Lavinia Rusu, Kaila: „Nu există un tip tunsoare pentru o anumită categorie de vârstă – atitudinea face totul!”

Pentru că ne apropiem cu pași repezi de anotimpul cald și avem nevoie de multă inspirație, ne întoarcem la Salonul Kaila, din Cluj-Napoca. Aici o întâlnim pe Lavinia Rusu, un hairstylist pasionat de meseria sa, care deși avea alt plan pentru viitorul său, a hotărât să-și urmeze pasiunea.

În interviul acordat Revistei The Woman, Lavinia ne vorbește cu drag despre ceea ce face, despre momentul în care și-a descoperit desprinderile de coafor, dezvăluindu-ne mici secrete din meseria sa, cu privire la relația cu clientele sale, despre inspirație și tendințe în hairstyling.

The Woman Magazine - Kaila - Lavinia Rus

Cum a început povestea ta în acest domeniu și ce te-a determinat să alegi această meserie?

Încă din copilărie îmi plăcea să fac acest lucru, dar nu m-am gândit vreodată că asta îmi va fi meseria în viitor. Am absolvit Facultatea de Agronomie, care nu are nicio legătură cu domeniul în care urma să-mi desfășor activitatea. Fiind clienta unui salon de înfrumusețare, am decis să urmez unul dintre cursurile susținute acolo. Din momentul în care am început, am decis să continui și nu m-am mai gândit să fac altceva, în afară de asta.

Cu privire la modele, nu pot să spun că a existat un model care să-mi fi stârnit această pasiune. Mă atrăgea foarte mult acest domeniu, eram pasionată încă din copilărie, pentru că îmi tundeam toate păpușile, împleteam șnururile covoarelor din casă, iar colegele de liceu apelau la mine când era nevoie de sfaturi sau mici retușuri ale tunsorilor. Am făcut și pictura, o altă deprindere care are legutură cu acest domeniu, deoarece acum îmi place foarte mult să mă joc și să folosesc culoare la coafor.

Îți amintești care a fost primul model de coafură realizat? De unde te-ai inspirat?

Primul model realizat a fost o provocare, un model ce necesită răbdare și dexteritate – cocul spaniol. Acesta a fost și modelul meu de examen și cel mai reprezentativ pentru inițierea mea în acest domeniu. Țin minte că m-am inspirat dintr-o carte de cocuri.

kaila3 - The Woman Magazine

Ai o coafură preferată sau o tunsoare?

Îmi place mult să realizez tunsori, însă cred că cel mai bine mă pricep la coafuri, mă atrage foarte mult partea de styling. Îmi plac coafurile lejere, cum ar fi valurile inspirate din coafurile fetelor de la Victoria Secrets.

Consideri că tunsoarea pe care o ai la 20 de ani poate să fie potrivită și pentru vârsta de 40? Cât de mult consideri că trebuie să îndrăznim noi, femeile, după 30 de ani în materie de coafuri și tunsori?

Nu pot să zic că există un anumit tip tunsoare reprezentativă pentru o anumită categorie de vârstă. Însă, de un lucru sunt sigură – atitudinea face totul. Dacă tu îți permiți, cu asumare, să porți acea tunsoare la 40 de ani, ca la 20, având atitudinea potrivită, iar acest lucru te face să te simți bine, asta este cel mai important. Despre asta putem vorbi și când e vorba și de alegerea culoarii.

Ce ne poți spune de tendințele anului 2018 și cum crezi că influențează trendurile internaționale opțiunile femeilor din România?

Ca tendințe, bineînțeles că adoptăm tot ce se poartă în afară. Eu consider că se poartă ceea ce îți stă bine. Într-adevăr, trebuie să ne inspirăm și din tendințe, dar nu în totalitate. Și, de asemenea, totul trebuie să fie adaptat personalității.

kaila8 - The Woman Magazine

Ce atitudine au clientele tale față de noutate? Se tem să experimenteze sau sunt receptive? Cum le consiliezi atunci când sunt nehotărâte?

Clientele mele sunt foarte deschise. De cele mai multe ori, vin și îmi spun, cu încredere : ,,Fă-mi ce vrei tu!” Cred că clientela fiecărui hairstylist se selectează în funcție de personalitatea lui. Eu știu ceea ce își doresc, iar ele au încredere în ceea ce le propun eu. Dacă sunt nehotărâte sau ne vedem pentru prima dată, nu îmi permit să exagerez, încercăm ceva mai subtil și data viitoare, putem merge mai departe, până ne cunoaștem mai bine.

Dacă ai putea să te caracterizezi, în doar 3 cuvinte, care ar fi acelea?

SERIOZITATE, ACTUALĂ, OPTIMISM. 

Sursă foto: Alina Todea.