Cuvântul parfum provine din limba latină „per fumus” și înseamnă „ prin fum”. Parfumeria sau arta preparării parfumurilor a luat naștere în Mesopotamia antică și Egipt și a fost rafinat în continuare de romani și perși.
Primul chimist înregistrat a fost o femeie pe nume Tapputi, cunoscută și ca Tapputi-Belatekallim, nume menționat pe o tăbliță de argilă, datată prin 1.200 î.Hr. Este considerată prima femeie chimist din lume. Numele ei a rămas în istorie pentru faptul că a dezvoltat o metodă originală de distilare a parfumurilor. Aceste metode au fost descrise de Martin Levey în lucrarea „ Early Arabic Pharmacology: An Introduction Based on Ancient and Medieval”, apărută în 1973. Utiliza uleiuri, flori și plante ca smirna și chiparosul, pe care le supunea mai multor distilări.
Arheologii au descoperit, în anul 2005, cele mai vechi parfumuri în Pyrgos, Cipru. Aceste parfumuri au o vechime de aproximativ 4.000 de ani. Medicul persian musulman Avicenna a introdus procesul de extragere a uleiului din flori prin distilare, astăzi aceasta fiind cea mai frecventă procedură, experimentând în primul rând cu trandafiri. Arta fabricării parfumurilor a devenit cunoscută în Europa de Vest încă din 1221. În 1370 s-a produs un parfum din uleiuri parfumate, amestecate într-o soluție de alcool.
Arta fabricării parfumurilor a prosperat în perioada Renașterii, în Italia, și în secolul al 16-lea, rafinamente italiene au fost luate în Franța, de către Renato Florentinul (Renato il fiorentino), parfumeurul personal al lui Catherine de’ Medici. Laboratorul lui a fost legat cu apartamentul ei printr-un pasaj secret, astfel nici o formulă nu se putea fura. Cultivarea florilor pentru esența lor parfumată, care a început în secolul al 14-lea, a crescut într-o industrie majoră în sudul Franței. În Germania, frizerul italian Giovanni Paolo Feminis a creat o apă de parfum numit Aqua Admirabilis, cunoscut azi sub denumire de apă de colonie.
Un parfum este un amestec lichid de uleiuri aromatice sau compuși aromatici, fixativi și solvenți, utilizat pentru a da corpului uman, unor obiecte sau spațiului de locuit un miros plăcut. Parfumurile se pot degrada în prezența temperaturilor ridicate, luminii, oxigenului și a prafului. Prezenta oxigenului în pulverizator poate afecta în timp mirosul parfumului. Temperatura ideală de depozitare a unui parfum este între 3 și 7 grade Celsius.
Parfumurile pot fi grupate în diferite familii olfactive, pe teme sau acorduri, ale acestor parfumuri.
Florale
Parfumuri care sunt dominate de esența unei sau mai multor flori. Când se utilizează o singură floare, parfumurile se numesc soliflore (ca de exemplu parfumul Diorissimo al lui Christian Dior pe bază de lăcrămioare).
Chypre
Parfumuri produse pe un amestec de bergamote, mușchi de stejar, patchiouli, și labdanum. Această familie de parfumuri și-a căpătat denumirea de la parfumul cu același nume creat de François Coty.
Aldehidice
Parfumuri care incorporează o familie de substanțe chimice cunoscute sub numele de aldehide. Chanel No 5 creat de Ernest Beaux în 1921 a fost primul parfum aldehidic. Alte parfumuri aldehidice sunt Je Reviens și Arpège. Caracteristica parfumurilor aldehidice o constituie nota lor „picantă” produsă de substanțe ca Aldehida C12 MNA.
Fougère(Ferigă)
Parfumuri cu o bază de lavandă, cumarin și mușchi de stejar. Această familie este numită după parfumul Fougère Royale produs de Houbigant, primul care a utilizat această bază. Multe parfumuri masculine fac parte din această familie, care este caracterizată prin mirosuri erbacee sau lemnoase.
Piele
O familie de parfumuri care combină esențe de miere, tutun, lemn, și gudron de lemn, cu un miros care se aseamănă cu cel de piele.
Lemnoase
Parfumuri în care domină esențele lemnoase, în mod tipic de lemn de santal sau de cedru. Paciuli, cu mirosul său de camfor este utilizat frecvent în aceste parfumuri.
Orientale
O clasă răspândită de parfumuri combină esența de vanilie sau alte esențe de natură animală cu esențe florale sau lemnoase. Parfumul mai poate conține uleiuri de camfor și rășini.
Citrice
O familie veche de parfumuri care, până de curând, consta în special din ape de colonie „răcoritoare” datorită tenacității reduse a esențelor citrice. Producerea de noi compuși aromatici a permis crearea unor parfumuri care utilizează cu precădere esențe citrice.
În ultimii ani, odată cu dezvoltarea asociațiilor de protecție a consumatorului și odată cu creșterea interesului legat de calitatea produselor consumate și implicațiile lor asupra sănătății, au apărut primele critici la adresa parfumului și a produselor parfumate în general. Acestea se referă în special la faptul că producătorii de parfumuri nu sunt obligați să informeze cumpărătorii în legătură cu compoziția chimică a parfumurilor.
By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman
Diana este profesor pentru învățământul preșcolar cu o experiență de peste 11 ani și autorul cărții „Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.
Surse foto: infoparfum.ro, jurnalul.ro, thedailybasics.com, umblat.ro
Surse articol: „1.000 de parfumuri”, Octavian Coifan, Editura Curtea Veche, 2003;
„Parfumul, Mică Enciclopedie”, Octavian Coifan, Editura Curtea Veche, 2005