Tiffany’s blue box effect – inima o ia la galop, așteptările tale ating noi culmi în fața unui astfel de ambalaj. E un mod de a împacheta un vis, un posibil statut elitist ori o promisiune.
Visul oricărui manager sau promisiunea pe care o facem colegilor de fiecare dată când declarăm că știm să lucrăm în echipă, ar trebui să producă același efect ca și în cazul cutiuței albastre.
În schimb, inima nu o ia la galop, iar așteptările nu se mai setează în niciun fel, deoarece suntem mult prea obișnuiți să ne atribuim astfel de calități.
“It’s happened more than once that someone has put a gift, bought elsewhere, into a Tiffany box in order to enhance its value” – Bernd H. Schmitt “Experiential Marketing”.
Ambalajul are un puternic efect asupra percepției noastre, însă e important să depunem la fel de mult efort și pentru alcătuirea conținutului.
Abilitatea de a munci împreună cu ceilalți, având un scop comun, îți poate oferi un statut elitist…pentru că puțini sunt cei ce o exersează.
Trag aer în piept și-mi amintesc de un citat pe care l-am auzit la orele de filozofie din timpul școlii
“Întregul reprezintă mai mult decât suma părților componente.”
Citatul îi aparține lui Aristotel, iar în cazul meu , reprezintă o credință ce justifică efortul pe care-l depun de fiecare dată când aleg să lucrez în echipă. Pentru mine, “întregul” se traduce prin experiența trăită în sala de curs, așa că am grijă de modul în care se construiește el.
• Am grijă să ascult doar pentru a înțelege.
Momentele de tăcere în care îți aduni datele pentru următorul contraargument sau momentele de tăcere în care încerci doar să-ți validezi propriile convingeri …nu pot fi luate în calcul când discutăm de ascultare și nici nu definesc munca în echipă.
• Respect experienta celorlati. Frumusetea a ceea ce inseamna “ impreuna” vine tocmai din experientele diferite, dar la fel de valoroase, pe care ni le punem la dispozitie atunci cand alegem un obiectiv comun.
• Unitate în diversitate nu este doar o sintagmă a lumii moderne contemporane, ci și a echipelor ce se formează în acest spirit. Unitatea în diversitate este de fapt abilitatea de a ne conecta sau de a vibra pe aceeași frecventă, de a ne reconecta atunci când apar diferențe frapante sau pierdem ritmul și deconecta atunci când avem nevoie de momente de reflecție și introspecție.
• Las totul la intrare: preconcepții, așteptări nerealiste sau gustul unor experiențe anterioare. Îmi propun să abordez fiecare experiență de muncă în echipă cu inima deschisă, ca și când ar fi prima dată când fac cunoștință cu acești oameni… iar la final, îmi dau seama că-mi place de ei, avem multe lucruri în común, împreună creeam lucruri cu adevărat valoroase…și mai vreau o dată.
Determinarea de a repeta la infinit acest proces este de fapt perseverența și energia cu care îmi propun să exesez munca în echipă, fără vreo intenție de a reinventa ambalajul, dar cu o puternică dorință de a onora așteptările celor din jur.
Sursa foto: unsplash.com
By Andreea Bob, Trainer Orange România
Andreea Bob este trainer și îndeplinește rolul acesta de 7 ani în cadrul companiei Orange România. Primul ei job adevărat a fost cel de Reprezentant Relații Clienți, acum 12 ani, după care a urmat o perioadă de 4 ani petrecută în vânzări. O parte din valorile sale se regăsesc în articolele scrise sub umbrela Jurnal de trainer din cadrul revistei online The Woman dar, își dorește ca fiecare filă să completeze tabloul final.
De asemenea, Andreea este mama a 2 copii pe care îi învăță să-i educe și să-i păstreze în siguranță în fiecare zi.