Irina Gologan are o lungă carieră în domeniul jurnalismului. A profesat mult timp ca reporter, o meserie pe care a iubit-o trup și suflet, dar după 12 ani a decis că este momentul să își pună ordine în viață activând timp de doi ani în Comunicare și PR. Totuși, Irinei i-a lipsit adrenalina pe care, spune ea, televiziunea ți-o oferă, iar astăzi o regăsim în fața micului ecran șase zile pe săptămână, mândră în fiecare zi, în postura de prezentatoare a emisiunii „Focus la prima oră”.
Irina este soție și mamă a două fete și ne-a mărturisit că familia este motorul existenței sale.
Astăzi am cunoscut-o pe Irina Gologan, omul și profesionistul, care ne-a vorbit despre parcursul profesional, dar și despre viața de familie și pasiuni.
Ești prezentă pe micul ecran trei ore pe zi, șase zile pe săptămână. Cine este Irina Gologan, femeia din spatele ecranului?
Încerc pe cât posibil să fiu EU peste tot și în orice circumstanță mă aflu. E adevărat că postura de prezentator de știri necesită impunerea unei anumite seriozități, sobrietății pe care în timpul liber nu o am neapărat.
Sunt o femeie normală, mamă a două fete absolut minunate, soție de aproape șapte ani, gospodină cât îmi permite timpul, prietenă de nădejde și când am dispoziție, sufletul petrecerii. Mă simt împlinită în familie, în casa mea și tocmai de aceea, prefer discreție și menținerea acelei normalități care îmi oferă mie echilibrul necesar.
Ai lucrat 12 ani ca reporter, apoi timp de doi ani ai urmat o carieră în Comunicare și PR, iar acum te afli în postura de prezentator al matinalului. Care dintre aceste roluri îți este cel mai drag? Cum simți diferența dintre acestea?
Am iubit trup și suflet meseria de reporter și sunt convinsă că fără acea etapă nu eram eu cea de azi. Pasul în comunicare și PR a fost și el necesar pentru a-mi pune ordine în viață, iar noua postură este cea de care aveam nevoie acum și care mă împlinește profesional în acest moment.
Îmi place să cred că viața îți oferă la momentul potrivit exact ce îți lipsește, așa că sunt mereu deschisă la provocări. Așadar, tot ce am făcut a fost cu drag, am iubit mereu meseria mea și atunci când am simțit că nu mai merg cu drag la serviciu am cerut universului o schimbare. Și am muncit să o obțin, evident.
Cât despre diferențe, tot ce am ales a avut la bază cumva același principiu: o bună comunicare, însă evident că rolurile sunt diferite complet. Ce pot spune clar este că meseria de reporter este prima dragoste, însă cred că din postura de mamă nu te poți dedica suficient acestui job.
În Comunicare și PR e minunat, dar mult prea static pentru mine, iar rolul de prezentator de știri este unul care vine la pachet cu provocări pe care nu le-am visat. Îmi oferă doza de adrenalină necesară, mai ales că vorbim despre o emisiune de trei ore live și în același timp este cumva încununarea muncii mele de peste 15 ani.
Care sunt motivele pentru care te-ai întors în lumea jurnalismului, după doi ani de pauză?
Am realizat că nu pot trăi fără adrenalina pe care ți-o oferă televiziunea. Cumva, tind să cred că jurnaliștii rămân jurnalișți pe viață și că orice altceva ai încerca, iubirea pentru presă te bântuie permanent.
Am ales să revin și pentru că am crezut în acest nou proiect „Focus la prima oră”, care s-a dovedit a fi acel ceva care lipsea din piața media românească și care, iată, în mai puțin de un an, a demonstrat că se poate construi de la zero ceva de calitate, durabil și relevant.
Pentru a intra la ora 07:00 în live ești nevoită să te trezești la ora 04:00, ceea ce presupune un program destul de strict, după care timp de trei ore prezinți matinalul stând în picioare. În plus, emisiunile live sunt cele mai dificile, în orice moment fiind posibil să apară neprevăzutul. Ce alte sacrificii face prezentatoarea Irina Gologan?
Nu am stat să calculez sacrificiile, pentru că trăiesc cu atât de mult drag fiecare zi, încât ar fi păcat să văd partea goală a paharului, dar este adevărat că programul, mereu în contratimp cu cel al oamenilor din jurul meu, este câteodată un impediment în a-mi petrece timpul liber fără grija trezitului cu noaptea-n cap.
Însă, aș vrea să îmi spuneți voi o meserie care să îți aducă bucurie și care nu necesită sacrificii.
Ai declarat într-un interviu că dacă nu ai fi părăsit PRO TV la momentul acela nu ai fi reușit să îți întemeiezi o familie. Cum s-a simțit momentul plecării? Ai simțit vreun moment că vei avea de pierdut din punct de vedere profesional?
Firesc! Fix așa s-a simțit.
Am luat decizia corectă și nu o regret. Poate că pe moment am simțit că rup ceva din mine și că mă despart de o familie, însă, punând în balanță viața personală cu cea profesională, am știut mereu că e nevoie să spun stop. Nu m-am gândit la pierderi și am avut încredere în flerul meu și în faptul că nu se vă încheia acolo cariera mea în televiziune. Am văzut schimbarea ca pe o pauză, care avea să fie urmată de ceva și mai bun în viața mea.
Tot în acel interviu ai vorbit despre cel mai greu reportaj realizat de tine: „Orașul de sub oraș”. Reporterii sunt cei ce se întâlnesc des cu astfel de probleme, pe care le și cunosc în detaliu fiind nevoiți să le aducă în fața oamenilor. Ai reușit să te detașezi de aceste probleme? Dacă da, cum? S-a întâmplat ca episoadele de pe teren să te afecteze și în viața personală? Cum le-ai depășit?
Te detașezi, altfel nu poți continua. Am conștientizat că viața celor de pe teren nu e a mea, că mai mult de atât nu pot interveni și că rolul meu era să scot la iveală neregulile sistemului, nicidecum să ajut în mod personal.
Poate că sună crud, dar până la urmă este realitatea.
Care a fost momentul în care te-ai simțit cea mai mândră că ești reporter? Dar prezentator?
Au fost multe momente în care am fost mândra de mine: primul live pe teren, primele încurajări ale colegilor cu experiență, reportaje care au avut ca urmare schimbări în sistem.
Iar la pupitrul știrilor, sunt mândră în fiecare zi când văd că echipa noastră realizează trei ore de jurnal de calitate și că ușor, ușor emisiunea „Focus la prima oră” crește și este tot mai vizibilă.
Cum este să fii prezentator de televiziune în vreme de pandemie?
Este greu, extrem de greu să vorbești despre tragedii de atâtea luni și dezastrul să fie la ordinea zilei. Te macină că mai mult nu poți face, te macină suferința și incompetența câteodată. Am tot respectul pentru colegii de pe teren și mă aplec în fața cadrelor medicale care luptă pentru noi în aceste clipe.
Împărtășește-ne trei reguli pe care o tânără la început de drum ar trebui să le respecte pentru a urma o carieră în jurnalism.
Muncă, dorința de a evolua și devotament 100%. Fără acestea jurnalismul nu există. Degeaba ești telegenic, degeaba ai o dicție bună, dacă nu depui efort și dacă nu îți dorești să te autodepășești clipă de clipă.
Una dintre pasiunile tale este pictura. Când ai timp să pictezi? Ce pictezi cel mai des?
E mult spus pictură. Îmi place să mă joc cu culorile și cu obiectele care par lipsite de viață. Aștern pe pânză, într-un mod abstract, trăiri pe care poate mulți nu le înțeleg, dar care pe mine mă reprezintă într-un moment.
Am în casă tablouri făcute de mine și piese de mobilier cărora, printr-o ușoară recondiționare și prin tente de culoare, le-am dat un suflu nou.
Povestește-ne puțin despre viața de familie. Cum reușești să o îmbini cu cea profesională? Ce dorești să le insufli fetițelor tale?
Am spus-o și o voi repeta: familia este motorul existenței mele. Nu aș putea fără ea, indiferent de cât de sus aș fi profesional.
Sunt căsătorită cu un bărbat care mă susține mereu și alături de care am crescut emoțional și social extrem de mult. Avem împreuna două fetițe: pe Ema, care anul acesta a început școala și pe Roa, cu un an și nouă luni mai mică decât sora ei.
Îmi dedic timpul liber aproape în totalitate lor și nu vreau nimic altceva decât să știu că am făcut tot ce mi-a stat în putință să le ofer un start bun, sănătos în viață. Vorbim mult, ne uităm la filme, muncim, facem activități extrașcolare și, zi de zi, încercam să fim o echipă cât mai buna. Nu zic că este ușor, dar lucrăm să fie tot mai bine și la finalul zilei să ne putem spune „Te Iubesc” cu bucurie și sinceritate.
Tocuri sau flat shoes? – Flat shoes
Ultimul lucru pe care îl faci înainte de a intra în live: Beau o ultimă gură de cafea și arunc un ochi peste primele știri din emisiune.
Destinația preferată de vacanță: Mai am multe de văzut și cred că încă nu am ajuns în cea preferată. Oriunde e soare și apă, e perfect.
O întrebare care ți-ai fi dorit întotdeauna să-ți fie adresată într-un interviu, dar nu a fost (și răspunsul la aceasta): Nu am vorbit niciodată despre fratele meu minunat, care este un pianist desăvârșit. Locuiește în Austria și am un respect deosebit pentru el, pentru faptul că și-a urmat visul, indiferent de piedicile puse de viață.
Ce te inspiră? – Femeile independente, care știu să țină în echilibru viața personală și cariera. Și fetele mele, zilnic prin bunătatea și lecțiile de viață pe care mi le oferă.
Pictorul preferat: Adrian Ghenie
Note to self: Ca notă personală, aș vrea să vă spun atât: dacă aveți un vis, înseamnă că aceea e menirea. Nu trebuie decât să faceți primul pas, următorii vin în mod natural. Așa că, încredere în forțele proprii și dorință!
–
Editor:
