Nu îmi place job-ul ăsta, îmi dau demisia și plec la altul. Și pe bani mai mulți! Nu m-au promovat ei, mă vor promova alții. Nu mă mai înțeleg cu prietenii, îi evit și îmi fac alții. Când voi fi manager, voi fi mulțumit. Când voi avea o casă mai mare voi fi fericit. Ies din relația asta și intru în alta… Multe dintre noi încă își mai trăiesc viața alergând de la o bornă la alta, de la o realizare la alta, crezând că asta ne va face fericite.
Câte dintre noi pun pilotul automat pe pauză cât să se întrebe de ce nu le mai place, de ce nu se mai simt bine, de ce și-ar dori o promovare, ce caută de fapt, ce va urma după casa mai mare, de ce sar de la una la alta sau de ce le e greu să stea cu ele însele?
Ni s-a cerut să facem și am uitat să fim
Întoarcerea în trecut, găsirea unor vinovați, blocajele de tipul ”Cum ar fi fost oare dacă…?” nu ne sprijină în demersul de a schimba narativul vieții noastre de acum înainte. Da, e adevărat că am crescut cu un model de viață învechit pentru vremurile schimbătoare de azi și că trăim după hărți transmise din generație în generație.
Am fost la școala perfectă și, posibil, la învățătorul cel mai bun. Am tras tare pentru notele de zece, ne-am comparat și ”răs-comparat” cu repere impuse de alții. Am intrat la facultatea cu șansele cele mai mari să ne ducă spre un job stabil, sigur și relativ bine plătit. Mai trebuie să ne ”mărităm bine”, să ne asigurăm acoperișul de deasupra capului, să facem copii și gata. De aici ei devin centrul universului și obiectul împlinirii noastre – o povară nedreaptă pentru ei – și începem să le transmitem aceeași hartă a vieții.
Am alergat după rezultate și după statut. Ni s-a cerut să facem și am uitat să fim, iar ăsta poate fi un mare impediment atunci când ne dăm seama că parcă ne-am dori altceva de la viață, dar cu soft-ul pe care îl avem instalat nu avem cum să facem lucrurile diferit.
Tu ce rol joci în povestea ta?
Schimbarea job-ului, a prietenilor, mașinii, casei și a altor circumstanțe exterioare duc la o cursă fără un final clar, la extenuare și la veșnică nemulțumire, nicidecum la modificări sustenabile și spre o viață de care să ne fie drag. Ele vor deveni un efect secundar odată ce ne asumăm responsabilitatea luării propriilor decizii chiar și atunci când nu ne vor aduce premiul de popularitate din partea apropiaților.
Trecerea de la rolul de simpli actori în poveștile noastre la cele de scenariști și regizori presupune, în primul rând, timp petrecut cu noi însene, un deep dive către cine suntem dincolo de toate condiționările cu care am fost crescute, o revenire către sinele nostru autentic.
Călătoria asta nu e nici ușoară, nici liniară, nici previzibilă și singurul mod de a trece prin disconfortul pe care îl presupune este să ne dăm voie să fim vulnerabile, să greșim, să simțim și să ne privim cu empatie și multă blândețe în tot procesul. De asemenea, în loc să căutăm să scăpăm de fricile care stau în spatele convingerilor noastre limitative, mai bine să ne concentrăm pe a ne redefini relația cu ele. Frica e acolo ca să ne protejeze, dar trebuie să o ajutăm să înțeleagă când e cazul să treacă la volan și când e suficient să fie doar copilot.
În loc de o variantă perfectă, mai bine mai multe variante bune
Goana după misiune, după pasiuni și după calea perfectă pe care să mergem prin viață, aduce cu sine mult stres și o injecție cu doză mare de cortizol, ceea ce face ca creativitatea să fie imposibilă.
Cu ce putem înlocui goana după identificarea pasiunii? Cu urmărirea curiozității autentice pe care o avem față de anumite teme sau domenii. Ascultând-o și lăsând-o să ne conducă în ceea ce facem putem deveni tot mai pricepute în respectivele arii, putem să le cunoaștem foarte bine, să venim cu propria contribuție la a le îmbunătăți și să dezvoltăm astfel, în timp, pasiunea pentru ele.
Cât despre misiune, găsirea ei poate deveni mai puțin copleșitoare dacă începem să o privim mai puțin ca pe o destinație și mai mult ca pe un far care ne ajută să rămânem pe direcția bună, dar ne dă libertatea să explorăm mai multe drumuri care duc spre el.
By Cristina Oțel, trainer și coach
Cu o experiență de 11 ani în Learning & Development în mediul corporate ca trainer și manager, Cristina a făcut pasul spre soloprenoriat, a fondat Soul Bloom la începutul lui 2018 și lucrează ca trainer și coach. Face design de training și livrează workshop-uri de Personal Branding, Public Speaking, Life Design, Self & Time Management, Emotional Agility sau Soulful Leadership. În tot ceea ce face – training, coaching, blogging – numitorul comun este conștientizarea de sine.
Misiunea ei este să creeze spațiu pentru cei care vor să se cunoască mai bine și să îi însoțească pe drumul evoluției personale cu speranța că asta îi va ajuta să trăiască vieți împlinite, aliniate cu valorile lor.
Cristina e activ implicată în creșterea nivelului de autocunoaștere în rândul părinților și viitorilor părinți pentru ca aceștia să aibă relații echilibrate, blânde și înfloritoare cu copiii lor, contribuind la creșterea viitoarelor generații.