe Stop?
Voluntariat am făcut încă din adolescență, pentru că mă fascina ideea de a mă implica într-o cauză și a vedea, apoi, impactul direct al muncii mele. Încă sunt dependentă de senzația aceea.
Cu Pe Stop a fost un fel de serendipity – într-o zi mi-a ajuns sub ochi un material despre o tânără care, în orășelul ei din SUA, făcea pachete cu produse de igienă menstruală pentru femeile fără adăpost. M-am întrebat dacă la noi există cineva care se ocupă de asta (pe atunci, în 2018, nu exista).
Am luat niște bani de buzunar, i-am investit într-un rucsac plin cu absorbante și am plecat prin București în căutarea fetelor și femeilor care ar putea avea nevoie de ele. După foarte scurt timp, mi s-a alăturat Alexandra Tănase, care urma să devină cofondatoare a asociației. Am făcut o campanie micuță (credeam noi) de crowdfunding, în urma căreia speram să strângem 1000 de lei ca să luăm alte câteva zeci de pachete de absorbante. S-au strâns 19.000 lei, lucru care ne-a surprins tare și ne-a dat încredere că există destui susținători pentru cauză cât să facem din asta un obicei lunar – ca menstruația. Câteva luni mai târziu, înființam legal Asociația Pe Stop.
Cum arată activitatea voastră până în prezent? Cum ai spune că a evoluat asociația din 2018 până acum?
Pe parcursul a 6 ani de activitate, Pe Stop a crescut de la cele 7 beneficiare și 2 voluntare, din prima lună, la peste 1000 de fete și femei susținute lunar de către 50 de voluntare și voluntari din București și alte 10 localități din țară, pe lângă 3 persoane angajate și nenumărați colaboratori. Lucrurile au evoluat, deci, în viteză și adesea, spre încântarea mea, abia reușesc să țin pasul cu ele! Sunt tare recunoscătoare pentru persoanele care s-au implicat, fie că sunt beneficiare (al căror ajutor a fost esențial ca să ajungem la cât mai multe persoane, fără ele nu am fi avut acces în comunități), voluntare, staff sau susținători.
Cum ai descrie viața în ONG? Care sunt cele mai mari obstacole pe care le întâmpinați?
Viața în ONG este cel puțin eclectică. Te regăsești în tot felul de situații pentru care nu a scris nimeni niciun manual și, vrând-nevrând, înveți lucruri noi.
Obstacole apar la tot pasul – mă gândesc acum, de exemplu, la modificarea codului fiscal care a lovit puternic în sursele ce pot redirecționa 3,5% din impozitul pe venit și, deci, în resursele financiare disponibile pentru multe ONG-uri.
Când mă paște disperarea, însă, mă întorc mereu către oamenii care mă inspiră prin implicarea și devotamentul lor către cauză.
Ce ne poți spune despre echipa alături de care lucrezi? Care sunt, din punctul tău de vedere, cele mai importante calități ale unui voluntar?
Echipa e formată din 3 persoane în staff și 50 de voluntare/voluntari în București și în țară. Indiferent de locul unde se află și munca pe care o fac, sunt oameni extraordinari, pe care îi mână dorința de a schimba un pic în bine realitatea noastră. Ca să răspund și la partea a doua a întrebării – ca voluntar/ă, cred că e necesar să ai doar 2 lucruri: dorința de a te implica și deschiderea de a învăța.
În 2022 ați reușit să extindeți proiectul la nivel național, oferind ocazia echipelor de voluntari din toată țara să preia modelul vostru de activitate. Care au fost cele mai complicate etape din acest proces? Dar rezultatele?
Am fost foarte plăcut surprinse de numărul foarte mare de aplicații primite, odată ce am lansat apelul! Aceasta s-a tradus și într-o provocare logistică – aceea de a reuși să vizităm toate comunitățile aplicante. A fost un traseu obositor și, în același timp, ne-a inspirat, pentru că am întâlnit persoane atât de diferite, de la studenți la doamne profesoare de la sat, care aveau un lucru în comun – dorința de a se implica pentru a susține fetele și femeile vulnerabile din comunitatea lor.
