Monica Munteanu este unul dintre numele de referință din industria PR-ului românesc. S-a întâlnit cu PR-ul fără să își dea seama, iar pasiunea a făcut ca acesta să îi devină carieră. Activează în domeniu de peste 15 ani, iar compania fondată în 2010 a ajuns la o cifră de afaceri de peste 1,5 milioane de euro pe an.
Este specializată în influencers marketing, talent management și PR & digital marketing, a colaborat și colaborează cu unii dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi din țară, iar în 2017 a pus bazele propriei companii de talent management, lucrând cu peste 40 de influenceri și coordonând sute de campanii de succes, pe parcursul anilor.
Monica ne-a povestit despre industria în care activează și cum s-a transformat aceasta în timp, despre ce presupune să fii un bun PR sau un bun manager, despre succes, business, familie și cum le îmbină în mod armonios. Pe 21 mai, Monica va fi speaker în cadrul conferinței ECHO by Women in Music, despre care ne-a împărtășit mai multe în acest interviu.
Monica, cum a arătat prima ta întâlnire cu PR-ul și când ți-ai dat seama că vrei să faci din asta o carieră?
Prima mea întâlnire cu PR-ul a fost cu mult înainte ca eu sa îmi dau seama că asta se întâmplă. Făceam tot felul de legături între oameni și aduceam resurse unor proiecte fără sa mă ocup de ele în mod oficial. La un moment dat, cineva a spus ca aș fi un PR foarte bun. Am tăcut și m-am ridicat la înălțimea recomandării. Asta se întâmpla undeva prin 2009.
”Expert in organised confusion”. De ce ai spune că te descrie acest statement? Cum arată o zi din viața ta?
Am ales această sintagmă ca și reprezentativă pentru mine dintr-o realitate simplă. Oricât aș fi de organizată, în sistemul meu de priorități apar mereu schimbări, urgențe, situații extreme cărora trebuie să le fac față și să le integrez spontan. Așa a fost mereu și îmi e greu sa cred că atât timp cât mă ocup de artiști, lucrurile pot fi mai puțin imprevizibile.
Însă iubesc această dinamică imperfectă așa cum e ea, și atât eu, cât și echipa mea, suntem pregătiți să facem față cu calm situațiilor. Suntem experți în haos organizat.
Activezi în industria comunicării de peste 15 ani. Cum ai spune că s-a schimbat aceasta de-a lungul timpului? Dar tu, odată cu ea? Care consideri că sunt acele puncte de referință prin care a trecut industria și cum arată ea astăzi?
Industria comunicării a evoluat foarte mult și au fost destul de multe valuri de schimbare pentru o perioada de doar 15 ani. Adaptarea la asta a fost cheia unor bune practici profesionale. E important ca un om de comunicare să fie la curent cu trendurile upcoming, să fie deschis, vizionar chiar.
Când am început, instrumentele erau doar în zona de media tradițională, cu un foarte timid impact și în social media (Facebook). Până în 2016 pentru România lucrurile au rămas cam așa, după care a venit acest trend important al influencer marketingului. Am fost parte din primul proiect de management al influencerilor, încă de atunci. Chiar dacă know how-ul nostru era limitat, am înțeles fenomenul și am rămas parte din el. Astăzi agenția noastră reprezintă peste 100 de talente.
Platformele sociale au evoluat între timp, nu doar fiind mai multe, dar fiind și mult mai complexe decât în primii ani.
Astfel, în 2024, influencer marketing este un tool esențial de comunicare. Social media are un rol central în conturarea awareness-ului unui brand, și nu numai.
Ai devenit antreprenor la doar 22 de ani. Ce te-a determinat atunci să o iei pe acest drum și ce ți-a fost cel mai greu? Ce ai fi vrut să știi despre business înainte de a porni în această călătorie și ai învățat doar pe parcurs? Care sunt cele mai importante sfaturi pe care le-ai oferi astăzi unei tinere antreprenoare?
Am încercat în prima fază să lucrez într-o agenție de publicitate. Am rezistat 11 luni, în primul rând pentru că agenția era de producție publicitară (banners, tuburi spectrale, colantare mașini, etichete, nimic foarte artistic) și eu lucram în departamentul de vânzări. Întâlnirea cu creativul era doar pentru a ne asigura ca respectă deadlines. Practic, nu făceam ce am visat. De ce să pierd timpul cu asta? Am decis să fac ce îmi place, și da, a durat un pic sa găsesc drumul. Dar dacă nu te arunci într-un șir lung de compromisuri, drumul apare.
Cel mai greu mi-a fost să înțeleg tot ce ține de departamentele non-creative ale unui business, dar m-am înconjurat mereu de specialiști care au știut sa mă îndrume.
Pe parcurs am învățat să nu mă descurajez la apariția unui eșec, sa mă adaptez din mers și să păstrez relații foarte bune cu absolut toată lumea. Deci, sfatul pentru tânăra antreprenoare la început de drum este să împletească diplomația cu curajul de a nu renunța.
În calitate de talent manager, ce nu trebuie să le lipsească oamenilor cu care lucrezi? Cum ai spune că sunt oamenii cu care te înconjori? Știm că mulți dintre aceștia ți-au devenit prieteni și familie, cum reușești să separi sau, dimpotrivă, să mixezi aceste două arii?
Oamenilor cu care lucrez nu trebuie sa le lipsească suportul necondiționat pe multiple paliere, din care derivă și încrederea în ei. Un bun manager oferă mai mult decât sfaturi limitate la un context profesional anume, oferă perspectivă și mai ales încredere. Și astfel, da, cele doua planuri inevitabil se întrepătrund și relația nu mai e doar profesională. Devine personală.
În unele cazuri, drumul a fost de la prietenie la a și lucra împreună, în altele invers. Reușesc să țin aceste două planuri într-un echilibru imperfect, dar prefer sa am dezavantajele acestui lucru decât pe cele ale unei abordări impersonale a managementului. Oamenii cu care mă înconjor sunt creativi, ambițioși, empatici, frumoși. Sunt mândră de fiecare dintre ei și de rolul mai mic sau mai mare pe care îl am în viețile lor.
De ce are nevoie, din punctul tău de vedere, un artist în 2024 pentru a avea succes? Dar dacă ne uităm de cealaltă parte, ce ai sfătui un PR la început de drum, care își dorește o carieră în domeniu? Care sunt primele lucruri pe care ar trebui să le facă? Dar cele pe care ar trebui să le evite?
Un artist care vrea sa reușească în 2024 are nevoie de comunitate online. Pentru asta, are nevoie să identifice în mod creativ moduri de a construi una sau de a fideliza una deja existentă.
Un PR la început de drum ar trebui să încerce să aducă o perspectivă îndrăzneață, specială, cu care să se facă repede remarcat. Dar primele lucruri pe care ar trebui sa le facă ar fi să socializeze cât mai mult posibil la evenimente de profil și să cunoască în detaliu tot ce înseamnă mediul online.
De evitat ca PR, fie la început de drum sau nu, este să ai poziții opuse în piață. Tu nu te reprezinți pe tine, ci diverse alte structuri, astfel trebuie mereu sa ai relații impecabile peste tot în jurul tău. PR-ul este o artă care implică multă diplomație. NU AI VOIE, în calitate de PR, să ai dispute, certuri, controverse.
Vorbești des despre empatie. Cum te ajută aceasta în domeniul în care activezi? Ne poți da câteva exemple concrete în care empatia a făcut diferența sau a condus spre succesul unei campanii sau al unui eveniment?
Un exemplu simplu îl reprezintă orice implicare în zona de CSR. Fără empatie la tine, e greu să îi convingi pe cei din jur și să transmiți corect mesajul despre implicare și de ce e necesară. Au fost multe momente în care această abordare a constituit un diferențiator important. Dar ea nu constituie o strategie și nu o recomand ca strategie. E un soft skill, you have it or you don’t.
Cum definești succesul și cum s-a schimbat definiția aceasta de-a lungul timpului? Te consideri astăzi un om de succes?
Pentru mine, succesul e în cuvintele celor din jur. În aprecierea publicului când participăm la un proiect expus public. Succesul este ce îți dau ceilalți înapoi pentru munca ta, ca apreciere.
În ultimii ani, definiția s-a modificat pentru mine prin prisma familiei. Succesul mai înseamnă și timp pentru tine. Prin urmare, nu mă consider un om de succes. Căci încă stau tare prost la capitolul timpului pentru mine și cei dragi mie. Dar voi ajunge si acolo.
În curând vei fi unul dintre speakerii conferinței ECHO by Women in Music. Cum vezi tu importanța unor astfel de inițiative, care susțin dezvoltarea industriei creative? Dar dacă vorbim de dorința de a da mai departe a celor care „au reușit”?
M-a bucurat inițiativa și am răspuns pozitiv instant. Sunt extrem de fericită că există aceste contexte frumoase care dau posibilitatea de a împărtăși experiența și nu numai. Cred că industria creativă trece prin niște schimbări destul de dese și rapide și e important să se vorbească despre asta. Deși nu sunt un speaker grozav, mi-am depășit această temere tocmai pentru a putea împărtăși mai mult din drumul meu și provocările lui. Mi-aș dori sa existe mai multe oportunități în acest sens.
Dincolo de partea profesională, cine este omul Monica Munteanu? Cum te-ai descrie pentru cineva care nu te cunoaște? De unde îți iei energie pentru toate proiectele în care ești implicată și unde îți găsești liniștea?
Omul Monica Munteanu este o fată muncitoare cu multe vise colorate și suflet de copil. Cu încredere necondiționată în oameni și optimismul intact după aproape 42 de ani de viață. Energia și liniștea vin din același loc – de la copiii mei.
Tematica The Woman pentru acest an este Timeless over Trends. Cum rezonezi tu cu această sintagma, având în vedere aria în care activezi? – Sună bine. Chiar există anumite lucruri care sunt timeless. Și fix acelea sunt cele mai frumoase.
Un mit despre PR: faptul ca ar fi o meserie ușoară.
Tocuri sau flat shoes? – Mostly flats, în cazul în care nu cere dresscode-ul.
3 cuvinte care te caracterizează ca om de business: corect, perseverent, neconvențional
O întrebare care ți-ai fi dorit să îți fie adresată într-un interviu (și răspunsul la aceasta):
Care e cea mai mare frica a ta, profesional vorbind?
Faptul că la un moment dat nu voi mai fi suficient de bună, de actuală. Faptul că, așa cum e aproape firesc, la un moment dat mă voi ofili. De aceea, visul meu este sa mă retrag la timp, devreme.
–
Editor: