Masa de Crăciun este o tradiție. Ne aduce împreună, depănăm amintiri, râdem de tot ce s-a întâmplat preț de un an. Tocmai de aceea, trebuie să acordăm o atenție aparte pregătirii ei. Anul acesta, pentru masa de Crăciun putem combina tradiționalul cu modernul, pentru ca rezultatul final să fie unul ,,wow”.
Ce mâncăm. De la dulce la felurile de bază
În primul rând, în România nu există sărbătoare de Crăciun fără faimosul cozonac. Cu nucă, cu mac, cu ciocolată, în funcție de preferințe, alege anul acesta să pui pe masă un cozonac într-o formă mai specială-cozonacul floare. Pudrează-l la final cu zahăr, iar floarea va arăta ca un fulg de nea.
Pentru că am împrumutat mult din tradițiile americane, nu trebuie să îți lipsească nici turta dulce sau biscuiții-fursec în formă de omuleți, stele, brăduți, fulgi de nea, clopoței. Sunt extrem de aromați, iar ornarea lor este o distracție pentru toată familia.
Dacă ești fan torturi, poți adapta un tort glazurat cu alb, pe care să adaugi turtă dulce în forme de Crăciun și chiar crenguțe de brad pentru un aspect scandinav.
La capitolul feluri de bază pentru a mulțumi întreaga familie, combină mâncărurile tradiționale cu feluri mai ușoare. De exemplu, poți pune pe masă sărmăluțe, dar în acest caz alegi o friptură dintr-o carne mai light. De asemenea, dacă vrei să alegi friptura din carne de porc, pune alături o salată cât mai colorată și fresh, în detrimentul salatei beuf. Nu trebuie să lipsească nici aperitivele, pe care este bine să le faci cât mai diverse, pentru ca invitații să aibă de unde să aleagă.
Dacă vorbim de designul mesei, anul acesta influențele scandinave au fost foarte în trend, așadar poți opta pentru un decor simplu, care să dea senzația de curățenie și de spațiu.
Dacă însă ești mai mult aplecată către culori (sau ai o familie cu mulți copii), atunci poți alege ceva în culorile clasice ale Crăciunului, cu mult roșu pe masă.
By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman
Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.
Sursa foto: Pinterest, www.freepik.com