Marinela Ardelean lansează cartea „Țara și Vinul”

Pe 24 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, a avut loc lansarea cărții – Țara și Vinul, relațiile dintre brandul de țară și brandul vinurilor românești, o abordare heterodoxă – care are la bază lucrarea de doctorat a Marinelei Ardelean. Autoarea și-a dobândit nu numai statutul de promotor al vinului românesc, ci și pe acela de formator autorizat pentru educarea consumatorilor și pentru dezvoltarea culturii vinului în România. 

„Ambasadoarea” vinurilor românești, așa cum este adesea denumită, Marinela Ardelean se află la cea de-a 6-a lansare de carte, având publicate până în prezent încă cinci volume de succes: 50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate italiene (2014), Cartea vinurilor românești, vol. I (2016), Cartea vinurilor românești, vol. II (2017), Cartea vinurilor românești, Vol. III (2018) și Ghid Ro-Wine 2019. 

Potrivit acesteia, vinul este privit din ce în ce mai mult în întreaga lume ca unul dintre elementele care definesc calitatea vieții, iar pentru români, vinul este chiar mai mult decât atât, este un element de identitate națională. Conform OIV, România a produs, în 2023, 4,4 milioane de hectolitri de vin, cu 15% mai mult decât în 2022 și cu 4% mai mult decât media ultimilor 5 ani, consolidându-și poziția de al șaselea cel mai mare producător de vin din Europa.

 

În cartea „Țara și Vinul” (Editura Tritonic) este analizată tocmai această relație dintre brandul de țară, capitalul brandului de țară și imaginea brandului de țară, pe de-o parte, și promovarea vinului românesc, pe de altă parte. Lucrarea a fost inițial teza de doctorat elaborată și susținută de autoare la școala doctorală a Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor, din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Cartea este construită ca o primă cercetare profundă, sistematică, întemeiată pe o bogată bibliografie și pe o metodologie în care se îmbină tehnicile de cercetare cantitativ-statistice și calitative cu analize pertinente, interpretări subtile și concluzii solide despre concepte foarte actuale, vehiculate frecvent,  dar puțin înțelese: brandul de țară, valoarea brandului de țară, imaginea brandului de țară.

În ultimul capitol al cărții sunt incluse pentru iubitorii vinului și rezultatele cercetării secundare cu privire la piața vinului și la consumul de vin, de prezentare a brandului de țară în corelație cu brandul vinurilor, cu referire special la Chile, Franța și România, precum și rezultatele analizei calitative și ale cercetării cantitative.

De asemenea, volumul abordează și consumul de vin din întreaga lume, inclusiv în zone geografice în care cultura oenologică a pătruns recent, cu exemple și date concrete pentru pasionați. 

Pe lângă seria de cărți dedicate, Marinela Ardelean este fondator Wines of Romania un proiect puternic ancorat în dezvoltarea sustenabilă a succesului local și internațional al vinului românesc, dar și co-fondator al festivalului RO-Wine.