Ca rezultat, după primul an de proiect pilot, am obținut echipe noi în alte 8 județe din țară, iar numărul de voluntare și beneficiare s-a dublat. Abia așteptăm să lansăm etapa următoare, ce începe anul acesta!
Pe baza experienței voastre, cum stă România la capitolul igienei menstruale? Care sunt cele mai mari minusuri și cum se pot rezolva? De unde ar trebui să existe mai multă susținere?
Conform calculelor noastre, 1 milion de fete și femei din România sunt afectate de sărăcia menstruală = lipsa produselor și/sau a informațiilor adecvate pentru a se îngriji corect și cu demnitate pe durata menstruației. Este un număr imens.
Partea bună e că există mulți oameni dornici să se implice pentru a schimba asta. Partea care mă pune pe gânduri este că, fără o intervenție la nivel de lege pentru a facilita accesul celor vulnerabile la aceste produse și informații, lucrurile nu se pot schimba sistemic. Asta e partea cea mai provocatoare a meseriei noastre până acum – lucrul în cadrul legislativ, efortul de a convinge parlamentarii că menstruația nu e un moft sau ceva opțional și că e nevoie de acces gratuit la aceste produse de bază și informații corecte.
Cum arată de fapt sărăcia menstruală? Cum se raportează oamenii, în general, la aceasta?
Cine nu are absorbante sau bani de absorbante, va folosi soluții improvizate, cum ar fi vata sau cârpele. Aceste lucruri le pot pune în pericol sănătatea, le pot descuraja din a mai merge la școală de teamă să nu se păteze/să fie ridiculizate, se izolează social și, în general, adâncesc prăpastia și așa mare dintre fetele și femeile vulnerabile și populația generală.
Până să deschidem discuția despre asta începând cu anul 2018, sărăcia menstruală și efectele ei erau invizibile în România. Este esențial să vorbim deschis despre probleme ca aceasta, este și singura șansă ca ele să fie observate și să se schimbe.
Care sunt planurile de viitor, pe termen mediu și lung pentru Pe Stop? Dar pentru acest an, ce vă propuneți concret?
Mereu spun că planul pe termen foarte lung pentru Pe Stop e să nu mai fie nevoie de Pe Stop – problematica sărăciei menstruale, cu toate aspectele sale (fie că e vorba de lipsă de produse sau informații) să fie gestionată eficient și sistematic de stat.
Până atunci, însă, ne continuăm neobosite munca – anul acesta am introdus în repertoriu un curs mai extins despre corp și consimțământ și, foarte curând, vom da startul etapei a II-a a Rețelei Demnității – extinderea Pe Stop în țară. Scopul final este să avem echipe în cât mai multe județe, ca să sprijinim persoanele aflate în nevoie și să strângem informații cât mai detaliate despre diversele fețe ale sărăciei menstruale, pe care să le folosim pentru a promova inițiative legislative eficiente.
Irina, ce altceva ne poți spune despre tine, dincolo de viața din ONG? Care sunt pasiunile tale și cum arată o zi liberă pentru tine?
Îmi place escalada și o practic cu încăpățânare, de 2 ori pe săptămână, de vreo 13 ani încoace. Asta nu înseamnă că mă și pricep foarte bine, dar miza e oricum alta.
Ceai sau cafea? – Ceai. Cafeaua îmi dă tremurici și anxietate
Primul lucru pe care îl faci dimineața: Mă întind!
O experiență pe care ai recomanda-o oricui: Să țină în brațe o pisică și să meargă la cățărat în natură.
Cartea de pe noptieră: Sașa Zare – Dezrădăcinare
Note to self: Nu mai aștepta ultima zi de deadline, of!
–
Editor:
