Laura Baron este producător de film, director de producție și profesor.
Cu toate că nu și-a dorit neapărat o carieră în educație, Laura spune că studenții au fost cei care au determinat-o să își continue cariera în acest sens – entuziasmul, energia și pasiunea pentru film pe care o împărtășea cu aceștia fiind motivul pentru care a parcurs toate etapele și a devenit profesor universitar al UNATC.
Pe lângă asta, Laura a mai predat la școala de jurnalism, școala de televiziune Tudor Vornicul și o perioadă a fost head of academy la SAE Institute Romania.
Un artist în toată puterea cuvântului sau așa cum se autointitulează „flower-power”, Laura are un parcurs impresionant în lumea artistică, a produs aproximativ 2500 de spoturi publicitare, lungmetraje și scurtmetraje. În prezent are propria ei casă de producție, iar pentru prima dată în carieră, va fi prezentă la TIFF în calitate de regizor și nu doar de invitat.
Dragă Laura, povestește-ne câte ceva despre tine. Cine este Laura în afara platourilor de filmare?
Se spune că în viață este bine să-ți construiești o casă, să plantezi un pom și să concepi un copil. Până în prezent, am construit o casă, am plantat un pom și am înfiat un copil. În puținul timp liber pe care îl am, aleg să nu mă plictisesc: gătesc, spăl vase, mă ocup de educația Sofiei (copilul meu), citesc, vizionez filme, mă duc la spectacole de teatru etc.
Destinațiile pentru vacanțe le aleg în funcție de locuri pe care le pot vizita (muzee, orașe istorice). Nu prea îmi rămâne timp pentru mine. Așa că nu merg la sală, îmi vopsesc singură părul acasă, mă întâlnesc cu oameni dragi la o cafea sau un pahar de vin și povestim.
Producător de film, director de producție, profesor. Cum a început tot acest parcurs în lumea filmului?
Nu am vrut să devin profesor dar, în anul patru de facultate (am facut parte din prima promotie a sectiei Multimedia din cardul UNATC), mi s-a propus să fiu preparator și am acceptat. Aveam două ore de curs cu studenții de la toate secțiile (regie, imagine, scenaristică). Întotdeauna cursurile se desfășurau pe o perioadă de cel puțin șase ore.
Era o reală bucurie să văd că studenții sunt interesați de cursul de montaj și își doresc să descopere mai multe lucruri decât tema inițială din programa analitică. Acesta este motivul pentru care am continuat să dau examene pentru toate gradele universitare (asistent universitar, lector, conferențiar, profesor și doctor).
Pentru toate cele mentionațe mai sus nu pot să le mulțumesc decât studenților. În paralel cu această activitate, am acceptat să lucrez ca director de producție audio-video la agenția de publicitate Leo Burnett.
O altă provocare. Habar nu aveam ce înseamna bugete, contracte, etc.
Într-o agenție multinațională în care aveai doar clienți străini, nu prea ai voie să greșești. Veneam din domeniul artistic și eram cam „flower-power”. Inițial mi s-a părut că „pălăria” este prea mare pentru mine, așa că mi-am propus să stau șase luni, maxim un an, care pe parcurs s-au transformat în zece ani de vechime.
La acel moment, agențiile de publicitate multinaționale colaborau numai cu regizori străini. M-am bucurat foarte tare că am reușit să conving managementul agenției să colaboreze și cu regizori români.
În anul 2003 mi-am deschis propria casă de producție: Hi-Fi Production Grup. Recunosc că „școala” de la Leo Burnett m-a ajutat foarte mult în domeniul producției.
Am produs aproximativ 2500 de spoturi publicitare și am continuat să produc și filme (imi era dor să fac filme). Am produs și am montat filme de scurtmetraj și lungmetraj și am fost co-producător și la alte filme de ficțiune și documentar.
Cum este viața unui producător de film, cum arată o zi pe platourile de filmare?
Misiunea unui producător este destul de dificilă atât din punct de vedere financiar, cât și relațional. Cu sprijinul CNC am produs doar 2 filme de scurt metraj. Celelalte filme de lung și scurt metraj au fost producții independente. Consider că pentru realizarea oricărui proiect este foarte importantă perioada de pregătire.
La filmare, chiar dacă am în „spate” o echipă pe care mă bazez, stau în picioare și sunt atentă la orice detaliu din jur pe toată durata filmării, indiferent de numărul orelor de filmare.
În general îmi place să văd că întreaga echipă de filmare se simte comfortabil. Încerc să reglez lucrurile din mers fără să atrag atenția. În general, la filmare este o energie pozitivă și mă bucură când văd că echipa nu simte oboseala.
Cum stau lucrurile atunci când vine vorba de echipa unui film? Cum știi pe cine să alegi ca scenarist, sau costume designer? În funcție de ce criterii te ghidezi?
În general echipa o contactez în funcție de competențe și seriozitate. Nu mă impresionează foarte tare CV-ul și țin cont de ceea ce au lucrat. Pentru mine este foarte importantă povestea dintr-un scenariu, trebuie să cred în ea.
Referitor la costum designer, este foarte importantă perioada în care se petrece acțiunea filmului. La fel ca și la make-up, hair stylist, costume designer-ul trebuie să aibe cunoștințe „solide” în domeniu.
Dintre toate producțiile pe care le-ai coordonat, care a fost cea mai memorabilă? Ne poți povesti o întâmplare mai inedită la care ai luat parte?
Au fost multe situații în timpul filmărilor care acum mă amuză când îmi aduc aminte, dar atunci m-au făcut să îmi crească tensiunea. Noroc că de obicei am tensiunea mică.
La un proiect am constatat că focus puller-ul nu a fost anunțat de programul de filmare. Eram disperată deoarece ratam ziua de filmare cu costurile aferente, iar acțiunea se desfășura în curtea Jandarmeriei (unde aveam de filmat secvențe cu lupi-câini dresați de ei).
Filmarea nu putea fi amânată. L-am sunat pe focus puller (Giani) la ora opt dimineața si l-am întrebat: „Ce faci?”, el a răspuns: „Duc copilul la grădiniță.”, eu i-am raspuns: „Ok. După ce duci copilul la gradiniță vii la filmare, nu?”. A început să râdă și mi-a răspuns: „Sigur că da.”
O altă întâmplare inedită, filmam în afara Bucureștiului pe un lac. Directorul de imagine, regizorul și cu mine eram pe o plută urmând să îl filmăm pe Gabriel Spahiu care era într-o barcă pneumatică și vâslea. La un moment dat, l-am auzit strigând: „Laura, intră apa în barcă și nu știu să înot!”. Vă puteți da seama ce demență a început, după fiecare dublă trasă, barca era trasă la mal ca să fie umflată. Astfel, o filmare care ar fi trebuit să dureze o oră, s-a terminat în patru ore.
Cum este pentru tine să coordonezi activitatea atâtor oameni și să te asiguri că totul se desfășoară conform scenariului prestabilit? Cum gestionezi situațiile tensionate dintre actori, dacă acestea există?
Întotdeauna perioada de pregătire este cea mai complicată. Dorm puțin, îmi notez diverse lucruri, rog producatorul executiv să țină corespondența în scris și nu numai telefonic. Probabil că sunt neplacută cu tot soiul de „reminder”-uri. Nu sunt genul de producător care deleagă și gata.
Evident, pot exista situații tensionate la filmare, dar încerc să le rezolv cu calm. Nu mi s-a întamplat sau poate nu îmi amintesc să fi exisat situații tensionate între actori. Pot spune însa că relația mea cu actorii, indiferent că am lucrat la un proiect mic sau mare, a fost una foarte bună. Îi respect, merg la teatru să îi văd jucând în spectacole, realizez cât de complicată este viața de actor și încerc întotdeauna să îi fac să se simtă cât se poate de bine la filmare.
Aceleași sentimente le am pentru întreaga echipă începand de la key grip până la regizor și director de imagine.
Bugete pentru film. Un subiect mai puțin plăcut pentru aceasta industrie. Cum găsești partenerii potriviți să susțină costurile producerii unui film?
Este un subiect sensibil. Pot părea patetică, dar acesta este adevărul; știm cu toții că fără o finanțare de la CNC este foarte complicat sa găsești co-finanțatori. În general, la filmele independente pe care le-am produs, aportul major a fost al casei de producție (resurse umane, partea de post-producție). Sprijinul financiar din exterior a fost de la prieteni.
Cum este pentru tine rolul de profesor? Cât de diferă este această poziție de cea de producător? Cum este interacțiunea cu studenții?
Așa cum am mai spus, interacțiunea cu studenții a fost și este în continuare o bucurie. În afară de UNATC, am predat la școala de jurnalism, școala de televiziune Tudor Vornicul și o perioadă am fost head of academy la SAE Institute Romania.
Am ținut masteclass-uri în Arizona, Lisabona, Chișinău etc. În toate aceste locuri, interacțiunea mea cu studenții a fost firească în sensul că există un dialog. Scopul meu era ca în timpul orelor de curs să existe un dialog între mine și studenți pentru a mă asigura că au procesat informațiile date.
Cred că profesorul are menirea să determine studenții să acumuleze cunoștințe în interesul lor fără presiune. La UNATC, fiind o facultate vocațională, am încercat să dezvolt pentru fiecare student abilități, în funcție de personalitatea lor. Am încercat să depășesc bariera profesor-student considerându-i ca niște colegi. Lucru care s-a și întâmplat.
Faptul că lucrez și în domeniul privat a constituit un pilon important pentru dezvoltarea mea personală și profesională.
Am implicat studenții de la toate secțiile în proiecte private ca să înțeleagă ce înseamnă munca de producător. Am subliniat faptul că teoria nu este suficientă dacă nu este pusă în practică. Să găsească soluții pentru rezolvarea unor situații neprevăzute.
În cadrul casei de producție am colaborat și colaborez în continuare cu studenți. Fără lipsă de modestie cred că un profesor bun este depășit de studenții lui. Și mare parte dintre ei m-au depășit. Am lansat o invitație la „un mic și o bere” pentru toți studenții din promoțiile ale căror am fost profesor. Au fost entuziasmați de această inițiativă, ceea ce m-a bucurat foarte tare.
Abordarea mea în relația cu studenții a fost una prietenoasă. Așa cum am menționat în rândurile de mai sus, i-am considerat ca pe viitorii mei colegi. Dar au existat și momente de presiune. Nu am tolerat nerespectarea deadline-urilor. Întotdeauna le-am dat să facă exerciții practice, mai multe de câte existau în programa analitică. În primul an de studiu simțeam din partea lor o revoltă mocnită.
Toate exercițiile practice și teoretice trebuiau finalizate cu două săptămâni înainte de examenul semestrial sau de an. Nu permiteam întarzierea intrării la cursuri.
Începând cu anul doi de studiu îi încurajam să colaboreze la diverse proiecte private. Important este că la finalul ciclului de licență sau de master au înțeles că presiunea respectării deadline-urilor impuse în perioada anilor de studiu era pentru a se putea integra mai ușor cerințelor pieții.
Cum s-au schimbat tehnicile de producție în ultimii 15-20 de ani? S-a adaptat generația tânără la rigorile cinematografiei sau și acestea s-au adaptat la prezent?
O intrebare care mă face să devin nostalgică. Am prins perioada filmărilor pe peliculă 16mm și 35mm. Am și montat pe ambele suporturi. În anul doi de facultate am urmat la Pinewood Studio – cursurile de editare digitală, și am avut ocazia să fiu primul monteur care a montat în format digital folosind softul Avid. Acest soft este preferat și utilizat și astăzi în studiourile mari de post-producție din întreaga lume.
Trecerea de la sistemul analog la cel digital este radicală, atât din punct de vedere al producției, cât și al postproducției. În continuare se filmează și pe peliculă. Din rațiuni financiare însă se practică filmarea în format digital. Din punct de vedere al postproducției este mult mai facilă utilizarea soft-urilor.
Generația tânără a crescut în spiritul schimbării tehnologice. Sunt fascinată de cât de repede se mișcă și de faptul că sunt în trend cu tot ce apare nou pe piață.
Scurtmetrajul Pune-te în locul meu va rula în această ediție la TIFF. Cum a decurs realizarea acestuia? Care este povestea din spatele filmului?
La examenul de admitere la ATF (în acea perioadă), una din probele de admitere a fost despre filmul de animație. A fost proba care m-a speriat cel mai tare.
În timp, m-am îndrăgostit de acest gen de film. În anul doi am realizat un film de animație (primul film de animație din facultate). Am experimentat filmare pe peliculă (suport 16mm) fotogramă cu fotogramă a unor desene făcute pe calc.
După realizarea acestui proiect, am început să dezvolt idei despre posibile filmulețe, printre care și cea care a stat la baza scurtmetrajului „Pune-te în locul meu”. Deși am fost ocupată cu foarte multe proiecte, nu am abandonat ideea. Astfel, dupa 25 de ani, am reușit să scriu scenariul. Am început producția puțin înainte de începerea pandemiei.
Am făcut un pitch pentru studiourile de postproducție. Am primit niște referințe care nu m-au convins că sunt în spiritul a ceea ce voiam să transmit. L-am sunat pe Mihai de la Safe Frame pe care nu îl cunoșteam personal. Ne-am întâlnit, i-am prezentat scenariul și schițele și l-am rugat să accepte numai în cazul în care crede și îi place proiectul.
Același lucru s-a întâmplat cu compozitorul Cristian Lolea. Știam cât de ocupat este și mă așteptam să refuze un scurt metraj de animație (nu mai compusese muzică pentru un film de animație). Colaborasem deja cu el la un film de lungmetraj. I-a placut proiectul și a acceptat.
Partea de sunet (foley, mixaj, masterizare etc.) am realizat-o cu Sandu Panait-Adrian care lucrează la un studio de sunet din Londra. Mi-am dorit ca toate sfx-urile să fie înregistrate și așa s-a întâmplat.
Aș vrea să îi menționez pe foștii mei studenți Monica, Anca, Tibi, Vasi, Andrei, Alex, care au pus „umărul” la realizarea proiectului.
Mulțumesc întregii echipe pentru răbdarea cu care m-au suportat pentru modificările făcute pe parcursul realizării filmului.
Cum ai descrie experiența TIFF? Ce reprezintă pentru un regizor ca filmul său să fie prezentat la un asemenea festival?
Începând cu prima ediție, în fiecare an vin cu mare drag la TIFF. Festivalul a crescut extraordinar. Realizez că acest lucru s-a întamplat cu un efort uriaș. Pentru mine este cel mai frumos festival de film din Europa.
Mulțumesc Tudor, Mihai, Oana și întregii echipe fără de care cu siguranță acest eveniment la o astfel de anvergură nu ar fi fost posibil. Mulțumesc TIFF, locul unde mă întâlnesc cu oameni dragi, văd filme bune și particip la evenimente importante în domeniu.
Trăiesc pentru prima oară experiența prezenței mele la TIFF în calitate de regizor. Pentru mine a fost cea mai bună veste din ultimii ani. Cuvintele nu pot reda bucuria pe care am trăit-o când am primit vestea selecționării filmului „Pune-te în locul meu” în cadrul ZFR. Mulțumesc Mihai, poate părea „pompos”, dar m-ai facut fericită.
Am convingerea că toți regizorii alături de echipele cu care colaborează trăiesc sentimente unice de recunoaștere și bucurie.
Personalitatea ta, descrisă prin trei arome: coajă de lămâie, lavandă, scorțișoară.
Filmul preferat: Casino (1995)
Cuvântul din limba română despre care crezi că inspiră cele mai multe sentimente: iubire
Ce te inspiră: tot ce mă înconjoară
Note to self: Nu uita să te relaxezi
—
Editor:
