Cea mai importantă parte a dezvoltării Alinei Pop ca om a început în momentul în care a rămas gravidă și când a născut-o pe Amina. A simțit asta cu adevărat ca fiind un prag decisiv al maturizării sale. Primele luni de acomodare cu copilul au fost încărcate emoțional puternic: avea zile când trecea de la recunoștință la atacuri de panică pentru că nu se regăsea în noul rol sau o speria.
Prin burnout parental a trecut atât ea, cât și soțul ei, după numai câteva luni după ce a născut-o pe Amina. La cinci luni, fetița lor a primit un diagnostic care îi dădea șanse de supraviețuire minime. Trăiau o stare permanentă de neputință. Toate acestea au cântărit greu in defavoarea stării psihice a Alinei, așa că starea de burnout s-a accentuat.
Cât a stat în spital cu Amina, Alina a urmat cu psihologul spitalului câteva ședințe de EMDR pentru a se mai pune pe picioare. Ședințele au funcționat cât de bine se putea în situația de criză în care se afla. A decis atunci că va face și ea această specializare pentru clienții ei, iar astăzi poate spune că folosește această tehnică extrem de eficientă cu mai bine de jumătate dintre ei.
Ne-a povestit mai multe despre modul cum toate experiențele și-au spus cuvântul asupra sa, a viziunii sale despre lume, a relației de cuplu și a relației cu fiica sa în acest interviu.
În secțiunea „despre mine” a site-ului tău spuneai că partea cea mai importantă a dezvoltării tale ca om a început în momentul în care ai născut-o pe fiica ta, Amina. Din ce perspectivă ai simțit acel moment ca fiind un prag decisiv al maturizării tale? Ce ai simțit că s-a schimbat fundamental la tine ulterior nașterii sale?
Nașterea fiicei mele a provocat o schimbare majoră și rapidă pentru mine. Am trecut de la rolul de copil fără responsabilități, cu multă libertate, unde tot ce trebuia era să mă îngrijesc de mine, la viața de adult cu responsabilități, la o reducere a libertății, unde trebuia să învăț să aștept mai mult pentru a-mi îndeplini nevoile, cu anxietăți și temeri nebănuite.
Am devenit o persoană mult mai responsabilă și asumată. Întreaga perspectivă asupra vieții mele s-a transformat. Venirea Aminei pe lume pentru mine a fost ca un dar: m-a ajutat să cunosc părți din mine care până atunci nu s-au manifestat, pentru că am avut parte de experiențe care m-au obligat să ies din zona mea de confort și să mă dezvolt.
Ca rezultat, am început să mă simt mai încrezătoare în mine. Odată cu ea m-am descoperit din nou pe mine: m-am uitat pentru prima oară cu alți ochi la copilăria mea, la experiențele mele, la carențele mele în dezvoltare. Acum se împlinesc aproape cinci ani de când simt că am crescut mai puternică datorită prezenței ei în viața mea.
Ai relatat că primele luni de acomodare cu copilul au fost încărcate emoțional puternic, aveai zile când treceai de la recunoștință la atacuri de panică pentru că nu te regăseai în noul rol sau te speria. Cum ai reușit să le faci față episoadelor anxioase în perioada aceea?
Mă vedeam ca fiind un copil care trebuie să crească un alt copil, fără resursele necesare să fiu mama care îmi doream să fiu. Îmi era teamă că nu voi putea fi îndeajuns de bună pentru ea, că nu voi ști cum să o îngrijesc potrivit și cum să o stimulez pentru a se dezvolta. Uneori mă încercau gânduri intruzive care mă speriau – îmi imaginam cum ea se poate răni sau cum eu îi pot face rău dacă îmi pierd controlul.
„M-am confruntat cu anxietate mai toată viața mea, însă în sarcină și după naștere totul a devenit mai intens.”
Ceea ce le pot recomanda mamelor să facă pentru a avea mai mult control asupra modului cum se simt este să se informeze, ca să știe ce li se întâmplă. Le va ajuta să-și normalizeze trăirile; anxietatea pre și postnatală este des întâlnită.
O altă strategie la care ar putea să apeleze cu încredere ar fi să-și găsească în jurul lor oamenii potriviți pe care să se bazeze în sarcină. Să aibă o moașă cu care să comunice, un medic de încredere cu care să țină legătura. În timpul momentelor cu nivel mare de stres, a simți că nu suntem singure este o modalitate foarte bună prin care să ne calmăm.
Apoi, le recomand un proces de psihoterapie. Perioada maternității este – poate – cea mai vulnerabilă din punctul de vedere al sănătății mintale pentru mame. E esențial ca în această perioadă să primești ajutorul și sprijinul de care ai nevoie ca femeie.
Misiunea ta în calitate de psihoterapeut este să-i ajuți pe părinți să fie mai bine în rolul de părinte și să evite epuizarea, să-și facă viața mai ușoară prin a renunța la bagajele momentelor grele și traumatizante din viața lor. Care a fost momentul în care ai simțit și știut să conturezi clar această misiune de-a ta în calitate de profesionist?
Experiența mea de viață a stat la baza acestei misiuni. Încerc să creez ceva ce eu nu am primit când aș fi avut nevoie: un mediu sigur și lipsit de presiune pentru părinți, unde să simtă că au suportul de care au nevoie și că sunt înțeleși.
Am știut să-mi conturez misiunea atunci când eu m-am simțit din nou încrezătoare în mine, când am reușit să-mi revin după cea mai grea experiență pe care am trăit-o până acum și am simțit că am din ce să ofer.
Fiecare întâlnire cu clienții mei mă încarcă pozitiv pentru că simt că îmi îndeplinesc visul. Simt că practic acea meserie care mie mi-a schimbat viața atât de mult în bine.
Ce înseamnă și cum se manifestă burnout-ul parental? Care este momentul în care începe să se instaleze burnout-ul parental?
Burnout-ul parental este un sindrom care apare atunci când părinții sunt expuși stresului de prea mult timp, sau unui stres excesiv și simt că nu au resursele necesare să facă față efectelor sale.
Deseori este confundat cu starea depresivă. Unele dintre simptome se pot suprapune, de aceea este important să se facă o evaluare a părintelui pentru a găsi soluțiile cele mai potrivite.
Sunt patru mari simptome care definesc burnout-ul parental, și anume:
– Distanța emoțională de proprii copii – ceea ce poate să se reflecte în mai puțin timp petrecut împreună cu aceștia, reacții mai aprige, țipat, pedepse, jigniri, constrângeri, violență, neglijare, lipsa răbdării și așa mai departe. În acest context, nu mai suntem la fel de conectați cu ei, facem strictul necesar, simțim că îi iubim, dar am vrea o mare pauză de la ei. Când ne uităm la ei, prima dată ne gândim la cât de greu este.
– Epuizarea fizică și psihică – unde pot să apară dificultăți de memorare, de a lua decizii, de a uita lucruri. Se reflectă în momentele când simțim că avem mintea goală și nu ne putem concentra; ne confruntăm cu anxietate, nervozitate, teamă, o stare perpetuă de alertă, oboseală fizică și mentală, precum și lipsa motivației.
– Lipsa satisfacției sau mulțumirii în rolul de părinte – care apare atunci când suntem nemulțumiți de modul cum interacționăm cu copii și simțim că totul este o luptă. Rolul de părinte nu ne face să ne simțim mai bine cu noi, poate chiar din contră. Rolul de părinte e cel în care simțim că trăim cele mai multe frustrări și, cel mai des, considerăm că nu suntem îndeajuns de buni, nu suntem potriviți pentru acest rol, simțim că dăm greș constant.
– Contrastul între modul cum am fost ca părinți și cum suntem în prezent ne provoacă sentimente puternice de rușine și vinovăție.
Nu este un moment specific când această tulburare se instalează. De multe ori, dacă nu suntem în contact cu noi înșine, nici nu ne dăm seama până nu suntem deja într-o fază de burnout avansată când funcționarea ne-a fost afectată… Iar pentru a-mi ajuta clienții să-și testeze nivelul de epuizare din prezent, îmi place să le pun la dispoziție această resursă gratuită, validată științific prin cercetări.
Mai mult, începând cu data de 1 martie 2023 voi lansa o campanie națională intitulată „OUT din Burnout parental”, unde invit mamele să-și împărtășească anonim sau nu, în funcție de preferințe, poveștile lor legate de stresul parental și de epuizare pentru a ajuta la conștientizare, informare și prevenție pe acest subiect în rândul lor.
În contextul în care ambii parteneri ai unui cuplu trec printr-un episod de burnout parental ulterior venirii pe lume a copilului lor, cum se pot sprijini aceștia unul pe celălalt în acest timp?
Sunt cazuri mai rare – așa cum a fost la mine și la soțul meu, de exemplu – în care ambii parteneri trec în același timp printr-un moment de epuizare. Cel mai adesea, asta se întâmplă atunci când vorbim despre apariția factorilor situaționali care schimbă pentru moment sau pentru totdeauna contextul de viață al familiei.
În astfel de cazuri este important pentru cei doi să primească ajutor din afara cuplului, să fie susținuți și ajutați de părinți, de prieteni, să urmeze o psihoterapie individuală și de cuplu. În astfel de momente relațiile și ajutorul pe care ceilalți ni-l pot oferi poate să fie semnificativ pentru ameliorarea stării noastre.
„Atunci când un cuplu traversează o perioadă grea, e important să conștientizeze că vor petrece mult timp în prezența mecanismelor de apărare sau de răspuns la stres ale fiecăruia dintre ei.”
Ceea ce i-ar ajuta ar fi să nu ia lucrurile personal. Să conștientizeze că este o perioadă de supraviețuire în care obiectivul este să treacă peste moment, fără alte presiuni și așteptări puse pe relație.
Dar cel mai adesea, burnout-ul parental apare pe rând la parteneri. Atunci, cel mai important lucru de făcut este ca părintele epuizat să fie privit cu compasiune; să i se ofere ajutor; să fie încurajat să se odihnească; să simtă empatie; înțelegere și să fie văzut pentru ceea ce trăiește.
Tu relatezi că ai început să cauți ajutor în vederea vindecării burnout-ului parental în perioada în care i-ai fost alături Aminei, în spital. La ce tip de terapie ai apelat în acest context? Care a fost procesul prin care ai trecut ca să poți să identifici cel mai potrivit tip de terapie pentru ceea cu ce tu te confruntai?
Într-o primă etapă după apariția problemelor ei de sănătate nu eram într-o stare de burnout, ci eram pe pilot automat. Încercam pur și simplu să supraviețuiesc schimbărilor majore prin care treceam.
În acel moment psihologul spitalului mi-a oferit câteva ședințe de EMDR – o tehnică care ajută la procesarea evenimentelor traumatice. Ulterior, pe măsură ce timpul trecea, iar circumstanțele nu se schimbau, am început să resimt copleșeala, epuizarea, și atunci s-a instalat un burnout în toată puterea sa.
„Burnout-ul parental este un simptom al unor suferințe mult mai timpurii.”
Nu aș mai știi să spun exact care a fost procesul pe care l-am traversat; dar știu că am reușit cumva să dau de termenul de burnout parental, să găsesc definiția, să citesc mai multe și am simțit că descria cu exactitate tot ceea ce eu trăiam la momentul respectiv.
Am urmat cursurile de formare pentru a învăța cum să mă ajut pentru că în țară nu era nimeni acreditat și nici cineva care să vorbească despre burnout-ul părinților. Ulterior am început psihoterapia cu un terapeut format pe traumă și am început și eu școala de formare în această direcție.
Care sunt primii indicatori ai burnout-ului parental cărora ar trebui să le acorde atenție noile mămici? Cum le sfătuiești să identifice corect momentul în care ar trebui să caute ajutor specializat?
Din păcate nu punem accent pe prevenție pe cât ar trebui. De cele mai multe ori ajung în cabinet părinți care deja duc de prea mult timp prea multe.
Ar fi atât de benefic dacă părinții ar veni în cabinetul unui specialist încă dinainte de a se naște copilul pentru a-și face un plan; pentru a preveni tulburări ca anxietatea, depresia, burnout-ul parental, dificultățile în relația de cuplu și tot așa…
Când așteptăm până când avem simptome asta înseamnă că suntem deja în burnout sau cel puțin că avem un risc ridicat de a fi. De fapt, primii indicatori ai burnout-ului pentru o mamă pot fi:
-O dispoziție modificată care o face pe mamă să fie mai agitată, iritată, speriată, nervoasă, nemulțumită, lipsită de răbdare.
-Are gânduri care o macină și care o fac să aibă mai puțină încredere în ea în acest rol.
-Simte că somnul nu este suficient și că nu este odihnită; poate are insomnii.
-Are gânduri intruzive, este hipervigilentă, simte anxietate des.
-Are dureri de cap constante, crampe musculare sau dureri.
-Se simte epuizată, extenuată sau la capătul puterilor. Ar vrea să continue să ofere, însă simte că nu mai are de unde.
Și lista poate continua, dar cel mai important este să-și facă o evaluare, pentru că aceste simptome sunt destul de des întâlnite și în alte afecțiuni și este nevoie de un diagnostic diferențial.
Cu câtă deschidere au primit clienții tăi această nouă formă de terapie a traumei – EMDR – pe care ai decis s-o incluzi în rândul serviciilor pe care le oferi ca psihoterapeut?
Aceasta este una dintre tehnicile pe care le folosesc pentru a procesa evenimente cu încărcătură emoțională și în prezent, care le încurcă funcționarea propice a clienților mei, sau care le provoacă încă suferință. Nu este, însă, singura modalitate prin care lucrez, ea nefiind o tehnică potrivită pentru toți.
De fiecare dată când am propus să lucrăm asupra anumitor momente cu această tehnică clienții au fost deschiși – mai mult, unii dintre ei chiar m-au abordat special știind că pot lucra și în acest fel.
Totuși, de cele mai multe ori, modul în care eu lucrez este unul holistic. Încerc să adun cât mai multe elemente, tehnici și metode care să mă ajute să-mi susțin clienții în felul în care ei au nevoie.
Cum le ajută forma de terapie a traumei EMDR pe mămicile cu care lucrezi să-și modeleze diferit viziunea asupra lumii, asupra relației de cuplu și asupra relației cu copiii lor? Cât de curând de la începerea terapiei începeți să observați primele semne de îmbunătățire ale calității vieții acestora?
La un moment dat, am avut succes cu această tehnică în doar șase ședințe când am avut de procesat un singur eveniment cu o clientă, și anume o naștere cu complicații care rămăsese vie în mintea mamei. Îi provoca multă anxietate în prezent în relația cu copilul.
Comportamentul său și relaționarea cu copilul s-au îmbunătățit după ce a reușit să proceseze ceea ce a trăit. Nu mai simțea că este în pericol nici ea și nici copilul, a reușit să-și recapete încrederea în capacitățile ei de a fi o mamă bună și de a-i oferi siguranță copilului.
Dar când vorbim de burnout parental, procesul este unul diferit. Sunt anumite puncte pe care le urmărim inițial în întâlnirile noastre pentru a descoperi cauzele care au dus la această epuizare și încercăm să schimbăm prin acțiuni practice contextul de viață al mamelor. Ori, prin restructura cognitivă, le ajutăm să renunțe la unele credințe limitative care le-au adus în situația de față.
Pentru cele care sunt dispuse să meargă mai departe, într-un proces de explorare a sinelui atunci vorbim de tehnici și metode care au la bază teoria traumei cum este EMDR, terapie contextual modulară sau IoPT. De altfel, există și cazuri în care odată ce clienții mei își depășesc greutățile, nu simt să mai continue explorarea, așa că ne oprim în acel punct.
Ghidezi clienții cu care lucrezi spre „o relație de cuplu împlinitoare, care să le ofere ocazia să trăiască iubirea matură care este atât de vindecătoare.” Cum ai defini „o relație de cuplu împlinitoare”? Cum se manifestă „iubirea matură”?
„Într-o relație de cuplu împlinitoare, e important să ținem minte că realitatea noastră este la fel de importantă ca realitatea partenerului.”
O relație de cuplu împlinitoare este una în care partenerii se simt în siguranță și susținuți să își manifeste individualitatea fară să simtă că amenință întregul (relația).
Iubirea matură apare atunci când avem capacitatea de a crește alături de partener, de a-i aprecia unicitatea și aportul pe care îl aduce în viața noastră. Iubirea matură aduce înțelegere, reciprocitate, comunicare lipsită de orgoliu sau lupte de putere.
Se manifestă atunci când nu avem așteptarea ca partenerul să fie responsabil de fericirea noastră. Pentru a putea trăi o astfel de iubire este necesar să fim asumați, să știm că fericirea stă în noi și că pentru a funcționa, o relație necesită prioritizare și implicare constantă.
Cea mai mare provocare profesională întâmpinată până acum: Cele mai provocatoare întâlniri sunt cu clienții care încearcă să paseze responsabilitatea bunăstării lor către terapeut și care se așteaptă ca psihoterapeutul să le rezolve dificultățile.
Cum ai conștientizat importanța introducerii terapiei în viața ta: Am descoperit psihoterapia când am fost diagnosticată cu tricotilomanie și mi s-a recomandat să mă duc la un psihoterapeut. Încet, încet am început să descopăr beneficiile discuțiilor, ulterior reușind chiar să ajung la dizolvarea acelui comportament.
Cum te reîncarci atunci când obosești: Am mai multe strategii. Una dintre ele este deconectarea de social media, telefon, și ancorarea în prezent, în timp de calitatea cu fiica mea sau cu soțul. O zi pe săptămână în care nu muncesc deloc: duminica, și-n care mă ajută muzica, o porție bună de râs, un film fain, cărțile și natura.
Sursa ta de energie și bunăstare: Familia, zilele cu soare și cabinetul meu.
Ultimul lucru pe care-l faci seara: Citesc câteva rânduri din cărți de specialitate pentru că mă ajută să adorm imediat.
_
Editor: Carina-Marisa Cichi
Credit foto: Mircea Achim