Lidia Leahu, model Atipic Beauty și președinte al organizației Abilidy, este dovada vie a faptului că nimic nu te poate opri să visezi, să lupți și să fii bun. Diagnosticată cu distrofie musculară progresivă de la 14 ani și dependentă de scaunul cu rotile și de însoțitor de aproximativ 5 ani, Lidia luptă în fiecare zi pentru a-i face pe cei din jur să conștientizeze că pot face drumul pe unde trec persoanele cu dizabilități mult mai lin.
Zâmbetul cald și ochii blânzi nu îi sunt lipsiți de forță. Le vorbește copiilor despre cum să aducă mereu în față abilitățile, despre încrederea în sine, invită autoritățile și persoanele publice să se confrunte cu barierele pe care le întâmpină un om în scaun cu rotile, îi convinge să i se alăture în luptă pentru a înlătura piedicile, una câte una. Le arată oamenilor că simplul gest de a nu ocupa locurile de parcare destinate persoanelor cu handicap e un pas uriaș înspre progres.
În interviul acordat pentru The Woman Magazine, Lidia Leahu ne împărtășește câteva dintre experiențele care i-au schimbat atât ei, cât și celor din jur, perspectiva asupra vieții.
Ești model Atipic Beauty de mai bine de un an. Cum ai ajuns să te alături acestui eveniment și care a fost experiența ta în ipostaza de model?
Am primit propunerea de a participa la Atipic Beauty din partea iniţiatoarei acestui eveniment. Iniţial am refuzat pentru că mă aflam în Germania la momentul respectiv, însă, în cele din urmă, am reuşit să-mi organizez programul astfel încât să mă întorc în timp util în ţară şi să pot fi prezentă la eveniment.
A fost o provocare şi am acceptat-o în cele din urmă din mai multe motive.
În primul rând, am vrut să lupt pentru cauzele evenimentului, pentru a face cunoscute situaţiile cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi, să atrag atenţia asupra lipsei accesibilizării oraşelor şi pentru a arăta că abilităţile noastre sunt mai importante decât dizabilitatea pe care o avem.
În al doilea rând, am simţit că am o datorie să fac asta pentru că în urmă cu 15 ani un domn îmi pusese porecla „manechinul” şi, de fiecare dată când ne întâlneam, mă striga aşa pentru că sunt foarte înaltă (1.76) şi umblam mereu pe vârfurile picioarelor datorită faptului că mi se scurtaseră tendoanele din cauza bolii. Acest domn s-a îmbolnăvit şi a plecat dintre noi, iar eu cred că există unele porecle bune, porecle pe care trebuie să le transformăm, iar la mine după atât de mulţi ani s-a transformat în realitate.
Atipic Beauty este, cu siguranţă, o experienţă minunată. Am cunoscut oameni deosebiţi care mi-au fost alături, oameni care mi-au devenit prieteni. Am cunoscut colegi cu poveşti de viaţă diferite, dar, cu toate acestea, avem atât de multe în comun.
Este o provocare de fiecare dată, care mă scoate din nou şi din nou din zona de confort, pentru că a defila pe podium şi a vorbi în faţa oamenilor nu e atât de simplu precum se crede.
Totodată ești președintele organizației Abilidy. Ce proiecte desfășurați în prezent?
În prezent desfăşurăm 3 proiecte. Două dintre proiecte sunt destinate elevilor şi le desfăşurăm în şcolile din judeţul Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, iar, pe viitor, probabil vom ajunge şi în alte oraşe.
În proiectul „Abilitate înainte de toate” venim cu un seminar motivaţional înaintea copiilor, pornind de la povestea mea de viaţă, ca să-i ajutăm să-şi crească stima de sine, să pună accent pe abilităţi şi să lupte pentru visurile lor.
În al doilea proiect, „Pe drumul meu, copii!”, le vorbim elevilor despre diferite tipuri de accidente care pot duce la o viaţă în scaun rulant, de la accidente de maşină/motocicletă, până la accidentele de la bazinul de înot. Vrem să-i ajutăm să conştientizeze şi ne dorim ca ei să devină mai responsabili şi să fie atenţi la acţiunile lor pentru că, într-o secundă, li se poate schimba viaţa pentru totdeauna.
Mai apoi, facem activităţi sportive în scaune rulante, pentru a-şi da seama de libertatea de mişcare pe care o au ei şi limitările pe care le au cei în scaune rulante, dar, totodată, să-şi dea seama de ambiţia unei persoane cu dizabilităţi în lupta spre reuşită.
Al treilea proiect, proiectul „Pe drumul meu” este destinat autorităţilor, persoanelor publice şi antreprenorilor. Îi invităm să se aşeze într-un scaun cu rotile şi să parcurgem măcar câteva sute de metri împreună.
Sunt convinsă că fiecare persoană care se va aşeza într-un scaun cu rotile, se va ridica de acolo trasformată.
Prin campania „Pe drumul meu” vrem să-i facem conştienţi de situaţiile cu care ne confruntăm noi zilnic, iar acolo unde depinde de ei să schimbe ceva, ne dorim să o facă. Nu se vor putea accesibiliza toate localurile/firmele/instituţiile de azi pe mâine, dar trebuie să începem de undeva şi fiecare e responsabil să facă o schimbare în „curtea” lui.
Proiectul „Pe drumul meu” aduce, pentru o zi, o persoană din rândul autorităților, persoanelor publice și antreprenorilor într-un scaun cu rotile. Cine a răspuns provocării și care este reacția generală a acestor persoane?
Aşa este. Am început proiectul cu binecunoscutul actor Marius Manole, care a colindat străzile Bucureştiului şi nu mică i-a fost mirarea să vadă că uneori trebuie să circule pe şosea cu scaunul rulant, printre maşini, pentru că trotuarele erau ocupate de maşini. A dat nas în nas cu treptele de la intrarea într-un magazin sau cu bordurile înalte care nu-i facilitau accesul la farmacie. Nici nu mai spunem de lipsa accesului în autobuze sau de parcările speciale pentru persoanele cu dizabilităţi care erau ocupate de persoane perfect sănătoase.
Au luat parte în campanie primari, consilieri, viceprimar, secretar al primăriei, profesor universitar, realizatori de emisiuni radio, patron de farmacie.
De curând, a luat parte în campania noastra Narcisa Lecuşanu. Narcisa este, printre altele, campioană mondială la handbal, multiplă campioană naţională în România, Germania şi Danemarca. Este membru executiv la „Federația Internațională de Handbal” și președinta „Comisiei de Dezvoltare a Handbalului Feminin”, un om deosebit, care a constatat cât de limitată ne poate fi viaţa datorită bordurilor pe care le întâmpinăm la tot pasul, a pietrei cubice care ne face deplasarea aproape imposibilă sau a rampelor foarte abrupte, unde, neînsoţite, nu am putut urca pentru că ne-am fi răsturnat pe spate.
Unii dintre participanţi au fost stânjeniţi să se plimbe într-un scaun rulant, alţii erau curioşi, dar fiecare a constatat cât de complicat e să fii dependent de un scaun rulant şi cât de solicitant fizic este, cu toate că drumul parcurs în campanie a fost unul scurt şi am ales să parcurgem drumurile cele mai accesibile.
Ai observat, de-a lungul timpului, vreo schimbare la nivelul mentalității oamenilor din jur în ceea ce privește persoanele cu dizabilități?
Distrofia musculară progresivă a debutat în anul 2000, când eu aveam 14 ani. Am mai umblat pe picioare, singură, încă vreo 10 ani, apoi am avut nevoie de o persoană care să mă însoţească peste tot.
De 5 ani sunt dependentă şi de un scaun rulant şi de un însoţitor.
Nu ştiu dacă s-a produs vreo schimbare la nivelul mentalităţii oamenilor din jur. Cert e că nu trebuie să ne lăsăm afectaţi dacă întâlnim oameni care nu ştiu să se raporteze la semenii lor.
Până acum te-ai implicat în nenumărate inițiative. Ce proiecte ți-ai dori să implementezi în următoarea perioadă?
Vreau să-mi continui proiectele începute, care sunt cu bătaie lungă şi se vor desfăşura până la sfârşitul anului 2019 şi sper să putem să strecurăm printre aceste proiecte şi altele noi, despre care voi vorbi la momentul respectiv.
Lidia Leahu este, în 3 cuvinte…
„Fata care luptă.”
by Izabela Rădoi, junior editor The Woman Magazine
Izabela studiază Publicitatea în cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. A explorat domeniul creativ din mai multe perspective: copywriting, social media, organizare de evenimente și jurnalism. Motto-ul ei? ,,Creativity is intelligence having fun.”
Sursă foto: arhivă personală Lidia Leahu. Sursă video: Antena 1